Frumusețea de-a fi românLife Stories
Frumusețea de-a fi românLife Stories
Cum arată viața unui traducător în România? Irina Borțoi: “să citești și să recitești textul, să-ți placă ceea ce faci și să te consolezi cu ideea că nu poți trăi din asta”
Andreea Toma
|Reading time: 10 mins
Share this article

Atunci când vine vorba de cărți mă gândesc în primul rând la Irina. Ne știm de mult timp. De pe vremea când eu încercam să mă adaptezi la viața de liceu, iar ea încerca să citească chiar și în ore. Astăzi nu îi mai dau beep atunci când mă urc în tramvaiul 32. Nu ne mai așteptăm după ore să mergem împreună acasă. Astăzi fiecare are drumul ei, dar de fiecare dată când mă gândesc la Irina o văd înconjurată de cărți.

De fiecare dată când vorbesc cu ea, muncește. Traduce. Poate i-ați văzut numele scris la începutul cărții pe care o aveți acum pe noptieră. Are 50 de cărți publicate până acum. Și a avut ani în care a tradus și 12 cărți.

Dar ce înseamnă asta? Ce presupune meseria de traducător? Și cum arată viața unui om care trăiește mereu mereu în universul cuvintelor?

Am vorbit cu Irina despre toate acestea. Și am prins-o exact în momentul în care se pregătește să se mute în casă nouă. Evident, primul lucru important pentru ea – organizarea bibliotecii. În sfârșit visul pe care l-a avut dintotdeauna s-a împlinit, are în sufragerie un perete întreg doar de cărți. O mică parte din el, îl veți găsi într-una dintre pozele de mai jos. Așa că, dacă vorbim despre un român frumos … eu v-o prezint pe Irina.

Ce înseamnă să fii traducător?

Pentru mine, înseamnă în primul rând pasiune. Este prima meserie pe care mi-am dorit-o și nu există zi în care să nu învăț ceva nou.

Altfel, să fii traducător literar înseamnă să citești și să recitești cu foarte multă atenție textul pe care îl ai de tradus, să cunoști foarte bine ambele limbi și să-ți placă ceea ce faci și să te consolezi cu ideea că nu poți trăi din asta 😃

Și cum este această meserie în România?

Prost plătită și insuficient recunoscută, mai ales. Există edituri mari care nu trec numele traducătorilor nici măcar pe propriul site, așa că lucrurile vorbesc de la sine. Dar cred că e o meserie frumoasă oriunde ai practica-o, așa că deocamdată încă simt că ies pe plus – cu weekenduri sacrificate și cu plăți întârziate cu tot.

Care este procesul de când primești cartea și până o vezi tipărită?

În funcție de editură, cartea ți se propune, o accepți sau nu, se întocmește contractul de colaborare sau cesiune de drepturi de autor, citești volumul (sau nu, există traducători care nu vor să-și strice surpriza, dar eu citesc întotdeauna cartea înainte să mă apuc de lucru) și îi dai bice. Traduci, recitești, corectezi, stilizezi, apoi predai traducerea, care trece prin mâinile unui redactor și ale unui corector, acum redactorul ar trebui să colaboreze cu tine, să discutați variante, nelămuriri, dar relația asta fericită nu o am decât cu Editura Trei, unde văd întotdeauna manuscrisul redactat și corectat înainte de a fi trimis la tipar. După OK-ul meu, sau OK-ul corectorului/redactorului, cartea se paginează, tipărește și apoi se distribuie în librării și pe net, se promovează sau nu, și… ajunge la cititori.

Cât durează, în general, traducerea unei cărți?

Chestiunea asta ține mai degrabă de ce îți impune editura, dar în general am lucrat cu termene de 3-4 luni, în funcție de dimensiunile și dificultatea cărții. Sigur, cărțile pentru copii se traduc mult mai repede, uneori și în câteva zile, dacă e vorba de numai câteva pagini.

Într-un caz ideal, însă, și ca să fiu 99% mulțumită de ce predau, ar fi nevoie probabil de 6-7 luni pentru un roman, poate chiar un an; există o mulțime de cărți mari pe care nu le-aș da gata mai repede.

Cafenelele devin din ce în ce mai des locul preferat al scriitorilor … ție unde îți place să traduci? Unde îți găsești cel mai ușor inspirația?

Până anul trecut, n-am crezut că aș putea lucra vreodată altundeva decât acasă. Apoi am început timid, cu corecturi, după care am trecut efectiv la tradus în cafenele (sau ceainării, mai bine zis) și am văzut că sunt uneori chiar mai productivă ca acasă – mi-e jenă să pierd vremea pe Facebook când sunt în oraș, ce-i drept. Prefer totuși să traduc acasă, la biroul meu, înconjurată de dicționare și tot felul de notițe pentru cărțile la care lucrez. Pe un desktop, laptopul îl păstrez doar pentru deplasări.

Acasă la Irina Borțoi – locul din bibliotecă special dedicat cărților pe care le-a tradus până acum

Chiar mai citești odată cartea după ce vede lumina tiparului – și apare la începutul ei scris numele tău?

Nu mai citesc toată cartea, doar o răsfoiesc sau caut părțile „problematice”, dacă nu am văzut varianta redactată înainte de a se tipări, caut să văd dacă mi s-au păstrat toate notele sau pur și simplu mă bucur de ea în formă fizică. Și o deschid la întâmplare și trag adânc aer în piept, iubesc mirosul cărților.

Și ce ai simțit prima dată când ți-ai văzut numele pe o carte?

Fluturi în stomac, desigur 😃Prima carte publicată a fost o cărticică amuzantă, „Dragă nesimțitule”, o colecție de scrisori pentru tot felul de tipologii de oameni enervanți pe care îi întâlnim zi de zi, dar retrăiesc sentimentul ăsta de fiecare dată când îmi apare prima carte dintr-un nou gen – prima carte de gastronomie, prima carte pentru copii, prima carte de științe politice, prima carte de psihologie practică, primul roman, mai ales, și cu siguranță voi simți același lucru la începutul anului viitor, când îmi va apărea prima carte de literatură erotică 😃

Aveam 10 ani și învățam limba engleză de un an, am primit o cărticică Disney – Pocahontas – pe care m-am apucat să o traduc cu creionul în mână

De când te știu (și te știu de vreo 13 ani) citești. Dar când și cum ți-ai dat seama că ți-ar plăcea să faci asta ca pe o meserie?

Din fericire, meseria mea nu este doar să citesc – mi s-a sugerat la un moment dat să „mă fac” redactor, dar cred că asta mi-ar fi răpit foarte mult din bucuria lecturii de plăcere. Când aveam 10 ani și învățam limba engleză de un an, am primit o cărticică Disney – Pocahontas – pe care m-am apucat să o traduc cu creionul în mână. Țin minte și acum bucuria când simțeam că nimeresc sensul potrivit al cuvintelor pe care nu le știam – și îți dai seama că nu știam prea multe. Conștient, însă, eram la liceu când am înțeles că asta vreau să fac, drept urmare am dat admitere la o singură facultate, o singură secție – Traducători, Interpreți, Terminologi la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București. Iar masteratul a fost cu adevărat deschiderea către drumul acesta; am studiat Traducerea Textului Literar Contemporan. Nu a fost un moment punctual, ci mai degrabă lucrurile s-au întâmplat natural – iubeam să citesc și iubeam limbile străine, așa că alegerea a fost clară.

Pocahontas – prima carte tradusă de Irina cu creionul direct pe pagină

 

Mi s-a spus să nu mai citesc atât

Puțini sunt tinerii  care citesc nebunește fără să fie împinși în vreun fel de la spate. Pe tine cine te-a influențat să alegi acest drum?

Mama îmi spune că eu am avut inițiativa, am învățat de mică să citesc, și din fericire ai mei nu m‑au împins niciodată de la spate. Sigur, am avut perioade și perioade, în școala primară devoram cărțile cu povești, apoi am început să citesc la nimereală din bibliotecă și dintr-o carte în alta, am ajuns să mă scufund în atâtea și atâtea lumi, să cunosc atâtea timpuri și să întâlnesc atâtea personaje.

Mai degrabă mi s-a spus să nu mai citesc atât – luna în care trebuia să învăț pentru iminenta testare națională (examenul de capacitate) și în care am terminat toată colecția „Cartea de pe noptieră” de la Humanitas e primul exemplu care îmi vine în minte.

E cool să citești? Sau pasiunea asta ți-a adus și repercusiuni?

E cool să citești pentru tine, e cool să înveți pentru tine și să înțelegi, mai bine mai devreme decât mai târziu, că toate lucrurile astea te îmbogățesc sufletește. Școala românească, din păcate, mai mult îți taie apetitul pentru lectură, așa că rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să găsim autori și cărți care ne inspiră, care ne fac să simțim ceva și care ne deschid ochii către alte cărți și alți autori. Și către alte lumi 😃

Și cum ai convinge un copil să citească?

Aș încerca să găsesc o carte care să-i stârnească interesul, care să-i vorbească despre ceva ce l‑ar captiva. Nu cred că aș da greș cu „Harry Potter”, „Cronicile din Narnia”, „Stăpânul Inelelor” sau chiar „Cireșarii”.

Care este cartea ta preferată?

Când e vorba de citit, am un top 3 care de fapt este un loc întâi ex aequo: „Scris pe trup” de Jeanette Winterson, „Spuma zilelor” de Boris Vian și „Numele tău scris pe apă” de Irene González Frei. De tradus, cel mai mult mi-aș dori să traduc „A Literate Passion”, scrisorile lui Anaïs Nin și Henry Miller. Am avut câteva tentative „pentru sertar”, dar cred că am nevoie de încă niște ani de experiență pentru un asemenea proiect.

Dintre cele pe care le-ai tradus?

Top 3 cărți traduse: „Eu voi fi ultima” – Nadia Murad, „Drumul spre casă” – Yaa Gyasi, „Manualul contorsionistului” – Craig Clevenger (pentru lucrarea de licență, nepublicată).

Și un top 5 cărți pe care orice om ar trebui să le citească?

Nu cred că există un top 5 must read universal, cred că fiecare dintre noi trebuie să exploreze și să găsească autorii și cărțile care îi vorbesc, și să pornească de acolo în călătoria asta minunată care e literatura.

Dar mai ții minte care a fost prima carte pe care ai citit-o?

Nu țin minte prima carte, dar îmi amintesc primele cărți preferate – una cu animale, de când eram foarte mică, și una în engleză despre un băiețel care își dorește în fiecare dimineață să ningă, este dezamăgit constant, apoi când își pierde orice speranță și se îmbracă în tricou și teniși fără ca măcar să deschidă jaluzelele, afară îl așteaptă zăpada până la genunchi. De unde vedem cât de important e să te identifici cu personajele când ești mic.

De ce autori te-ai legat cel mai tare?

Am o pasiune puternică pentru Llosa, Bolaño, Roth, Anaïs Nin și Henry Miller. Tolkien e refugiul meu când caut lumi fantastice, și nu ratez niciun titlu scos de Irvine Welsh. William Faulkner și Margaret Atwood mă mai fascinează, și citesc cu plăcere mulți alți autori, dar cred că așa ar arăta o listă scurtă. Și m-a cuprins și pe mine „febra Ferrante”, recunosc.

 

Irina Borțoi în Parcul Cișmigiu – parcul de lângă liceul în care ne-am cunoscut

Când eram mici (adică prin liceu), aveai un blog, mai scrii?

Nu am mai scris de prin 2009-2010, prefer să lucrez cu cuvintele altora.

Ți-ar plăcea să scrii o carte? Cine ai vrea să ți-o traducă?

Sincer, nu mă văd scriind, am avut încercări în adolescență, ca mulți alți tineri, dar mi-am dat repede seama că nu am talent de povestitoare.

Vreau să nu mai fiu nevoită să ies în stradă

Când eram în liceu, mi te imaginam printre cărțile unei biblioteci dintr-o facultate din Anglia. Te-ai gândit să pleci din România?

Într-adevăr, mi-am dorit să studiez în Anglia (tot traductologie) și am fost chiar în vizită la Universitatea din Warwick, care era alegerea mea pentru masterat, dar până la urmă lucrurile nu s-au potrivit cum am vrut eu și am rămas în România. Nu regret însă deloc, fiindcă la MTTLC, masteratul pe care l-am făcut eu, am găsit o mulțime de oportunități și am învățat multe, și nu aș fi avut același parcurs profesional într-o altă țară; traducerile sunt un domeniu în care lucrezi preponderent (sau exclusiv, în cazuri ideale) spre limba ta maternă, așa că deocamdată România e țara în care pot să păstrez vie relația mea cu limba și cultura. Și nu în ultimul rând, aici m-am îndrăgostit.

Cum te-a ajutat România? Și cu ce te împiedică?

România mă ajută fiind țara în care pot lucra efectiv în domeniul în care îmi place. Traduceri specializate aș putea face de oriunde altundeva, însă ca să traduc în continuare cărți și ca să o fac din ce în ce mai bine, am nevoie să rămân conectată la tot ce înseamnă limbă, țară, cultură, oameni și societate. Ce mă împiedică e guvernarea care pare că vrea să împiedice de fapt tot ce merge în țară. Vreau să nu mai fiu nevoită să ies în stradă, să nu mă mai tem să deschid site‑urile de știri, să nu-mi mai fie rușine cu oamenii care ne reprezintă și să nu aștept cu groază eșecul răsunător care va fi președinția Consiliului Uniunii Europene.

Frumusețea de-a fi românLife Stories
Share this article