Banda adezivă care transformă orice suprafaţă în bază pentru jucăriile LEGO
Studio-ul de design Nimuno a inventat o bandă adezivă compatibilă cu jucăriile LEGO, care transformă orice suprafaţă în loc de joacă. Bandă adezivă numită „Nimuno loops” este flexibilă şi poate fi tăiată în bucăţi de orice dimensiuni.
Pe o suprafaţă banda are forme rotunde în relief pe care se pot monta direct jucăriile LEGO, iar pe cealaltă parte banda dispune de un material adeziv reutilizabil.
Practic, aplicând această bandă pentru LEGO, puteţi transforma orice masă, scaun, colţ din casă într-o bază pentru o nouă creaţie LEGO.
Banda poate fi montată chiar şi pe colţuri sau pe suprafeţe curbe – cum ar fi, de exemplu, spinarea unui dinozaur de jucărie. Lăsaţi imaginaţia să zburde şi copiii să se joace în voie.
Cercetările pentru producerea acestei benzi pentru LEGO au durat mai mult de un an, spun Anine Kirsten şi Max Basler, cei doi designeri care au inventat prototipul.
Banda „Nimuno loops” transformă instantaneu orice suprafaţă în colţ de joacă, dar poate fi folosită şi în scopuri practice. Adezivul se poate lipi de orice fel de obiecte şi suprafeţe: pe pereţi, ferestre, sertare sau colţuri de mobilier.
Proiectul celor doi designeri caută finanţare pe site-ul de crowdfunding indiegogo. Până acum acest proiect a strâns deja 15 mii de susţinători/donatori şi (la momentul publicării articolului) suma de 912.910 de dolari. Practic, au depăşit cu mult (enorm de mult) suma propusă – aceea de 8 mii de dolari. Detalii pe indiegogo.com