fbpx

Căutare

Share this article

Sunt tinere care pot fi puterea exemplului pentru că nu se lasă deznădăjduite de gândurile negative ale apropiaților. Sunt tinere din generația nouă care sunt înrudite cu determinarea și credința, care au reușit să transforme o idee într-un business la o vârsta la care unele încă sunt visătoare sau încă fug de responsabilități. 

Ilinca și Miruna Anton au intrat cu dârzenie în lumea antreprenoriatului la doar 22 de ani. Sunt două surori care s-au avântat să pună un restaurant pe picioare într-o țară străină și nu s-au lăsat intimidate de protocoale, licitații sau de obținerea mai greoaie a autorizațiilor. E greu de spus dacă toți se nasc cu simț antreprenorial sau și-l conturează pe parcurs, în schimb, ele declară că poartă o ambiție fără margini și că își asumă cu maturitate riscuri atunci când situațiile o cer. 

Ilinca și Miruna Anton au lăsat România pe Elveția. Ambele au absolvit la instituția de management hotelier B.H.M.S din Luzern. Timp de șase luni au migrat în Amsterdam pentru un internship și apoi au revenit în Luzern. În centrul orașului, a apărut Antons în luna august a acestui an, un restaurant care le poartă numele surorilor ce se vrea să devină brand în Europa în următorii ani. Să le cunoaștem întreaga poveste și cât de mult promit cele două surori gemene.  

Vă este dor de Iași?

Miruna: De casă, de bunicul și de cei apropiați. 

Ilinca: De prieteni ne este dor, dar să ne întoarcem de tot, nu. În vacanțe ne e dor să venim, dar să avem dorința aceasta de a ne muta din nou într-un an sau doi la Iași, nu. Ne e dor să îi vizităm pe cei dragi. 

Miruna Anton: „Am zis că nici măcar două luni nu o să rezistăm în Elveția.”

Ați găsit sensul în Elveția? Într-adevăr Elveția este o țară exclusivistă. 

Miruna: Sincer, am realizat legătura cu Elveția într-o joacă aplicând la un târg. Am zis că nici măcar două luni nu o să rezistăm când am intrat la facultate. Ideea este că este foarte diferit din punct de vedere cultural. 

Ilinca: În România, ești la cină și la 21.00 și ai viață de noapte. Aici, la 20.00 era o pustietate pe stradă, era totul închis, magazinele din centru erau la fel. Dar am stat aici un an și ne-am acomodat. 

Miruna: A fost un șoc când ne-am întors în România după. Aici, acum, avem majoritatea prietenilor. După un an ne-am mutat în Amsterdam la un internship și în acele șase luni, am văzut diferențe. Ne-am zis: „Ok, în România nu suntem încă pregătite să ne întoarcem. Poate suntem încă pasionate să experimentăm pentru că suntem tinere. În Amsterdam, mi-a plăcut ca și oraș, ca și cultură și ce oameni am găsit, dar nu ne-a plăcut ca și mediu de lucru în ce privește domeniul hotelier.”

Nu v-a dat ce voiați voi?

Miruna: Am apreciat cum sunt oamenii, dar la ora 17.00 fix, nu conta că erai în mijlocul e-mailului, omul închidea calculatorul. 

Ilinca: Noi eram obișnuite în Elveția să mai stai o oră peste program, dacă e nevoie. Și vorbim și despre standarde. E diferență de mentalitate și cât de departe te duci pentru a mulțumi clientul. Aici lumea este mult mai deschisă. Nivelul de comunicare este diferit, de la management până la omul de serviciu. 

Ați văzut, deci, diferență la nivelul de tratare?

Ilinca: Este vorba de respect. Oferi respect, primești respect. 

Ilinca Anton:„ Chiar ne întrebam câteodată dacă suntem sigure de ceea ce vrem să facem.”

Miruna, mi-ai spus că ai fost la un târg cu oferte educaționale. 

Miruna: Când ne-am ales domeniul, am fost la Riuf în Iași. Apoi, am venit în tabără și ne-a plăcut mediul de aici. Pe urmă, am aplicat să începem studiile. Dar aveam, totuși, de gând ca în al treilea an să plecăm în State. Dar pentru noi perioada asta cu covidul, deși pe alții i-a tras în jos și exclamau că nu i-a ajutat cu nimic, pentru noi a fost benefică. Mulți s-au speriat, dar pe noi ne-a ajutat super mult acea perioadă. 

Ilinca: A fost un moment profesional în care noi ne-am dezvoltat foarte mult. Am învățat italiana și am avut, deci, mai mult timp. În Elveția a fost totul închis vreme de 9 luni. 

Miruna: S-a închis tot întrucât cu această pandemie s-au schimbat planurile și cu Statele. Nu aveam siguranță. Ne-am zis că trebuie să ne schimbăm planul. Am zis că rămânem în Lucerna. Am avut oportunitatea aceasta, deși nu era plănuit că vom deschide restaurantul acesta. Nu am crezut că vom termina facultatea și ne vom deschide restaurant aici. A fost o oportunitate, deși multă lume spunea că suntem mici, că nu avem experiență, că suntem noi aici, în Elveția. 

Ilinca: Chiar mai aveam momente seara când ne întrebam dacă suntem sigure de ceea ce vrem să facem. Sunt momente, în general, când suntem super entuziasmate. Când auzeam de unele taxe de care nu aveam idee, de legi, de autorizații. Ne gândeam și noi, totuși, că suntem într-o țară străină, dar am reușit până la urmă. În România, tot te mai ajută cineva, mai dă un telefon pentru tine. 

Care dintre voi a avut mai mare zvâcul și a fost mai curajoasă și a tras-o pe cealaltă?

Miruna: Sincer, cred că în mod egal. Nu simt că am avut eu mai mult curaj. Am fost amândouă pilonul de suport una alteia. 

Ilinca: Când am fost să vizităm restaurantul, ne-am făcut conceptul și planul de business, și aici pentru fiecare proprietate, se duce o competiție. Mai mulți aplică pentru a obține acel spațiu. De curând, am aflat că pentru spațiul pentru care am aplicat noi, unde e acum Anton’s, a aplicat cineva care are șapte restaurante, dar în detrimentul lui, care e deja în industrie, am luat noi. 

Miruna: Am simțit că va fi spațiul nostru. Am crezut foarte mult în proiectul nostru. Era ceea ce căutam. Noi văzusem alte licitații pe internet, dar nu ni se potriveau și dintr-o întâmplare a fost să găsim locul acesta pentru că el încă nu era scos pe internet, 

Ilinca: Văzuserăm bucătăria și ne-a plăcut la prima vedere. Îl simțeam că este al nostru. Am mers și pe feelingul din stomac:)) Intuiția. Ne-am ghidat și după energia care ne-a dat-o spațiul. 

Miruna Anton:„ Părinții au avut încredere în noi. Le-am demonstrat suficiente în anii ăștia.”

Ce au zis părinții voștri? V-au susținut, clar, dar nu v-au zis la un moment dat să vă liniștiți că este doar un mare entuziasm la voi? Poate, v-a îndrumat ca după facultate să urmați un master. 

Ilinca: Master, clar, vom face după ce ne punem pe o direcție clară cu restaurantul. 

Miruna: Din partea alor noștri, a fost încredere. Tata, când a venit aici ne-a zis că a fost întrebat chiar de o colegă de facultate, că a investit și ne-a ajutat financiar cu mama, și totuși are o siguranță în noi?! El a răspuns că da, că noi când ne-am pus în cap ceva, ne-a ieșit. În anii ăștia le-am demonstrat suficiente. 

Părinții voștri erau în Elveția și v-au chemat sau i-ați chemat voi după?

Ilinca: Părinții noștri nu sunt cu noi. 

Sunt în Iași și ei vin câteodată să mai mănânce la voi:))

Miruna: Ne vizitează, da. 

Au venit la Grand Opening?

Miruna: A venit doar tata. O să vină și mama cât de curând. 

Ați spus că ei muncesc într-un domeniu cu totul diferit față de al vostru. 

Ilinca: Da. Sunt în domeniul farmaceutic. 

Și voi ați avut susținere din partea lor și aici mă refer la suport financiar?

Miruna: Am avut susținere de la ai noștri, da. 

Ilinca: Dar noi am avut și bănuții noștri, câteva economii. Am muncit din primul internship unde eram plătite. Am reușit să punem câțiva bani deoparte. 

Miruna: Faptul că eram ocupate și munceam mult, nu aveam când să cheltuim banii. Munceam și 14-16 h pe zi întrucât nu mai aveam timp și energie să ieșim pe undeva. 

Cât de lung a fost drumul România-Elveția? Peste ce ați dat? A fost greoi drumul până să vă acomodați cu cultura lor?

Ilinca: Și acum este ciudat după patru ani, deși ne simțim bine aici, ne gândim la Iași, orașul nostru natal. Aici, în schimb, am simțit liniște și siguranță. 

Miruna: Aici este asigurat peste tot. Aici oamenii au câte 8-10 asigurări. Sistemul de învățământ și medical este diferit. Elveția ne-a pus pe o direcție. Așa am simțit noi. Am învățat să ne descurcăm singure, să avem salariu. 

Ilinca Anton:„ Cele șase luni de internship au fost armata vieții noastre.”

În toți acești ani, ați avut momente când ați vrut să spuneți stop la tot și să vă întoarceți la părinți?

Ilinca: Nu! Primul internship ne-a arătat ce înseamnă să muncești cu adevărat și de la a avea totul de-a gata, am trecut la a munci intens, pe brânci. Și nu se discuta, munca era muncă. Ei nu te tratează diferențiat, că ai 19 ani sau ai 40 de ani. Noi mereu râdem și spunem că perioada aceea a fost armata vieții noastre.:)

Acele 6 luni v-au dat curaj să vă înfingeți cu dârzenie pe viitor în viață, nu?

Miruna: Noi eram foarte timide și ne-a ajutat pe partea sociabilă. Tata ne întreba de ce facem asta, dacă vrem să demonstrăm cuiva ceva. Me întreba de ce mai stăm. Nu a fost totul roz dintotdeauna. Sunt aici și situații grele, probleme, dar nu am vrut niciodată să renunțăm. 

Ilinca: Ar fi o dezamăgire pentru noi. Ai noștri ne-au întrebat dacă vrem să le demonstrăm ceva. Le-am zis că nu, dar o facem pentru mândria noastră. 

Miruna: Am pus niște standarde foarte ridicate și cred că ne-am dezamăgi pe noi. Nu am vrea să știm că renunțăm la vreun plan de-al nostru. 

Citiți și: Ecaterina Paraschiv și aventura celui mai fancy restaurant românesc din inima Parisului. Cum a ajuns o fetiță trăită în comunismul românesc, bulimică printre bunătățile din Paris și cum a reușit să le servească parizienilor sarmalele și papanașii gurmet?

Dar de ce restaurant?

Miruna: Ca și obiectiv final, este să avem hotelul nostru, dar ca să ajungi acolo trebuie să începi cu un pas mai mic. Hotelul sau restaurantul oricum sunt în aceeași industrie.

Cine a venit cu ideea de a da acest nume restaurantului vostru?

Ilinca: Amândouă. I-am implicat și pe părinții noștri în povestea noastră, pentru că n-am fi fost aici dacă nu erau ei. 

Miruna: Ei nu se pot implica prea mult în business, căci nu sunt din industrie. Am zis, totuși, să-i implicăm măcar cu numele. Anton’s ca și plural semnificând toți membrii familiei noastre. Este și un semn de recunoștință pentru părinții noștri. Este și un nume german. Aici, pentru elvețieni, contează să te adaptezi la limba lor, să fii stilul lor să te accepte. Dacă aș fi pus un nume englezesc, te-ar fi tratat diferit și n-ar fi venit clienți. 

Miruna Anton:„ O să facem și evenimente românești.”

Care este specificul restaurantului? Nu este unul românesc, nu?

Miruna: Nu, nu este unul românesc, dar ne-au călcat românii pragul. Am închegat niște conexiuni cu unii români și chiar azi au venit să mănânce la prânz la noi. Au venit și români care ne-au cerut papanași și le-am zis că nu avem. 🙂 

Ilinca:Ne-am gândit să facem unul românesc, dar n-ar fi mers aici pe lungă durată. Ar fi mers pe 6 luni, dau un exemplu. Vrem să realizăm un brand din acesta întrucât am ales să nu fie unul românesc dacă vrem să ne extindem. 

Miruna: O să facem evenimente românești cu diferite ocazii, dar nu transformăm restaurantul pe specificul nostru. Nu am văzut potențialul. În Lucerna sunt români, dar nu ar ieși zilnic la restaurant. 

V-ați făcut datorită restaurantului mai mulți prieteni elvețieni?

Ilinca: Ne-am făcut mai multe conexiuni. 

Miruna: Lumea din industrie, furnizori, ca și conexiuni. Dar, ca și clienți, nu poți depăși o anumită limită. 

Ați simțit bariere din cauza vârstei mici a voastre?

Miruna: Din cauza vârstei, nu. Dar am întâmpinat situații în care veneau furnizori și cereau să vorbească cu managerul restaurantului și le spuneam că noi suntem și ei chiar nu înțelegeau inițial. 🙂 

Ilinca: Dar ne admirau când înțelegeau la final că noi administrăm. Atâta timp cât au văzut seriozitate, am continuat colaborarea. Nu vedeam, totuși, de ce să nu aibă încredere în noi. Lumea are încredere când văd conceptul și atitudinea noastră. 

Aveți atribuții diferite în restaurant? Vă împărțiți treburile?

Miruna: De obicei, la interviuri suntem amândouă. 

Ilinca: La început, eram amândouă cam peste tot, dar după, ne împărțeam că nu făceam față și ca să economisim timp. Nu puteam fi amândouă peste tot întrucât acum una este pe bucătărie, meniuri, alta este cu furnizori, aprovizionări, tării, vinuri. Miruna este pe contracte, interviuri, salarii. Facturile și partea de contabilitate s-au împărțit și ele. Dar, totul a venit de la sine. Ne înțelegem între noi. 

Apropo, a intervenit vreodată egoul? S-a întâmplat să vă certați că una muncește mai mult și alta mai puțin?

Miruna: Niciodată. Din contră, simțim când una este obosită și cealaltă o înlocuiește. Suntem o echipă. Ne gândim că dacă noi două ne certăm, ce se poate întâmpla și la echipa noastră, la angajații noștri? Nu ne dorim disensiuni. 

Care dintre voi poate a simțit în adolescență că deține spirit antreprenorial? Vă jucați de-a magazinul și vă jucați cu bani? V-ați gândit că o să ajungeți atât de tinere în rolul de antreprenor?

Miruna: Întotdeauna am deținut spirit de leader. În tabere ne făceam simțite prezența.:) Și profesorii remarcau. Dacă noi propuneam o ieșire, toți se adunau. Eram mereu pe organizare, pe acțiune.

Ilinca: Dar sincer n-am crezut că să ajungem la 22 de ani proprietarele unui restaurant. A fost peste noapte. A fost o oportunitate pe care noi nu am ratat-o. 

Spuneți-mi, vă rog, ce ar trebui să nu lipsească unui antreprenor?

Ilinca: Eu zic ambiția și pasiunea. 

Miruna: Empatia. Am învățat să empatizez cu oamenii, să nu fiu indiferentă la problemele lor. Dacă nu empatizezi, cred că nu ai nici productivitate, nici echipa aproape, nu ai nici focus. 

Din câți membri e formată echipa voastră acum?

Miruna: Suntem noi două, un intership, barmanul, două persoane pe part-time, trei bucătari. 

Care a fost cea mai mare provocare?

Miruna: E vorba de o licență. Ca și autorizații, nu pot spune că am avut controale. Ne-am confruntat și aici cu birocrația. 

Ilinca: Ne-a luat două luni până să deschidem totul. Două luni înseamnă foarte puțin. 

Miruna Anton:„ Vrem să facem Antons un nume de brand pe plan european.”

Ce proiecte aveți în plan? Ați pomenit de un hotel. 

Miruna: Pe viitor, am vrea să punem bazele unei companii de evenimente. 

Ilinca: Am vrea să punem pe direcție restaurantul acesta, să ne extindem în Elveția. Vrem să punem bazele companiei de evenimente. 

Miruna: Să facem și un master între timp. Vrem să facem Antons un nume de brand pe plan european. 

Amândouă sunteți fiice, colege, prietene, antreprenoare. În care ipostază vă place cel mai mult să fiți?

Miruna: E o întrebare foarte grea.:) 

Ilinca: Nu cred că pot să aleg. Eu nu aș renunța la rolul de fiică și-l îmbin cu cel de antreprenor care-mi aduce satisfacție. 

În care rol vreți să vă găsesc eu peste cinci ani?

Miruna: Sincer, noi am făcut foarte multe acte caritabile, voluntariat și din păcate am pierdut contacte, dar mi-aș dori să mă pot întoarce la acele activități. 

Cum negociați cu timpul liber?

Miruna: De obicei, lumea știe unde ne găsește. Ne-au înțeles toți prietenii că avem timp mai puțin. Ne vizitează des. Vin ei la noi. 

Ilinca: Nu am mai ieșit. Duminica seara stăm împreună la Netflix. Lunea terminăm din treburi. 

Miruna: Se mai întâmplă ca după program să ieșim cu echipa. 

Un gând de la fiecare dintre voi pe care să-l lăsați și să-l citiți peste zece ani. 

Miruna: Să continuăm să avem aceeași ambiție, putere de muncă și să nu ne pierdem niciodată speranța. 

Ilinca: Că nimic nu e imposibil atâta timp cât ai încredere în tine și-n visul tău. Oricât de nerealist ar părea, să crezi în intuiția ta. Au fost și la noi diferite opinii, judecăți. Cel mai mult contează să crezi în visul tău. 

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO