Beauty editorul a testat: îngrijire pentru pielea atopică
Cu toţii ştim că bebeluşii au o piele delicată şi sensibilă, astfel că au nevoie de îngrijire specială. De când sunt mamă, am descoperit două produse de îngrijire cu formule blânde şi relipidante care nu doar că au grijă de pielea fiului meu, dar sunt perfecte pentru întreaga familie! Mie mi-au fost de mare ajutor, mai ales în perioada în care schimbările hormonale prin care a trecut organismul meu (sarcină, naştere, alăptare) s-au văzut şi la nivel cutanat.
Pielea noastră are pH acid, undeva în jur de 5, în timp ce apa pe care o folosim pentru spălat are pH alcalin, care poate să ajungă şi la 7, în funcţie de locul de provenienţă. Astfel, de fiecare dată când facem baie dezechilibrăm pH-ul iar o epidermă predispusă la uscăciune poate simţi asta ca pe o agresiune, fiindu-i destul de greu să revină la pH-ul său normal. De aceea, este foarte important să folosim un produs blând pentru curăţare, fie că vorbim despre ten sau corp. În mod normal, o epidermă sănătoasă poate face faţă agresiunilor din mediul înconjurător. Însă o piele sensibilă, atopică, poate deveni extrem de uscată şi iritată dacă nu este corespunzător îngrijită.
Cu toţii ştim că pielea bebeluşilor este delicată, iar o rutină corectă începe încă din copilărie. Mai ales că rapoartele recente arată că unul din cinci copii este diagnosticat cu dermatită atopică. Aceasta este o inflamaţie a pielii caracterizată de mâncărime, roşeaţă şi iritaţie iar dacă nu este tratată corespunzător se poate agrava. Şi, cum este mai indicat să previi decât să tratezi, de când am devenit mamă am început să fiu foarte atentă cu produsele pe care le folosesc pentru fiul meu. Aşa că am ales mereu produse de îngrijire cu formule delicate şi ingrediente emoliente. Două dintre produsele noastre preferate sunt crema de duş Lipikar Syndet AP+ şi balsamul pentru corp Lipikar Baume AP+, de la La Roche-Posay. Şi, dacă la început le foloseam doar pentru cel mic, încet-încet au ajuns să fie utilizate de toată familia. Eu folosesc crema pentru duş chiar şi pentru ten, pentru a înlătura ultimele urme ale demachiantului, fiindcă are o formulă blândă şi relipidantă, astfel că nu-mi usucă deloc epiderma. Iar balsamul Lipikar Baume AP+ este nelipsit din rutina mea de îngrijire, fiindcă m-a ajutat să scap de zone uscate şi descuamate dar şi de diverse iritaţii. Îl folosesc inclusiv pentru îngrijirea tenului, fiindcă este foarte emolient şi a fost singurul produs care m-a ajutat să tratez o iritaţie cutanată care efectiv nu trecea cu nimic. Este un produs minune, mai ales că în rutina mea se regăsesc multe ingrediente active precum AHA, BHA, retinol, vitamina C, acid alpha lipoic etc. Iar folosirea acestor substanţe presupune şi o hidratare optimă, altfel pot apărea dezechilibre la nivel cutanat. Iată care sunt ingredientele active şi ce proprietăţi au produsele din gama Lipikar:
Lipikar Syndet AP+, de la La Roche-Posay (400 ml, 78 lei), este o cremă de duş pentru nou-născuţi, bebeluşi, copii şi adulţi cu pielea foarte uscată. Calmează imediat pielea predispusă la atopie şi ajută la reducerea puseurilor de uscare severă încă de la duş. Este potrivită pentru pielea sensibilă, iritată, predispusă la mâncărime, fiind indicată celor cu o piele predispusă la atopie. Este îmbogăţită cu Unt de shea şi niacinamide, asociată cu Aqua Posae Filiformis, un nou ingredient activ exclusiv patentat care acţionează asupra factorilor determinanţi ai pielii cu tendinţă atopică.
Lipikar Baume AP+, de la La Roche-Posay (400 ml, 102 lei), este un balsam emolient ce reduce frecvenţa puseurilor de uscare severă, fiind potrivită atât pentru nou-născuţi, bebeluşi sau copii cât şi pentru adulţi. Cercetările La Roche-Posay au demonstrat că nu este suficient să se restaureze bariera protectoare a pielii pentru a calma pe termen lung pielea atopică. Este, de asemenea, necesar şi reechilibrarea microbiomului, reprezentat de populaţia micro-organismelor care se află la suprafaţa pielii. În cazul în care acesta rămâne dezechilibrat, chiar dacă bariera pielii este reconstruită, atacurile uscăciunii severe, iritaţiile şi mâncărimile vor reveni. Lipikar Baume AP+ conţine Aqua Posae Filiformis, un nou ingredient activ exclusiv pentru a acţiona asupra celor doi factori determinanţi pentru pielea cu tendinţă atopică: restabileşte şi stabilizează echilibrul microbiomului & repară şi conservă bariera cutanată. Acesta este îmbogăţit cu niacinamide şi unt de shea 20%. Găsești aceste produse pe notino.ro, marionnaud.ro și în farmaciile Dr.Max.