Cum a ajuns Beyonce Knowles diva supremă a showbizului internațional
Beyonce Knowles este fenomenul ultimilor 10 ani în muzică, dar nu numai. Nu există premiu din industria muzicii pe care artista să nu-l fi câștigat. A fost numită “cea mai influentă persoană din lume” de către revista Time, “cea mai frumoasă femeie” de către revista People și “cea mai puternică” de către Forbes. Aproape că nu are rivală. Împreună cu soțul său, rapperul Jay-Z, formează unul dintre cele mai influente și bogate cupluri de pe planetă: au o avere de 1.16 miliarde de dolari.
În ciuda faptului că este una dintre cele mai celebre persoane din lume, Beyonce încearcă pe cât posibil să își țină viața privată departe de presa tabloidă. Da foarte rar interviuri, iar când o face controlează absolut orice aspect al acestora, fiind cunoscută pentru personalitatea sa puternică
Cânta încă din copilărie
Nu este o întâmplare ca Beyonce a ajuns regina industriei musicale – Queen Bee, cum i se mai spune. Născută în 1981 în Texas, Beyonce cântă încă din copilărie, când tatăl său o ducea la diverse concursuri de talente. Pentru că era un talent înnăscut, la școală și-a aprofundat cunoștințele în muzică. Și sora ei, Solange, este tot cântăreață.
Vezi această postare pe Instagram
Încă de la vârsta de opt ani și-a format propria trupă de fete, Girl’s Tyme , din care mai făcea parte și prietena sa din copilărie, Kelly Rowland. Mathew Knowles, tatăl lui Beyonce, a devenit managerul trupei, renunțând la vechiul lui job. Veniturile familiei au avut mult de suferit, iar într-un final părinții cântăreței s-au despărțit.
Destiny’s Child a făcut-o celebră
Succesul a venit de abia după ce trupa și-a schimbat numele în Destiny’s Child, s-a limitat la patru membre și a semnat primul contract cu o casă de discuri.
Astfel, împreună cu Kelly Rowland și încă două colege de clase, Beyonce a pus bazele uneia dintre cele mai apreciate trupe R&B din anii ’90. A urmat hit după hit: “Say My Name”, “Bills, Bills, Bills”, “Bootylicious”, “Jumping Jumping”. În perioada aceasta, Beyonce a început și alte proiecte solo și a debutat în cariera de actriță. Destiny’s Child a suferit niște schimbări de membre, însă succesul a rămas la fel cu hituri ca “Survivor”, “Soldier” sau “Independent Woman”.
Beyonce în cariera solo: succes după succes
Însă Beyonce a simțit că poate mai mult, iar în 2003 și-a început cariera solo cu albumul Dangerously în Love, un succes instant. A vândut milioane de copii și a câșigat cinci premii Grammy. Aceasta este perioada în care au început zvonurile legate de relația sa cu Jay-Z: cei doi au înregistrat pentru album piesa “Crazy in Love”, însă mai lucraseră împreună și la o piesă de pe albumul lui Jay Z “The Blueprint 2: The Gift & The Curse” din 2002 – “Bonnie & Clyde”.
Și-a concediat tatăl
În 2010, Beyonce a încetat colaborarea cu tatăl ei, după ce a fost aspru criticată în urma unui concert privat pentru liderul libanez Muammar al-Qaddafi, de Revelion. Ulterior, Beyonce a donat banii câștigați victimelor cutremurului din Haiti și l-a concediat pe tatăl său, cel care aranjase spectacolul.
Din acel moment, cariera lui Beyonce a cunoscut numai o pantă ascendentă: hit după hit, premiu după premiu, turnee mondiale sold out.
A pierdut o sarcină
2008 este anul în care Beyonce și Jay Z și-au oficializat relația, într-o ceremonie intimă.
Înainte să nască primul său copil, pe Blue Ivy, în 2012, Beyonce a pierdut o sarcină și a fost la un pas de a intra în depresie. A spus că acela a fost “cel mai trist lucru” care i s-a întâmplat vreodată. Ca să treacă peste suferință, s-a întors în studio și a început să înregistreze un nou album.
Cantareata a făcut anunțul că este însărcinată cu primul său copil într-un mare stil: pe scenă la MTV Video Music Awards, în timp ce cânta “Love on Top”. Drept urmare, acea ediție a MTV VMA a devenit cea mai urmărită din istorie. Pe Twitter anunțul că Beyonce este însărcinată a spart toate recordurile, intrând în Cartea Guinness pentru “cele mai multe tweeturi pe secundă la un singur eveniment”. “Beyonce pregnant” (Beyonce însărcinată) au fost cele mai căutate cuvinte pe Google în acea săptămână din august 2011.
Vezi această postare pe Instagram
Last night we felt so much love from our LA family. 5 more shows to go. Let’s do it again!
În februarie 2017, Beyonce a anunțat pe Instagram că e însărcinată cu gemeni, postarea sa primind peste 6 milioane de like-uri în numai opt ore, fiind un record pentru acea perioadă. În iulie au venit gemenii – o fată și un băiat – pe lume, iar anunțul a fost făcut tot pe Instagram.
Albumul “Lemonade” și acuzațiile de infidelitate
În 2016, artista a lansat un album fenomen, Lemonade, despre care se spune că este despre infidelitățile soțului ei. În ultimii ani, presa a scris constant despre problemele din mariajul lor, despre faptul că Jay Z a înșelat-o și toată lumea aștepta un divorț. Totul a culminat cu acel moment celebru din lift de la Met Gala, in 2014, în care Solage, sora lui Beyonce, sare efectiv la gâtul lui Jay Z. Motivul? Se pare că infidelitățile acestuia.
Beyonce și Jay Z au luptat însă pentru căsnicia lor și iată că în 2018 au plecat din nou împreună într-un turneu mondial, făcând show după show, arătând mai puternici și mai îndrăgostiți ca niciodată.