Aneta Bogdan: „Nu trebuie să lăsăm tehnologia să ne acapareze” - LIFE.ro
Sari la conținut

Aneta Bogdan, Managing Partner Brandient FCIM, Chartered Marketer (UK) a vorbit săptămâna trecută în cadrul „Women Think Next” – o platformă internaţională de evenimente a companiei Microsoft, despre carieră şi tehnologie şi despre punctele forte ale femeilor. Om de marketing cu o experienţă de peste 20 de ani, Aneta Bogdan a oferit un interviu pentru life.ro în care a povestit despre cât de important este să investim timp, emoţie şi efort în carieră, dar şi despre ceea ce ne  face mai umani – căutarea fericirii, dragostea şi prietenia.

Care sunt acele valori pe care ar trebui să le aibă o femeie la început de carieră ca să se facă remarcată, să aibă succes?

Eu nu cred în scurtături, văd cariera drept un lucru în care investeşti ani, investeşti emoţie, efort intelectual şi, dacă ai noroc, un pic de pasiune. Dacă eşti tânăr ar trebui să nu te plictiseşti prea repede, să nu fii leneş şi să ai mintea deschisă astfel încât să acumulezi, să înveţi. Cine crede că a nimerit-o la douăzeci şi ceva de ani de bună seamă îşi va pune întrebarea „ce sunt eu?” la 40. Asta dacă nu este un geniu sau nu are o calitate sau un talent atât de remarcabile încât să nu mai aibă nevoie de altceva – se foloseşte doar de ce i-a dat Dumnezeu. Noi, ceilalţi, care nu suntem lăsaţi cu genialitatea sau unicitatea de care vorbeam, trebuie să ne construim cariera în timp. Şi ca să construieşti trebuie să fii deschis, mintea acasă la tine şi sufletul unde trebuie.

Este viaţa de familie un avantaj sau un impediment în carieră?

O femeie implicată în familie este într-o entitate care o pune să îşi exercite talentul de a proteja, de a crea siguranţă, de a da iubire, căldură, în general lucrurile pentru care femeile au fost create şi în care performăm excepţional, mai bine decât bărbaţii. Atunci când un om, o femeie este foarte tânără şi foarte ambiţioasă, foarte dotată, ea poate să fie mai puţin atentă la felul în care relaţionează şi construieşte relaţii, la felul în care îi face pe ceilalţi să se simtă. Am observat, nu pot să generalizez, dar am observat în cariera mea că întotdeauna a lucra cu femei cu familie e mai simplu şi mai plăcut. Şi, niciodată, o femeie care are familie – deşi practic are mai multe joburi de făcut, nu te va lăsa la greu. Deci mereu vei avea mai mult sprijin şi mai multă dedicare şi implicare de la aşa cineva.  Dar este, repet, experienţa mea.

Cum vedeţi leadership-ul feminin? Există nişte atribute specifice?

Tot din experienţa mea, femeile alese au un instinct excepţional. În afară de capacitatea lor de a face lucruri, de a construi – femeile construiesc, nu distrug, aşa sunt create, am observat o intuiţie care, cel puţin în domeniul în care am activat, era mai prezentă la femei decât la bărbaţi. Dar stilurile de leadership sunt foarte diferite. Cunosc femei foarte autoritare, care conduc cu o mână de fier şi îi inspiră pe ceilalţi şi îşi folosesc intuiţia, dar şi femei la extrema acestui profil, care conduc prin capacitatea lor de a crea engagement şi de a scoate ce e mai bun din ceilalţi. Fiecare are un stil şi nu cred că unul e mai bun decât altul, dar unul e mai potrivit pentru un anumit grup de oameni decât altui grup. Evident, ţine şi de industria în care lucrezi, dar şi de cultura în care se dezvoltă compania. Nu se potriveşte tot la tot.

Cum vedeţi relaţia dintre tehnologie, viaţa de familie şi carieră?

O invenţie foarte dragă şi mamelor şi copiilor este Skype, care ne ajută să trăim mai aproape de copiii noştri. Dând timpul înapoi, dacă aş fi avut Skype acum 25 de ani, când stăteam la muncă până noaptea târziu, probabil că aş fi avut mai puţine regrete, pentru că aş fi văzut-o pe fiica mea literalmente de mai multe ori pe zi. Cred că am mai povestit cum în anii 90 am plecat la Londra şi eram printre primii români intraţi într-o corporaţie, iar trainerul ne-a explicat cum computerele ne vor simplifica viaţa, vom lucra doar 4 ore pe zi şi vom avea suficient timp pentru familiile noastre. Şi iată-ne 20 de ani mai târziu, când realizăm că muncim mult mai mult şi suntem cumva terorizaţi, obsedaţi de faptul că nu suntem suficient de productivi şi de eficienţi. Mă gândesc tot mai mult la acest lucru, că nu trebuie să lăsăm tehnologia să ne acapareze, ci trebuie să ne folosim de ea, să luăm din ea ceea ce este mai bun. Tot ethosul asta al productivităţii şi al eficienţei, ne-a dezvoltat angoase de tipul: „Aoleu, nu am citit tot! Am salvat 3 articole ieri şi mi-a trimis cineva un link pe care nu am apucat să îl văd!..” Cumva, dacă gândim corect, observăm că facem foarte multe lucruri de dragul eficienţei şi al productivităţii, dar, de fapt, cele mai neproductive şi ineficiente activităţi ale vieţii noastre sunt cele care ne definesc umanitatea: prietenia, dragostea, hobbyurile. Ele sunt cele care, din perspectiva rasei umane, sunt total ineficiente. Gândeşte-te la timpul pe care îl investeşti într-o iubire sau o prietenie şi cât de greu se construiesc, totuşi toţi tânjim după ele: după familia noastră, după prietenii noştri, toţi suferim dacă pierdem ceva acolo. Cred că trebuie să începem să suferim mai puţin că am pierdut 3 link-uri şi să suferim mai mult dacă nu am răspuns la telefon unui prieten să ne vedem cu el.

Care este cel mai important sfat pe care l-aţi dat fiicei dumneavoastră?

Noi am trăit cu o anumită formă de frustrare – pe timpul nostru nu puteam să facem nicio şcoală de top şi atunci am creat un fel de obsesie vizavi de şcoală. Fiica mea a făcut cele mai bune şcoli, are cel mai bun job pentru ea. Acum, ne putem permite să le spunem copiilor noştri: „Slow down! Take it easy! Enjoy!”. Le putem spune: „Caută fericirea! Caută momentele şi acţiunile acestea profund ineficiente şi neproductive ale vieţii”. Ana, fiica mea a crescut însă printre oameni care au muncit foarte mult şi intens, iar aşchia nu sare departe de trunchi. E interesant că atunci când o sun şi este la serviciu sau îmi răspunde că are ceva de făcut, îmi vine să îi spun să o lase mai încet. Trebuie să recunosc, ne schimbăm sfaturile o dată cu contextul.

 

 

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora