Cum arată viața unei soliste într-un teatru de operă? Nicoleta Maier: „Tot ceea ce îmi costă liniștea sufletească este deja prea scump pentru mine!”

Azi cunoaștem o frumoasă poveste a unei escapade academice. Nicoleta Maier, o artistă care are rădăcinile în Cluj, dar profesează în Iași, a dobândit în artă și face împărtășiri despre traseul său profesional. A iubit de mică arta în toate formele sale. Dacă fratele a îmbrățișat actoria, ea nu și-a lăsat gândul de a deveni solistă într-un teatru de operă pe modul așteptare. A muncit ca el să se materializeze și a reușit.

În timp ce unii adolescenți la 14 ani încă nu știu pentru ce liceu să opteze, alții dau din aripi mai departe de casa părintească. Au un vis și vor să meargă la braț cu harul pe care l-au moștenit și care se împletește armonios cu determinarea care le-a fost insuflată ca să se perfecționeze. La vârsta adolescenței, Nicoleta Maier s-a lăsat condusă de cei ce au văzut potențial în ea. Deși s-a desprins de familie la vârsta la care a obținut prima carte de identitate și a plecat la Bistrița să studieze, azi trăiește cea mai înaltă aspirație a sa pe care a făurit-o într-un colț de minte și inimă.

În anii 2000 carierele în artă nu păreau opțiuni viabile din punct de vedere financiar, a primit sprijin în interiorul familiei sale. I-a făcut mai mult decât mândri. Anul acesta a cucerit publicul din Australia și din China. Îi rămâne fidelă scenei, mai ales că acest parcurs pe care l-a avut i-a dat numai împlinire. Să o cunoaștem!

Nicoleta Maier: „Albul îmi amintește de starea pe care am avut-o în Australia sau China, unde am simțit sentimentul de libertate”

Câți ani au acești ochi superbi?

Anul acesta rotunjesc suma. Sunt născută în 1984.

Cum li se arată prezentul?

Mă aflu într-o perioadă de dezvoltare pe multiple planuri. Este o etapă a vieții în care fiecare acțiune reflectă o investiție în formarea și evoluția mea personală și profesională. Cea mai mare parte a timpului o dedic studiului tehnicii vocale, ghidată de profesoara mea Ioanna Vrakatseli, din Atena. Pe lângă aceasta, sunt înscrisă în diverse cursuri precum studiul limbii grecești, cursul International Phonetic Alphabet (IPA), elaborarea tezei de doctorat, repetițiile la operă, pregătirea individuală a unui nou rol de debut, precum și orele cu studenții la facultate. Printre toate aceste activități, îmi găsesc timp să mă destind prin micile plăceri ale vieții, acele pasiuni care îmi aduc liniște, bucurie si relaxare. Tot acest parcurs este plin de viață, învățare și împlinire.

Ce culoare îi dai acestui moment din viața ta?

Pentru momentul prezent aleg mai multe culori. Auriul, purpuriul și galbenul – să fie ca o renaștere vibrantă, asemenea culorilor măiestrei păsări Phoenix.

Dar culoarea cea mai intensă din accepțiunea ta, cărei perioade din viața ta i-ai oferi-o și de ce?

Aș alege culoarea albă, pe care o asociez cu toate perioadele de succes în carieră și cu momentele deosebite din călătoriile mele. Albul îmi amintește de starea pe care am avut-o în Australia sau China, unde am simțit sentimentul de libertate diferit față de cum îl simt acasă, poate și datorită distanței mari de locul natal. Regăsesc culoarea și în amintirile sub clar de lună seara pe o plajă sau în vârful muntelui, la un apus sau răsărit, momente care m-au făcut să reflectez asupra mea, să mă accept așa cum sunt și să am anumite conștientizări. Îmi este dificil să aleg un singur moment reprezentativ…am avut multe perioade frumoase în viață.

Cunosc faptul că nu te-ai născut în Iași, că rădăcinile tale aparțin Clujului. Meseria, oare, te-a purtat spre Moldova sau să „dăm vina” pe un joc hazardat al vieții?

Fără îndoială, profesia m-a adus aici și cred cu tărie că a fost o direcție bine aleasă. Iașiul este un oraș cu o evoluție remarcabilă, unde fiecare piatră poartă mărturia trecutului, reflectată în numeroasele mănăstiri, muzee și case memoriale. Astfel, Iașiul poate fi considerat un adevărat muzeu național, prin bogăția sa de comori istorice și artistice. Dacă imprevizibilul vieții sau hazardul ar fi asemeni Iașiului, atunci ar fi un destin pe care mulți și l-ar dori.

Care este frumoasa poveste a escapadei tale academice?

Această călătorie seamănă cu parcursul oricărui tânăr care își urmează idealurile. Când îți dorești cu adevărat să devii ceea ce ai visat, te îndrepți ferm în acea direcție. Anii studenției au fost deosebiți; vacanțele de vară le petreceam la cursuri de masterclass sau la diferite concursuri de canto, într-un mediu plin de creativitate, alături de colegi de la alte facultăți de muzică din țară. S-au format prietenii frumoase care continuă și astăzi. Povestea escapadei academice a fost un vis devenit realitate!

Nicoleta Maier: „Să devin solistă într-un teatru de operă era visul suprem”

Soarta te-a luat de mână și te-a dus în Grecia, la studii, să te perfecționezi. Frumos cu tărie cred că a fost, dar pe cât de frumos pe atât de greu?

 Destinul a fost de partea mea. În ultima vară de studii, am participat la un masterclass susținut de soprana Marina Krilovici la Vacanțele Muzicale. În urma acestuia, m-a invitat să studiez cu dumneaei în Atena, iar timp de doi ani am urmat cursuri la Conservatorul Maria Callas. Experiența a fost frumoasă, cu ore desfășurate într-o sală cu vedere spre Acropole. Corepetițiile le făceam alături de talentata pianistă armeană Anahit Ter-Tatshatian, cu care am legat o frumoasă colaborare. Plină de energie și dorință de învățare, perioada aceasta a fost intensă și plină de satisfacții, iar prieteniile formate atunci au rămas vii, vizitându-ne și păstrând legătura până astăzi.

Citește și: O iubire de-o viață, o scenă și o misiune, regizorul Cristian Mihăilescu

Aveai 23 de ani și un pumn de vise și visuri. Care era dorința cea mai arzătoare a ta, Nicoleta?

 Cea mai profundă aspirație a mea a fost să devin solistă într-un teatru de operă – era visul suprem. Nu îmi puteam imagina altă direcție, iar probabil, prin intensitatea acestei dorințe, am reușit să atrag oportunitățile necesare pentru a o îndeplini.

Abia terminaseși facultatea la Cluj. Presupun că ai și studiat, ai și lucrat ca să te menții în capitala grecească. În domeniul artistic ai activat?  

 Așa este. În Atena, am studiat și lucrat simultan pentru a-mi susține costurile de trai. Nu a fost imposibil, dar nici ușor. Aveam energie, eram foarte tânără și o dorință intensă de cunoaștere. Sociabilitatea și prietenia m-au ajutat să îmi fac ușor legături și să fiu bine primită. Am beneficiat de sprijinul colegilor, care mi-au oferit recomandări și sfaturi esențiale pentru a naviga într-un oraș unde posibilitățile sunt vaste. Privind retrospectiv, fiecare persoană întâlnită atunci a fost ca un înger păzitor pentru mine.

Nicoleta Maier: „Urbanismul cu străzi paralele și indicatoare scrise doar în caractere grecești făcea ca orice plimbare să devină o aventură”

Cum de nu ai rămas?

Având în vedere că Grecia dispune doar de o singură Operă, accesul ca solist la o vârstă atât de fragedă ar fi fost extrem de dificil în perioada respectivă, anii 2008. Nu mi-am dorit să activez în alt domeniu doar în așteptarea unei oportunități în acest sistem. Privind retrospectiv, realizez că aceasta a fost o alegere inspirată. În România, există 4 Opere Naționale și alte 4 Opere aflate sub administrația Consiliilor Locale, așadar avem 8 instituții de operă și numeroase filarmonici, toate acestea oferind o viață muzicală mult mai dinamică și plină de oportunități pentru tinerii absolvenți. De asemenea, actualmente studiile recente arată că nivelul de trai din România îl depășește deja pe cel al Greciei, lucru pe care l-am simțit și eu anul trecut.

Cum a fost viața pentru o tânără pe meleaguri străine?

Palpitant este cuvântul care descrie acea perioadă. În prima zi nu înțelegeam nimic, totul fiind scris cu caractere grecești. Locuiam cu o altă studentă din China, colege la aceeași profesoară, și mergeam împreună la cursuri. Găteam alternativ: o săptămână preparate românești, în cealaltă mâncare chinezească. Așa am învățat să folosesc bețișoarele, iar ea a descoperit ciorbele ardelenești cu costiță afumată.

În 2007 telefoanele nu aveau gps și prima lună a fost stresantă. Dorința de a explora  orașul era mare, iar urbanismul cu străzi paralele și indicatoare scrise doar în caractere grecești făcea ca orice plimbare să devină o aventură. Așadar la ieșirile în zone noi, îmi cream repere la fiecare colț de stradă pentru a găsi  drumul înapoi acasă.

Ești omul oportunităților? Întri pe oricare ușă care ți se deschide?

Nu pășesc prin orice ușă deschisă, ci aleg cu discernământ. Îmi place să păstrez relațiile într-un cadru profesional curat și nu accept orice oportunitate de a cânta, oricând și oriunde. Profit de oportunitățile care îmi apar în cale, având întotdeauna grijă să respect valorile morale și să nu fac rău nimănui. Primesc aceste șanse fără să pun pe nimeni în dezavantaj, preferând să avansez fără a leza sau a compromite parcursul altora.

Ai înțeles încă de atunci că trebuie să muncești, că meseria e brățară de aur ca să fii valorizat?

Am realizat încă din clasa a XII-a că acest drum necesită muncă și dedicare. Această profesie este, înainte de toate, o vocație. Activitatea muzicală îmi aduce satisfacție, mă revigorează și îmi oferă entuziasm, amplificându-mi dorința de a progresa și de a investi tot mai mult în ceea ce fac. Când îți urmezi cu adevărat pasiunea, povara muncii devine aproape imperceptibilă.

Nicoleta Maier: „Am plecat de acasă la vârsta de 14 ani”

Nicoleta, cum a privit familia ta mutarea ta de acasă?

 Am avut privilegiul de a avea părinți extrem de deschiși și susținători, care ne-au încurajat să urmăm drumul ales de noi, indiferent de provocările presupuse. Deși, dintr-o perspectivă pragmatică, în anii 2000 carierele în artă nu păreau opțiuni viabile din punct de vedere financiar, totuși părinții noștri ne-au sprijinit necondiționat. Eu am urmat Conservatorul, iar fratele meu, Actoria, amândoi asumându-ne un viitor care părea nesigur din punct de vedere material. Totuși, faptul că ne-am urmat cu sinceritate pasiunile și am fost în armonie cu propriile aspirații, au făcut ca lucrurile să se așeze într-un mod favorabil pentru noi. În concluzie, au privit-o cu speranță într-un viitor care să ne împlinească.

Mai ții minte, oare, ce ți-au spus înainte să pleci în ușa casei?

Am plecat de acasă la vârsta de 14 ani pentru a studia la Liceul de Muzică din Bistrița. Până la plecarea în Grecia, acumulasem deja opt ani trăiți departe de familie, iar părinții aveau încredere în capacitatea mea de a mă descurca. Momentul despărțirii a fost în autogara din Cluj, la vârsta de 22 de ani. Tot ce mi-au spus a fost să am grijă la alimentație și să mă concentrez asupra studiului.  La urma urmei eram la 1500 km distanță, nu la capătul lumii.

Familia este motivul întoarcerii acasă?

Nu, nicidecum. Suntem o familie unită – sărbătorile ne reunesc mereu acasă, și păstrăm legătura zilnic – însă fiecare își urmează propriul drum în viață. Eu am mers întotdeauna acolo unde aveam de cântat, după contracte.

Apropo, cât de mult te-a ajutat sau ți-a făcut rău faptul că ești sora lui Claudiu Maier?

 Acest aspect nu era cunoscut și, nici în prezent, nu știu cât de mult se știe despre el. Dudu este un actor, nu o vedetă; ambii ne urmăm carierele cu discreție și fără controverse. Ne susținem reciproc, și fiecare dintre noi a reușit să se descurce pe cont propriu, fără recomandări sau intervenții externe. Este cu adevărat o plăcere să cânt pe o scenă unde el a jucat și să aud oamenii vorbind despre el de bine. Bucuria de a primi astfel de aprecieri și de a împărtăși realizările noastre ne apropie și mai mult.

Ai vreo întâmplare pe acest fapt de povestit și de împărtășit?

Nu am nicio întâmplare. E haios când anumite persoane aud că suntem frați. Reacția unora e adorabilă.

Cum era tânăra de atunci și cum este femeia de acum? Eu aș zice că a gravitat în jurul curajului.

Tânăra de atunci era plină de curaj, asumându-și riscuri și având puține temeri. În prezent, însă, lucrurile s-au schimbat. Evaluez totul cu mult mai multă atenție, iar fricile și îndoielile sunt parte integrantă a experienței mele. Totuși, pot afirma cu sinceritate că acum trăiesc cea mai frumoasă etapă a vieții!

Nicoleta Maier: „Imprevizibilitatea face parte din această vocație, iar lipsa siguranței este greu de dus emoțional”

Dacă nu ar fi fost meseria aceasta, ce altceva ai fi îmbrățișat în viață?

Adesea m-am întrebat ce aș fi făcut.. uneori continui să o mai fac. Probabil că m-aș fi dedicat specializării în iconografie sau design interior, rămânând astfel ancorată în domeniul creativ.

Muzica înseamnă emoție, dar mai simte Nicoleta emoții când e pe scenă?

Fiecare zi este diferită! Când am o criză de fiere și seara spectacol, emoțiile pe care le simt sunt echivalente cu cele pentru un an întreg. Imprevizibilitatea face parte din această vocație, iar lipsa siguranței este greu de dus emoțional. Chiar și în zilele bune, emoțiile sunt prezente, dar atunci când nu te simți bine, acestea se amplifică. Am anumite tabieturi și mă consider o persoană disciplinată. În ziua spectacolului, prefer să nu vorbesc mult; mă concentrez pe hidratare, îmi monitorizez somnul și alimentația, dar cel mai important aspect pe care îl prioritizez acum este liniștea sufletească. Echilibrul emoțional îmi ghidează atât viața personală, cât și cariera artistică, fiind unul dintre cei mai importanți factori de care țin cont.

Îți recomandăm și: Irina Baianț, soprana româncă ce a stat la masa cu cei mai mari lideri ai lumii

În această vară, în China, ai susținut alături de un bariton și alți 56 de artiști instrumentiști din România, o serie impresionantă de concerte, 27 la număr. Cum descrii această experiență?

Experiența din China a fost una revelatoare, demonstrându-mi că pot face față concertelor chiar și în condiții climatice extreme. Temperaturile fluctuau, atingând aproape 40 de grade Celsius în exterior, cu o umiditate de peste 80%, în timp ce în interiorul sălilor de concert, a hotelurilor și a mijloacelor de transport, temperatura era între 18 și 20 de grade. Aceste diferențe de temperatură afectează atât corpul, cât și corzile vocale; este un șoc termic dar totuși, am fost atât de motivată mental și bine pregătită fizic încât, în final, totul s-a dovedit a fi mai ușor decât anticipasem. De asemenea, călătoriile pe distanțe mari, unele dintre ele și la 1500 km între orașe, au adăugat un alt nivel de provocare. M-am întors acasă îmbogățită, cu o mai mare încredere în mine, că mă pot adapta în diferite condiții și cu amintiri prețioase pe viață.

Nicoleta Maier:„Am ajuns la un stadiu în care am învățat să spun „Nu” atunci când este necesar”

Porți mulțumiri, dar regrete, tristeți ai în suflet?

În prezent, nu am regrete. M-am întrebat adesea ce aș putea regreta și, până acum, nu am găsit nimic. Cred cu tărie că parcursul meu a fost menit să fie astfel în fiecare etapă a vieții. Nimic nu este întâmplător, și nu doresc să forțez circumstanțele. Consider că ceea ce este cu adevărat corect, vine cu ușurință.

Când ai plâns ultima oară?

Săptămâna trecută. Am suferit pierderea unei verișoare într-un  tragic accident, un eveniment care m-a afectat. Circumstanțele în care s-a produs această întâmplare au fost pentru mine, mai greu de suportat emoțional.

Pui capul pe pernă liniștită seara?

În sfârșit, ne îndreptăm către subiecte mai profunde, care-mi plac. Cum mă simt și cum îmi percep conștiința? De-a lungul vieții, am căutat mereu să fiu sinceră cu mine însămi, însă până la o anumită vârstă, acest demers nu mi-a reușit întotdeauna. Probabil că tinerețea împreună cu o dorință excesivă și încrederea în oameni, au fost factori determinanți în acest sens. Totuși, am privit fiecare experiență ca pe o lecție, chiar dacă unele dintre acestea s-au repetat de mai multe ori. Dacă vreodată am provocat suferință, aceasta a fost întotdeauna dintr-o inconștiență, niciodată dintr-o intenție premeditată. Din punct de vedere al personalității, mă caracterizează o abordare directă și destul de tranșantă, pe care încerc să o îmbin cu diplomația. Cert este că în prezent mă simt împăcată cu mine însămi. Am ajuns la un stadiu în care am învățat să spun „Nu” atunci când este necesar, și așa îmi protejez liniștea sufletească. La fel cum afirm cu tărie: „Tot ceea ce îmi costă liniștea sufletească este deja prea scump pentru mine!”.