De la discuții despre facilități fiscale, la o relație cu călătorii în toată lumea. Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România: să mergi cu un campervan „este ca și cum ți-ai închiria o cameră de hotel pe care să ți-o pui unde vrei tu” - LIFE.ro
Mergi la conținut

CamperVan înseamnă o comunitate construită în timp de oameni pasionați de #vanlife. Cum a pornit totul? Din dorința lui Radu și a Anei de a-și construi singuri un van. S-au gândit că sigur există în România și alți oameni care au aceeași pasiune cu ei, așa că au început grupul de Facebook CamperVan România. Iar astăzi au început să se vadă cu oamenii din comunitate pe toate drumurile din România – de la Vadu, la Poiana Brașov. 

Radu și Ana s-au cunoscut într-un grup de antreprenoriat. Și de la discuții despre facilități fiscale și eficientizare, au ajuns la o relație plină de aventuri și călătorii în toată lumea. Astăzi au un Sprinter 4×4 cu care se plimbă în special în Africa, au business-uri pe care încearcă să le construiască și să le dezvolte cât mai mult de la distanță și așteaptă un băiețel pe care vor să-l învețe de foarte mic cu călătoriile. 

Pe unde le place să călătorească? De ce ne recomandă destinațiile din Africa în fața celor din Europa? Și cum călătoresc în familie cu frații și socrii? Aflați din interviul de mai jos cu Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România.

Povestește-mi de unde pasiunea ta pentru van-uri și #vanlife…

Pasiunea de fapt a început din lumea de 4×4. Mergeam mereu cu familia în natură, cu cortul, cu mașina. Deci, cumva această lume s-a deschis pentru mine acum vreo 30 de ani. Și de atunci, am extins clanul, ca să zic așa.

Acum suntem o întreagă gașcă: sora mea, noi, ai mei. Acum mergem cu socrii mei și cu socrii surorii mele. Fiecare cu camperele sau cu mașinile lor de expediție.

A, deci fiecare are mașina sa…

4×4. Da, exact.

CamperVan
Radu și Ana în Africa cu campervan-ul pe dune

Deci este cumva moștenire de familie această pasiune. Și mergeți mereu împreună? Prin țară sau și pe afară? 

Da, da. Am făcut cu ai mei, de exemplu, drumul mătăsii. Și prin Europa o grămadă. Plus, la mare, la munte. În principiu mergeam împreună. Călătorim în formulă extinsă.

De fiecare dată în formula extinsă? 

Nu neapărat pentru că nu are nimeni vacanță nelimitată, din păcate.

Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România: „Mergeam mereu cu familia în natură, cu cortul, cu mașina. Deci, cumva această lume s-a deschis pentru mine acum vreo 30 de ani. Și de atunci, am extins clanul”

Care a fost cel mai lung drum pe care l-ați făcut? 

Pentru noi, Ana și cu mine, a fost în iarnă în Mauritania. Am plecat de acasă, am fost până în Mauritania, la granița cu Senegalul, de fapt. Și au fost 20 și ceva de mii de kilometri și trei luni pe drum. Trei luni și chiar mai mult. 

Și a fost safe? 

Extrem de safe. Adică în Africa, în nord, cel puțin până în Senegal, te simți mai în siguranță ca Europa de Est. Sau, în orice caz, ca în Franța sau Spania.

Serios? De ce spui asta? 

Franța și Spania, Nordul Italiei sunt zone sunt foarte tranzitate. Sunt parcări cunoscute de tranzit și sunt multe furturi. Iar hoții sunt, îndeosebi, specializați pe campere. Ori în Africa nu am avut niciodată această problemă.

Dar există zone organizate pentru vanuri – locuri de parcare etc?

Foarte multe. În special în Maroc se ajunge foarte ușor din Spania, Franța, Germania. Și este o țară relativ ieftină, dacă o compari cu Europa. Paritatea e foarte ușor de înțeles – dirhamul marocan e o zecime din euro. Adică toate prețurile, pur și simplu, muți o virgulă și știi cât costă în euro. Și e o țară extrem de foarte sigură. Sunt foarte organizați și foarte orientați spre turism. Nu am auzit să se întâmple probleme, în afară de tipicele înșelătorii turistice de genul lucrul respectiv costă 5 euro, dar ție îți cere 15.

Asta ți se poate întâmpla oricum, cu sau fără van…

Exact. Nici nu trebuie să pleci din țară (râde).

CamperVan
Radu și Ana în Africa

Radu, povestește-ne puțin despre vanul vostru. Voi vi l-ați făcut?

Prima iterație a fost făcută de noi, într-adevăr. Sprinterul nostru e puțin mai deosebit, adică este 4×4. Și l-am căutat foarte mult. Și să găsești unul deja construit este aproape imposibil pentru că prețul ar fi unul prohibitiv – adică aproape de 100.000 de euro, poate chiar și peste. Așa că prima dată l-am făcut noi, în regie proprie. 

Am făcut o tură în Africa cu el, după care l-am desfăcut complet. Și l-au refăcut brașovenii de la Sfinx Camper. Ei fac asta de peste 7 ani și sunt super profi. 

De ce ați ales să-l refaceți? 

Varianta făcută de noi a fost oarecum de demo. Să înțelegem ce nevoie avem. Și în funcție de cum călătorim să ne dăm seama cum ar trebui să fie de fapt partajată mașina. Așa ne-am dat seama, de exemplu, că ne place foarte mult să ieșim cu bicicletele electrice. Și inițial în mașină nu exista un spațiu dedicat lor. Fiind destul de scumpe, nu am vrut să le lăsăm pe afară. Așa că, în varianta făcută de cei de la Sfinx, am prevăzut un garaj special pentru ele ca să stea în siguranță.

În plus, nivelul de finisaj pe care îl faci tu acasă cu bormașina nu are cum să fie la nivelul celei făcute de profesioniști cu super unelte.

Citește și: Am convertit o dubă într-un van și plecăm prin Europa: cât ne-a costat, cât a durat și cum a început toată aventura

Și când v-ați refăcut vanul? 

L-am luat fix în 2022. Primul weekend de plimbat cu el a fost weekendul de Revelion. La începutul lui 2022 am făcut Revelionul în el.

Iarna. Neașteptată alegere… 

În Vamă, unde au fost 24 de grade. Am stat în tricou. Dar să știi că noi plecăm la snowboard cu el. Adică el e gândit să țină până la minus 30 de grade. Am fost cu el la munte în Austria și a fost superb, nu am avut nicio problemă. 

Aveți și duș?

Da, cu apă caldă și bazin de 100 de litri. Încălzirea este prin pardoseală. Suntem 100% independenți energetic.

Și stați vreodată prin camping? 

Am mai stat prin camping pentru că trebuie să deversăm caseta de la toaletă și apa gri. Și apoi mai este, uneori, nevoie și să ne alimentăm cu energie – dacă sunt 4-5 zile de ploaie. Deci pentru apă, electricitate și deversare. Pentru partea socială mai puțin. Nouă ne place mai mult în natură, în sălbăticie. 

Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România: „Ne-am cunoscut într-un grup de antreprenoriat. Vorbim despre facilități fiscale și eficientizare. Aveam aceleași idei de business, aceeași viziune și s-au potrivit lucrurile”

Voi cu ce vă ocupați… de puteți să plecați cu lunile?

Din nefericire, nu plecăm chiar cu lunile pentru că lucrăm. Avem mai multe business-uri – advertising, curățătorii textile, fotografie, partea asta de vlogging, care încet, încet mai ajută și ea. Dar, în principiu, o bună parte dintre ele putem să le facem și remote.

Ce înseamnă partea de curățătorie?

Asta este partea Anei. Face consultanță și construiește curățătorii de la zero, face training-ul pentru angajați. De aceea zic că o parte dintre lucruri pot fi făcute remote – consultanța, business planning-ul și restul de logistică și pregătiri, dar la un moment dat trebuie să ne întoarcem pentru training și construcție. 

Cât ați fost plecați cel mai mult din țară? 

Cred că vacanța aceasta, trei luni și ceva. Fix de dimineața după Revelion până de Florii. Am făcut o punte. Către țările calde.

Radu Tudoroiu
Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România în Uzbekistan

Cum v-ați cunoscut voi și cum v-ați nimerit să aveți aceeași pasiune? 

Ne-am cunoscut într-un grup de antreprenoriat. Vorbim despre facilități fiscale și eficientizare. Aveam aceleași idei de business, aceeași viziune și s-au potrivit lucrurile. 

Și Ana era pasionată de acest tip de călătorie înainte? Sau este mai mult influența ta? 

Cred că și, și. Dar a început să-i placă odată ce am călătorit mai mult în acest fel. 

Ceilalți membri ai familiei ce fel de mașini au?

Mai avem una făcută de cei de la Brașov care este a soră-mii. Care e un camion de 5 tone și jumătate, un Iveco. Iar ai mei au un pick-up cu un cort deasupra. Iar socrii mei și ai soră-mii sunt mai mult pe 4×4.

Citește și: Peripețiile unei familii cu un camper prin Europa: au transformat o autoutilitară într-o autorulotă și au plecat împreună cu cei doi copii într-o călătorie de neuitat. Ce sfaturi le dau celor ce-și doresc să pornească într-o astfel de aventură

Le pot folosi și pe post de mașină de zi cu zi…

Da, e mai ușor să mergi cu el. Deși, ale noastre fiind stil dubiță, sunt și ele ok pentru oraș – nu sunt mai sau foarte late. Noi stăm un pic în afara Bucureștiului, în Corbeanca și mai venim în București pentru întâlniri. Ai avantaje și dezavantaje.

Noi, de exemplu, vrem să-l vindem acum pentru că la final de noiembrie urmează să avem un băiețel. Iar la începutul anului am adoptat un mare danez, un dog german.

Și deja vanul e prea mic pentru voi, nu? 

Asta a fost concluzia noastră. Părea că o să ținem mașina asta șase, șapte, opt ani. Voiam să plecăm în Oman în iarna asta, să mai explorăm, să stăm cât mai mult plecați. Dar acum începem să ne cam uităm după ceva mult mai mare.

Adică nu renunțați la acest tip de călătorie, ci doar adaptați recuzita… 

Îi facem mici ajustări. 

Deci copilul o să crească pe drumuri? 

Sincer, ăsta ar fi planul nostru. Avem prieteni care fac homeschooling și care sunt nomazi full time. Și care au niște copii atât de faini, atât de prezenți și atât de conectați și la viață și la realitate. Nu stau pe calculator sau pe telefon tot timpul. Sunt mega dezghețați. Și ne-au inspirat un pic.

Adică vă tentează și pe voi partea asta de homeschooling pentru cel mic? 

N-am studiat chiar atât de mult această problemă. Important e să călătorească foarte, foarte mult. 

Oricum, mai e timp până atunci…

Exact. Să o luăm „one disaster at a time” (un dezastru pe rând) (râde).

Radu Tudoroiu
Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România în Uzbekistan

Spune-mi care a fost destinația care v-a plăcut, pe care ați recomanda-o oamenilor care sunt pasionați de un astfel de stil de călătorie? 

Cred că răspund cumva pe categorii. De exemplu, cea mai frumoasă experiență de trăit în cuplu, ca experiență urbană, socială pentru noi rămâne, chiar dacă e destul de comercial, Marrakesh. Nici nu trebuie să-ți iei camperul, poți să faci un city break cu avionul super fain. Este o incursiune frumoasă în Africa. Și este foarte safe. 

Apoi, pe partea de aventură, fără îndoială, ar fi o experiență absolut fabuloasă pe care am avut-o în Mauritania. Există un tren care traversează deșertul și cară minereu de fier. Și chiar așa se numește acest drum – trenul minereului. E cel mai lung tren din lume și traversează 500 de kilometri de deșert. Iar pentru noi, experiența de a merge în paralel cu el, a fost ceva unic. Și în cele 3-4 zile de condus, nu există oameni. Ești doar în dune. Din nou spun, este foarte în siguranță. Sunt post-uri de armată. Și la 100 și ceva de kilometri trebuie să te oprești și să dai cu subsemnatul, să știe de tine. Și dacă nu apari la următorul post, după, să zic, 48 de ore, vin să te caute. E un pic mai straniu, dar e destul de bine făcută infrastructura în caz de ceva.

Ce înseamnă asta? 

Ce strică mașina, de exemplu. 

Adică accidente, probleme tehnice, naturale. Nu neapărat că te întâlnești cu oameni periculoși… 

Absolut nu, nu se întâmplă, n-am pățit-o niciodată. Așa cum ți-am mai spus, noi ne-am simțit mai în siguranță în partea asta de Africa decât în unele zone din Europa. Nu, când spun că se poate întâmpla ceva, mă refer strict la probleme tehnice – o pană, se strică motorul, drame din astea mecanice.

Pe unde ajungeți, în general, când vă duceți în Africa? Pe unde o luați? 

Dacă vrei să vezi și partea de Spania, atunci o poți lua pe jos prin Tarifa. Dar dacă vrei să ajungi mai repede din România, cel mai bine este prin Genoa. Salvezi vreo 2000 de kilometri de condus care nu sunt tocmai ușor de făcut. 

Și tot așa cu feribotul te duci în Africa? 

Da, la bani cred că este cam tot acolo… adică dai 1000 de euro pe motorină sau 1000 de euro pe feribot. Dar ai două zile în care te odihnești, nu conduci 10 ore pe zi.

Cât durează călătoria cu feribotul?

Cea din Spania este foarte scurtă, vreo 40 de minute. Din Genoa durează trei nopți și două zile, ceva de genul ăsta. Dar ai tot confortul – ai camera ta, trei mese asigurate.

Deci nu faci doar o călătorie cu vanul, ci și un cruise…

Important este să nu ai rău de mare, asta s-ar putea să fie un mic impediment. 

Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România: să mergi cu un campervan „este ca și cum ți-ai închiria o cameră de hotel pe care să ți-o pui unde vrei tu. Să ai orice priveliște îți dorești”

Povestește-ne puțin despre CamperVan Fest…

Când am cumpărat Sprinterul, pe 20 august 2018, am vrut să-l construim noi. Exista acest curent de vanlife DIY și în America era destul de dezvoltată treaba, foarte multă lume vorbea pe net. Dar la noi nu prea existau nici informații, nici grupuri. Așa că am făcut un grup de Facebook care se numește CamperVan România, plecând de la premisa că sunt și alți oameni care au dube și vor să facă același lucru. Și, din fericire, ipoteza noastră a fost cea corectă, așa că au început să se strângă din ce în ce mai mulți oameni pe grup, acum suntem aproape 15.000.

În 2020, la început, ne-am gândit că ar trebui să facem o întâlnire a grupului, eram deja vreo 3.000 de oameni. Am zis atunci să ne vedem în offline. Și noi aveam un teren la Sibiu, așa că am propus acest loc. Doar că, surprinză, s-a petrecut 2020-ul care a dat planuri peste cap. Și a trebuit să punem totul pe pauză până când a apărut vaccinul și toată lumea s-a simțit în siguranță. Ne-am strâns atunci peste 100 de mașini – așa că, de la o întâlnire mică, intimă, a trebuit să transformăm totul în ceva mai formal. Dar, practic, în 2022 a fost prima ediție acestui CamperVan Fest, 

CamperVan
Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România în Africa

Și sunteți în relații cu oamenii din comunitate? Ați mers împreună prin vreo vacanță?

Da, sigur. Acum avem și un ONG pe care l-am făcut pentru festival și fiecare mașină are stick-ul său cu un indicativ. Și începem să ne vedem în trafic, prin țară. Dacă mergem la Vadu sau ajungem pe la Poiana Brașov sau pe la Cluj, șansele să nu dăm peste cineva din grup începe să fie spre zero.

Ce fain… 

Da, aproape oriunde ajungem sau dacă punem o poză de undeva, imediat primim mesaje de la oameni că sunt și ei la vreo 20 de kilometri și vin să ne vedem. Ne mai trezim cu 3-4-5 campere. Întotdeauna se face așa un grup micuț. 

Citește și: „Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este că putem să trăim simplu.” Cum arată viața trăită într-o casă pe patru roți? Și de ce ar trebui să privim realist mitul vanlife

Ultima întrebare, spune-mi cum ai putea să convingi pe cineva care și-ar dori cumva să intre în zona asta, să încerce partea de vanlife, dar poate nu e încă hotărât. Cum l-ai convinge să vină în comunitatea voastră? 

I-aș spune că este ca și cum ți-ai închiria o cameră de hotel pe care să ți-o pui unde vrei tu. Să ai orice priveliște îți dorești. Știu că nu vorbim despre aceeași perioadă de amortizare sau de buget inițial, dar cu camperul poți să ai o priveliște mult mai faină decât în majoritatea camerelor de hotel și să nu ai vecini. Și poți să te trezești și să pleci când vrei tu sau să vii când vrei tu. Nu-ți place, te-ai urcat în mașină, ai dat cheie și ai plecat. 

CamperVan Fest
CamperVan Fest, 15-18 august la Râșnov

Care e următoarea vacanță? Și gata, te las.

Următoarea destinație mai interesantă sperăm să fie Peninsula Arabică. Dar momentan, până se naște băiețelul și vedem că este totul bine și putem să plecăm cu el, probabil că o să stăm mai aproape de casă – mai în Grecia, mai prin România. Și evident, următoarea destinație este CamperVan Fest, 15-18 august la Râșnov.


Povestea lui Radu Tudoroiu – fondator CamperVan România o puteți găsi și în cartea „#Vanlife. Experiențe Memorabile. Familii Fericite”, o colecție de interviuri cu familii de români care au îmbrățișat acest stil de călătorie. Realizată de Tzuby Campers în parteneriat cu Asociația Campervan România, cartea oferă o incursiune extraordinară pe patru continente, opt familii împărtășind experiențele unice prin care au trecut. Publicată la editura Tritonic, cartea va fi lansată în perioada 15-18 august, în cadrul CamperVan Fest – Râșnov, cel mai mare festival dedicat iubitorilor de campere si natură.

Este prima dată când în România este publicată o carte de vanlife. Mai mult decât o colecție de povești speciale, ea este și un ghid practic ce cuprinde informații esențiale despre parcări, aplicații utile la drum, obiecte absolut necesare în vehicul, eficientizarea costurilor, idei de „outdoor learning”, păstrarea legăturii cu cei de acasă și altele.

Bucuria de a interacționa cu oameni din culturi diverse într-un mod mult mai profund decât în turismul clasic, libertatea de a explora lumea în ritmul propriu, posibilitatea de a vizita locuri cu totul inedite (în afara zonelor frecventate de turiști), sunt doar câteva aspecte dezvăluite despre experiența de #vanlife. Mai mult, contactul nemijlocit cu natura și conștientizarea implicită a faptului că resursele sunt epuizabile naște în fiecare călător o legătură mult mai strânsă cu natura pe care o explorează și un mai mare respect pentru ea.

Departe de imaginile idilice exagerate ce abundă în social media, #vanlife aduce cu sine și provocări, legate fie de dificultățile spațiului mic și ale unei călătorii îndelungate, fie doar de temerile fiecărui călător în parte. Pentru toate există însă soluții și sfaturi extrem de utile, împărtășite cu generozitate de cele opt familii care ni se destăinuie.

„#Vanlife. Experiențe Memorabile. Familii Fericite” este o carte de referință pentru pasionați, pentru cei care se gândesc să exploreze lumea cu un camper, precum și pentru cei care lucrează în domeniu și vor să aibă imaginea unor experiențe reale de #vanlife.

spune Radu Tudoroiu – fondator CamperVan România
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora