Cornelius Zirbo și relația sa specială cu muzica: „O expresie profundă prin care toți într-un glas ne exprimam recunoștința față de Dumnezeu pentru dragostea și bunătatea lui față de noi”

Cornelius Zirbo: „Eram 9 suflete în casă, trebuia să învățăm să ne iubim, să ne acceptăm unii pe alții, să ne iertăm, să împărțim, să corectăm, să încurajăm și lista continuă”

Cum a fost copilăria într-o familie așa de numeroasă? Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai din acea perioadă?

A fost o copilărie tare frumoasă! Am avut din toate punctele de vedere, toate condițiile de care are nevoie un copil să se dezvolte. Am învățat încă de mic ce înseamnă să conviețuiești într-o comunitate de oameni. Ca să fiu sincer, nici nu prea aveam încotro! 

Eram 9 suflete în casă, trebuia să învățăm să ne iubim, să ne acceptăm unii pe alții, să ne iertăm, să împărțim, să corectăm, să încurajăm și lista continuă. Cele mai frumoase amintiri din perioada copilăriei mele au de-a face cu verile petrecute la țară cu toată familia. Ce n-aș da să pot da timpul înapoi…

Frații tăi au legătură cu muzica? 

Frații mei în prezent sunt IT-iști, designeri, kinetoterapeuți, farmaciști, dar în afară de sora mea farmacistă, toți frații mei au studiat muzica și în prezent cântă la un instrument (unii și la mai multe). O altă legătură pe care o au cu muzica sunt concertele mele. Frații mei fiind cei mai mari fani ai mei, de fiecare dată când concertez acasă la Cluj-Napoca vin cu cea mai mare bucurie să mă asculte.

Ai vreun loc anume la care te gândești atunci când ți se face dor de casă? 

Îmi aduc aminte cu foarte mult drag de satul natal al mamei mele, Feleacu, în care ne petreceam verile eu și frații mei când eram copii. Mă rog, probabil că în momentul de față e impropriu spus „sat”, având în vedere cât de mult s-a urbanizat acest loc, însă în urmă cu 15 ani era cu totul altă poveste. La o aruncătură de băț de Cluj-Napoca, Feleacu se situează pe culmea unui deal de vreo 700 metri altitudine, de pe care se poate vedea o priveliște absolut superbă a Clujului. Feleacu a mai fost pentru mine și un foarte bun refugiu în perioada de carantină impusă de pandemie. 

Ce îți place să faci atunci când nu ești pe scenă? 

Îmi place să citesc. Am un teanc de cărți pe biroul din cameră ce așteaptă parcă de prea mult timp să fie citite. Timpul liber a ajuns de mult să fie un lux. Îmi place să petrec timp cu prietenii, îmi plac sporturile extreme, îmi place să înot, să joc volei, să fac drumeții pe munți și mai nou, să gătesc.

Citește și: Povestea unui român libanez. Lubnan Baalbaki: „am schimbat 3 școli, vreo 4 case și orașe și asta din cauza mutărilor pe care părinții mei au fost obligați să le facă pentru a ne salva viața”