Cum se naște dorința de a ajuta în sufletul unui copil de 15 ani? Taisia Țurcan, translator voluntar în Gara de Nord: „Simt că acolo sunt frații și surorile mele. Trebuie să-i ajut și pe ei, așa cum m-ar ajuta și ei pe mine”

Taisia Țurcan are numai 15 ani, însă un suflet mare cât o țară. Care țară? Aș alege cu ușurință Ucraina, fiind mai întinsă decât România și Republica Moldova, cele două patrii ale Taisiei, dar și pentru că este țara pentru care ea luptă azi.

Părinții ei s-au născut în republica Moldova, au crescut în cultura țării respective, au studiat, s-au căsătorit acolo și, în urmă cu 20 de ani, au decis să emigreze în România. Nu i-am întrebat de ce, răspunsul fiind oarecum subînțeles, însă am simțit în glasul lor dorul de locurile natale și mândria originilor lor.

Pentru că nu au vrut să șteargă cu buretele moștenirea pe care o aduceau cu ei, părinții Taisiei au decis să o crească bilingv. Astfel că tatăl i-a vorbit tot timpul în limba rusă, iar mama în limba română. Nu s-au gândit că poate va avea cândva nevoie să cunoască limba rusă, însă, imediat ce a izbucnit războiul și valurile de refugiați ucraineni au început să vină în România, Taisia a simțit că poate fi utilă.

Cine este Taisia Țurcan, adolescenta care încearcă să aducă o rază de speranță în sufletele refugiaților. Descoperă-i povestea!

Încurajată de școală și crescută în ideea facerii de bine, Taisia a venit în Gara de Nord să dea o mână de ajutor voluntarilor ce primeau refugiații. Și cu cea mai mare lejeritate a început să vorbească în rusă, să traducă și să ofere detalii prețioase celor care se simțeau pierduți și ai nimănui într-o țară străină.

Și pentru că nu putea să rămână acasă, având un așa exemplu, tatăl Taisiei, și-a pus și el vesta portocalie și împreună au găsit cuvintele cele mai potrivite pentru a aduce o rază de speranță în sufletele refugiaților.

I-am găsit în gară, așteptând trenul de Suceava, care adesea aduce foarte mulți refugiați. I-am urmărit, am așteptat să-și termine treaba și apoi am încercat să le aflăm povestea. Au trecut așa patru ore, într-un frig teribil și într-o atmosferă extrem de apăsătoare, menită să înmoaie și cele mai frigide inimi. I-am lăsat tot în gară pentru că, vineri seara, la ora 9, urma să mai vină un tren de la Iași, iar Taisia simțea că e nevoie de ea în continuare. Chiar dacă își făcea planuri ca a doua zi să se reîntoarcă la ora 5 dimineața, când e mare nevoie de traducători.

Taisia Țurcan are numai 15 ani și nu a stat nicio secundă pe gânduri când a aflat că poate fi de ajutor refugiaților ucraineni

A câta seară este aceasta de când vii tu în Gara de Nord?

Este probabil a cincea seară de când vin în Gara de Nord.

Cum te-ai hotărât să vii aici și de ce?

Am decis să vin la Gară pentru că la un moment dat am avut o excursie cu școala. Noi avem și un ziar al școlii și profesoara noastră dorea să facem un reportaj despre ce se întâmplă aici cu refugiații, cum vin, care este organizarea Guvernului. Atunci am văzut cât de puțini voluntari, mai ales traducători erau acum două săptămâni, iar eu ca persoană care a crescut bilingvă, am decis să vin și să ajut cât de mult posibil.

Ai mai făcut voluntariat până acum?

Am mai făcut voluntariat până acum, nu la fel de susținut ca aici, desigur. Acum două veri am lucrat într-o grădiniță cu copii mai mici.

Însă acum, pur și simplu am văzut că suferă foarte mulți oameni aici și am decis că trebuie să-mi extind ajutorul.

Ai crescut bilingv. Povestește-mi puțin ce înseamnă asta, te rog.

Am crescut bilingv deoarece părinții mei au emigrat în România din Republica Moldova, în anul 2003. Eu fiind născută în 2006, ei trăiseră deja aici vreo 3 ani până să apar eu și atunci când m-am născut, au decis că vor să mă crească păstrând cultura în care au crescut și ei, deși era vorba despre fosta Uniune Sovietică. Astfel cu tata vorbeam strict în limba rusă când eram mică și cu mama strict în limba română. De aceea, cumva am crescut învățând ambele limbi.

Dar ai fost și la școală în limba rusă?

Nu, nu am fost la școală în limba rusă, din păcate, însă când eram mai mică, pe la vreo cinci ani, făceam lecții în limba rusă, în fiecare vară.

Taisia Țurcan: „Cred că cea mai tradusă expresie nici nu a fost tradusă. Este cuvântul Ucraina, este numele țării.”

Cum a fost prima ta zi ca voluntar în Gara de Nord?

În prima zi în care am venit la Gară să fac voluntariat, eram împreună cu o altă prietenă care vorbește limba rusă. Sincer, acum s-au organizat mult mai mult lucrurile decât erau în urmă cu două săptămâni. Erau mult mai mulți oameni în primul rând – acum primim numai câteva sute de oameni pe zi, atunci primeam câteva mii de oameni pe zi – erau mult mai puțini translatori și se știau mult mai puține informații despre călători. Deoarece marea majoritate a oamenilor vor să meargă spre vest, nu știam neapărat cum să-i ajutăm pe moment.

Care a fost cel mai tradus cuvânt, sau cea mai tradusă expresie?

Cred că cea mai tradusă expresie nici nu a fost tradusă. Este cuvântul Ucraina, este numele țării. Când oamenii coboară din trenuri, când îi vezi în jurul gării, au bagaje cu ei, nu știi ce limbă vorbesc, nu știi dacă sunt refugiați din Ucraina sau nu și pur și simplu îi întrebi: „Ucraina?” și se subînțelege. Cred că am zis cuvântul acesta de nenumărate ori.

Mi-a povestit tatăl tău că ești foarte emotivă și sensibilă. Care a fost cazul care te-a impresionat poate cel mai tare?

Sunt mai multe cazuri care m-au impresionat, sincer să spun. Sunt foarte multe familii de romi, care vin tot din Ucraina. Din câte am înțeles de la ei, la un moment dat oamenii poate nu i-au ajutat la fel de mult ca pe ucrainenii ucraineni care veneau, iar lucru acesta m-a făcut să vreau să-i ajut și mai mult. Sunt mame care vin cu copii foarte mici și săracele plâng, vor să ajungă mai departe dar nu știu cum. Cumva fiecare poveste are propriile sale nivele, propriile sale probleme și toate mă fac să simt că trebuie să ajut mai mult, să fac mai mult.

Citește și: Refugiată din calea bombelor pentru a doua oară, și-a luat fata, nepoata și pisica, și-a pus toată viața într-un rucsac și a venit la București. Povestea supraviețuitoarelor Eleni, Nelli și Eva

Tu ai fost vreodată în Ucraina?

Nu am fost niciodată în Ucraina.

Ți-ai dori?

Sincer mi-aș dori, da. Știu că mama are niște rude mai îndepărtate care vin din Ucraina și atunci da. Mai ales că părinții mei vin din Republica Moldova, cumva sunt fix la graniță și în general faptul că amândouă țările au fost sub regimul comunist și cumva continuă să aibă probleme cu toate politicile acestea rusești, simt că acolo sunt frații și surorile mele. Sunt fix la graniță, trebuie să-i ajut și pe ei, așa cum m-ar ajuta și ei pe mine.

Cum vede un copil de 15 ani un viitor optimist? Ce ți-ai dori să se întâmple în viitor?

Of. Ce mi-aș dori eu în viitor este o întrebare foarte complexă. Nu cred că mi-aș dori ceva foarte complicat. Mi-aș dori ca toate persoanele să poată să trăiască în țara lor safe, fericite, să nu aibă probleme cu invazii, cu armate, cu nimic. Și să poată pur și simplu să fie în cultura lor, să își celebreze toate poveștile de la bunici, să nu fie război, să fie pace. Oamenii să se iubească unii pe alții.

O adolescentă de vârsta ta vineri seara sau sâmbătă seara ar merge în club. Tu stai în gară… De ce?

Probabil dacă nu ar fi fost acest război, nu aș fi aici în fiecare vineri seară. Numai că mi se pare că în acest moment ajutorul refugiaților trebuie să fie peste orice altă activitate pe care aș putea-o face în timpul meu.

Roman Țurcan, tatăl Taisiei, face voluntariat alături de fiica lui, spunând că vede în ea cel mai frumos exemplu de umanitate

Cum vi s-a părut ideea Taisiei de a veni în Gara de Nord să facă voluntariat?

Ideea mi s-a părut foarte ok. Bine, Taia în general este foarte sensibilă și îmbrățișează ușor ideea voluntariatului. Se promovează și la ei la școală această idee, se face voluntariat, se vorbește frecvent despre Service Learning. Pentru că lucrurile acestea sunt promovate, elevii sunt învățați cât de importante sunt aceste servicii pentru comunitate. În momentul în care am aflat că urmează să vină cu colegii și cu profesorii de la școală, bineînțeles că am susținut-o.

Dar vedeți și dumneavoastră că e frig, e multă lume… nu vă e teamă pentru ea?

Bine, recunosc că de la început mi-am făcut griji și i-am zis să nu părăsească gara sub nici un pretext, să fie mereu în văzul lumii. Am venit, am văzut că erau poliție și jandarmi și mi s-a părut safe. Din alt punct de vedere era atât de hotărâtă și atât de determinată încât nu a existat loc de niciun fel de obiecție din partea mea.

Ați venit și dumneavoastră cu ea să faceți voluntariat…

Da. Categoric. Exemplul de care dă Taia dovadă e greu să nu-l urmezi.

Cum de știe limba rusă?

Noi suntem basarabeni, suntem mutați aici de 20 de ani și Taia, de la naștere, am zis că ne-am dori să fie un copil bilingv. Și practic eu am vorbit de la bun început cu dânsa în limba rusă.

Cum e Taia? Cum o descrie în câteva cuvinte tatăl Taiei pe Taia?

Este emotivă, e un copil care se aprinde foarte repede. Chiar și cu acest voluntariat, la un moment dat îmi spunea că, după ce a stat aici practic non stop, câte o zi întreagă vineri, sâmbătă și duminică – dar am lăsat-o, am zis că are nevoie să facă acest serviciu – a vorbit cu o profesoară și este un lucru foarte important ce face și eventual o să încerce să vorbească la școală să ia liber, să se învoiască de la orele mai puțin importante, în cursul săptămânii și să vină aici că este mare nevoie de ajutorul ei. Aceasta este Taia.

Învață bine la școală?

Da, învață bine. Sunt foarte mândru de ea.