Căutare

Share this article

Cristian Preotu este cel care deţine grupul Le Manoir, adică magazinele Comtesse du Barry, Petit Bateau, ciocolateria Michel Cluizel şi restaurantele Le Bistrot Français, Şushi Room sau La Vinuri. Toate aceste elemente ale afacerii sale pornesc de la ideea de calitate, fie că vorbim despre produse gourmet şi vinuri „cu etichetă nobilă”, sau că vorbim despre restaurante aflate pe lista Relais & Châteaux. A copilărit în Franţa şi a revenit în România la 22 de ani. În scurtă vreme deschidea aici primul magazin de produse gourmet, pe o piaţă în care puţină lume îşi cumpăra foie gras sau, dacă îşi permiteau aşa ceva, era un produs oferit cadou.

Nu vi s-a părut un risc să deschideţi o afacere în acest domeniu într-o ţară care nu era încă pregătită pentru aşa ceva?

Nu neapărat. Toată lumea venea din călătorii cu ceva în bagaj: cu un foie gras, cu o brânză, cu un vin… Românii erau interesaţi de genul acesta de produse. Apoi ne-am gândit şi la cadourile de afaceri, şi la partea de vinuri şi, încet-încet, dar destul de repede am dezvoltat primul magazin în 2006, apoi mai multe magazine.

Cum era apetitul pentru gourmet atunci? Cum e acum?

E mult mai mare acum. Atunci abia se descoperea. Nu erau produse româneşti ok. Nici vinuri româneşti ok. Pe vremea aceea lumea bea Cuvee Charlotte, era un vin ok, dar atunci era „vinul”.

Expaţii de aici nu beau nimic altceva. Dar piaţa s-a dezvoltat mult de-atunci. După ce am deschis magazinul, în 2006, dacă vindeam o sticlă de şampanie o sunam pe soţia mea – era un eveniment!

Acum se întâmplă să cumpere clienţii 30 – 60 de sticle pentru un botez, pentru un eveniment privat. Tindem spre normalizare. Se ajunge la ideea că produsele acestea gourmet nu sunt doar de dat cadou la domnul doctor, la primar etc. Unii dintre clienţi chiar îmi spuneau pe vremea aceea „pentru mine nu aş cumpăra aşa ceva”. Acum cumpără şi pentru răsfăţul familiei.

Aveţi clienţii casei?

Da. Cei pe care îi avem chiar din 2006 majoritatea sunt români. Dar sunt şi expaţi clienţi fideli. Şi mă bucur de fiecare dată când citesc în ziar că a mai venit un director nou din străinătate şi apoi aflu că este clientul nostru.

Înseamnă că aţi ajuns foarte sus în topul recomandărilor..

Înseamnă că suntem pe direcţia bună şi avem produse de foarte bună calitate, dar care pentru cei fără experienţă sunt greu de apreciat. Multă lume încă nu face diferenţa între produsele de la noi şi cele de la supermarket, chiar dacă acestea din urmă şi-au îmbunătăţit oferta în ultima vreme.

Noi am început în România cu produse din cea mai înaltă gamă. Ceea ce (mi s-a spus) e foarte ciudat. Multă lume m-a întrebat de ce n-am intrat pe piaţă cu gama medie, care oricum ar fi fost sus faţă de ceea ce era pe piaţă. Noi am început direct cu produse de top, şi în gastronomie şi la capitolul vinuri.

Eu cred că, în România, cei care îşi permit sunt foarte pretenţioşi, nu ezită să îşi dorească cel mai bun lucru de pe piaţă.

Aşa este, pentru că banii s-au obţinut destul de repede, nu a fost neapărat o cultură în familie în care să se facă treptat lucrurile şi, bineînţeles că cei care au avut bani au cumpărat direct ce e mai bun, de la telefoane la cele mai bune maşini şi aşa mai departe. Şi aceasta este o clientelă pentru magazinul nostru. Îmi spunea la un moment dat proprietarul unui castel din Bordeaux, magazine ca ale noastre în Franţa sunt foarte puţine, câteva. Asta pentru că majoritatea produselor de acolo sunt foarte sus. Deci şi acolo este o clientelă destul de limitată în sensul acesta.

Dar, până la urmă, ce-i trebuie unui produs ca să fie „gourmet”?

Să fie bun, şi la gust, dar să fie şi produs în condiţii bune, fără pesticide, insecticide şi aşa mai departe. Dar şi roşiile româneşti pot să fie un produs gourmet foarte bun. Şi hribii româneşti…

Dar trebuie să fie şi marketat ca atare ca să intre în gama gourmet, nu?

Da. Foie gras-ul Comtesse du Barry a început în pieţe. Se vindea în pieţe. Şi a ajuns acest brand prin reputaţie. Sunt mulţi producători de foie gras, unii chiar foarte buni, cu cantităţi foarte mici. Dar, de exemplu, când eşti producător de Armagnac foarte bun, dar produci doar 10 sticle, nu-l poţi marketa, pentru că se termină imediat. Deci trebuie să fie şi o cantitate semnificativă.

Vinurile cele mai bune din Bordeaux au proprietăţi foarte-foarte mari (120-150 de hectare) şi produc cantităţi mari de vinuri care se vând foarte-foarte scump. Şi aşa au putut să difuzeze informaţia. Dacă ar produce doar 1000 de sticle, practic n-ar avea cine să le guste, doar apropiaţii – pentru că sunt foarte puţine. Sau ar trebui să moară cineva ca să ajungi pe lista celor care se bucură de acele produse. E şi un roman despre un criminal în serie, care ucidea clienţi de la o astfel de casă de vinuri care erau înaintea lui pe listă, ca să poată primi el acea cantitate (râde).

Dar trebuie să precizez ceva despre produsele de la noi din magazin: avem şi produse cu preţuri foarte joase, de la 30 de lei, dar e un raport calitate-preţ foarte bun pentru 30 de lei. De aceea când spun „produse elitiste” nu mă refer numai la vinuri de 1.000 de lei. Avem o gamă care începe de jos şi care merge foarte sus. Avem cam o mie de referinţe de vinuri. Le avem şi pe cele de 50-80 de lei şi le avem şi pe cele de foarte sus. Dar selecţia prezentată are un raport foarte bun calitate-preţ. Altfel spus, nu avem doar „gama Ferrari” în magazin (râde).

Şi care este cererea? Pe la ce preţuri se încadrează produsele cumpărate de clienţi?

Cele care se vând cel mai bine sunt în jur de 50-100 de lei.

E un preţ decent pentru un vin foarte bun.

La vinuri este mai important de unde le cumperi, trebuie să ai încredere în magazinul respectiv, pentru că ce s-a întâmplat cu acel vin înainte să ajungă la tine e foarte important. Dacă, de exemplu, vinul a stat într-un depozit, la soare, timp de 5 zile, nu se vede pe sticlă, însă vinul este compromis, cu siguranţă! La fel şi dacă a fost transportat lângă detergenţi. Va prinde miros, pentru că dopul acela este permeabil… Sunt lucruri foarte importante. La brânză, somon, caviar condiţiile de transport şi de păstrare sunt şi mai importante! Pentru un importator şi distribuitor de astfel de produse, aşa ca noi, acesta este şi un cost, dar este şi o preocupare. Dacă un client este decepţionat de ceea ce a cumpărat de la noi, cu siguranţă nu se mai întoarce.

Noi cumpărăm vinuri en primeur, din butoi adică. Şi abia acum ni se livrează, dar ele trebuie învechite cel puţin 10 ani. Dar dacă le pun acum pe raft şi cineva cumpără fără să ştie aceste lucruri şi va gusta aceste vinuri de Bordeaux (să zicem), va fi dezamăgit şi va spune că vinul nu e bun. Pentru că acel vin n-a ajuns încă la potenţialul lui. De aceea şi preţurile cresc în funcţie de ani şi sunt mai scumpe vinurile vechi decât vinurile noi – pentru că cineva care le cumpără şi le ţine 10 ani în pivniţă trebuie remunerat.

Eraţi destul de tânăr când aţi început această afacere „gourmet”. Cum aţi ajuns să fiţi un connaiseur?

Ştiam anumite lucruri din familie şi mă pasiona, dar am continuat să fiu curios şi să mă interesez de aceste lucruri. Am cheltuit destul de mult pentru această pasiune, dar într-un mod foarte plăcut: am mers la restaurante bune, la degustări de vinuri în podgorii… În primul an am plecat cu soţia 3 luni într-o astfel de călătorie prin Italia şi Franţa, la podgorii şi la restaurante. Mergeam la restaurante cu stele Michelin, unde discutam cu sommelierul, care ne recomanda apoi către un anumit producător de vinuri… şi altfel se leagă lucrurile, decât dacă m-aş fi dus fără nicio recomandare.

De multe ori aceste discuţii de afaceri se desfăşoară fără contracte, e doar o strângere de mână, un gentleman’s agreement. Vorbim despre oameni cu caracter în această nişă, cărora le place ceea ce fac. Se împarte lumea aceasta în cei care sunt ahtiaţi după bani şi cei care sunt ahtiaţi după calitate. Cu cei din prima categorie nu îmi place să fac afaceri. Cu cei pasionaţi de calitate altfel se leagă lucrurile şi discuţiile, sunt oameni care te inspiră.

Cum aţi făcut trecerea de la magazine gourmet la celelalte afaceri: vinuri, ciocolaterie, restaurante etc.?

Făceam deja distribuţie de vinuri, ne ocupam de cadouri de afaceri, vindeam către mai multe restaurante şi am vrut să facem un restaurant în care să putem expune produsele pe care le avem şi pe care le cunoaştem, inclusiv pe partea de materii prime, cât şi pe partea de vinuri. Aşa a început Le Bistrot Français acum 4-5 ani. Pe urmă am mai deschis un restaurant japonez, Sushi Room, pentru că am avut ocazia să lucrez cu un chef care era foarte bun (deci am găsit chef-ul şi am făcut restaurantul). Foarte mulţi oameni fac un restaurant cu design genial şi totul perfect la capitolul decor dar abia mai apoi se gândesc la ce meniu o să aibă locul respectiv. Şi de fapt asta e cel mai complicat. Genul acesta de investiţii spectaculoase, dar care nu au bucătarul potrivit se cam opresc după 6 luni. Noi am început invers. Şi acum am găsit din nou un bucătar tânăr şi priceput, care face bucătărie românească reinterpretată. Şi am făcut pentru el un restaurant de 16 locuri (mai lucrează acolo, cu el, doar un chelner) şi ei servesc, ei explică tot ce fac. La Vinuri se cheamă restaurantul. Ne mai pregătim să deschidem în acest an un restaurant pe partea de peşte. Vom aduce peşte din Franţa, Grecia şi puţin şi din România – cât găsim, căci, în mod ciudat, nu prea se găseşte peşte în România, cu toate că avem Marea Neagră, Delta…

Cum aţi intrat în reţeaua Relais & Châteaux?

Ne-am mutat cu restaurantul Le Bistrot Français în casa asta superbă de pe Golescu, care se potriveşte foarte bine cu conceptul Relais & Châteaux. Bucătăria noastră era deja de foarte bună calitate, am pus-o într-un cadru mult mai elegant apoi am depus candidatura pentru intrarea în această reţea şi aşa am ajuns primi din România (şi chiar din Europa de Est) care am intrat în reţeaua Relais & Châteaux. E un lucru foarte bun şi pentru noi, şi pentru România. Vorbim despre o „hartă a calităţii” care este recunoscută internaţional. De asta este nevoie în România, de o recunoaştere internaţională prin criterii recunoscute internaţional. Gault & Millau vor face un ghid în România (sper eu că şi Michelin, la un moment dat) şi acesta nu poate decât să fie un lucru foarte bun. Thailanda a făcut o investiţie de 4 milioane de euro şi a convins Ghidul Michelin să intre în Thailanda. Statul thailandez a plătit toate costurile. Iar acum clienţii cu mijloace financiare merg acolo şi ştiu unde să mănânce. Au un criteriu după care pot alege!

Intrarea în Relais & Châteaux a fost benefică şi din punctul de vedere al business-ului. Clientela noastră ştia deja conceptul, se mai familiarizează şi clienţii români cu acest concept, le arătăm ghidul şi cine se mai află pe această listă. Majoritatea restaurantelor bune din lume se află pe această listă scurtă de 550 de membri. Mă bucură enorm de tare că suntem în acest ghid.

Înţeleg că veţi aborda şi mai tare ideea de HoReCa, şi faceţi investiţii în zona hotelieră.

Da, avem deja două proiecte care cred că se vor finaliza în 2019, unul la Dealu Mare, unde am cumpărat un conac chiar într-o podgorie. Vor fi vreo 20 de camere, dar şi un restaurant, un concept întreg de turism, cu biciclete, cu magazin de vinuri etc. Şi în centrul Bucureştiului (suntem în discuţii pentru o locaţie)vom face un boutique hotel de 10 camere, un concept frumos, exact cum trebuie, ca la carte. Acum există şi o clientelă care poate să vină şi să plătească genul acesta de servicii de calitate.

Îmi place să construiesc lucruri îndreptate spre ideea de frumos, care să aibă o coerenţă. Dacă un client fidel de la magazinul gourmet are o dezamăgire, să zicem, pe partea de restaurant s-ar putea să îl pierd. Ar fi păcat, pentru că ar anula şi celelalte eforturi din grupul de business.

Păreţi genul de om pentru care afacerea în sine este o pasiune. E adevărat?

Păi da. Altfel ar fi foarte complicat! (râde) Dacă ar fi numai cifre, şi oameni de gestionat, şi furnizori ar fi super plictisitor şi foarte greu. Aproape imposibil de gestionat, cred eu. Trebuie să îţi palcă domeniul, şi e un domeniu foarte greu! Pentru mine e important să facem lucrurile bine, şi frumos, şi coerent. Mă orientez mult către zona în care mă simt bine să fac acele lucruri, pentru că aici petrec mai mult timp decât acasă. Şi oamenii care se pretează la genul acesta de proiecte (pe termen lung, axate pe calitate) sunt bineveniţi. Cei care nu se pretează pe acest gen – nu! (râde)

Dacă vreţi, motto-ul meu în business este să fac profit în condiţii bune. Dacă nu fac profit nu mă interesează, dacă nu am condiţii bune, nu mă interesează!

În afară de această pasiune pentru afacerea dvs., ce altceva vă pasionează?

Prin prisma a ceea ce ac sunt pasionat de gastronomie, de vinuri, dar şi de artă. (n.r.: pereţii restaurantului Le Bistrot Français sunt o adevărată galerie de artă!). A fost o pasiune pe care am descoperit-o de tânăr, apoi am şi avut şansa să îmi permit să cumpăr tablouri care îmi plac. Iar aici, la restaurant, a fost şi un bun prilej să decorez locul. În general îmi plac lucrurile frumoase. Citesc mult despre artă, artişti şi viaţa acestora. Merg la expoziţii, la muzeu, vorbesc cu alţi colecţionari… Îmi plac mult clasicii, şi pictorii români de la începutul secolului. Pe acest pictor, Eustaţiu Stoenescu, ale cărui tablouri se regăsesc şi în restaurant (pe lângă Tonitza şi alţii), l-am descoperit la o licitaţie şi apoi am început să „îl caut” şi să îi aflu povestea. Era vecinul lui Titulescu la Craiova şi au plecat împreună la Paris, când aveau 18 ani – unul studia pictura, celălalt dreptul…

Îmi place arta, îmi place să fac sport. De exemplu golful îmi place pentru că e un sport în aer liber. E un sport care te determină să petreci o zi întreagă afară, în locuri frumoase. Şi mediul din golf e unul foarte plăcut, oamenii sunt interesanţi. Şi pe terenul de golf îi evit pe cei care nu sunt interesaţi… Caut calitatea adevărată, şi din punct de vedere gastronomic, cât şi din punct de vedere uman. Îmi place să am întâlniri cu oameni care „să te îmbogăţească” sufleteşte. Sau cel puţin să nu te sărăcească! (râde).

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO