Cele mai bune aplicaţii de măsurare a pulsului – cât de eficiente sunt şi de ce ar trebui să le folosim - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cele mai bune aplicaţii de măsurare a pulsului – cât de eficiente sunt şi de ce ar trebui să le folosim

Lumina flash-ului ajută la urmărirea schimbărilor de culoare de sub piele. În acest fel monitorizează cantitatea de sânge care trece într-un interval prestabilit. Aplicaţia afişează pe ecran fiecare bătaie a inimii, iar când termină de măsurat, în aproximativ 10 secunde, va afişa rezultatul.
Share this article

Vorbim de multe ori despre măsurarea tensiunii arteriale, de măsurarea glicemiei, dar mai puţin despre cea a pulsului pe care pare că doar medicii şi sportivii de performanţă o tratează cu seriozitate. Vă întrebaţi poate de ce este atât de important să măsori ritmul cardiac. Ei bine, frecvenţa cardiacă oferă informaţii importante despre starea ta de sănătate, dar şi despre potenţialele riscuri. Iar acum nu mai este nevoie să aştepţi să ajungi la medic pentru a o măsura, căci am întocmit o listă cu cele mai bune aplicaţii de măsurare a pulsului. Atenţie, acestea nu exclud vizitele la doctor, ci te ajută să vezi evoluţia în timpul zilei.

Înainte să vă prezentăm însă aceste aplicaţii, trebuie să vă spunem şi care sunt indicatorii care vă spun dacă este sau nu un semn de alarmă. Un adult are între 60 şi 100 de bătăi pe minut în timp de repaus, pe când sportivii de performanţă au un ritm cardiac mai redus, între 40 şi 60 de bătăi pe minut. Ritmul scăzut al inimii arată o stare de sănătate bună a inimii, risc minor pentru atac de cord şi nivel ridicat de energie. Creşterea acestuia poate indica ori un antrenament prea intens ori o eventuală problemă de sănătate precum aritmia sau tahicardia şi este nevoie să mergi cât mai curând la un control medical. Iar o aplicaţia de măsurare a pulsului îţi poate fi de mare ajutor să observi dacă e cazul să faci o programare.

Instant Heart Rate este o aplicaţie ce funcţionează atât pe Android, cât şi pe iOs şi este aprobată de Comisia Europeană de Sănătate. Este suficient să porneşti aplicaţia şi să pui arătătorul în dreptul becului destinat camerei foto. Lumina dedicată flash-ului folosit pentru realizarea de fotografii în zone mai puţin luminate ajută la urmărirea schimbărilor de culoare de sub piele. În acest fel monitorizează cantitatea de sânge care trece într-un interval prestabilit. Aplicaţia afişează pe ecran fiecare bătaie a inimii, iar când termină de măsurat, în aproximativ 10 secunde, va afişa rezultatul. Aplicaţia poate arăta şi un istoric al măsurătorilor, astfel încât să aveţi o evidenţă foarte clară a lor, dar şi un ghid alimentar necesar oricui îşi dorește să urmeze o dietă sănătoasă.

Aplicaţia are de la lansare şi până în prezent peste 10 milioane de descărcări şi peste 300.000 de recenzii, cu o notă de 4,1 din maximul de 5.

Heart Rate este o aplicaţie gratuită dedicată exclusiv sistemului iOS. Funcţionează similar cu aplicaţia precedentă, prin menţinerea degetului arătător pentru câteva secunde în dreptul flash-ului camerei foto.

Cardiograph este şi ea pe lista cu cele mai bune aplicaţii de măsurare a pulsului şi poate fi descărcată atât în sistemul Android, cât şi în iOs. Ca şi în cazul celorlalte 2 aplicaţii menţionate înainte, măsurarea pulsului se face prin deschiderea aplicaţiei şi poziţionarea arătătorului în faţa flash-ului camerei foto pentru câteva secunde.

Samsung Health este o aplicaţie complexă ce vă poate ajuta să monitorizaţi mai mulţi factori, nu doar pulsul. Vine preinstalată pe smartphone-urile de ultimă generaţie, dar poate fi şi descărcată pe orice dispozitiv cu sistem de operare Android sau iOS. Pentru monitorizarea ritmului cardiac se utilizează la fel cum am descris mai sus. Aplicaţia vine suplimentar cu posibilitatea de a urmări activitatea fizică, prin măsurarea numărului de paşi şi kilometri efectuaţi într-o zi, precum şi nivelul de intensitate al mişcărilor efectuate, numărul de calorii arse, dar şi consumate, monitorizează numărul orelor de somn şi calitatea lor, greutatea, nivelul de stres, precum şi câtă apă aţi băut în ziua respectivă.

Doctorii avertizează că măsurătorile realizate prin intermediul unor astfel de aplicaţii pot să înregistreze erori şi că cele mai sigure rămân verificările făcute în cabinetele medicale. Pe de altă parte, Comisia Europeană consideră că acest tip de aplicaţii este extrem de util şi că oamenii pot deveni în acest fel mult mai atenţi la starea lor generală de sănătate. Iar dacă ei merg la medic din timp pot preveni afecţiuni grave, al căror tratament poate fi extrem de costisitor.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora