Cum mi-am reparat copilăria în „Călătoria spre sine” din Zanzibar cu Petronela Rotar și Sandra O'Connor

Am pornit în retreatul ,,Călătorie spre sine” alături de prietena mea Mirela și cu câteva teorii legate de copilăria mea bine argumentate și asumate în ultimii zeci de ani. Urmărisem activitatea organizatoarelor, Petronela și Sandra, de ceva vreme si tatonam cu ideea unui retreat, astfel că anunțul privind unul organizat mai din scurt dar într-o destinație pe care o iubesc, Zanzibarul, a venit mănușă. Eram și într-o perioadă mai stresantă, uneori viața alături de un adolescent poate părea ca într-un roller coaster, astfel că am decis să aplic teoria Petronelei care spune că un copil fericit este cel a cărui mamă este fericită și am decis să mă înscriu în călătorie fără a mai sta pe gânduri.

Contextul era așadar de bine general al prezentului cu clasicele preocupări legate de copii, dar cu un trecut despre care eram convinsă că a fost greoi, idee care mi-a marcat definitoriu toate deciziile din viață.

Cum mi-am reparat copilăria în „Călătoria spre sine” din Zanzibar cu Petronela Rotar și Sandra O’Connor? Descoperă în povestea video de mai jos:

Chiar înainte de a mă înscrie în retreat începusem să citesc una dintre cărțile Petronelei, ,,Orbi”, după ce am luat decizia de a participa am băgat viteză și le-am comandat pe toate, voiam să o cunosc cât mai bine până să o întâlnesc fizic. La prima carte citită am plâns mai pe ascuns și față de mine, mai apoi am dat frâu liber emoțiilor, astfel că până să ajung să o întâlnesc personal deja asimilam numele ei cu starea de vulnerabilitate. O parte dintre personajele cărților ei aduceau cu cele din viața mea trecută, acea parte pe care o percepeam tristă și grea.

Nu am mai fost în ,,ladies trip”, iar în ultimii +25 de ani, vacanțele au fost fie romantice cu iubitul devenit soț, fie cu întreaga familie, cu copiii. În acești ani, mi-am creat niște tabieturi foarte clare, astfel că prima temere a fost că nu mă voi adapta într-o vacanță alături de un grup de femei. În avion am ezitat să încerc să le cunosc, am preferat să le studiez cu ochi de jurnalist de la distanță, să încerc să mă racordez ușor-ușor la energia ,,tribului”. Piedicile s-au dovedit doar pur mentale, idei băgate în cap, în după-amiaza primei zile, la primul workshop, am fost gata fără nicio ezitare să mă așez în fața primelor oglinzi puse în față de Petro și Sandra în prezența fetelor.

Citește și: Petronela Rotar, eroină în propria viață. Scriitoarea de succes care vorbește cu mult curaj despre abuzuri, suicid și moartea primului iubit

Dat fiind acordul semnat între noi, fetele din ,,trib” și facilitatoarele noastre, nu voi povesti niciun detaliu din ce s-a întâmplat cu grupul pe parcursul celor 12 zile. Ce pot menționa este că am avut două workshopuri pe zi și la fiecare dintre ele mi s-au mai adaugat niște oglinzi virtuale în care am văzut reflexii ale propriului trecut care în primul rând mi-au schimbat percepția asupra acelei părți (copilăria) pe care o consideram grea și dureroasă. Acesta este beneficiul principal în cazul meu; am trăit zeci de ani plângându-mi de milă și luând decizii ferme, uneori brutale, bazându-mă pe un trecut asupra căruia în retreat am căpătat o percepție mult mai blândă. M-am ,,reîntâlnit” cu bunicii materni. Bunica mea, Aca, m-a luat efectiv în brațe, i-am putut simți parfumul fin, un amestec de săpun proaspăt cu cremă de mâini. Din brațele ei am revăzut momentele cheie ale copilăriei în timp ce ea îmi transmitea olfactiv și tactil cât am fost de adorată. Și că acele situații pe care le-am perceput drept crude nu au avut o intenție rea, au fost încercări ale părinților pe care tineri fiind le-au traversat așa cum au putut. Am auzit dăngănitul pendulei bunicului meu, Tataia, am băut lapte cu ciocolată pregătit de Aca și am primit repetitiv cu tot sufletul mesajul că am fost și sunt iubită. Brusc mi-am amintit acele lucruri minunate pe care le trăisem dar mai apoi le ascunsesem în niște sertare secrete din dulapul numit copilărie pe care îl etichetasem drept ,,dureros”.

Desigur că mai am de lucrat, simt că dacă mai săpam câteva zile cu fetele mai găseam detalii la care nu m-am gândit niciodată, însă important este că am deschis capacul cufărului și am descoperit acolo frumusețea unor lucruri pe care le credeam prăfuite și urâte.

Programul a fost alert, am ,,muncit” cu noi în jur de 4-6 ore pe zi. Am avut sesiuni de yoga în fiecare dimineață, am participat la o parte din ele, pe altele le-am înlocuit cu băi lungi în minunata apă caldă a Oceanului Indian. Au fost workshopuri în care nu m-am conectat perfect, pentru că mi s-a părut că nu sunt neapărat pentru mine, însă tot am fost alertă și prezentă, la cele mai multe am avut impresia că au fost create pentru mine. 

Am făcut excursii pe insulă și am fost două zile în safari, aceasta fiind o experiență unică în sine. Gașca de fete s-a unit bine, desigur atât cât se pot uni 13 femei asumate, cele mai multe cu vârste de peste 40 de ani, cu joburi, copii și multe griji. Am plâns, am râs, ne-am bălăcit în ocean atât ziua, sub soare cât și în ploaie sau noaptea. Mi-a fost dor de acasă dar au fost zile când se făcea întuneric și realizam că nu am vorbit cu familia. Am dormit extraordinar de bine în patul uriaș cu baldachin de la Villa Ananda. Villa Ananda este un complex compus din câteva vile deținut și administrat de Ciprian zis și Zanzibarezul, un român care și-a luat lumea în cap acum vreo cinci ani și care se ocupă de fiecare detaliu astfel încât oaspeții preponderent români să se bucure de energia minunată a Zanzibarului. Soția lui, Elena, o cârlionțată frumoasă și deșteaptă, a inaugurat acum câteva luni un spa în curtea complexului, unde am făcut masaj aproape în fiecare zi. Sunt un fan al masajului, ce am descoperit acolo a fost blândețea maseuzelor zanzibareze resimițită în fiecare gest.

A trecut o lună de când am revenit acasă și sunt tot în ,,vibe zanzibarez”, chiar azi-dimineață m-am uitat la ce hoteluri ar fi disponibile în următoarea perioadă pe frumoasa insulă, am visat cu ochii deschiși, dar mai apoi am realizat că mie mi-e dor de retreat, nu neapărat de plaja albă cu nisip făinos și de oceanul cald.

Încă ceva: când am revenit acasă mi-am făcut analizele de sânge, în ultimii zece ani am avut colesterolul mărit, iar medicul spunea că este așa din cauza stresului, nicidecum a regimului alimentar; la analizele post-retreat colesterolul meu a fost în limite normale. Hakuna Matata și la cât mai multe retreaturi 😀