Dana Holingher este artistul și chimistul de la Holy Molly, un concept de ateliere de chimie distractivă pentru copii, pe care, cu siguranță le-ați întâlnit până acum.
Dana, când nu este laborantul năstrușnic, este antreprenoare, conduce o agenție de publicitate, dar este și mama Anei, copilul care, prin simpla sa apariție, a învățat-o ceva ce nici cărțile și nici oamenii de până atunci nu o făcuseră: să se iubească pe sine.
Iată povestea lor!
Spuneai la un moment dat despre Holy Molly că este un univers, ca și când această experiență te introduce într-o lume anume. Explică-mi puțin, te rog!
Dana Holingher: Universul în care trăiesc eu este unul al imaginației. Am învățat în timp că lucrul pe care ți-l dorești se va întâmpla doar dacă ești în stare să ți-l imaginezi mai întâi. Este universul în care crezi și în care ajungi să-ți desfășori jocul vieții. Iar din când în când mai primești acolo și pe alții, să se joace împreună cu tine. (râde)
Este un spațiu emoțional pe care îl recreez de fiecare dată când mă întâlnesc cu copiii, iar eu sunt recunoscătoare pentru asta. Uită-te la copii, la cât de serios se joacă ei, fără nicio umbră de neîncredere, acolo sunt personajele pe care și le-au imaginat și acolo se rescrie realitatea. Într-o clipă ies și intră în joc la fel de ușor și fără avertismente grandioase.
Așa cred că sunt și eu, doar că înțeleg mai bine polimerii! (râde) Un copil care se joacă serios, fie că este vorba de chimie, publicitate sau business.
Holy Molly a venit ca o modalitate de a mă exprima pe mine, a sărbători copilul din mine și pe toți ceilalți copii din lume.
Copiii sunt cea mai mare investiție pentru noi, pentru viitorul nostru. Ei ne pot duce țara mai departe și pe noi înșine totodată. Dacă există o speranță de mai bine, atunci aceea e în ei și dacă noi îi învățăm lucruri bune, universul în care “ne jucăm” va fi mai bun!
Cum se împacă atelierele de chimie distractivă cu pasiunea ta pentru artă și istoria ei, de pildă?
Dana Holingher: Eu sunt specialist în comunicare, iar experiența îndelungată în zona de publicitate nu face decât să confirme cea mai mare parte a laturii mele, anume creativitatea.
Masterul în Istoria Artei și Filozofa Culturii, pe care l-am absolvit mai târziu, mi-a adus cumva confirmarea că prin artă pot ajunge mai ușor, la copii. Dar nu numai la ei.
Am explicat copiilor chimia cu ajutorul artei, le-am vorbit despre chimia culorilor și despre chimia dintre noi, iar când începi așa, este imposibil ca un copil să nu își dorească să afle mai mult. Eu am mare respect pentru profesori și învățători, fiindcă în mâna lor stau sufletele copiilor noștri. Aveți grijă de ei!
Curiozitatea mea era mai degrabă legată de tine. Cum s-a petrecut la tine această alchimie?
Dana Holingher: Așa este, e o alchimie! Am lăsat Universul să-mi vorbească, știi? (râde)
Eu am absolvit Politehnica, secția Chimie Organică. În ultimul an de facultate, în laborator, alături de profesori remarcabili, am descoperit că știința devine o artă dacă te bucuri de ea, dacă pierzi noțiunea timpului, adică ceva ce mi-a servit mereu drept indiciu că sunt pe drumul cel bun, în acord cu inima mea.
În laborator am simțit pentru prima dată că pot crea. Poate că nu eram atât de conștientă de ce făceam, nu era cineva să îmi spună: vezi, aici este creație!, să dea o altă dimensiune realității mele. Acolo era știință și cam atât, iar misiunea noastră era să livrăm niște rezultate.
Mai târziu, universul m-a îndreptat spre publicitate, unde mi-am dat frâu imaginației sub toate formele ei. Am avut și noroc! Am întâlnit oameni absolut extraordinari acolo!
Ce ți-a rămas ție din această întâlnire magică cu chimia?
Dana Holingher: Dorința să experimentez la nesfârșit.
Am foarte multă nevoie să fac tot timpul ceva nou, să mă reinventez, să văd cum se împlinesc lucrurile, iar apoi să îmbin cu analiza pașilor până acolo. Nu înseamnă că tot timpul înveți din analiză, ci poți să faci greșeli, chiar la nesfârșit. Iar eu am făcut câteva, dar nu regret niciuna dintre ele.
Sunt atât de implicată și aproape pătimașă în ceea ce fac, profesional și personal, fiindcă eu așa știu să trăiesc. Nu știu să trăiesc altfel!
Citește și: Cum poți ajunge nepoata câtorva sute de bunici din România? Și de ce Amelia Rădoi alege să-i sune săptămânal și să le spună o vorbă bună ? – LIFE.ro
De ce nu a fost Medicina ori Arhitectura câștigătoare? De ce Chimia?
Dana Holingher: M-am pregătit un an pentru Medicină, iar la finele clasei a XI-a, după o vizită împreună cu o prietenă, care era studentă la Medicină, în practică, am decis că această meserie nu este pentru mine.
Pe vremea aceea, nu cu foarte mult timp în urmă, nimeni nu te întreba dacă îți place sau nu ceva, iar meseriile de viitor erau foarte puține: puteai să te faci inginer, avocat, doctor sau arhitect. Cu toate astea, părinții mei de la care am moștenit patima pentru meserie, m-au înțeles și m-au lăsat să aleg, într-un final, drumul meu.
Mama a fost laborant chimist și totodată artista familiei. De la ea am învățat să experimentez, să combin culorile, să pictez și să scriu poezii. Tata a venit cu rigurozitatea neamțului! El și-a dorit să devin doctor, iar eu m-am străduit să îi fiu pe plac o vreme. Apoi am cerut schimbarea!
Nu știu de unde s-a născut rebeliunea în sufletul meu! Tata s-a supărat foarte tare pentru că am mișcat în front, dar până la urmă m-a înțeles, cu greu.( râde)
Ce se întâmplase? Am mers în practică, la Medicină, cu prietena mea și am nimerit într-o operație, unde doctorii foloseau dalta și ciocanul, nu glumesc! A fost mult prea mult pentru mine! Sigur că nu asta însemna medicina, însă atunci am simțit cu tot corpul că locul meu nu este acolo. Nimeni nu a putut să mă convingă de contrariu, nici măcar tata!
Pasiunea pentru chimie a apărut atunci când am descoperit experimentele, până atunci fusese doar o alternativă la medicină. Chimia este știința care conectează toate celelalte științe și pe noi oamenii. N-aș putea să separ chimia de alchimie!
Cum ai trecut de la chimie la interacțiunea cu copiii?
Dana Holingher: După ce am terminat facultatea, și am și lucrat într-o funcție de chimist pentru o scurtă vreme, s-a petrecut o întâlnire providențială și cineva mi-a spus: „nu vrei să vii să lucrezi cu mine?” Vorbea despre o organizație neguvernamentală, Holt International, care oferea soluții pentru copiii vulnerabili și familiile lor din România. (asistența maternală, adopția internă, educația părinților și serviciile pentru copiii infectați cu HIV)
Acolo am descoperit că din misiunea mea personală fac parte copiii. Tot acolo am descoperit și pasiunea pentru publicitate. M-am gândit: ce-ar fi dacă am vorbi despre ce facem aici, în felul acesta poate implicăm mai mulți români decât americani!
Am început singură să fac flyere, să fac promovare. A venit natural, fără să-mi fi spus cineva ce și cum să fac.
Un an și jumătate mai târziu, am fost chemată la un interviu la agenția de publicitate D’Arcy, am fost angajată să lucrez pentru cel mai mare cont din agenție, Connex.
Eram o puștoaică și lucram pentru acest client împreună cu Manuela Necula, acum CEO Ogilvy, Wunderman Thompson & Hogarth Romania. Și-mi amintesc despre oameni care spuneau că aș fi prea tânără pentru a primi în grijă un cont atât de important precum Connex, dar Manuela a zis: „garantez eu pentru ea!”,
Înțelegi acum de ce nimic nu poate schimba relația mea cu Manuela, un om care a avut încredere în mine, o prietenă care mi-a dat aripi și o face și azi.
Acea perioadă a fost pentru mine cea mai bună școală la nivel profesional, dar și personal. Am avut norocul extraordinar să se adune acolo oameni pasionați și dedicați. Am trăit atunci într-un mediu extrem de creativ, care mi-a devenit stil de viață, pur și simplu.
La șapte ani după primul interviu, spiritul meu liber a revenit și mi-am dorit să îmi construiesc agenția mea de publicitate, HDH Brand Management, unde continui și azi să lucrez cu aceeași pasiune în proiectele de comunicare în care cred. Apoi pasiunea pentru copii m-a făcut să creez Holy Molly, agenția care este dedicată proiectelor pentru copii, pe care le cunoști deja
Cum te-a schimbat venirea pe lume a Anei?
Dana Holingher: O prietenă bună mi-a spus că Holy Molly, agenția mea, a proiectat-o pe Ana, care a venit din dorința mea de a fi pe lângă copii.
Îmi doream foarte mult un copil și mi-am făcut o agenție proprie, dedicată copiilor. (râde)
Cred foarte tare că, dacă reușești să-ți imaginezi lucruri și crezi, ele se întâmplă. Cred foarte tare în acest joc, totul este să ai puterea să-ți imaginezi.
Viața e așa cum vrei să o vezi: magică sau ca pe o etapă banală.
Eu am ales să văd magia.
Mi-am dorit-o foarte mult pe Ana și este un copil absolut perfect pentru mine. Într-adevăr, de când a apărut ea, am avut mult mai puțin timp pentru mine, dar am muncit la fel de mult, și am rămas la fel de implicată în proiectele mele profesionale, dar și în viața Anei. Am luat totul ca pe o altă etapă de dezvoltare.
Am știut din prima clipă, de când am avut-o în brațe, că ea este oglinda mea. Atunci am înțeles că fericirea ei depinde de fericirea mea. De atunci am grijă foarte mare de sufletul meu, pentru că ea este sufletul meu.
Ea m-a învățat să mă iubesc. Nu știam ce înseamnă asta, mi se părea că este un apel permanent la niște citate sterile din cărți dubioase. Cu drăgălășenia ei, dar și cu claritatea minții de copil, care s-a pus pe primul loc, m-a învățat că nu sunt un super erou și uneori am voie să nu mai pot. (râde)
Cum e să fii mamă singură?
Dana Holingher: Nu știu cum sunt alții, mame sau tați singuri, dar eu când mă gândesc la experiența mea, sunt pe deplin recunoscătoare. Și nu pentru că sunt mamă singură.
Mi-am dorit mult acest copil și am avut credința că nimic rău nu se poate întâmpla, am crezut în iubire. Eu am crescut-o pe Ana cu Dumnezeu, în el am avut încredere, că totul va fi bine! Și așa a fost!
Cu credința-n suflet, am cerut și mi s-a dat tot ce am avut nevoie. Nu m-am uitat la mine niciodată ca la o “mamă singură”. Am o familie unită și extinsă cu cei mai buni prieteni din lume, care au fost lângă noi!
Sigur că sunt lucruri administrative, financiare, responsabilități, griji, emoții, cărora simți uneori că nu le poți face față, câteodată nu te mai regăsești pe tine, dar ți se poate întâmpla asta și dacă ai un partener. Nu cred ca aș fi fost mai puțin implicată în creșterea Anei, dacă aș fi fost lângă un partener. Sigur, ar fi fost complet, dar chiar și așa, nu m-am simțit niciodată singură.
Nu mă înțelege greșit, nu glorific singurătatea mamelor, ba dimpotrivă, cred în puterea familiei, cred în rolul de neprețuit al mamei, dar și al tatălui, dar, atunci când nu este prezent, nu poți decât să accepți și să mergi cu înțelepciune mai departe. Viața este așa cum o privești!
Pe aceeași temă
Citește mai multe
