Anthony Fauci, imunologul pentru care America l-a sfidat pe Donald Trump - LIFE.ro
Mergi la conținut

Anthony Fauci, imunologul pentru care America l-a sfidat pe Donald Trump

Anthony Fauci este una dintre cele mai de încredere voci ale Americii când vine vorba despre coronavirus, iar uneori acest lucru a însemnat să corecteze discursurile publice ale președintelui Donald Trump în privința acestei crize medicale și să separe informațiile de speculații.
Share this article

Disputa dintre Anthony Fauci și președintele Trump a escaladat în spațiul public până la nivelul la care ziariștii, activiștii, avocații se întrebau serios dacă Trump poate fi împiedicat să-l dea afară pe Fauci din poziția esențială pe care o deținea în echipa strategică de decizii de la Casa Albă în privința crizei provocate de coronavirus.

Un interviu BBC care făcea referire la reacția publică a lui Fauci în timpul unui discurs al președintelui Trump a făcut deliciul presei internaționale. În timp ce președintele declara că există un medicament care să vindece infecția cu noul coronavirus și pe care îl va administra americanilor, Fauci a izbucnit în râs. Reporterul BBC l-a întrebat de ce a reacționat așa, iar imunologul a replicat: „Nu pot să sar la pupitru și să-l împing din fața microfonului!”

În perioada crizei COVID-19, Anthony Fauci se dovedește adevăratul „lider” care poate vorbi despre noul coronavirus

În urmă cu câteva zile, ultima dispută între președintele SUA, care intenționa relaxarea măsurilor de distanțare socială, și Fauci, care a propus extinderea acestora până la finalul acestei luni, l-a avut câștigător pe acesta din urmă, iar SUA urmează să adopte un plan de restricții mai dure și în această lună.

Anthony Fauci și una dintre reacțiile la discursurile lui Trump

Anthony Fauci este, de aproape 40 de ani, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase al SUA și omul în care America și-a pus toată încrederea din momentul în care specialistul a avertizat asupra riscurilor de contaminare provocate de Coronavirus, lucru care, la fel ca peste tot în lume, aduce după sine blocarea sistemului de sănătate.

Imunologul a fost în prima linie a cercetărilor și manevrelor de ripostă la cele mai complicate epidemii ale lumii moderne: HIV, SARS; MERS, Ebola, Gripa porcină și chiar amenințărilor de bioterorism (antrax) care au urmat atacurilor din septembrie 2011. Lideri politici cu care a colaborat până acum, de la Ronald Reagan până la Donald Trump au înțeles, mai devreme sau mai târziu, că Fauci are abilitatea de a traduce în limbaj accesibil cele mai complicate explicații medicale și de a fi rezonabil în recomandări.

Anthony Fauci și argumentația lui pentru președintele Trump.

Anthony Fauci a copilărit în farmacia părinților lui din Brooklin, lucru care pare să îi fi decis cariera de mai târziu. În 1968, după ce a finalizat rezindențiatul, a descoperit o disciplină aflată încă în stadiul de pionierat: imunologia. Iar întreaga lui pasiune pentru boli infecțioase s-a redirecționat în favoarea studiului sistemului imun al organismului uman, în special în manipularea lui, astfel încât să poată face față ca scut pentru infecții, dar să poată fi suprimat în cazul bolilor autoimune.

Anthony Fauci și soția lui, Christine Grady, asistentă medicală, pe care a cunoscut-o la căpătâiul unui pacient

În 1984 Fauci a devenit directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase al SUA și nu a părăsit niciodată această funcție. Un an mai târziu a cunoscut-o și s-a căsătorit cu Christine Grady, o asistentă medicală pe care a cunoscut-o, așa cum povestea el într-un interviu pentru Washington Post, citat de heavy.com, la căpătâiul unui pacient, unde a fost nevoie de ajutorul ei pentru a traduce din portugheză (Christine Grady a avut o bursă de cercetare de 2 ani în Brazilia).

Anthony Fauci, în 1987, alături de un pacient diagnosticat SIDA

Christine, cu care are acum 3 fiice, Jennifer, Megan și Alison, este asistentă medicală, iar atenția cercetărilor ei s-a concentrat pe etica domeniului care îi pasiona pe amândoi, imunologia. Christine și-a susținut teza cu o lucrare despre etica vaccinării împotriva HIV-SIDA, un domeniu în care și soțul ei a avut o contribuție semnificativă în SUA.

În plus, Christine, care a lucrat pe toată perioada sarcinilor cu pacienți HIV pozitivi, a atras atenția asupra efectului pe care îl are acest diagnostic asupra psihicului pacientului, la fel ca și izolarea și marginalizarea lui.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora