Cum reușim să avem un sistem de educație în care profesorii să vină cu pasiune la catedră, elevii să iubească școala și părinții să fie interesați de sănătatea emoțională a micuților? Gabriela Manda reușește să le trezească curiozitatea elevilor din laboratorul de chimie - LIFE.ro
Sari la conținut

Gabriela Manda este profesoară de chimie. Nu pune note, nu dă teste și nici nu își îngrozește elevii. Predă chimie distractivă, iar toți elevii ei adoră experimentele și sunt curioși de fiecare dată să vadă ce mai iese din laboratorul magic. Încearcă de fiecare dată să facă exerciții pe care micuții să le poată reface, ulterior, acasă.

Dar de ce chimie? Pentru Gabi, așa cum îi spun prietenii, lucrurile sunt clare: „Chimia, împreună cu biologia și fizica, ne ajută să înțelegem foarte multe fenomene din jurul nostru, de la cum funționează corpul nostru până la de ce iarba este verde și cerul este albastru. Ne ajută să căpătăm cunoaștere și să pășim mai încrezători prin viață. Trebuie doar să rămânem curioși”. Iar ea a fost de mică curioasă. Și-a adorat învățătoarea, iar profesorul de educație fizică i-a devenit foarte repede și antrenor, ajutând-o să-și găsească dragostea pentru dans.

Gabi visează la sistemul de educație care să aducă schimbare în viața elevilor, iar aceasta nu poate să vină decât prin învățare. Dar nu una așa cum este înțeleasă acum, ci una făcut prin joc și joacă. Și-a dorit să ajungă crainic TV, apoi bucătăreasă, dar cel mai mult s-a jucat de-a profesoara. Iar jocul ei s-a transformat în realitate. Așa că s-a apucat să predea copiilor chimie distractivă în cadrul PlaYouth.

Dar cum vede Gabriela Manda sistemul de educație de la noi? Cum îi convinge pe copii să fie interesați de chimie? Și, mai ales, ce înseamnă pentru ea meseria de profesor? Despre toate acestea și ceva experimente, în rândurile de mai jos:

Ce înseamnă chimia distractivă pentru dvs.?

Gabriela Manda: Chimia reprezintă una dintre cele mai frumoase modalități de a descoperi cum funționează apropape totul în noi și în jurul nostru. Devine distractivă atunci când ești entuziasmat să o înțelegi și nu o percepi ca pe o corvoadă.

Dar pentru cei mici?

Cei mici o fac și mai distractivă deoarece sunt fascinați de experimente și de oportunitatea pe care o au de a le realiza singuri.

Care sunt lucrurile care îi stimulează cel mai mult pe cei mici?

Exploziile De fiecare dată când descriu experimentele pe care urmează să le facem și folosesc cuvântul „explozie” un vas de entuziasm se formează instantanenu.

Gabriela Manda

Cum abordați dvs. acestă disciplină în comparație cu orele clasice de chimie din școală?

Pentru mine, la PlaYouth, este mai ușor. Ca trainer de chimie nu trebuie să urmez o programă școlară, ci adaptez experimentele în funcție de vârsta copiilor și de ceea ce consider că este atrăgător pentru ei. Am grijă să folosesc substanțe pe care le pot găsi ușor și acasă sau în comerț ca să poată reproduce experimentele, dacă doresc. Și caut să folosesc cât mai multe instrumente de laborator ca să se familiarizeze de pe acum cu ele.

Pentru foarte mulți elevi, ora de chimie era o sperietoare, ce ar trebui făcut pentru ca această senzație să dispară pentru ei?

Astăzi, cei mici au acces la tot mai multe ateliere și cursuri de știință. Acesta este un mare avantaj deoarece, la vârstele mici, aceste activități trebuie să fie atractive și spectaculoase pentru ca lor să le placă. Astfel, ei deja privesc știința cu entuziasm. E necesar ca acest entuziasm să fie susținut și atunci când chimia intră în grila de materii școlare, în clasa a VII-a.

Apropo de programa școlară, cum credeți că ar trebui schimbate materialele folosite la clasă – de la manual, la alte instrumente din laboratorul de chimie?

Pentru a cuceri, chimia trebuie să vină către elevi cu o pondere mai mare a experimentelor față de partea teoretică și cu explicații care să facă legătură cu viața de zi cu zi.

Cum arată sistemul de învățământ de la noi?

Părerea mea este că acest sistem pune un accent mai mare pe cantitatea informațiilor și mai mic pe calitatea acestora. Că are, în prezent, mulți elevi care, încă din clasele mici, spun că sunt stresați și nu mai au timp de joacă din cauza numărului mare de teme și un procent mare de cadre didactice pentru care predatul nu este neapărat o pasiune sau o plăcere. Printre toți aceștia, însă, există și profesori pasionați de ceea ce fac, elevi care iubesc școala datorită acestora și părinți care sunt preocupați mai mult de sănătatea emoțională a celor mici și mai puțin de note. Dacă reușim să echilibrăm balanța, vom avea parte de un real câștig .

Și cum ar trebui să îl schimbăm pentru a fi adaptat la nevoile copiilor din ziua de azi?

O modalitate prin care putem să aducem o schimbare în viața elevilor este educația prin joc și joacă, indiferent de vârsta lor, să le prezentăm lecții interdisciplinare ca să înțeleagă mai ușor legătura dintre materii și să căutăm să-i învățăm inteligența emoțională.

Citește și:

Cum a ajuns o profesoară de tehnologie, creatoarea celui mai apreciat sistem de învățământ din România? Povestea de viață și de școală a Simonei Baciu, fondatoarea Transylvania College

Care este relația pe care, în mod tradițional, o au profesorii cu elevii lor și cum ar trebui ea schimbată?

Cele mai multe aspecte ale acestei relații le știu din experiența proprie, de pe vremea când eram elevă sau studentă. Au fost relații calde sau reci, în funcție de profesor și de deschiderea lui. De regulă, elevii, mai mari sau mai mici, vor să se apropie de cadrul didactic, îi caută aprecierea, respectul. Schimbarea vine de acolo, după părerea mea, de la profesor, care, conștient de rolul său în această relație, privește elevul cu respect, ca pe o ființă umană pe care a ales să o îndrume în viață.

Ce înseamnă un bun profesor, în viziunea dvs.?

Pentru mine un profesor bun este acela care își iubește meseria și pe cei care beneficiază de darul său. Care este conștient de rolul pe care îl are în viața elevilor și acționează cu integritate din postura sa. Cu toții avem amintiri plăcute și mai puțin plăcute cu diferiți profesori pe care le purtăm și astăzi cu noi, deci impactul acestei relații este mare.

Și de ce ați ales dvs. acest drum?

Iubesc copiii și îmi este ușor să intermediez legătura dintre cei mici și informație. Mă bucură și mă provoacă să găsesc modalități prin care să explic chimia pe înțelesul lor.

Gabriela Manda

Când erați mică ce voiați să vă faceți?

Nu-mi amintesc să mă fi gândit atunci la acest aspect, însă mi-am petrecut mult timp jucându-mă de-a profesoara . Apoi am fost crainic TV, apoi bucătăreasă.

Care a fost materia preferată în școală?

Mi-au plăcut foarte mult lucrul manual, limba engleză, literatura.

Dar profesorul cel mai special?

Oh, doamna învățătoare. Am admirat întotdeauna calitățile dumneaei pedagogice. Ea a plantat niște semințe foarte bune în mintea mea. Chiar dacă scrisul după dictare mă speria tare pe atunci, astăzi pun cratimele fix acolo unde le este locul.

Și cea mai faină amintire pe care o aveți din școală sau din liceu?

Perioada din școala generală când am făcut dans sportiv. Profesorul de educație fizică mi-a devenit antrenor și îi sunt recunoascătoare pentru că ne-a făcut cunoștință, a fost o dragoste la prima vedere care încă durează!

Dacă ați putea să schimbați o alegere pe care ați făcut-o din traseul profesional pe care l-ați avut, care ar fi aceea?

Consider că fiecare loc în care am ajuns de-a lungul timpului a fost cel potrivit pentru mine, la momentul respectiv. Cu percepția de acum, aș schimba doar felul în care am reacționat eu în anumite momente, de-a lungul traseului profesional.

Și care a fost cea mai importantă decizie pe care ați luat-o în viață?

Cea de a-mi asculta inima când vine vorba de alegeri importante pentru mine.

Citește și:

Cum a renunțat o profesoară de matematică la catedră pentru scenă? Talentul față în față cu sacrificiul: Teodora Enache, una dintre cele mai mari artiste de jazz din România

Dacă ar trebui să explicați unui copil de clasa a V-a sau a VI-a cel mai important concept din chimie, cum ați face-o?

Folosind analogii din viața de zi cu zi și din zona lor de interes, astfel încât să-și poată imagina ceea ce aud. Odată ce reușești acest lucru, chimia devine frumoasă și interesantă.

Dar cel mai simplu?

Indiferent de gradul de complexitate al informației, important este să ajungă la elevi pe mai multe canale: auditiv, vizual, kinestezic, ca să o poată integra cât mai bine.

Și la final, de ce ar trebui să iubim chimia?

Chimia, împreună cu biologia și fizica, ne ajută să înțelegem foarte multe fenomene din jurul nostru, de la cum funționează corpul nostru până la de ce iarba este verde și cerul este albastru. Ne ajută să căpătăm cunoaștere și să pășim mai încrezători prin viață. Trebuie doar să rămânem curioși

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora