Doar 3% dintre piloții de aeronave sunt femei. Cum arată viața unei femei pilot? Și cât de grea este responsabilitatea unui avion plin de pasageri? Minola Platon: „Moartea prematură a tatălui m-a făcut să realizez cât de scurtă e viața”

În Ajunul Crăciunului era în drum spre o nouă destinație. Nu singură, ci cu un avion plin de pasageri. Nu pleca în vacanță. Poate îi ducea pe alții, dar Minola Platon era la bordul unui avion pentru că era în timpul serviciului.

Școala de aviație este visul multora, a acelora care se află foarte des pe multe aeronave, dar nu toți ajung să le vadă cu ochii și să le țină în brațe. Și culmea, doar 3% dintre piloții de aeronave sunt femei. Curajul și determinarea nu le-au ocolit. Din acest motiv, pentru Minola Platon de la rolul de stewardesă la rolul de pilot nu a fost decât un factor la mijloc: o decizie înțeleaptă.

Minola Platon: „Mi-am dorit din tot sufletul să pilotez avioane”

Minola, cum te-au găsit sărbătorile acestea? Te-au prins pe drumuri sau ai fost liniștită în acest an?

La trecerea dintre ani am fost acasă cu familia și prietenii, însă Ajunul Crăciunului l-am petrecut în zbor, căutându-l cu privirea pe Moș Crăciun, așa cum făceam când eram mică, doar că acum m-am simțit mult mai aproape de cer și de magia poveștii. Eu le consider printre cele mai reușite Sărbători din ultimii ani: am stat și cu cei care mi-au fost aproape întotdeauna, și în locul cel mai drag mie, deasupra norilor, a două casă s-ar putea spune.

Citește și: Radu David, povestea unui copil care a învins toate prejudecățile și a transformat imposibilul în posibil. De la cel mai tânăr pilot de curse din România la cel mai tânăr instructor auto din lume și până la pilot de avioane

În primul rând, cum ai ajuns pilot? Care este povestea acestei escapade?

Este o poveste lungă care m-a făcut să cred în destin. Nici eu și nici familia mea nu avuseserăm vreo legătură cu aviația și nici nu cunoșteam pe nimeni din domeniu. De fapt, nici măcar nu zburasem vreodată cu avionul și nu mi-aș fi putut imagina unde o să mă ducă viața. La 18 ani am plecat de acasă, din Câmpulung Moldovenesc, un orășel micuț din Bucovina, pentru a urma Facultatea de Studii Europene în București, iar din anul II am început concomitent și Facultatea de Drept la fără frecvență în cadrul aceleași universități. Întâmplarea a făcut că, după ce mi-am terminat studiile, o colegă să mă invite cu ea la un interviu pentru job-ul de Însoțitoare de Bord și, uite așa, am ajuns să lucrez în total alt domeniu decât mi-ar fi trecut vreodată prin minte.

Pasiunea pentru aviație o ai de când erai mică sau s-a dezvoltat în adolescență odată cu gândul unui altfel loc de muncă decât cele „clasice”?

Nu mi-am pus așa problema: la primul zbor ca și Cabin Crew am realizat că eu, de fapt, îmi doresc din tot sufletul să pilotez avioanele în care lucram și nu mi-aș fi iertat-o niciodată dacă n-aș fi încercat.

Când suntem mici, prin exercițiul imaginației, ne punem în diferite ipostaze. Suntem pe rând ba profesoare, ba doctorițe, ba bibliotecare. Tu în ce rol te puneai cel mai des?

Eu mi-am imaginat diverse profesii și am schimbat câteva locuri de muncă pe perioada facultății, însă nu vizualizam nimic care să-mi creeze convingerea că mi-ar plăcea pe tot parcursul vieții, nu doar temporar. Consider că este extrem de important să te satisfacă locul de muncă și să mergi la serviciu cu entuziasm. Îți dă o stare de bine, banii vin după aceea. Cred că am primit cel mai frumos dar la care poate spera cineva în viață: mi-am găsit vocația.

Citește și: Școala de aviație. Unde și cum poți ajunge pilot de avion?

Minola Platon: „Ca pilot de linie într-un avion de pasageri a fost în 2014”

Ce-ți aduci aminte despre fetița Minola? Cum era în copilărie? Se juca cu păpușile sau cu mașinile, sau „meștereai” cu uneltele de lucru?

Cu mașinuțele, clar ! Și mai și meșteream cu orice ocazie. 

Am întrebat asta pentru că se spune despre meseria de pilot că este îmbrățișată de către băieți/bărbați. Tu dezminți acest mit?

Părerea mea este că, atâta timp cât există pasiune, oricine poate fi bun în aproape orice domeniu. Trebuie doar multă muncă și dedicație. Bineînțeles că necesită și sacrificii, dar nimic cu adevărat de valoare nu poate fi obținut ușor în viață.

Câți ani ai în total de când zbori indiferent de rolul ocupat în cadrul acestui domeniu?

Zbor din 2009, iar prima cursă în calitate de pilot de linie într-un avion cu pasageri a fost chiar pe ruta Bucureșți – Iași la 1 mai 2014. Nu vă puteți imagina satisfacția visului împlinit, n-o s-o uit niciodată.

La Wizz Air cum ai ajuns?

Am aplicat la Wizz fiindcă mi-am dorit un loc de muncă stabil, într-o companie în continuă dezvoltare unde să primesc un training de calitate și cu posibilități de avansare în carieră. A fost cea mai bună alegere: nu suntem simpli angajați la Wizz, suntem apreciați și susținuți și ne putem baza unii pe alții, indiferent de barierele lingvistice sau culturale. Este extraordinar să vii în contact în fiecare zi cu oameni diferiți, fiecare minunat în felul lui, de la care poți învăța atât de mult. Îți lărgește orizontul enorm.

Care este reacția pasagerilor atunci când aud că avionul cu care ei decolează este pilotat de o femeie?

Cred că s-a schimbat mult mentalitatea oamenilor în ultimii ani, și asta în bine, mai ales că zburăm și cu echipaje formate integral din fete. Sigur că există și pasageri mai reticenți inițial, însă la final ne felicită și auzim doar cuvinte de laudă, iar asta îți umple inima. Faptul că oamenii au încredere în tine să-i duci acasă în siguranță este extraordinar. Răspunderea e pe măsură, bineînțeles, însă merită întru totul.  

Minola Platon: „Împreună cu First Officer-ul hotărâm cantitatea de kerosen, mai luăm o dată prognoza meteo și facem mici modificări la ruta de zbor”

Ai vreo rută preferată, Minola?

Mie îmi place să zbor și atât: fiecare cursă e diferită, chiar dacă te îndrepți spre aceeași destinație. Aproape la fiecare rotație schimbăm echipajul, ruta sau nivelul de zbor, vremea se modifică constant, nu există două decolări sau aterizări identice, însă e frumos, nu te plictisești niciodată. Iar când te ridici deasupra norilor, imaginile devin copleșitoare: n-am cuvinte să le descriu.

Orice destinație îți oferă satisfacție sau ai aeroporturi unde nu-ți place să aterizezi?

 Cum am spus și mai devreme, îmi iubesc meseria. Fiecare nouă zi vine cu micile ei provocări, dar și satisfacții pe măsură.

Îți recomandăm și: Magdalena Aldea, una dintre puţinele femei pilot din Armata Română. O poveste despre provocări, asumare şi dragoste

Cum arată o zi din viața ta de pilot?

 Pregătirea pentru un zbor începe încă de acasă, cu mult mai devreme decât ora decolării. Noi, piloții, ne documentăm cu privire la aeroport, ruta de zbor, condițiile meteo prognozate și notificările operaționale de ultima oră. Apoi, ne prezentăm la aeroport unde facem un briefing cu tot echipajul legat de toate aspectele de mai sus. Este extrem de important să ne putem baza unii pe alții acolo sus și să acționăm ca o echipă. Împreună cu First Officer-ul hotărâm cantitatea de kerosen, mai luăm o dată prognoza meteo și facem mici modificări la ruta de zbor dacă este necesar. Apoi, plecăm la aeronavă, verificăm aparatul de zbor, încărcarea combustibilului și bagajelor și îmbarcăm pasagerii. Siguranța zborului are cea mai mare importanță, așa că parcurgem toți pașii cu precizie.

Iubești să fii la înălțime. Dar ce mai iubești să faci în viață?

Sunt un om normal: merg la sală, ies în oraș cu prietenii, călătoresc când îmi permite timpul – îmi place să văd locuri noi, să învăț cât mai mult despre oameni. Mai nou, mi-am cumpărat un căluț adevărat, nu de jucărie, pentru mine, nu pentru echitație. Timpul liber îl petrec cu el, afară, în aer liber, și asta este extrem de relaxant. Îmi încarcă bateriile.

Poate și să înveți continuu despre aviație? Ușor sau greu a fost acest demers?

Îmi face plăcere, vreau să mă perfecționez cât pot. În orice meserie trebuie muncă susținută pentru a avea rezultate corespunzătoare. Mie mi-a fost destul de greu în Școala de Aviație: nu existau burse și a trebuit să suport singură costul cursurilor, așa că am continuat să merg la serviciu noaptea și în week-end, iar la școală peste zi. A fost obositor, dar a meritat din plin: mi-am văzut visul împlinit.

Minola Platon: „Moartea prematură a tatălui m-a făcut să realizez cât de scurtă e viața”

Dacă ar fi să dai un sfat celor ce iubesc această nișă, cu ce ai veni în întâmpinarea lor?

Să-și urmeze visul și să nu se lase descurajați. Poate uneori pare imposibil, însă dacă îți dorești suficient de mult și ești dispus să investești timp și muncă, vei reuși!

Sunt tineri care se cramponează în a-și îndeplini visul de a fi la bordul unei aeronave. Ce-ți trebuie pe lângă curaj?

Perseverență.

Dacă ar fi acum să ne raportăm la partea financiară, ce sume ai investit în tine?

Nu mi-am pus niciodată problema așa. Am investit mult suflet și asta este cel mai important.

Aviația este o pasiune transformată într-o meserie iubită. Te poartă pe cele mai înalte culmi și totuși nu știu încă cine sau ce te-a purtat de la Suceava la Iași. Care este povestea acestei călătorii?

Călătoria a fost mult mai lungă: am zburat 8 ani din București, 3 ani din Cluj, 2 ani din Bacău, 1 an de acasă, din Suceava, și acum sunt în Iași de 2 luni. Este încă nou pentru mine, dar e un oraș frumos și deschis, cu oameni educați și prietenoși. Mă simt bine aici, chiar îmi place. Sigur că merg și acasă când am liber, încerc să-mi fac timp pentru toate.

Ce înseamnă Iași pentru tine?

Încă încerc să mă adaptez la noutatea mutării, dar nu mă pot plânge, am găsit multe locuri frumoase, activități atractive, mi-am făcut prieteni noi,  iar operarea de pe aeroportul din Iași merge foarte bine.

Dar Suceava? Unde este acasă în momentul prezent?

Acasă va fi mereu în Câmpulung Moldovenesc cu familia mea, adică mama. Așa mi se pare normal. E locul unde am crescut și de care mă simt cel mai legată.

Ia-mă de mână și condu-mă către cele mai frumoase momente din viața ta. Ce poți împărtăși cu mine?

Sunt multe momente frumoase în viața fiecăruia dintre noi și nu neapărat legate de locul de muncă. Mie mi-a rămas adânc întipărit în memorie primul zbor solo din școala de aviație, țin minte fiecare minut – a fost într-adevăr o experiență unică.

Un om ține în inima sa atât mulțumiri sufletești, cât și tristeți. Una dintre mulțumirile tale este ceea ce faci în prezent, cred cu tărie. Este, totuși, vreun gând care îți apasă inima?

Moartea prematură a tatălui meu, datorată unei boli incurabile, m-a făcut să realizez cât de scurtă este viața și cât de mult înseamnă să faci ceea ce simți că te face fericit și să trăieșți fiecare moment din plin.

Ce înseamnă fericirea pentru tine, Minola?

Libertate.