Cornel Istrate, fondatorul singurului club de gentlemani din România: „Absența cea mai mare din viața mea a fost iubirea”

Ai avut absențe în viața ta?

Da și cred că absențele sunt cea mai mare traumă a mea. De la 5 la 12 ani mi-a lipsit tatăl, deoarece divorțul a făcut imposibil să am parte de el. Iar de la 12 mi-a lipsit mama…cancer.

Absența banilor a fost constantă de la 14 ani până la 17 ani când am început să lucrez. Am lucrat pentru o companie de pază la 17 ani și îmi aduc aminte că pe atunci îmi lipsea până și mâncarea. La 19 ani am întrat într-o companie foarte mare din România și cumva, asta mi-a schimbat cursul vieții. Dincolo de toate, cred că absența cea mai mare din viața mea a fost iubirea, deși eu am învățat să ofer ceea ce nu am avut. Atunci când pot, ori de câte ori pot, îmi ajut toți „frații”(semenii).

Crezi în coincidențe? Întreb asta pentru că iată, la vârsta de 12 ani viața ta s-a schimbat radical?

Cineva spunea ca ele sunt modul lui Dumnezeu de a-ți arata că există. Eu cred că trebuie să analizezi foarte bine fiecare coincidență și să înveți ceva din ea. Cred că ea vine cu o lecție.

Viața mea s-a schimbat radical, dar eu mereu simt că cineva mă ghidează. Poate în nebunia mea, fix acest crez m-a motivat să continuu. Țin minte că de multe ori am dus lupte sângeroase cu gândurile mele pentru a putea continua, iar cel mai bun prieten mi-a devenit, în timp, liniștea.

Totuși, cum te-ai automotivat să continui atunci?

Cred că eram prea mic să conștientizez ce am pierdut atunci. Ulterior, motivația de a reuși și de a nu stagna mi-am luat-o mereu din dorință. Tot timpul am știut că trebuie să fiu ceva și să fac ceva bun, oriunde mă aflu. La locul de muncă, acasă, în societate.

Cornel Istrate: „Am devenit mai rece și mai analitic. Cornel s-a împietrit și întărit”

Concret, cum te-ai ridicat?

Ce face orice om care se simte părăsit. M-am întărit! 

Am devenit mai rece și mai analitic. Evident în timp. Pentru a avea capacitatea de a discerne binele de rău, trebuie să le simți pe amândouă, ca stări, ca experiențe. Apoi să le îmbrățișezi, să le înțelegi…pe ambele. Cornel s-a împietrit și întărit.

În spatele pierderilor stau oare binecuvântări? Mereu tind să pun întrebarea asta oamenilor cărora le descopăr seninătatea din ochi.

Hmh…tot timpul. Mereu mulțumesc universului pentru capacitățile pe care le am și pentru puterea de a continua.

O copilărie deloc ușoară aș putea spune. Cu toate astea, mă gândesc la ce te visai tu în copilărie? Ce se visa Cornel?

Nu știu sigur dacă visam o meserie anume. De mic mi-am dorit să fac bani. Nu suportam ideea aceasta de a fi sărac.

Tot timpul m-am visat bogat și acum, mai mult decât niciodată, cred că dacă insiști la visul tău, el va deveni realitate.

Cornel Istrate: „La 23 de ani am fondat clubul pe care l-am visat într-o noapte”