Florin Stancu, copilul crescut în centre de plasament, azi un tânăr ce a reușit în viață învățând să se cunoască pe sine și punând educația pe primul plan: „Nu am vrut să mint pe nimeni, nici măcar pe mine. Mi-am făcut coming out-ul la 23 de ani”

Cine consideri tu că a pus cărămida aceea fără de care nu s-ar fi făcut fundația personalității tale?

Cred că nașa mea de botez. O iubesc maxim. Am crescut cu copiii ei încă din clasa a VII-a și m-a învățat tot ce înseamnă maniere, cum să mă comport frumos, mi-a format o gândire asupra binelui și răului.

Când ai fost botezat?

Noi, cei de la centru eram foarte apropiați de comunitatea bisericii. Părintele ne mai lua la el acasă, mai mâncam la el și în clasa a IX-a, când urma să merg la seminar, trebuia să fiu botezat și atunci soția preotului i-a spus acestuia: „dar de ce nu am putea să-i fim noi nași?”. Și mi-au devenit nași. De atunci m-am apropiat și mai mult de familia lor.

Au fost foarte mulți oameni buni în viața mea, dar prima care îmi vine în minte ar fi ea. Iar dacă ar fi să aleg și un al doilea om, ar fi educatoarea de la apartamentul social, Liliana, pe care o iubesc enorm și care m-a susținut să-mi fac coming-out-ul ca fiind gay.

Ea mi-a fost tot timpul alături nu neapărat ca să iau o decizie, ci ca să mă ajute să mă descopăr, ea terminând psihologia.

Din centrul de plasament am venit cu un foarte greu bagaj emoțional, mă enervam adeseori, eram destul de instabil emoțional și datorită ei am reușit să mă descopăr și să-mi rezolv problemele.

Când ți-ai făcut coming out-ul?

La 23 de ani. Încă eram în apartamentul social. Nu aveam cum să mă gândesc la asta cât timp eram în seminar și a fost un proces extrem de lung. Nu-mi venea să cred că am orientarea asta și că ar putea să-mi placă bărbații în locul femeilor.

Să fie și acesta un motiv pentru care ai lăsat teologia?

Da, a fost unul dintre motive, însă principalul a fost faptul că nu-mi place să fiu constrâns, că vreau să fiu liber. Deși mă supun foarte ușor regulilor, nu-mi place să fiu constrâns din punct de vedere personal și profesional.

În plus nu am vrut să mint pe nimeni, nici măcar pe mine, să devin preot și să mă mint că sunt altfel când nu sunt.  

Consideri că ai reușit în viață?

Să știi că da. Încă muncesc, nu am ajuns la un punct forte și am multe așteptări de la mine, dar, când spun că sunt mulțumit de ceea ce am ajuns, o fac pentru că în toți anii aceștia, mi-am descoperit identitatea, ceea ce e foarte important pentru mine.

De curând am intrat la o universitate din Germania, pe cyber security și abia aștept să o încep. Așa că încă muncesc.