Eli Neicuț, Influencer de fapte bune: „Am învățat că trebuie să îmi iau valoare și din interior, din mine, fata de 28 de ani, care a făcut o grămadă de lucruri în acest timp fiindcă a simțit așa în străfundul inimii sale”

Povestea lui Eli Neicuț ar putea fi rezumată astfel: un corporatist își caută sensurile profunde în viață și decide să demisioneze pentru a face voluntariat. Astfel spus însă ar fi o informație incompletă.

Eli Neicuț este un IT-ist, care a decis să plece dintr-o corporație și a devenit Influencer de fapte bune, adică omul care s-a zbătut să construiască o casă pentru șase copii crescuți doar de mama lor, care a strâns fonduri pentru îmbunătățirea unui atelier dedicat tinerilor cu deficiențe neurologice, a realizat o rubrică de ”bine” la radio Tananana, este creator de conținut pe platformele online, ca youtube sau instagram și acum dă mai departe ce a învățat în toți acești ani de muncă în slujba cauzelor de „bine”.

De când am discutat ultima dată casa e terminată, v-am văzut pe toți la Visuri la cheie, ți-ai dat demisia din corporație, aș zice că vorbesc cu altă Eli. Așa este, oare?

Eli Neicuț: O Eli cu mai multă încredere în ea și cineva care și-a demonstrat că și cu un subiect mai puțin popular, cum este voluntariatul în România, dacă te ții de treabă și cunoști niște oameni care se țin de treabă, construiești și case, faci și comunități sau fundraising de zeci de mii de euro.

Ai zis un cuvânt magic: încrederea. Ai zice că în mediul corporatist, unde totul este solid, predictibil, încrederea în sine aproape că vine de la sine. Or, tu ziceai că  ți-ai căpătat încrederea în tine, dimpotrivă, în mediul în care nimic nu mai era atât de sigur, unde comunitățile și implicarea sunt relative. Ce anume a generat această schimbare a ta?

Eli Neicuț: De la încredere ajung la responsabilitate și mai spun că într-o corporație, dacă e să identificăm ceva bun, este această structură solidă și predictibilitate; acolo nu prea ai cum să greșești foarte grav. Cel puțin nu într-o echipă bună cum era cea din care făceam eu parte. Fiecare avea bucățica lui, aveam „meeting”-uri de sincronizare, de feedback, deci nu prea era loc de erori. Dar dacă totuși se întâmpla, se găsea întotdeauna cineva mai sus decât tine, care știa să aplaneze conflictul sau să conducă discuția în altă direcție.

Când ești pe cont propriu, tu ești cel care se promovează, cel care greșește dar și cel care se bate pe umăr și se consolează, tu ești cel care se motivează și sâmbăta, la 12.00, să mai scrie un articol sau să mai publice ceva.

Cea mai ușoară comparație este asta: când te uiți la o balerină cum plutește sau la un dansator și zici că e simplu, că ai putea să faci la fel, așa mi s-a părut și mie despre a crea conținut online. Mă uitam la youtuberi, pe unii îi luam în derâdere, pe alții chiar în serios, și mi se părea foarte simplu să-ți pui o cameră în față, să spui mesajul, adaugi un „abonați-vă la canalul meu!”, închizi camera și gata.

Dar mi-am dat seama că nu este, de fapt, așa, că vorbim despre o competiție a naibii de mare, că oamenii au câteva secunde să-ți acorde, iar dacă nu știi ce să faci cu ele, degeaba ai plecat la drum, că rezultatele nu vin atât de repede cum ți-ai imaginat.

Monica, am stat săptămâni să editez un film, pe timpul meu, neplătit, folosind niște tutoriale de pe youtube. Și cu toate astea am primit 100 de vizualizări! Pe bune?! (râde)

Apoi, când m-am format și am învățat de la profesioniști, am înțeles că abordarea corectă nu este să zic: „ce superficiali sunt acești oameni! Nu știu să pună suflet în poveștile mele!”, ci că eu nu am descoperit cuvintele, ora, platforma, mesajul, așa încât să ajung la ei. Așa că voi sta aici și voi insista, când cu film, când cu text, când pe Facebook, când pe LinkedIn, când la televizor, când online până când voi înțelege mai bine care este nevoia pe care o acopăr.

De ce ai plecat din corporație?

Eli Neicuț: Să știi că nu am vreo poveste dramatică aici, cum au mulți: „mă omora burn-out-ul, nu mai puteam să mă trezesc dimineața!”. La mine a fost conștientizarea faptului că inima mea este în altă parte și că vreau să dau tot ce am mai bun în ce fac (acesta este un crez important pentru mine, să fiu cea mai bună în domeniul în care activez), și simțeam că nu acela era domeniul în care puteam da tot ce aveam mai bun. Mă trezeam adesea că spuneam: „E ok. Merge și așa!”.

Așa că am schimbat un pic traiectoria, dar nu dintr-odată. A durat 2 ani până când am plecat din corporație, cu weekend-uri în care făceam training-uri, cu pauze de masă pe care le alocam câte unui telefon, până când am conștientizat că trebuie să pun niște bani deoparte pentru zilele în care nu voi ști exact de unde să plătesc facturile sau că a fi propriul tău șef nu este chiar atât de simplu. Dar aceea a fost cea mai bună decizie.

Sunt 3 ani de când am plecat din corporație, dar parcă am o viață trăită de atunci, iar cel mai bine se vede transformarea când ies la câte o cafea cu foști colegi și văd cum discursul lor a rămas neschimbat, în timp ce eu nu mai prididesc să spun cum s-a schimbat viața unor oameni, pe cine am mai întâlnit sau în ce fel cred că putem schimba noi lumea.

De câte ori ai fost tentată să te întorci?

Eli Neicuț: La început cam o dată pe lună, apoi o dată la două luni, iar acum cred finalmente că am căpătat un drum și știu încotro să o iau, că lucrurile sunt mai predictibile.

Mi se pare foarte fain cum ai crescut tu, de la fata care s-a zbătut să construiască o casă pentru niște copii care aveau nevoie de ea, și m-am gândit că vei deveni fundraiser, apoi te-am văzut ca Influencer de fapte bune, și mi-am zis că este o idee excelentă să duci binele pe o platformă unde părea că nu-și are locul, dar nici asta nu a fost de ajuns pentru că acum faci cursuri pentru oameni care îți vor lua, probabil, jobul. Unde este Eli cel mai mult ea însăși?

Eli Neicuț: De curând s-a făcut un an de când această căsuță a fost dată lumii, alături de ProTv și Visuri la cheie, și am putut vedea cum eram acum un an. Imediat după aceea a venit partea bună: faimă, mulți oameni care m-au validat, părinții mei au înțeles ce fac. Totodată a venit și multă presiune pentru că au apărut foarte multe cazuri sociale de care să mă ocup, însă știm bine că nu tot timpul o casă rezolvă problemele unor oameni. Apoi a apărut o mai mare presiune, pe care mi-am adăugat-o singură, sindromul salvatorului, al super-eroului excesiv: am făcut o casă pentru 6 copii, dacă nu fac alte 10 înseamnă că nu sunt de valoare. Dacă primesc un follow sau o apreciere din partea unei persoane pe care o apreciez sunt de valoare? Sau dacă luna asta nu am făcut nimic atât de important încât să ajungă în paginile ziarelor înseamnă că nu am valoare?

A fost un lucru  de tratat în terapie, pe care l-am observat și la alte persoane din această zonă a popularității, dar și la unii oameni din comunitatea mea, care în loc să ia faptele bune așa cum le fac, se compară cu acele reușite imense, lăudate de presă. Iar asta îi face să se simtă prea mici pentru a mai face ceva: „Uite, ea a construit o casă. Eu ce am făcut? Am cumpărat un pachet de mâncare pentru vecina vârstnică de la parter. Mare lucru!”

Așa că am început să vorbesc mai des despre asta. „E ok, sunteți de valoare pentru ce faceți, atât cât faceți într-un moment al vieții voastre!” Fiindcă în viața fiecăruia există perioade în care se poate implica și are energia de a mișca munții, dar sunt și perioade în care are nevoie să se retragă. Așa s-a întâmplat și cu mine, am avut nevoie de o perioadă în care să mă retrag și să merg la terapie, la coaching, să aflu răspunsul la întrebarea pe care mi-ai pus-o și tu: cine sunt?

După această perioadă și după ce mi-am găsit răspunsurile a urmat o perioadă în care m-am întors la rădăcini și la întrebări fundamentale: de ce am început eu acest canal de youtube? Eu sunt Eli, care vrea să ajute toate cauzele Pământului. Iar ca mine sunt alții, foarte mulți. Dar Eli, din păcate, chiar nu poate ajuta toate cauzele Pământului.

Mi-am zis atunci că aș putea ajuta dacă aș da și altora ceea ce am învățat eu în 3 ani de muncă asiduă și nopți pierdute. Iar dacă eu dau mai departe ce am învățat către 10 cauze, acelea vor performa și vor ajunge la altele 10, deci înseamnă că m-am „clonat” și pot duce binele mai departe. Practic, am căpătat altă valență a binelui și acum spun: „eu vorbesc cu oameni care fac bine ce fac și sunt bine ca să facă bine!”. Fiindcă oamenii de bine nu sunt doar cei care donează sau fac voluntariat, ci oamenii care își fac treaba pe care și-au asumat-o, inspiră pe alții să-și facă bine meseria, sunt bine cu ei și dau mai departe ce sunt și fac.

Ce ai învățat despre tine în acest proces?

Eli Neicuț: Am învățat de ce toți creatorii de conținut din jurul meu, cu cifre semnificative, îmi spuneau că este cel mai bine să cresc sustenabil, organic, fiindcă astfel pot învăța să gestionez toată emoția și atenția ce vin spre mine.

Acum sunt 8.000 de oameni care mă urmăresc și uneori închid ochii și mi-i imaginez, mă minunez fiindcă vorbim de o cifră impresionantă. Poate pentru unii este puțin, pentru alții poate că este mult, dar uneori mă gândesc ce impact poate avea ce spun sau fac astăzi. Atunci mulțumesc oamenilor care au venit către mine cu un motiv și mă bucur că am această interacțiune reală cu ei, atunci când pun întrebări sau solicit ceva.

Am învățat că trebuie să îmi iau valoare și din interior, că trebuie să mă întorc la mine, fata de 28 de ani, care a făcut o grămadă de lucruri în acest timp și că am simțit să fac toate astea din străfundul inimii mele.

În plus am învățat că dacă se golește prea plinul și nu mai ai de unde să dai trebuie să iei o pauză.

A fost o perioadă în care am avut o problemă de ordin financiar, când aveam o jenă de a cere bani pentru ce făceam. Să îl citez pe tata: „Eli, tu îi ajuți pe ceilalți, dar pentru tine ce faci?”. M-am vindecat de asta când mi-am dat seama de valoarea pe care o aduc unor cauze și că eu salvez oamenilor mult mai mulți bani decât aș putea cere.

Am realizat astfel că sunt mulți alții ca mine care au o problemă să ceară salarii mai mari, deși merită, au probleme să ceară în business-ul lor mai mulți bani deși au nevoie, fiindcă nu își cunosc valoarea. Așa încât aș da acum și o referință bibliografică, o carte elocventă, care se cheamă „Get rich, lucky bitch!”, unde există o frază specială pentru oameni ca mine, ce pune în discuție celebra zicere: „you can make money, or make good”, iar autoarea se întreabă de ce nu putem pune un and în loc de or.

De ce faci cursuri?

Eli Neicuț: Următorul curs, pentru ONG-uri și antreprenori sociali va începe din 18 noiembrie, va dura o lună în care mă voi vedea cu 10 oameni interesați să atragă mai mulți susținători pentru cauzele lor și este creat în parteneriat cu ARC (Asociația pentru Relații Comunitare), cei mai tari în zona de fundraising de la noi.

În plus, fac cursuri de personal branding pentru companii care vor să transforme angajații lor în ambasadori și cred că în curând voi face asta și pentru micii antreprenori. Și mai fac ceva, consultanță personalizată într-o zonă pe care nu am fructificat-o încă, a lui „de ce?”. Totul pornește de aici, nu este o întrebare ușoară, iar eu vorbesc mult despre asta pe platformele mele.

Este și întrebarea mea favorită: de ce? Deci de ce te duci în atât de multe direcții?

Eli Neicuț: Eu am plecat de la ideea că pe mine m-a schimbat voluntariatul, deci dacă vreți și voi să vă schimbați, trebuie să faceți voluntariat. Atât știam, atât spuneam.

Am mai făcut un pas în spate și am realizat că nu e doar despre asta. Și am realizat că nu toată lumea vrea să facă voluntariat, așa încât m-am întrebat cum pot să ajut mai mulți oameni să înțeleagă și să fie pregătiți pentru a face voluntariat. Așa am ajuns să înțeleg că decizia de a face sau nu voluntariat ține mult de cât de bine sunt oamenii cu ei înșiși la muncă. Așa am mers și mai departe și m-am întrebat cum pot ajuta oamenii să fie mai bine cu ei înșiși folosind ce știu deja. Acolo sunt acum, la a sonda cum pot ajuta oamenii să fie bine cu ei, așa încât să poată face bine la rându-le.