Copilul tău are nevoie de o detoxifiere de gadgeturi? Răspunde Ben Brucker, artistul antreprenor care predă copiilor lecții de supraviețuire în natură

Ben Brucker a terminat Teologie, a pictat 15 ani biserici, a locuit 4 luni printre deținuți în timp ce le înfrumuseța mica biserica din penitenciar, iar de trei ani își urmează visul. Are două fete mari pe care le-a responsabilizat încă din copilărie să se descurce în orice circumstanțe, iar de doi ani organizează tabere de dezvoltare pentru tineri. Locuiește într-o casă pe roți, căreia, alături de soția lui, i-a adăugat de curând spații nou pentru diverse ateliere și meștesuguri, din care cel mai nou este restaurarea si recondiționarea mobilierului de lemn. Aici a investit timp și suflet și se simte recompensat prin amintirile care se derulează prin fața ochilor lui atunci când povestește de cei care i-au trecut pragul curții.

Pământul este aurul lui, iar natura combustibilul. Știe să creeze articole care sunt la mare căutare, să înnobileze educația copiilor lăsați de părinți pe mâna lui și să se bucure de un foc de tabără. Este o enciclopedie umană care investește în el continuu. Astăzi cunoaștem valoarea dată de către artistul Ben Brucker timpului, străbunilor, pământului, vieții și iubirii.

Cine este Ben?

M-am născut într-o familie cu tradiții în meșteșuguri, vreme de șase generații. Tata, bunicul, străbunicul și străbunii au meșteșugit lucruri frumoase, durabile și utile, cu mâinile lor. Obiectele le-au încredințat oamenilor, iar talentul… ei bine talentul și îndemânarea le-au transmis clipă de clipă, direct acolo în atelier, urmașilor. Pe bunicul l-am prins mulți ani. Lemnul a fost lumea lui. Știa numele fiecărei unelte în română și-n germană. Căci așa fusese pe vremea lui. Știa locul fiecăreia. Atât de bine, încât, dacă mă furișam în universul acela magic și foloseam o rindea, un gealău, cum îi zicea el, știa după uzura lamei în ce esență de lemn l-am utilizat, cant, colț, suprafață. Știa după urma de praf dacă l-am pus la loc cum l-a lăsat, dacă am făcut curat, dacă am fost atent… iar dacă nu, mă șicana murdărindu-mă pe mâini sau pe vârful nasului cu clei de oase urât mirositor. Așa era el. Fluiera ușor, mereu, și povestea uneori de pe front. Și se întrista, și nu mai lucra… și-mi spunea că nu se lucrează cu inima grea; și asta am moștenit fără să vreau. Tata. Ei bine tata a fost eroul meu. Făcea orice, din aproape orice. Modelist. Până la sacrificiu. Mereu uita de masă, uneori de casă, constant de viața personală. Perfecționist, cu o ambiție uriașă, mascată de o modestie incredibilă, a fost unul din cei mai buni modeliști ai generației sale. De la el am învățat totul. Scule, întreținerea lor, motoare termice, motoare electrice, motoare de rachetă cu combustibil solid, angrenaje, servomecanisme, vopsele, stații de emisie-recepție etc., iar în universul copilăriei, colegii lui m-au adoptat și mi-au îmbogățit cunoștințele. Și mai ales, mi-au hrănit inima cu frumusețe. El m-a virusat cu spiritul competiției dublat de fair-play și m-a învățat ceva: întotdeauna e loc de mult mai bine. Și tot el mi-a insuflat dragostea de aventură, de natura sălbatică, de explorare. La el am văzut primul piolet, prima coardă de alpinism, primii colțari, prima plută, prima ambarcațiune, prima toporișcă, primul cuțit. Cu el culegeam plante medicinale și aromatice și ciuperci. Despre el scriau revistele și ziarele, pagini din jurnalul lui erau tipărite și citite de mii de oameni. De la el am avut primul aparat de fotografiat Smena cu film, primul binoclu. El mi-a pus în mână cărțile cu inventatori, exploratori, navigatori, alpiniști, eroi clasici și moderni, el, primul meu erou.

Cum ți-a fost copilăria? 

Cu de toate. O copilărie fericită, plină de dragoste și căldură, o copilărie în doi, fiindcă părinții mei au ales să-mi daruiască o surioară, de care mă desparte, cum îmi place să spun mereu: un an și o sarcină. Am avut acea copilărie de vis, iubit și ocrotit, înconjurat de toate uneltele tatălui meu – modelist precum și ale bunicului meu – tâmplar. O parte mai puțin cunoscută a copilăriei mele este aportul feminin la ceea ce am devenit astăzi, prin contactul cu universul fascinant al nașterii și maternității, întrucât mama mea a profesat ca moașă. Am participat de copil la nașteri, la travaliu, am așteptat langă mașina salvării livrarea unui bebeluș pe care apoi, eu însumi copil, l-am dus în păturică la neonatologie. Am dormit în spital zeci de nopți, copil fiind, m-am jucat cu bebeluși, am cunoscut dragostea mamei care alăptează, chipurile vesele ale bebelușilor proaspat înfășați, dar și plânsul pruncilor rămași în spital, refuzați… Prea devreme pentru un bilanț, pot afirma totuși că bărbații din viața mea mi-au dăruit uneltele și mi-au format caracterul, iar femeile pe care le-am iubit mi-au modelat inima.

Cum ai ajuns să pictezi biserica din penitenciar?

Pictorii de biserici sunt validați printr-o practică sub îndrumarea unui maestru, după care urmează un examen practic și teoretic. Componenta teoretică a examenului meu a constat în pictarea bisericii din cadrul Penitenciarului de Maximă Securitate Rahova-București. A durat 4 luni de zile, timp în care am locuit efectiv în penitenciar, respectând aceleași reguli cu personalul închisorii și aproximativ aceleași privațiuni ca persoanele private de libertate.

Ce ai învățat printre deținuți?

Am învățat că libertatea nu este apogeul idealurilor omenești, ci demnitatea, pentru că libertatea odată suprimată, viața continuă totuși relativ firesc, însă pierderea demnității este o tragedie.

Apoi, am învățat că persoanele cu pedepse lungi, uneori spre 25 de ani, tind să devină mult mai profund integrați procesului de schimbare interioară, colaborează mai intens, mai implicat.

Dar poate cea mai importantă lecție a fost cea a singurătății în mijlocul unei comunități. Oameni împreună, siliți de împrejurări 24/7 să împartă același spațiu sunt totuși singuri, privați de căldură și tandrețea celor dragi.

Ben Brucker: „Oricine poate fi pentru el și pentru persoanele dragi un slujitor, un soi de preot, cel puțin prin jertfă personală, ca tată, ca soț, ca îndrumător, ca cetățean sub toate formele”

Există în istoria bisericii, în tradiția scrisă patristică niște manuale/îndreptare unde, printre altele se spune că preotul trebuie să fie cel mai curat, cel mai pregătit, cel mai inteligent, cel mai integru, cel mai arătos, cel mai credincios etc într-o comunitate. Ei bine, atât de multe „cel mai”, încât am făcut pasul lateral și am renunțat. Și după 20…25 de ani, cred același lucru. În plus, în afară de oficierea propriu-zisă a celor sfinte, oricine poate fi pentru el și pentru persoanele dragi un slujitor, un soi de preot, cel puțin prin jertfă personală, ca tată, ca soț, ca îndrumător, ca cetățean sub toate formele.

Ce întâmplare te-a îndemnat să trăiești viața pe care o ai acum? Pe roți, în natură…

Nu e o întâmplare anume, ci mai degrabă 15 ani de șantiere de pictură. Mai ales unul din ele, în care am pictat aproximativ 12 luni izolat pe un vârf de munte. Și am înțeles de cât de puțin este nevoie real pentru viața mea. Și cu cât am micșorat amprenta mea materială cu atât mai mult am expandat trăirea interioară, iar sentimentul real de așezare înăuntru exclude compromisul și continuă alergare după chestiuni concrete.

De asemenea, procesul, să-i zicem de izolare, nu e unul nici rapid nici ușor. Începe cu o educație în famile, începe prin conștientizarea nevoilor personale și prin definirea unor idealuri. Restul devine firesc și simplu. Procesul de esențializare și definire interioară e cel mai greu și cel mai relevant. Așezarea în concret a visului interior a fost apoi doar o chestiune de timp.

Cum e Ben ca tată? Ce le înveți pe fete?

Cum sunt ca tată pot răspunde doar fetele mele. Și poate ceilalți adulți relevanți din jur. Însă ce le învăț poate fi definit foarte simplu: toleranță și generozitate inteligent distribuite în jur. Iar lor, la nivel personal, să fie atente la provocările și riscurile din jur, să se bucure maxim de viață și oportunități. Însă ceea ce ce îmbibă orice lecție este dragostea. Cred că le dăruiesc infinită dragoste paternă, cu tandrețea și drăgăloșenia cuvenită femeilor ce ușor ușor se nasc în fețitele de azi.

În anul 2018, încurajat de prieteni, ai început să descoperi și să explorezi lumea pielăriei la nivel profesional. Ai devenit antreprenor așadar…

Aș îndrăzni să continui fraza. În 2018 am devenit artist și pe partea de pielărie, cu aceeași sfială dintotdeauna, dar cu mai multă dragoste pe care o pun în fiecare obiect care iese din mâinile mele. Majoritatea creațiilor mele sunt rodul experiențelor și experimentelor personale, însă ceea ce desăvârșește procesul de facere este colaborarea cu viitorul utilizator, înțelegerea cerințelor lui, discuțiile, propunerile, schițele de model, astfel încât produsul final să-i ofere o experiență unică, trainică și confortabilă.

Cum traduci tu ceea ce creezi? Atât în relația cu tine cât și cu clienții?

Majoritatea creațiilor mele sunt rodul experiențelor și experimentelor personale. Pielăria ON THE FIELD sau cum am ales s-o numesc, pielărie de explorare și aventură, presupune îndrăzneală, perseverență, îmbunătățire permanentă. Și mai presupune ceva: teste. Teste în mediu natural, acolo unde vor fi folosite, indiferent de condițiile climatice, de teren, de solicitări. Totul pentru a-i cunoaște clar limitările dar mai ales avantajele. Iar pasiunea mea pentru outdoor, dublată de curând de deschiderea atelierului BRUCKER CRAFTS chiar în mijlocul naturii, îmi oferă din plin oportunitatea testului. La aceasta se adaugă și grupul restrâns de prieteni/tester-i, împreună cu care decidem chestiunile legate de design.

Însă ceea ce desăvârșește procesul de facere este colaborarea cu viitorul utilizator, înțelegerea cerințelor lui, discuțiile, propunerile, schițele de model, astfel încât produsul final să-i ofere o experiență unică, trainică și confortabilă.

Citește și: Șerban Copoț, între Asia Express, rolul de tată și căsnicia nonconformistă: cum a ajuns de la marinărie la muzică și mai apoi la Liga Exploratorilor

Cum a apărut logo-ul business-ului? 

Firesc! Logo-ul Brucker Crafts este profilul feței mele, îndreptat cu privirea înspre trecut, de unde îmi trag tot meșteșugul, originile și unde se întoarce recunoștința mea. Privitul acesta produce o metamorfoză personală, organică, asemenea unei frunze într-un mare copac mitic al vieții. Asta include viață, iubire și devenire.

Iubire? Cum funcționează iubirea la tine?

Iubirea funcționează la mine ca un parteneriat, ca o relație de dragoste care m-a construit și șlefuit ca om, ca bărbat, într-un proces care îmi doresc să continue întreaga mea viață.

Ben Brucker: „Premisele de la care plec sunt pe de o parte, nevoia din ce în ce mai acută de reconectare la natură”

De la ateliere de pielărie ai făcut o glisare către o latură a educației pe care curricula școlară nu o cuprinde. Faci tabere pentru copii și îi înveți să se descurce în natură. Ce înseamnă Brucker Crafts Summer Camp?

Brucker Crafts găzduiește o serie de camp-uri pentru copii, adolescenți și tineri dornici de aventură de calitate. Într-un mediu controlat și sigur, copiii vor acumula cunoștințe și vor deprinde abilități de explorare a mediului înconjurător. Grupele vor fi de aproximativ 10 copii, astfel încât exersarea celor învățate să fie plăcută, sigură și temeinică. Premisele de la care plec sunt pe de o parte, nevoia din ce în ce mai acută de reconectare la natură în condiții de siguranță, cu respect și responsabilitate pentru mediu, iar pe de altă parte, bucuria noastră ca părinți de a ne vedea copiii mai curioși, mai autonomi, mai implicați, mai temerari.

Detoxifierea de smartphone este inclusă, nu-i așa?

Categoric. Camp-ul se derulează la Brucker Crafts, la o distanță de aproximativ 15 km, la nord de centrul orașului Iași, în inima naturii. Echipa Brucker Crafts veghează permanent la siguranța copiilor, la calitatea experiențelor de învățare și de socializare. Țin să menționez că vârsta minimă recomandată este aproximativ 10 ani. Îi aștept pe toți cu drag de explorare și de #heaventurabruckercrafts!

Ben Brucker: „Va fi ca un salt pentru ei de la obișnuința de acasă către capacitatea lor de a deveni mini adulți și a se descurca în natură cu niște resurse limitate”

Ce învață cei mici sau mai bine spus, cu ce pleacă ei acasă?

Vor ști să instaleze un cort, un hamac, un adăpost improvizat, să pregătească cina comunitară, principii alimentare și de igienă în campare, vor ști să se orienteze oriunde și să fie mulțumiți cu tot ce găsesc fără bani. În tabără avem parte de o deșteptare la ora 07.00, atelier de deplasare, orientare, cu ieșire în natură, vom descoperi metode de obținere, întreținere, stingere, leave no trace, scule și tehnici, cină comunitară, continuată de foc de tabără cu bezele la foc, vom avea un atelier de noduri și multe discuții libere. Va fi ca un salt pentru ei de la obișnuința de acasă către capacitatea lor de a deveni mini adulți și a se descurca în natură cu niște resurse limitate.