Băneasa Forest Run, cel mai mare eveniment de alergare pe teren denivelat al primăverii

Băneasa Forest Run este evenimentul sportiv al primăverii adresat amatorilor  de alergare. Are o tradiție de patru ani deja, iar de anul trecut a fost organizat exclusiv de Running Media, adică de Irina și de Theo Manolache, doi oameni de presă care au descoperit binele din alergarea pe distanțe lungi și au făcut din ea o preocupare de zi cu zi.  Ei vă așteaptă la start pe 24 martie 2019.

Iată povestea lor și a unui eveniment care adună în fiecare primăvară și toamnă o mie și ceva de alergători, tot atâția susținători, precum și fonduri care să sprijine două cauze sociale importante: MagiCAMP și Hope and Home for Children.

Cine erați și ce făceați voi când ați început să alergați?

Făceam reviste, munceam în media, Theo în marketing, eu pe partea editorială, plecam dimineața devreme și ajungeam seara târziu acasă. Singura mișcare pe care o făceam era drumul până la canapea, ne așezam în fața televizorului și ne bucuram de liniștea de care aveam nevoie ca orice corporatist care muncea enorm.

În același timp am auzit despre câțiva colegi care începuseră să alerge, sigur, nu cu pretenții de performanță, ci mai degrabă, cum ziceau ei, „să își vânture burțile prin parc”. Însă de la ei am aflat de o combinație de experiențe foarte interesantă: călătoreau în diverse orașe, pe care le și vizitau cu această ocazie, și participau la diverse competiții de alergare acolo. Am încercat și noi.

Pentru mine, un om cu scutire la sport toată viața, deci un sedentar adevărat, a fost extraordinară experiența. Theo, soțul meu, mai atlet ca structură, a mai făcut ceva mișcare, dar nimic organic.

După ce am alergat prima dată am zis că mor. Făcusem 700 de metri și m-a luat durerea de cap, nu puteam respira. „De ce fac eu așa ceva?”, m-am întrebat.

Prin comparație cu mine, Theo a alergat mai mult și, ușor-ușor, a început să își petreacă tot timpul liber la alergări: mergeam în weekend în parc (nu aveam copii atunci), el alerga, eu mergeam cu bicicleta. Apoi am început și eu să alerg câte puțin. Theo, între timp s-a înscris la competiții, câștiga, apoi a încercat semi-maraton, 21 de kilometri, apoi maraton de 42 de kilometri și așa mai departe. Realizezi că asta m-a tras și pe mine după el.

Alegatul, dacă te prinde, este ca un microb: nu te mai lasă. Dacă ai perioade în care, din motive fizice, nu poți alerga te resimți. Dacă trecea o săptămână fără să ies puțin nu mă mai simțeam bine nici fizic, nici psihic.

O alergare ușoară în parc, reușea să mă facă să am idei și să mă liniștesc. Deși este un efort fizic, când începi să îl faci cu regularitate, te bucură, oricât de ciudat ar suna asta.

De la o alergare ușoară în parc, singuri sau cu prietenii, până la a organiza Băneasa Forest Run este o distanță considerabilă. Cum ați parcurs-o, care au fost obstacolele și cum ați reușit?

Am început acum mulți ani, cu un eveniment similar, pe care l-am organizat împreună cu o asociație, dar de anul trecut am început de la zero Băneasa Forest Run. Eu am luat o pauză de alergare, fiindcă am dat naștere copiilor, dar acum sunt cu totul și cu totul implicată.

Săptămâna trecută am împlinit fix un an de când am organizat Băneasa Forest Run doar noi, Running Media, iar acum punem la punct și cea de-a treia ediție, cea mai mare.

Avem 1.500 de oameni deja înscriși, pentru cele trei probe: 11 kilometri, semi-maratonul de 21 de kilometri și o probă pentru cei care vor să alerge cu familia sau într-un ritm mai lejer, pe 3 kilometri.

Mi se pare una dintre cele mai solicitante misiuni, să răspundem așteptărilor a 1.500 de oameni, care plătesc pentru a avea o experiență pe care noi trebuie să o organizăm perfect.

Cine sunt acești oameni?

Foarte mulți oameni ca noi, cei care s-au încălțat într-o zi cu pantofi nu foarte performanți, dar care au fost prinși de microb, oameni care iubesc natura și o respectă, fiindcă alergarea în natură diferă de cea pe asfalt.

300 din 1.500 sunt înscriși la cursa de familie, adică sunt oameni care vor să își îndrume și copiii în direcția mișcării de plăcere. Este o cursă pentru amatori, dar există, desigur, și alergători de performanță.

Hai să punctăm puțin diferențele între a da câteva ture de Herăstrău și a parcurge o distanță de 21 de km.

Câteva ture de Herăstrău echivalează cu un antrenament pentru un semi-maraton (21 de km) în pădure.

Alergarea prin pădure este puțin mai complicată din cauza terenului denivelat. Noi îi spunem „trail running” pentru că alergarea se face pe poteci, printre copaci.

Pe de altă parte, îți spun din experiență proprie, nu este nevoie de cine știe ce experiență pentru a face față unui cros sau unui semi-maraton la „Băneasa Forest Run”. Oamenii se antrenează înainte, chiar noi organizăm trei sau patru curse pe unul dintre traseele oficiale.

Pentru cursa de 3 km nu este necesar un antrenament deosebit, el se adresează familiilor și copiilor fiindcă ne-am propus să facem din acest eveniment o sărbătoare a mișcării. Oamenii pot să vină cu toată familia și acolo toată lumea are ceva de făcut, chiar dacă nu aleargă toți. Dar știm cât este de important ca atunci când primesc medalia, la sfârșit, să aibă și bucuria participării dar și aceea de a fi așteptați de cineva drag.

Pentru două tipuri de public, două întrebări: cei care nu au mai făcut niciodată alergare pe distanțe mari, cum trebuie să se pregătească emoțional și ca echipament, iar pentru cei care au mai făcut, dar au rămas acum pe dinafară ce pot face?

Cei care nu au mai încercat niciodată și o fac acum este foarte important, mai ales pe teren ușor denivelat, să aibă încălțăminte potrivită pentru că riscul de accidentare este puțin mai mare. Așa că îi invit să meargă în magazinele de sport, să caute zona de trail running și acolo vor găsi ce vor avea nevoie. Un alt sfat este să o ia ușor. Nu este indicat, dacă nu ai făcut niciodată așa ceva, să te arunci într-o cursă de 21 de km. Pentru ei cea mai potrivită este cursa de 3 km.

Alergarea trebuie să-ți placă, și dacă da, atunci ești pregătit și psihologic. Tot ce mai trebuie este pregătirea fizică. Iar antrenamentul de dinainte de cursă este un sfat bun.

Pentru cei care nu au reușit să se înscrie acum nu pot decât să spun să fie mai vigilenți la cursa din 3 noiembrie, a doua ediție pe care o vom organiza anul acesta.

Care este miza concursului și care este cauza socială asociată acestei alergări?

Mama, când a văzut că am început să alerg și că Theo s-a înscris și a alergat la trei maratoane până acum, mă tot întreabă: „ce primește Theo pentru că aleargă atât? Vă plătește cineva să alergați?”. „Plătim noi!”, îi spun, iar acest lucru o debusolează complet.

Există un fond de premiere pentru cei care se clasează pe primele locuri, pe podiumul competiției, atât la feminin, cât și la masculin, dar și pe categorii de vârstă. Avem și o festivitate de premiere la sfârșitul competiției.

Toți cei care au participat au avut posibilitatea, nu obligația, de a dona și o sumă pentru o cauză socială. Am vrut să facem asta chiar de la prima ediție de anul trecut, fiindcă este modul nostru de a da ceva înapoi unor oameni care au nevoie de sprijin.

Am făcut o tradiție cumva, fondurile din ediția de primăvară merg la MagiCAMP, iar cele din ediția de toamnă merg la Hope and Homes for Children. Așa am făcut anul trecut și nu vom schimba regula nici anul acesta.

Anul trecut am sprijinit o familie cu 6 copii, beneficiari HHC, pentru a avea o casă, iar copiii să poată rămână împreună. În primăvara aceasta vom ajuta 10 copii să ajungă în tabăra de vară MagiCAMP. În plus, Theo a strâns în nume propriu bani pentru ei, după ce a făcut o pagină de fundraising.

Încercăm să provocăm pe toată lumea să doneze și să ajute copiii cu afecțiuni oncologice să uite de boală pentru câteva zile.