Anda Icleanu: „Cum învăț un copil de 6 ani să citească notele muzicale, când acesta nu știe să scrie sau să citească în cuvinte, iar vocabularul lui activ cuprinde 2000 de cuvinte?”
Ce ai simțit atunci când ai intrat prima dată într-o clasă și te-ai așezat la catedră, mai ții minte?
Îmi amintesc că aveam 23 de ani, proaspăt masterandă și angajată. Deși circulam pe jos aproape 4 kilometri, dus-întors zilnic, simțeam nevoia să mă îmbrac în stil office când mergeam la serviciu și părea că rezist pe tocuri și în sacouri cambrate, până în momentul când ajungeam acasă și aveam bătături la degete și dureri de spate, așa că am renunțat în câteva luni la ținuta de „fițe” și am revenit la teniși și bicicletă.
În afară de disconfortul vestimentar, în primele ore de predat am simțit că este firesc să fiu acolo în acea clipă. Câțiva ani mai târziu am avut și un moment de déjà-vu, în timp ce mă plimbam pe holurile liceului, ceea ce mi-a confirmat că locul meu este acolo.
Din fericire, cursurile de pian se lucrează individual, astfel că sunt doar eu cu elevul în sala de pian. La început am crezut că va fi extrem de facil pentru că tocmai ce terminasem 17 ani de studiat pianul la nivel de performanță, însă n-a fost nici pe departe simplu. Acum nu mai trebuia să învăț pentru mine, ci să îi învăț EU pe copii cum să învețe… „cum învăț un copil de 6 ani să citească notele muzicale, când acesta nu știe să scrie sau să citească în cuvinte, iar vocabularul lui activ cuprinde 2000 de cuvinte?”, mă întrebam frecvent.
Am încercat diverse metode de predare a pianului școlarilor mici și am descoperit analogia prin culori, sistem pe care mi-am conceput lucrarea de grad didactic I 10 ani mai târziu. Inventez constant și de cele mai multe ori, improvizez metode de predare și consolidare pentru noile generații, care sunt o sursă nesecată de energie și vigoare.
Anda Icleanu: Elevii mei „îmi doresc să învețe cum să se susțină reciproc, să accepte înfrângerile cu aceeași demnitate cu care îmbrățișează câștigurile, îmi doresc să învețe că visele se pot îndeplini”
Ce ți-ai dori să învețe cel mai mult elevii tăi de la tine?
Din punct de vedere profesional, pun accentul pe noțiunile prețioase pe care se bazează specialitatea noastră. Îmi doresc ca elevii mei să dobândească un sistem de valori și responsabilități, să trezesc în ei setea de curiozitate și documentare individuală, să le stârnesc creativitatea și să îi asigur că niciodată nu este prea târziu să înveți lucruri noi, însă mai departe de ceea ce implică profesia noastră, îmi doresc să învețe cum să se susțină reciproc, să accepte înfrângerile cu aceeași demnitate cu care îmbrățișează câștigurile, îmi doresc să învețe că visele se pot îndeplini cu ajutorul unei etici de muncă puternice și cu răbdare.
Asta mi-aș dori să învețe elevii mei de la mine, însă ce pot spune sigur este că eu învăț zi de zi de la ei. Învăț că în profesia mea, prioritatea mea principală sunt elevii mei, învăț să am răbdare ca să le ascult povestioarele sau că relațiile sunt mai importante decât titulatura. De multe ori mă trezesc molipsindu-mă de la ambiția lor de copii sau recapitulând odată cu ei adolescența.
Anda, povestește-ne puțin despre tine și Alexandru. Cum v-ați cunoscut?
Ne-am cunoscut prin doi prieteni comuni, într-o seară de toamnă, într-un club de muzică retro. Eu am fost dintotdeauna fan muzică veche datorită tatălui meu, cu care ascultam Smokie sau Queen pe vinyl și pe casete. Întâmplarea face ca Alexandru să fie pasionat de DJ-ing și să pună uneori muzică în weekend-uri. Subiectul muzicii ne-a scos la cafea câteva luni după ce ne-am cunoscut. El era curios și atent când eu îi povesteam despre istoria muzicii universale, iar eu încercam să înțeleg cum funcționează un DJ set. 6 luni mai târziu eram mutați împreună în apartamentul lui.
Îmi amintesc că mă asculta în tăcere, în timp ce studiam la pian și nu comenta chiar dacă repetam de 20 de ori câte un fragment. Ba chiar l-am învățat și pe el să cânte la pian Dunărea albastră de Johann Strauss-fiul.
