Anca Ciliac, femeia care traduce terapeutic, prin dans Parkinsonul și Alzheimerul

Cum drămuiești tu timpul?

Mi-aș dori să fiu mai organizată și disciplinată, dar probabil dacă aș reuși asta, aș pierde altceva din ce mă face pe mine specială. Realist vorbind, creativitatea vine la pachet cu dezorganizarea sau dezordinea, cu risipirea energiei, cu un ritm alert de materializare a ideilor, ceea ce pentru cei din jur poate deveni obositor și copleșitor. Tot realist vorbind, nu sunt o gospodină perfectă (sau cum și-ar dori mama) și am și sprijinul și înțelegerea familiei mele (soțul și sora mea în mod special), al prietenilor și colaboratorilor fără de care nu aș reuși să fac atât de multe.  

Anca Ciliac: „Este incredibil cum a dansa activează în mine resurse de energie nebănuite”

Cum arată relaxarea ta?

Pe mine mă relaxează teribil munca mea în atelier. Să lucrez de una singură, cu o cafea aburindă în preajmă și muzică bună pe fundal. Dincolo de asta, relaxarea preferată este, evident, să dansez tango. Este incredibil cum a dansa activează în mine resurse de energie nebănuite. Dar ador și să citesc. Mi-ar plăcea să mai pot citi ore în șir în copac, așa cum făceam în copilărie.

De unde găsești energie?

Am ales mereu să fac doar ce-mi place, chiar dacă asta a însemnat uneori momente foarte dificile. Asta însă mi-a adus echilibru, încredere, o forță interioară care în momente de criză m-a ajutat să nu clachez psihic și evident, puterea și bucuria de a continua, inspirația și curajul de-a împlini fapte.

Ce ne lipsește nouă, ca oameni, să ne fim suficienți, să fim fericiți?

Depinde ce înțelege fiecare prin a fi fericit. Eu sunt fericită pentru că am reușit să fac mereu ce mi-am dorit. Chiar dacă uneori asta a însemnat durere, tristețe, disperare, lacrimi, separare, renunțare. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am și pentru tot ce las în ceilalți.

Ce ne lipsește? Poate un dram de înțelepciune care să ne facă să realizăm că avem prea puțin timp pentru a iubi. Căci doar în iubire este mereu loc de mai mult.