Cum îți este copilăria când părinții tăi sunt Maia Morgenstern și Claudiu Istodor? Tudor Aaron Istodor: „Iubește-te mai mult. Încearcă să te gândești mai în viitor, dar cu iubire”

Tudor Aaron Istodor este unul dintre acei actori care reușesc să aducă profunzime, autenticitate și emoție sinceră în fiecare apariție scenică sau cinematografică. Cu o carieră care îmbină cu naturalețe teatrul, filmul și televiziunea, și cu o prezență scenică marcată de rafinament și umor subtil, Tudor Aaron Istodor pare să-și fi găsit vocea artistică într-un mod firesc, dar nu lipsit de întrebări și explorări personale.

Crescut într-o familie de artiști – fiul Maiei Morgenstern și al lui Claudiu Istodor – Tudor Aaron Istodor și-a croit propriul drum, cu răbdare și autenticitate. A ales actoria deși era convins că va face carieră în informatică, dar fiecare rol a fost pentru el o cale de a înțelege mai bine viața, oamenii și pe sine. 

Spune despre unele roluri că vin exact atunci când are nevoie să înțeleagă ceva despre el însuși. Așa se întâmplă și cu „Happy End”, spectacol reluat recent la Teatrul Metropolis, în care joacă mai multe personaje și prin care își explorează cu umor și sensibilitate partea comică, mai rar pusă în valoare în cariera sa.

În acest interviu, Tudor Aaron Istodor ne vorbește cu sinceritate, autoironie și căldură despre parcursul său artistic, despre ce înseamnă să lucrezi cu părinții tăi pe scenă, despre proiectele de suflet și despre ce înseamnă, de fapt, să alegi un rol cu inima. De la motivațiile din spatele alegerilor profesionale, până la revelațiile personale de la 40 de ani, interviul este o invitație într-un univers artistic profund uman, sincer și plin de curiozitate.

Tudor, spuneai, într-un interviu, că „unele roluri vin special ca să înțeleg ceva din viața mea”. Cum a venit „Happy End”, pe care l-ați reluat acum la Teatrul Metropolis, în viața ta? Și ce înseamnă acest rol pentru tine?

A venit ca vântul și ca gândul! E un spectacol la care și eu, și Alex, și Raluca ținem enorm. E o comedie extrem de duioasă și pur și simplu simțeam că acest spectacol mai are viață lungă. Așa că ne-am bucurat când l-am reluat la Teatrul Metropolis. Pentru că joc mai multe roluri în spectacolul ăsta – e foarte solicitant și incitant în același timp. Și pentru că eu joc mai multă dramă, cu atât mai mult mă bucur când joc comedie 🙂

„M-am gândit că nu mai sunt tânără și că n-ar trebui să mai aștept cine știe ce zeu grec care să se apropie de mine pe stradă, cu fulgere în jurul lui”. Povestește-ne puțin despre spectacolul „Happy End” și despre rolul tău… se termină cu happy ending?

Pe scurt e vorba despre o fată care își caută jumătatea. Și fix când crede că a găsit-o – se întâmplă ceva, și o face să caute din nou 🙂 N-aș spune ce se întâmplă exact, ca să nu distrug misterul pentru spectatorii care nu au văzut încă spectacolul. Eu joc mai multe roluri, fiecare “pretendent”. Personajele sunt destul de arhetipale – un vatman, contabilul, un instalator, un cerșetor, etc., dar am încercat, sub îndrumarea lui Alex Bogdan, să nu le fac în zona de caricatură, ci să găsesc adevărul și unicitatea fiecăruia. Ce mi se pare frumos este raportarea personajului Ralucăi – Liz – la fiecare din personajele pe care le joc eu, și cum crește așteptarea, dorința, fatalitatea și tot ce se mai întâmplă. Dar dincolo de toate aceste teorii – îmi place de mor să joc „Happy End”. Și chiar dacă unii oameni sunt în lacrimi (unii de tristețe, alții de melancolie, alții de râs) la final, eu zic că e cu happy ending, pentru că una din replicile de final e „da, e nasol să fii singur”.

Tudor Aaron Istodor: „L-am întrebat pe tatăl meu cum se face asta cu actoria. Mi-a răspuns să fac cum îmi place mie”

Ai crescut într-o familie de artiști, dar ai terminat un liceu de informatică. Cum ai ajuns totuși la actorie?

Am mai spus-o, și iată că o spun din nou: credeam că o să îmi placă informatica, dar după ce am văzut că are legătură cu matematica, așteptam să îmi vină vreo inspirație ingenioasă, în timp ce jucam baschet în curtea liceului. Și iată că s-a organizat un concurs de recitări și oratorie la liceul de informatică. M-am gândit că e un prilej bun să „câștig” un premiu, egal popularitate, egal ce îți dorești când ești în liceu. Și l-am întrebat pe tatăl meu cum se face asta cu actoria. Mi-a răspuns să fac cum îmi place mie. Aaaa, deci se poate să fac ceva cum îmi place mie și să fie și meserie? Perfect, de asta vreau!

În primul an de facultate, în 2004, primul tău rol important a fost în Tangou final, la TES, în tandem cu Maia Morgenstern, mama ta. Cum a fost să o ai parteneră de scenă încă de la primul rol important?

„Tangou Final” a fost o școală extraordinară pentru mine. La început, până ne-am calibrat a fost un pic greu, dar după – Doamne, a fost extraordinar să joc alături de mama. E un partener absolut sublim. E generoasă pe scenă, și știu că orice s-ar întâmpla, orice accident s-ar crea, va fi înspre binele spectacolului. Da, a fost extrem de important că am avut parte de acel spectacol.

Ai avut unul dintre rolurile principale în spectacolul „Voyeur” de Gardner McKay, regizat de tatăl tău, Claudiu Istodor. Cum a fost să lucrezi cu el?

Minunat. Zici că e un interviu în care îmi laud părinții 🙂 Dar chiar așa e. Tata e actor și nu a vrut să facă briz-brizuri, să-și arate „mușchii” în regie și alte virtuozități regizorale – a vrut să facă piesa exact așa cum e ea, l-au interesat relațiile între personaje și psihologia lor, și la asta am și lucrat. A ieșit unul dintre spectacolele mele de suflet, un thriller psihologic, cu accente comice (chiar și atunci când reușesc să nu dărâm decorul – cum am reușit la premieră), un gen de spectacol nu foarte des întâlnit, care și-a găsit căminul la Teatrul de Artă București, un teatru foarte intim, cu un public bun, cu niște oameni minunați care fac asta din pasiune, și contează enorm.

Iar în „Profesiunea doamnei Warren”, de George Bernard Shaw, ai lucrat atât cu tatăl tău – care a regizat spectacolul, cât și cu mama ta. Cum a fost să-i ai pe amândoi alături într-un proiect?

E o bucurie să lucrez cu părinții mei. Îi admir ca actori, ca oameni, ca părinți, și în afara de asta – mai avem ocazia să mai vorbim și noi între noi, înainte de spectacol.

Joci în foarte multe spectacole de teatru, dar ai timp și de film sau producţii TV, precum serialul Groapa… cum le faci pe toate? Cum alegi proiectele în care joci și ce cauți în fiecare dintre ele?

Cumva mă ghidez după instinct, după reperele mele și după gustul meu. Nu cred că aș intra într-un proiect în care nu cred. Da, e posibil să greșesc, și după ceva vreme să cred altfel, dar cred că trebuie să-ți asumi hotărârile și să încerci să faci cât de bine poți în ce te-ai băgat. În „Groapa” am crezut foarte mult, încă de când am citit scenariul, și cred că e un serial bun.

Citește și: Lumea văzută dintr-un campervan și pasiunea pentru gătit: Cum a ajuns actorul Adelin Tudorache de la rolurile de Păcală și Croitorașul cel Viteaz într-o serbare dintr-o școală de sat să joace pe cele mai importante scene ale țării

Ți-ai dori să joci în mai multe filme / producții TV?

Da.

Ce face Tudor Aaron Istodor atunci când nu-l găsim pe scenă sau în fața camerei?

Se dă cu motocicleta. Se vede cu prietenii. Stă acasă și face cozonaci.

Ce te inspiră și ce te entuziasmează?

Mă inspiră în general oamenii. Sigur, depinde de momentul în care sunt. Dar da, oamenii. Mă entuziasmează proiecțiile din capul meu. Și ar trebui să proiectez mai puțin și să trăiesc mai mult în prezent.

Ce găsim în playlistul tău?

Șaorma cu de toate 😄 Vorbesc serios. Am jazz, rock, hip-hop, clasică. Cam tot.

Am înțeles că de puțin timp ai o nouă pasiune – motorul. Cum te înțelegi cu el?

Excelent mă înțeleg. Și încă ne descoperim reciproc. Și de-abia aștept să mergem la plimbări lungi și scurte. De asta când e frig și plouă afară sunt mai bosumflat. Dar motorul e mai mult decât o pasiune, e cumva o terapie pentru mine.

Ce nu știe nimeni despre Tudor Aaron Istodor?

Nu știu. E posibil să știe mai multe despre mine decât știu eu 🙂 Dar învăț, mă învăț, încerc să aflu lucruri despre mine.

Care este cea mai mare frică a ta?

Cred că frica de respingere.

Care este cea mai importantă lecție pe care a învățat-o Tudor Aaron Istodor, astăzi la 40 de ani?

Că da, clișeele există.

Ce i-ar spune Tudor Aaron Istodor de la 40 de ani, puștiului din liceul de informatică care visa la o carieră pe scenă?

Iubește-te mai mult. Încearcă să te gândești mai în viitor, dar cu iubire.

Scorsese spune că este mare fan al filmului românesc… dacă te-ar suna mâine pentru a juca într-un film, ai sta pe gânduri?

Daaaaaa, aș sta mult pe gânduri. Nici nu cred că i-aș răspunde din prima la telefon, l-aș lăsa să fiarbă un pic, nu mă las eu așa cu una cu două, dom’le! 😂 

Ce gânduri, n-aș sta pe nimic, țuști la el în film!

Tudor Aaron Istodor: „E o bucurie când lucrezi cu oameni talentați, buni la suflet”

Pe lângă „Happy End”, mai joci  la Teatrul Metropolis și în „Club27”. Povestește-ne, te rog, despre această piesă de Cătălina Mihai și regizată de Alex Bogdan. 

De când am citit prima oară piesa Cătălinei, mi-a plăcut la nebunie. Și nu arunc cu vorbe mari. E atât de sensibilă, are atâta omenesc, și umor, și bucurie, și tristețe. E foarte, foarte frumoasă. Și m-am bucurat când mi-au propus să joc. Aveam însă o mare întrebare: cum joc eu un tată? Oare o să fiu credibil? Nu știu cum e să fii tată, dar știu cum e să te uiți cu drag la cineva, să-i vrei binele, să iubești, să îți pară rău că ai greșit, dar să nu vrei să recunoști asta. Nici nu știu ce să spun, ar fi atâtea, nu ne ajunge interviul ăsta. Alex a lucrat foarte, foarte frumos, l-a interesat ce se întâmplă cu personajele, cum și de ce reacționează în felul în care reacționează, și cred că a potențat prin simplitate, onestitate și sensibilitate textul Cătălinei. Cătălina Mihai și Ștefan Iancu au fost, sunt niște parteneri de scenă (și off scenă) minunați. E o bucurie când lucrezi cu oameni talentați, buni la suflet. Ce să mai, de-abia aștept să jucăm!

În afară de proiectele de la Teatrul Metropolis, în ce altceva îl putem vedea acum pe Tudor Aaron Istodor?

La Teatrul Mic, unde sunt și angajat, am câteva spectacole, ultima premieră fiind „D’ale Carnavalului” în regia lui Gelu Colceag. La Teatrul Evreiesc în „Băiatul din Brooklyn”, la Teatrul de Artă în „Voyeur”, Teatrul Elisabeta și Sala Luceafărul – în ultima mea premieră „Omul care a văzut moartea”.

Și ce urmează pentru tine? 

Urmează să mă bucur de toate spectacolele în care joc, de toate întâlnirile pe care le am, să nu pun la suflet răutățile și să cresc într-un mod natural, firesc și fără scurtături.