Georgeta Dendrino este unul dintre cei mai longevivi consilieri de business și dezvoltare personală de pe piața românească. A devenit coach în urma unui divorț care a provocat-o să se oprească din vâltoarea propriilor acțiuni și să cugete la cine este și ce vrea să facă. Întrebări profunde și complicate. Așa să fie oare?
Iată și câteva răspunsuri.
De la coach în psihologie ori afaceri, la coach în bucătărie, avem pe piață o multitudine de semnificații ale acestei ocupații. Cum și unde vă poziționați dumneavoastră cu identitatea de coach?
Eu mă aflu în zona de business și dezvoltare a individului, iar dezvoltare poate să însemne că ajungem la un moment dat în viața noastră când vrem să schimbăm direcția, că vrem să ne ducem către bucătărie, de pildă, că vrem să plecăm din țară ori vrem să devenim antreprenori.
Abordarea mea merge către individ în totalitatea lui, dar și către business, către cine ești tu dincolo de cartea de vizită, ce te bucură, ce te sperie, ce te mânie. Pentru că eu cred că dacă tu înțelegi despre tine niște lucruri, le analizezi și le accepți, îți va fi mai ușor să îi înțelegi pe ceilalți. Fiindcă, până la urmă, scopul demersului este să ne orientăm către noi, pentru a funcționa mai bine în societate, să îi înțelegem mai bine pe cei din jur, mai ales când este vorba de poziții de leadership.
Am remarcat termenii folosiți: bucură, sperie, mânie. Și mă gândesc că dacă intrați în această zonă de înțelegere a celor din jur, ați trecut deja de o înțelegere a propriei persoane. Care a fost acel moment de introspecție a dumneavoastră?
Au fost mai multe momente. Unul dintre ele a fost acela când am divorțat, în urmă cu mai mulți ani, când am trecut printr-o perioadă mai dificilă și mi-am făcut un plan personal pe 20 de ani. Am pus pe hârtie niște lucruri și am încercat să vizualizez niște lucruri despre mine pe mai multe zone de viață. Apoi am uitat de plan. (râde) Ne luăm cu lucrurile de zi cu zi și uităm de lucrurile importante.
Dar, s-a întâmplat altceva, planul a început să se întâmple, fără să fiu conștientă de asta. De pildă, îmi pusesem în minte să călătoresc foarte mult și mă vedeam prin diverse aeroporturi, mai ales că îmi place foarte mult să fiu în avion. Pentru asta trebuia să am un MBA, să primesc niște certificări, să mă conectez cu niște oameni și să fiu parte din niște rețele, astfel încât să ajung să lucrez internațional. Asta s-a întâmplat, timp de mai mulți ani. Și mai interesant este că acolo unde nu am îndrăznit să pun ceva, s-a întâmplat. Nimicul s-a întâmplat. (râde) Din acest motiv cred că este important să facem planuri în detaliu pentru toate aspectele. Să îndrăznim. Acum, dacă aș lua-o de la capăt, aș îndrăzni să pun ceva și în zona aceea personală, chiar dacă atunci mi-a fost teamă să adaug ceva. Fiindcă ți-e teamă să suferi.
De ce un divorț, despre care am crede că nu este atât de important în viața profesională, de ce a cântărit atât de mult în schimbarea radicală a dvs?
Nu știu dacă a contribuit atât. Dar a provocat un moment în care să mă opresc și să mă gândesc la ce am făcut eu până atunci și ce urmează să fac mai departe. Dar a fost doar un moment.
Un alt moment a fost acum 6 ani, când am intrat într-un proiect de leadership development, unde am întâlnit un profesor care mi-a devenit mentor, cu ajutorul căruia am intrat și în zona de abordare psihanalitică și psiho-dinamică în consultanță. A fost un alt moment important pentru mine, fiindcă această călătorie este și despre oamenii pe care îi întâlnim și pe care îi admirăm.
Cât de important este planul pe 10, 20 de ani, mai ales dacă nu ne ținem de el?
Chiar dacă ne facem un plan, este important să învățăm să dansăm cu barca pe care suntem. Pentru că unele se pot întâmpla, iar altele dimpotrivă.
Lucrul cu noi, a afla ce suntem și ce nu, a învăța ce ne place și ce nu, ce e bun pentru noi și ce nu, sunt mai importante decât planurile în sine. Planul meu a fost doar un cadru și s-a întâmplat să se realizeze multe lucruri de acolo, dar până la urmă lucrul cu mine a fost mai important.
În lucrul cu mine ce să iau în calcul să nu ajung să disper?
De curând vorbeam cu cineva care-mi spunea că nu împărtășește cu nimeni lucruri despre ea, fiindcă este o persoană puternică și le poate duce pe toate. Așa este, e puternică. Dar când i-am pus câteva întrebări simple i-au dat un pic lacrimile. Până la urmă, anumite conversații ne pun pe șine, fie că sunt cu un mentor, un coach sau un prieten mai înțelept decât noi. Am să fac o comparație cu Pinocchio, care îl avea pe greierașul care îl trăgea de mânecă, punea întrebările potrivite. Cred că toți avem un Gemini al nostru. Dincolo de o carte de vizită, sunt niște ancore și repere care ne susțin sau nu, viața este despre altceva. Este despre ce facem cu cine suntem.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
