Peste 30,000 euro s-au adunat în cadrul RGA Gala by life.ro, bani ce au fost donați pentru primul spital de oncologie pediatrică din România - LIFE.ro
Sari la conținut

Peste 30,000 euro s-au adunat în cadrul RGA Gala by life.ro, bani ce au fost donați pentru primul spital de oncologie pediatrică din România

În cadrul Galei Romanian Golf Association am spus alături de Dăruiește Viața și de toată comunitatea de golferi din România #ȘiNoiFacemUnSpital. S-au donat peste 30,000 de euro pe Bursa de Fericire!
Share this article

În cadrul Galei Romanian Golf Association am spus alături de fetele de la fundația Dăruiește Viața, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu și de toată comunitatea de golferi din România #ȘiNoiFacemUnSpital. Am simțit că trebuie să ajutăm. Să dăruim zâmbete celor care au nevoie disperată de ele. Și asta pentru că, în România, 1 din 2 copii bolnavi de cancer moare. Mai mult decât atât, cancerul este a doua cauză a mortalității în lume. Iar rata de supraviețuire a bolnavilor de cancer în România este de 50%, în timp ce în Europa este de 80%.

Așa că cele două inimoase de la Dăruiește Viață s-a apucat de construcția primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. Pentru că bolnavii de cancer minori din România au de 2 ori mai puține șanse să se recupereze decât cei din țările occidentale, din cauza absenței unor servicii medicale și a unor spitale adecvate. Iar Romanian Golf Association împreună cu life.ro au vrut să pună o cărămidă la construirea acestui spital. Gala din acest an a fost una caritabilă. Toți banii strânși în urma evenimentului au fost donați pe Bursa de Fericire.

Și tu poți ajuta. Donează acum pe Bursa de Fericire!

Gala Romanian Golf Association a avut loc în LOFT, iar maestru de ceremonii a fost Mugur Mihăescu căruia îi mulțumim pentru buna dispoziție, generozitate și dăruire. O seara în care ne-am simțit foarte bine.

Și copii au vrut să ajute. Mulțumim echipei celor mici, care a vrut să aducă și ea câteva zâmbete altor copii. Cei mici au făcut prăjiturele pe care le-au vândut invitaților noștri. Totul pentru a strânge și ei pentru a construi un spital. Și nu doar că prăjiturelele au fost foarte gustoase, dar copiii au strâns peste 1,000 de lei din vânzarea lor. Pași mici pentru fapte mari.

Seara a fost una cu adevărat incitată mai ales datorită licitației care a stârnit pasiuni aprinse. Rachetele semnate de Ilie Năstase, Simona Halep și Horia Tecău au fost primele obiecte care s-au licitat. Am continuat seara cu câteva obiecte de lux printre care un colier de la Teilor, un colier de perle realizat de Balisarda,  un set de bijuterii de la Wagner, un costum din partea celor de la Sarto și o ținută de la Romanița Iovan (romanitza.ro). Și, evident, câteva obiecte semnate de golferi renumiți din toată lumea.

Marii câstigători ai anului 2018 sunt următorii golferi: La categoria „Most improved golfer”: Adrian Sătmărel, Victor Ponta, Valeriu Nistor, Eugen Voicu și Andreea Păun. Best Man player a fost desemnat Nick Eftimie (care a dedicat premiul soției sale, Luminița, dat fiind că în seara Galei au împlinit 46 de ani de la „first date”), urmat de Mihai Bobaru și Daniel Purghel. Cea mai bună jucătoare a anului 2018 este Cătălina Jigman, urmată de Liliana Veseliu și Kornelia Nagy-Bege. Juniorul anului este Filip Cristea, iar cel mai bun jucător senior al anului 2018 a fost desemnat Adolf Bâclea. Felicitări tuturor!

Nu am putut încheia seara fără să anunțăm și câștigătorii tombolei noastre. Participanții au putut câștiga de la o minge semnată de Gheorghe Hagi, un tablou pictat de Alin Trif sau tricouri cu autografele unor jucători faimoși de golf la bijuterii de la partenerii noștri Teilor, Balisarda sticle de vin de la Lacerta sau obiecte vestimentare din partea celor de la Sarto.

De asemenea, ne-au fost alături cu donații sponsorii Vodafone, Element Industrial, Theodora Golf Club, Marsh, Arval BNP Paribas Group și CITR Group.

Am cântat alături de trupa Paper Magik! căreia îi mulțumim că ne-au fost alături la un nou eveniment life.ro. I-am cunoscut anul trecut pe Dragoș, Andrei și Cosmin la evenimentul LIFE is Passion și pasiunea, dăruirea și iubirea lor pentru muzică ne-au impresionat. I-am vrut alături și anul acesta și ne-am bucurat că ne-au acceptat invitația.

Mulțumim tuturor oaspeților care ne-au fost alături aseară la Gala Romanian Golf Association. Cu ajutorul vostru, al tuturor, am reușit să punem și noi o cărămidă la construirea Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. Vă mulțumim că ne-ați fost alături și mai ales că împreună am donat peste 30,000 de euro pe Bursa de Fericire.

Sperăm să ne revedem la următoarele evenimente life.ro. Până atunci, vă invităm să urmăriți câteva dintre momentele serii în galeria foto de mai jos:

RGA Gala by life.ro pe scurt:

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora