Bogdan Ivănescu, alias Doctor MIT, medicul care dă cărțile miturilor pe față și ne îndeamnă să nu credem nimic fără să cercetăm

Bogdan Ivănescu este ”Doctor MIT”, un medic ce se ia la trântă cu miturile care ne fac rău și ne învață să alegem cu grijă sursele de informație. Absolvent de medicină, atras de cercetare, de biotehnologii, dar și de antreprenoriat în domeniul medical și nu numai, pasionat de parașutism și scubadiving, Bogdan Ivănescu caută răspunsuri în cele mai neașteptate locuri și împinge permanent limitele curiozității, fiind convins că doar așa putem evolua. Am stat de vorbă despre emisiunea pe care o face de 8 ani și, desigur, am demontat mituri dintre cele mai răspândite despre vaccinare și celule stem.

Cine e Doctor MIT? E chiar medicul Bogdan Ivănescu?

    Doctor MIT e un medic care s-a săturat de toate miturile și credințele care există în popor și care ne fac mai mult rău decât bine pentru că, adesea, ceea ce știi cu siguranță este ceea ce te ucide – faptul că trebuie să te tai sub limbă ca să scapi de hepatită, de exemplu, poate duce la îmbolnăvirea altor persoane cu hepatită dacă cel ce face această procedură total nemedicală nu sterilizează instrumentele. La fel de bine sunt gravidele sau alte grupe de populație sensibile care sunt sfătuite adesea să ia diferite substanțe sau suplimente care numai parte a unui stil de viață sănătos nu se pot numi. Ca să nu mai vorbim de comunitățile în care vraciul e încă foarte apreciat și la care apelează toată lumea, în loc să caute ajutor specializat. Decât să-mi aud prietenii întrebându-mă constant ”Dar asta cum e? Asta e adevărat?”, hai mai bine să adun toate răspunsurile astea într-un singur loc care să fie accesibil tuturor celor interesați. Și așa a luat naștere platforma Doctor MIT care a început în forță, direct cu o emisiune tv, sub forma de pastilă medicală. Formatul e așa: iau un mit, îl disec, prezint toate argumentele medicale într-un mod interactiv, antrenând publicul prin intermediul întrebărilor cu variante multiple de răspuns, astfel încât oamenii să ajungă singuri, pas cu pas, la concluzia corectă.

De când există emisiunea?

    Prima ediție a fost în martie 2013. Ideea o dospeam de niște ani, am schițat un format și am prezentat-o mai multor televiziuni. Unii aveau deja mai multe emisiuni medicale pe post, alții au văzut în proiectul meu doar o modalitate de a mai obține niște bani, dar, până la urmă am găsit parteneri de discuție vizionari la România TV, care au văzut potențialul educativ al unei astfel de emisiuni și ne-am apucat de treabă. Am înregistrat denumirea brandului la OSIM și ORDA, așa că, în momentul în care a ieșit pe post prima ediție, era totul oficial. Și am făcut asta pentru că aveam deja experiență de niște ani ca antreprenor, avusesem o fabrică de mobilă, o tipografie și înțelesesem că lucrurile trebuie pornite bine de la început ca să ai succes.

Pentru că vorbești de antreprenoriat și de tot felul de inițiative de business pe care le-ai avut, explică-mi puțin, totuși, cum ai trecut de la medicină la afaceri. Practic, ce se visa Bogdan Ivănescu pe când era mic – om de afaceri sau medic?

Ca toată lumea, am primit pe la 5 ani celebra trusă medicală de plastic de pe vremea lui Ceaușescu, cu foarfecă, stetoscop și seringă, de care am fost absolut fascinat, așa că încă de la grădiniță ziceam că vreau să mă fac medic. Și nu m-am răzgândit niciun moment, n-au existat alte atracții pe parcurs, doar pasiuni conexe, să zicem așa. De exemplu, desenam foarte frumos și îmi plăcea să reproduc planșe din atlasul anatomic. Înclinația asta artistică mi-a adus participarea la trei expoziții de pictură până pe la vârsta de 14 ani, inclusiv la concursuri de pictură. Ultimul la care am participat s-a ținut la Muzeul Satului – trebuia ca fiecare concurent să aleagă o casă pe care o consideră reprezentativă din muzeu și să o deseneze. Cea pe care am ales-o eu, și care mi-a adus premiul al II-lea a fost cea care se regăsește și acum pe bancnota de 10 lei, deci am intuit corect 🙂

Așadar, medicină, artă, antreprenoriat. Care e firul roșu pentru toată povestea asta, Bogdan Ivănescu?

    Cred că firul roșu e curiozitatea și nevoia de a explora. De la antropologie până la zborul cu avionul și saltul cu parașuta. Ce caut eu nu sunt neapărat experiențele, ci niște răspunsuri, niște confirmări. Înțeleg anumite fenomene într-un anumit fel și caut explicații tot mai departe. Iar acest ”mai departe” mă duce către alte și alte frontiere. Uite, de exemplu, eu lucrez de mulți ani în domeniul celulelor stem, însă acum sunt implicat în niște proiecte de cercetare care merg până la tehnologia CRISPR – modul în care poate fi modificat genomul uman. Mă interesează cum apar porii în celule – dacă sunt generați de deschiderea unor canale de calciu sau sunt produși prin arderea lipidelor membranare sau sunt produși de depolarizarea excesivă a membranei. Tocmai am cumpărat cartea lui Cristian Presură – ”Fizica povestită”. N-am fost geniu la fizică, dar acum merg și învăț mai mult pe partea asta. E curiozitatea permanentă. Asta m-a dus la 4000 m în aer sau la 50 de m sub apă.

Și ce răspunsuri ai găsit în aer sau sub apă, Bogdan Ivănescu?

    Am găsit nu doar răspunsuri, ci și imboldul de a merge mai departe de fiecare dată, de a-mi dori mai mult. Cred că ne-am întrebat cu toții în copilărie cum e să fii laolaltă cu păsările, să zbori. Și când am făcut cursul de pilotaj și am ținut manșa în mână la mii de metri deasupra solului, am găsit răspunsul. Iar asta nu mă face să mă opresc, ci mă împinge să vreau mereu mai mult. Iar asta este esențial ca să te dezvolți permanent, atât ca ființă umană, cât și ca antreprenor. Îți depășești fricile și limitele și asta ajută enorm. De exemplu, când am sărit prima oară cu parașuta a fost înfiorător – am sărit în tandem – apoi am ajuns să fac școala și să am la activ peste 100 de salturi și o cu totul altă perspectivă asupra vieții.

Hai să ne întoarcem totuși, puțin, la parcursul tău. Ai fost atras de medicină de mic, ai ajuns să faci facultatea – ce specializare te-a atras?

    Ar trebui să ne întoarcem puțin mai în urmă, la momentul în care am devenit pasionat de știință – eu am copilărit la Petrila, în zonă minieră, unde erau halde de steril – roca scoasă din mină în care se găseau multe fosile, iar eu făceam o adevărată vânătoare de fosile și găseam mereu diverse tipuri și au fost chiar câteva exemplare pe care le-am donat la Muzeul Antipa. În același timp, făceam și mult sport și citeam tot ce-mi cădea în mână, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Când am ajuns la medicină, am vrut să fac fie chirurgie, fie infecțioase. Pe timpul facultății am fost voluntar la „Victor Babeș”, la Casa Doru – e vorba de departamentul copiilor seropozitiv HIV- pe parte de bacteriologie, ceea ce m-a încurajat să rămân fidel medicinei aplicate. Pe de altă parte, experiența de spital de stat, unde făceam practica sau cursurile, mi-a arătat că nu e locul meu acolo dacă vreau să-mi păstrez verticalitatea, demnitatea și să pot face performanță așa cum îmi doream. Cel puțin asta era situația la începutul anilor 2000 – povestea cu recompensarea actului medical, atitudinea șefilor față de cei mai tineri sau de pacienți, condițiile din spitale. Iar direcția în care voiam eu să merg era una în care să găsesc apreciere pentru valoarea pe care simțeam eu că o pot aduce. Așa că industria pharma a fost cea către care m-am îndreptat încă din timpul facultății. Primul meu job a fost la GlaxoSmithKline, unde am avansat rapid și am ajuns cel mai tânăr Regional Manager, cu o echipă de 12 oameni în subordine, la 23 de ani. Mai mult de atât, am reușit să fac lucruri absolut speciale, așa cum a fost prima achiziție centralizată între Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private, entitatea care grupa toate instituțiile medicale private din România, și un distribuitor de vaccinuri antigripale. Apoi acest tip de achiziție a devenit o tradiție. În perioada în care lucram la Glaxo, am terminat și un MBA la University of Ottawa din Canada, pentru a-mi completa cunoștințele, iar la puțin timp după aceea, am primit o ofertă de a mă alătura managementului Medlife. Am descoperit însă rapid că experiența mea și modul meu de abordare din pharma nu erau potrivite cu tipul de management care e mult mai ”hands on” în cazul unui acționariat românesc. Sau cel puțin așa era atunci, Erau două viziuni diferite. Nu m-am acomodat, așa că am acceptat funcția de general manager la Saint Lukas Clinic, primul spital privat de lux din România, unde am rămas aproape 2 ani. În acea perioadă s-a întâmplat ceva ce avea să aibă mare impact pentru activitatea mea de mai târziu, legată de cercetarea în domeniul celulelor stem. Familia Columbeanu era, pe atunci, clienta spitalului, iar Irinel Columbeanu m-a întrebat cu puțin timp înainte de nașterea fiicei lui, Irina, dacă există posibilitatea de a recolta celule stem la naștere. Era o procedură prea puțin cunoscută în România la acel moment. Eu am vorbit cu directorul medical al spitalului, am luat legătura cu singura bancă de celule stem de la noi și așa am reușit să facem publică toată povestea – familia Columbeanu era protagonista unui reality show, iar procedura s-a transmis, practic, în direct, la o oră de maximă audiență. Iar apoi, câțiva ani am fost vocea care a vorbit despre recoltarea de celule stem la naștere, din partea acelei unice companii care era pe piața românească, în paralel cu restul business-urilor pe care le-am demarat.

Unde a încăput povestea legată de antreprenoriat în tot acest univers medical, Bogdan Ivănescu?

    Era plin boom economic, înainte de criză, eu aveam în jur de 30 de ani și simțeam nevoia să experimentez, așa că am preluat pachetul majoritar de acțiuni de la o fabrică de mobilă și o tipografie. A fost ocazia perfectă de a crește, de a înțelege cum să dezvolt o afacere și o echipă în jurul meu. Nu am avut mult timp însă, pentru că a venit rapid criza financiară, iar tot ce ținea de industria de mobilă a căzut. Nu înainte să învăț o lecție foarte importantă în antreprenoriat: înainte ca eu să preiau partea administrativă, cel de la care am cumpărat pachetul de acțiuni a reușit să ”sifoneze” toți banii din firmă, transferându-i către alte două societăți ale lui – păstrase un token cu ajutorul căruia a putut face aceste operațiuni fără ca eu să aflu. Desigur, a urmat un proces – n-am mai urmărit ce s-a întâmplat, însă mi-am însușit lecția.

Și cum ai mers mai departe? Tot business sau te-ai întors la prima dragoste, medicina?

Câte un pic din fiecare. La Revelionul dintre 2008 și 2009, cam cu 4 ore înainte de miezul nopții, la petrecere, o prietenă mi-a zis: ”Uite, Bogdan, medicul a uitat să recolteze celule stem la nașterea copilului meu, sunt foarte supărată, nu mai bine îți faci tu propria companie în domeniu, ca să nu se mai întâmple din astea?” Și am zis atunci ”E un domeniu foarte interesant, mă voi gândi.” Și patru luni mai târziu, după un tur pe la cele mai importante bănci de celule stem din Europa, am înființat Stem Sure, prima bancă vestică de celule stem din România. Și a fost o drum frumos cel pe care l-am parcurs de atunci – am adus, de exemplu, primul recipent bi-compartimentat asimetric în România, astfel încât medicul să poată folosi de două ori proba de celule stem recoltată și separată, am introdus prima asigurare în domeniu împreună cu una dintre băncile din România, am fondat ARBACS (Asociația Română a Băncilor de Celule Stem din România) și alături de ceilalți membri am lansat și primul cod de etică legat de recoltarea de celule stem. În plus, pentru fiecare copil pentru care recoltăm la naștere celule stem, plantăm un copac. În felul ăsta, avem aproape de București ”Pădurea copiilor”, care numără mii de vlăstari.

Că tot vorbim de etică, știm cu toții că e în continuare controversată recoltarea de celule stem – se discută în spațiul public, pe rețelele de socializare, mai mult sau mai puțin științific. Ce sunt și la ce pot ajuta și ce nu sunt, de fapt, celulele stem, Bogdan Ivănescu?

    Controversele pornesc, de multe ori, de la așteptări nerealiste și de la frici. Trebuie să lămurim, mai întâi, faptul că celulele stem sunt de mai multe feluri: cele embrionare din care se formează restul organismului nostru – ele sunt totipotente, adică se pot transforma în absolut orice – apoi sunt celulele stem pluripotente, celulele tinere hematopoietice și mezenchimale. Din cele hematopoietice se formează elementele figurate ale sângelui, iar din cele mezenchimale – țesuturi solide. Apoi sunt celulele stem adulte – pe care le găsim în măduvă și pe care le separăm și le transplantăm la nevoie. Aici iarăși e un mit, că se face transplant de măduvă. Nu transplantăm nicio măduvă – care e, de fapt, o structură de tip burete, cu lipide, pe care stau ancorate, se hrănesc și cresc celule stem, ci transplantăm celule stem adulte.

    Ei bine, celulele stem hematopoietice sunt incredibil de importante – ele sunt folosite ca terapie standard, în acest moment, pentru peste 80 de boli cu potențial letal. Pentru unele, cum e leucemia, această terapie ajută poate 50% dintre pacienți să supraviețuiască fără a fi nevoie de alte tratamente. Pe de altă parte, în momentul în care ai celule stem recoltate la naștere, de la șanse de supraviețuire de 50% poți ajunge chiar și la 85% în funcție de afecțiune și de alți parametri.

    Celulele stem mezenchimale par însă a fi reginele spectacolului pentru că din cele 5-8000 studii clinice în desfășurare, cam 80% sunt orientate către ele. Și asta pentru că terapiile cu celule stem hematopoietice sunt deja standardizate, în ciuda faptului că vorbim de o ramură a medicinei destul de tânără. Și asta nu pentru că nu s-ar fi știut care pot fi beneficiile, ci pentru că abia în 1988 s-a găsit soluția stocării probelor pe termen lung. În ceea ce privește celulele mezenchimale, speranța este ca, în timp, să putem produce din ele țesuturi și organe noi.

Dacă tot vorbim de mituri, e unul care apare des în discuțiile despre celulele stem – nu copilul de la care se recoltează celulele stem ar putea fi beneficiarul lor, ci, de cele mai multe ori, un frate. Cum stau lucrurile, de fapt, Bogdan Ivănescu?

    Sunt câteva mituri aici, nu e doar unul. Primul e legat de durata de stocare. Unele bănci spun părinților ceva de genul ”proba este utilă până la greutatea de X kilograme” – ceea ce e ciudat, din punct de vedere medical. E ca și cum ai întreba ”câte kilograme de copil viu poți trata?” Ca să știi dacă poți trata un pacient trebuie să știi așa: care este diagnosticul, ce stadiu, ce alte patologii asociate există, ce antecedente heredo-colaterale, ce sex are pacientul, ce vârstă, sigur te poți duce și la greutate, dar ordinea firească a priorităților cam asta este, deci greutatea e undeva la coada listei. E posibil, într-adevăr, ca proba să nu fie suficientă pentru o boală foarte gravă sau la fel de probabil este că nu contează greutatea.

    La fel stau lucrurile și cu afirmația legată de folosirea celulelor stem de către un frate sau o soră. E o parte de adevăr și o parte de neînțelegere. Până acum, cea mai bună experiență obținută la nivel mondial cu tratarea leucemiei o avem prin transplant alogenic, deci de la donator înrudit. Unul dintre motive este că, statistic vorbind, e mai puțin probabil ca cel de la care s-au recoltat celule stem să facă leucemie și mult mult mai probabil ca cineva din familie să facă. Pe de altă parte, limfomul, care este o boală mai rar întâlnită, are rezultate mai bune cu transplantul autolog, deci cu celulele stem proprii. De exemplu, cazul lui Matthew Farrow, cel căruia i s-a făcut primul transplant în 1988 cu celule hematopoietice, în Franța – la el nu s-a făcut transplant autolog, ci părinții au născut o soră care, în mod fericit, a fost compatibilă cu el, au recoltat celule stem și așa l-au salvat. Iar el a devenit cel mai cunoscut ambasador al procedurii. 

Și în România avem familii care au conceput un al doilea copil pentru a-l salva pe primul, care nu avea celule stocate. Dar compatibilitatea oricum nu e garantată. Statistic, suntem compatibili 1 la 400.000, un om e compatibil 100% cu el însuși, iar compatibilitatea cu un frate poate merge până la 50%, cu părinții până la 25%, însă apoi lanțul se rupe și e imposibil de controlat. 

Tot la capitolul mituri se discută adesea și de problema morală a recoltării de celule stem din cordonul ombilical – că ar putea afecta un potențial embrion, că e ca și cum ai omorî o ființă umană. Așa a fost și cu anticorpii monoclonali, o terapie cu rezultate excelente împotriva COVID 19, cărora nu li se dăduse drumul pe piață pentru că foloseau celule stem embrionare. Trebuie să reținem că celulele stem care sunt obținute pentru partea de cercetare cu anticorpi monoclonali, cu care a fost tratat președintele Donald Trump și a fost vindecat în două zile, după cum știm, sunt obținuți din altă sursă, nu sunt o distrugere de viață. Acestea sunt obținute din clinicile de fertilizare în vitro – știm că infertilitatea este o boală a secolului – iar în urma procedurii nu sunt întotdeauna utilizați toți embrionii. Uneori familia nu dorește congelarea celor rămași, iar aceștia devin produs rezidual. Se aruncă sau se pot folosi pentru dezvoltarea de vaccinuri sau de anticorpi monoclonali, de exemplu.

Că tot am ajuns cu discuția la vaccinuri, în perioada asta de pandemie mai multe episoade Doctor Mit au fost dedicate vaccinurilor. Care a fost reacția publicului? Cât înțelege lumea din direcția asta nouă în care merge producția de vaccinuri, Bogdan Ivănescu?

    A fost un succes absolut. Din perspectiva de realizator tv încerc mereu să vorbesc pe limba publicului, să traduc limbajul de specialitate și asta cu siguranță a contat atât în înțelegerea fenomenului COVID-19, cât și a vaccinării. Cât privește noua tehnologie ARNm, lumea mai zice ”Aș alege varianta clasică”. Iar eu spun – ”Bun, ești adeptul clasicului? Ce mașină ai? Renunță la ea și folosește una fără ABS, fără airbaguri, fără servodirecție, că asta înseamnă clasic”. Evoluția ne aduce mai mult randament, mai multă siguranță, o viteză mult mai mare între identificarea unei tulpini și producerea unui vaccin, un răspuns mai țintit. Vom ajunge – așa cum am spus eu într-unul dintre episoadele Doctor MIT – ca aceste vaccinuri ARNm să fie ca o șurubelniță: ai structura, mânerul, și atașezi ”capătul” potrivit în funcție de ce proteină vrei să produci în organism pentru a genera imunitate. Cred că toată lumea ar fi ușurată dacă, pentru orice virus apărut astăzi, în 3 luni am avea un vaccin eficient. Iar ARNm, de care multă lume se teme că ne va produce mutații în organism, conține a zecea parte de componentă virală – toată lumea pare să uite că, odată infectat cu virusul, oricine se umple de ARN viral. Atunci care e reținerea? Cine ar vrea cantități uriașe de ARN viral în loc de o cantitate infimă de ARNm care se și degradează enzimatic complet în 24-48 de ore?

De-a lungul timpului, au fost multe episoade Doctor MIT legate de vaccinuri pentru că n-a fost nevoie de virusul ăsta ca să vedem lumea împărțită în vacciniști și antivacciniști. Cum ai abordat tu povestea asta, de unde crezi că a aparut mișcarea asta împotriva vaccinurilor?

În principiu, și cei care se proclamă antivacciniști iau adesea antibiotic la nevoie, iar toți sunt vaccinați anti poliomielită încă din copilărie, de către părinții lor. Totul a luat avânt de când accesul la internet e facil pentru toată lumea. Adică Antonio Faucci are posibilitatea să facă o postare, iar 10 milioane de oameni fără niciun fel de pregătire medicală fac 10 milioane de postări. Deci o postare științifică e foarte ușor să fie depășită numeric. Înainte, informația specializată se lua din cărți și nu avea oricine acces la ea. Acum, oricine poate face niște afirmații pe rețelele de socializare care nu sunt cenzurate, sunt accesibile tuturor și pot beneficia de expunere. Algoritmii acestor rețele fac ca până și postările cu multe reacții negative să beneficieze de multă expunere și să se ”rostogolească” mai departe. Depinde doar de noi să selectăm cu atenție și multă judecată sursele de unde ne informăm. Până la urmă, asta încerc să fac și cu ajutorul emisiunii Doctor MIT, care cred că e una dintre cele mai longevive de pe piață.

Tocmai pentru că faci emisiunea de atâția ani, în care ai analizat sute de mituri, au fost unele ale căror concluzii te-au uimit și pe tine, Bogdan Ivănescu?

    A fost unul singur în care nu am crezut absolut deloc și care, luat la analizat, s-a dovedit să stea în picioare – credința conform căreia dacă gravida are arsuri la stomac înseamnă că bebelușul se va naște cu mult păr. Ei bine, în procesul de documentare am realizat că, într-adevăr, există o relație de cauzalitate între sensibilitatea femeii gravide la anumiți hormoni și acțiunea lor asupra sfincterelor. Mai precis, e vorba de hormonii care relaxează sfincterele și au legatură și cu creșterea fanerelor – unghii, păr. Deci e o legătură între gradul de relaxare a sfincterului cardia, al stomacului, care lasă să apară un reflux gastroesofagian, și fanerele bine reprezentate grație acestui hormon, ceea ce face ca un copil să aibă mult păr la naștere după ce mama a suferit de arsuri gastrice în sarcină.

Și a mai fost un mit – cel legat de ”un măr pe zi ține doctorul departe” – când am făcut analiza antioxidanților am constatat că da, mărul e bogat în antioxidanți, însă acestea nu sunt proprii mărului, se găsesc și în alte fructe – practic în orice fruct care se colorează repede la expunerea la aer – și nici nu sunt dintr-o gamă puternică de antioxidanți, de vreme ce, la propriu, se oxidează atât de repede încât e vizibil.

Cam cât durează producția unui episod?

    În primul rând, pentru fiecare episod, mai întâi citești mult, apoi vorbești cu alți specialiști pentru a aduna toate informațiile. Toată această parte de cercetare, de realizare a desenelor ilustrative originale – cam 2 zile jumătate. Plus restul părții de producție – înregistrarea, montajul, ilustrarea fiecărui episod, care mai iau și ele cam o zi jumătate.

Cum îți vin ideile pentru fiecare episod?

  Avem o comunitate imensă, practic, de la emisiunea începută acum 8 ani, am ajuns între timp la platforma Doctor Mit care înglobează site-ul, pagina de Facebook și canalul de youtube, unde sunt toate episoadele, cîteva sute. Acolo avem peste 17 milioane de vizualizări, acolo se adună foarte multe întrebări, mii și mii de întrebări, de acolo răsar cele mai multe subiecte. Dar eu nu prezint numai mituri, ci și tehnologii interesante și diverse abordări medicale noi, fie că ne caută chiar companiile, fie le căutăm noi pentru a afla mai multe despre direcția în care merg cercetările medicale. Așa am ajuns să explicăm, de exemplu, o tehnologie inovatoare de tratament non-invazv al cancerului de prostată sau tehnologia Rigenera, o terapie celulară de micro grefare cu celule progenitoare, prin care, în 2019 a fost tratat primul mare ars din România.

În plus, am dezvoltat și o linie de evenimente sub egida Doctor Mit pentru care colaborăm cu diverse companii care vor să facă traininguri de sănătate pentru ca angajații lor să înțeleagă mai bine anumite fenomene medicale. Iar în primăvara asta ne pregătim să lansăm e-bebe, primul târg virtual dedicat viitorilor părinți. Se știe că, până la pandemie, erau târguri de profil de două ori pe an, acolo unde viitorii părinți puteau face achiziții importante, puteau afla informații de la companiile prezente, puteau compara produse și servicii destinate nou-născuților și copiilor mici. Ei bine, la finalul lunii aprilie, peste 100 de companii se vor întâlni virtual cu peste 10.000 de familii – estimăm noi, bazându-ne pe experiența de la târgurile offline din anii trecuți. Accesul va fi foarte simplu, doar prin crearea unui cont, apoi orice vizitator vede toate standurile, cu reclamele lor, își poate alege unde ”intră”, poate programa o vizită și o discuție cu un reprezentant la o oră convenabilă, astfel încât să nu stea ”la coadă”, așa cum se întâmpla de multe ori la târgurile offline. Sperăm astfel să venim și în sprijinul părinților, dar și al companiilor din domeniul puericulturii, care adesea atingeau cam 50% din cifra de afaceri doar din cele două târguri anuale de la București. Și ne propunem să organizăm încă unul în toamnă, așa cum era tradiția și offline.

Târguri online, vaccinuri cu ARNm, tehnologii medicale inovatoare, cam așa pare să arate lumea de mâine, în paralel cu multe voci care susțin teoria conspirației și întoarcerea la natură. Cum simți tu impactul pe care-l are Bogdan Ivănescu prin vocea Doctor Mit în această direcție?

    În primul rând, e vorba de impactul educației medicale pe care o fac prin intermediul emisiunii și care a fost recunoscut chiar și de Consiliul Național al Audiovizualului, care, deși de obicei dă televiziunilor doar sancțiuni și amenzi, mie mi-a dat „Premiul de Excelență în Debut”, la un an de la lansarea emisiunii 🙂 În al doilea rând, prin intermediul activității pe care o desfășor la Stem Sure, prin studiile clinice pe care le-am lansat – de exemplu avem un studiu în desfășurare din 2019 referitor la efectul terapiei cu celule stem în cazul copiilor care suferă de autism, în cadrul căruia colaborăm cu toate băncile de celule stem din România- am satisfacțiile activității ”hands-on”, ca să spunem așa. De asemenea, împreuna cu profesorul Irinel Popescu desfășurăm un studiu la finalul căruia ne-am dori să putem produce țesut hepatic funcțional cu ajutorul tehnologiei. Sunt implicat și într-un proiect alături de Spitalul Fundeni, despre care nu pot spune foarte multe în acest moment, însă care implică cercetarea în domeniul celulelor stem și a tehnologiei CRISPR – există studii clinice la nivel mondial care arată că s-ar putea obține rezultate foarte bune în tratamentul HIV prin înlocuirea unui set de proteine din ADN care ar putea produce o mutație care să facă imposibilă pătrunderea virusului în organism. Dar, indiferent de eforturile noastre, știința nu e suficientă ca să ne fie mai bine pe termen lung. Adevăratul flagel este scăderea nivelului de educație și asupra acestui ”virus” cred că trebuie să luptăm cu toții. Chiar și pandemia COVID-19 este parțial efectul scăderii gradului de civilizație, a nerespectării normelor, a informațiilor ascunse de unele state, a faptului că, degeaba știința evoluează, dacă noi ne autosabotăm. Iar soluția nu e alta decât stimularea gândirii critice de la cele mai fragede vârste pentru creșterea gradului de discernământ și alegerea adecvată a surselor de informare.