Irina Radu, Preşedintele TVR: „Unii oameni trebuie pur şi simplu să dispară de pe ecranele noastre!”

Irina Radu este o femeie puternică. Pare genul care îşi vede de treabă, indiferent de zgomotul de afară. „Când e ceva foarte important scris despre mine pe undeva, despre ceea ce fac sau vreau să fac, nu citesc nimic, nu citesc ziar, nu vorbesc cu nimeni despre chestia aia şi cei de la comunicare ştiu că nu au voie să spună ceva ce mă poate deturna din planul meu. Abia după aflu şi eu cine şi ce a spus sau scris!”, avea să îmi spună Irina Radu, la finalul interviului nostru. Nu ştiam asta când am intrat în biroul său pentru un interviu despre starea televiziunii noastre cea de toate zilele, adică a TVR-ului, a acelei televiziuni pe care o plătim cu toţii, chiar dacă indirect acum şi nu prin taxă.

Ai o experienţă de o viaţă în televiziune. Eşti cel mai experimentat şef de televiziune de la ora asta din România, nu?

Nu aş zice chiar aşa, pentru că în toate televiziunile sunt oameni foarte valoroşi şi cu mare experienţă, nu numai la noi. Pot spune cu toată modestia pe care pot să o am şi fără să mă prefac, sunt totuşi conştientă că sunt unul dintre cei mai experimentaţi de pe piaţă, cu rezultate bune, cu palmares în mai multe televiziuni. Dar în toate televiziunile sunt oameni foarte buni cu care am şi avut bucuria să lucrez…

Mă uit la TVR şi mă deranjează, de exemplu, cum arată unele vedete. Nu există buget pentru stilism?

În primul rând TVR nu a încurajat niciodată statutul de vedetă. În TVR toţi ştiau că sunt egali unii cu alţii. Toţi sunt reporteri, toţi sunt prezentatori… Această politică proastă a avut multe consecinţe. Nefiind comunicate ca adevărate vedete, nici nu au fost percepute aşa din punct de vedere comercial, că dacă eu mă duc la un sponsor şi spun că am nevoie de haine pentru X (nu dau nume, se înţelege de ce), sunt întrebată: cine este X? Şi eu dacă vin înapoi şi le spun, mi se spune că nu e adevărat, „mă salută toată lumea la piaţă sau pe stradă”. Ceea ce este irelevant, că dacă suntem salutaţi de o mătuşă sau 3 vecini, nu suntem vedete… Deci este o vină multiplă! A instituţiei în primul rând, pentru că instituţia îşi formează oamenii după chipul şi asemănarea ei. Dacă instituţia gândeşte greşit, sădeşte seminţele acestei gândiri şi în oamenii ei.

Eu cred altceva, însă. Eu cred că noi nu putem trăi decât prin vedete, iar cui nu-i place să vorbească despre vedete, nu are ce să caute în domeniul acesta, nici ca angajat, nici pe post de colaborator. Noi avem câteva vedete pe care trebuie să le cresc. Şi când mă refer la a-i „creşte” mă refer şi la oameni 50 de ani, poate, pentru că eu mă refer la imaginea lor! În al doilea rând, trebuie să dispară foarte mulţi oameni de pe ecranele noastre! Pur şi simplu trebuie să dispară, adică să primească o hârtie prin care să li se spună că de mâine nu mai au ce căuta pe ecran. La noi e o idee greşită: vine cineva şi spune „eu am un doctorat, sau sunt profesor universitar”… Eşti minunat, dar asta nu are legătură cu meseria de televiziune! Meseria asta este… o meserie! Nu oricine poate fi pe ecranul televizorului dacă vorbeşte corect limba română. Sau poate fi, dar rezultatele se văd! Cred că am răspuns pe larg la întrebarea ta. De aici vine şi problema cu hainele, cu machiajul, că, dacă opresc cineva pe hol şi-i spun nu „te mai da cu mov pe la ochi”, mi se spune că sunt rea, dar eu văd rezultatele atunci când nu se mai dă cu mov la ochi…

Dar nu tu ar trebui să spui asta, cred că un departament ar trebui să se ocupe de asta…

Oamenii sunt puţini şi aici mă duci spre o altă problemă… În instituţia asta a domnit patriarhatul până acum. Adică dacă nu hotăra acela mare de sus, nu se întâmplau lucrurile. Poate aşa şi-au dorit acei oameni, să fie totul în  mâna lor! Eu nu gândesc aşa. Pe mine mă termină faptul că oamenii nu ascultă de şefii lor. Poate unii şefi nu sunt buni, ok, trebuie reclamat şi schimbat! Dar dacă tu ai un şef la departamentul de stilistică să spunem, tu trebuie să asculţi de el şi dacă eu te văd la televizor şi nu eşti ok, atunci schimb şeful de la departamentul de stilistică! Adică există o ierarhie şi o ordine, că nu e normal să primesc eu sms-uri la final de emisiune şi să fiu întrebată de către prezentatori dacă a fost bine. Sigur, eu mă implic şi ei mă percep ca pe o colegă a lor, dar acest lucru are şi plusurile, dar şi minusurile sale.

Unde se află TVR acum, în 2017?

Dacă ne gândim la un „zero”, cred că la momentul acesta este la acel zero. Momentul acesta care a fost determinat de decizia de ştergere a datoriilor, dar care vine la pachet cu o responsabilitate foarte mare, cu o presiune mare şi cu… interpretările greşite şi deformate ale ziariştilor care au transmis mesajul acesta. Adică în clipa în care s-a comunicat bugetul pe anul 2017, toată lumea a perceput (că aşa s-a indus!), că noi ne-am umplut de bani şi că trebuie să se vadă la televizor nişte minunăţii extraordinare.

Şi nu e aşa?

Nu e aşa! Pentru că tot prin legea bugetului de stat s-a stabilit că din aceşti bani a trebuit să ne plătim datoriile şi la final am rămas cu un buget puţin mai mic decât anul trecut. Deci pe sticlă nu are cum să se vadă diferenţa! Ea se va vedea într-un mai bun management, în mai mult curaj, nu în bani. Banii se văd în decoruri, grafică, adică în lucrurile astea mari! Anul acesta nu se va putea vedea asta, grija mea cea mare este să nu facem alte datorii.

Care este strategia editorială?

E prima în lista nevoii de schimbare… Noi am uitat să vedem ce interesează publicul. Noi am făcut în ultimii ani subiectul propus de Parlament, de ministrul cutare, senatorul cutare, instituţia cutare… Subiectele nu veneau de la oameni. Am uitat să ne gândim ce l-ar interesa pe omul acela din vârful muntelui care poate are un copil genial şi nu are bani să-l trimită la şcoală, sau ce l-ar interesa pe omul bolnav sau ce l-ar putea interesa pe părintele care nu are vaccinurile necesare copiilor lui, dar lucrurile astea făcute pe bune, nu bifate! Pentru că aceste subiecte apar la TVR, dar sunt insuficient dezvoltate. Dar una e să consemnezi din mers şi alta e să mergi până la capăt. Eu, Preşedintele TVR, dacă mă întrebi, nu ştiu care este adevărul din subiectul ăsta cu vaccinurile! Am cerut să se facă acest subiect, dar nu am fost mulţumită de ceea ce a ieşit! Nu consider că ne-am făcut treaba şi nu ştiu de ce! Uneori mi se spune „ştii când intrăm în treburi periculoase, ne e frică şi nouă! Ne e frică, pentru că au fost procese în care noi am fost reporteri de anchetă buni, am lovit în nişte oameni, oamenii ne-au dat în judecată şi noi am pierdut şi TVR-ul nu ne-a ţinut spatele… Şi atunci nu mai vrem să facem anchetă! Când o să simţim instituţia în spatele nostru, atunci o să facem!”. Deci şi aici e de lucrat! Vrem să le trecem această garanţie în contractele lor de muncă, pentru că oamenii trebuie să aibă curaj să-şi facă meseria!

Sau să lucrăm cu independenţi care au apetit pentru risc şi curaj mai mare! Am iniţiat nişte discuţii prin colegii mei de la departamentele respective cu nişte site-uri de acest gen. Ei să vină cu contentul, cu informaţia, cu subiectul etc., etc., iar noi să dăm cameramanul, montajul şi aşa mai departe.

Deci în 2017 nu se mai poate decât cu colaborare şi cu extensii în afara brandului…

Desigur…

Online-ul?

Online-ul la noi este în faşă… Şi acesta a fost un aspect neglijat. Va trebui să schimbăm platforma pe care se văd canalele TVR. Sunt foarte multe schimbări în acelaşi timp… sunt atât de multe probleme aici încât e nevoie de două echipe: una care să se ocupe de businessul on going şi alta care să repare găurile din urmă şi care să implementeze strategiile.

Primeşti telefoane „de sus”? Mai există telefonul „de sus”?

La mine nu a existat şi cred că s-a văzut la televizor. Din păcate, există interpretările colegilor- adică dacă eu spun ceva de genul: „nu mi-a plăcut”, „nu a fost corect”, „a fost o burtieră stupidă”, sau că „acel adaos la o ştire nu e de televiziunea publică, ci de o televiziune de partid” – atunci ei întreabă dacă am primit cumva un telefon. Acesta este caraghioslâcul!

Nu ţi-e frică de nimic?

Ba da, mi-e frică de Dumnezeu, de a face rău uneori fără să vreau, mi-e teamă că nu sunt înţeleasă corect câteodată…

Cum e piaţa de televiziune acum?

Debusolată rău! Şi nu este o scuză pentru TVR, dar TVR e atât de jos şi din cauza halului în care televiziunile comerciale au adus publicul. Acestea, având putere mult mai mare decât TVR din motive pe care le putem discuta, şi-au permis să facă din oameni ce au vrut. Şi atunci, omul respectiv de ce să se uite la mine, dacă eu îi ofer ceva corect, dar plat din punctul lui de vedere? El se va uita la un canal unde prezentatorul va ţipa la stânga rău de tot, sau la un canal unde prezentatorul va ţipa tare la dreapta. Şi nu-şi dă seama că TVR trebuie să fie în locul acela de unde el poate primi informaţii corecte pentru care noi trebuie să garantăm!

Trebuie să şi spuneţi asta.

Da, noi tot încercăm să spunem lucrul acesta, dar trebuie să mergem în paralel şi cu a-l dovedi!

Ai un deadline pentru tot ce ţi-ai propus să faci?

Nu, nu cred că se pot da deadline-uri. Din păcate, eu nu consider că anul trecut nu am făcut televiziune. Este prima dată când spun asta. Anul trecut au fost procese scandaluri, datorii, CCM, sindicate, plânsete! A fost o muncă enormă, o presiune groaznică. Dar din punctul de vedere al managementului, a fost o perioadă extrem de grea. Dar te rog să mă crezi, Cristina, că mi-e dor să fac din nou televiziune.

Am realizat recent un interviu cu Mihai Tatulici. Şi îmi povestea despre profesioniştii din TVR, despre cei ca Tudor Vornicu sau Bocăneţ… E clar că tinerii nu se mai uită la televizor, nu mai există public pentru produsele tv.

Un talent al unui om performant este acela de a lua de la maeştrii lui ceea ce are el nevoie… Parcă ai fost aşa o musculiţă care s-a învârtit pe aici şi care a auzit nişte discuţii pe care le aveam ieri, în care spuneam că nici nu pot certa anumiţi oameni pentru că nu au avut de unde să înveţe. Eu cel puţin, dacă nu era Cornelius Roşianu, Mariana Şoitu, Anca Fusariu, Dumitru Moroşanu, aveam alt destin azi! Ei aveau pasiune şi talent.

Şi cine poate alege oameni cu talent?

Tot unii cu talent. Numai un om talentat poate recunoaşte un om talentat. Am simţit oamenii care aveau talent: pe Connect-R eu l-am pus prezentator la Kanal D, sigur emisiunea nu era de impact, Kanal D era foarte la început atunci, lui Smiley i-am propus de asemenea să fie prezentator, sigur, m-a refuzat, nu a fost o victorie pentru mine, dar l-au văzut alţii şi l-au luat, pe Iuliana Tudor am văzut-o undeva la prânz şi am mutat-o în prime-time. Cu Irina Păcurariu am lucrat mult la Iaşi, pe vremuri, sigur, nu am descoperit-o eu, dar am simţit oamenii cu talent şi i-am ajutat, dar asta nu am putut să o fac decât muncind şi învăţând televiziune. Acum încerc să depistez maeştrii care să mă ajute să îi învăţ pe alţii. Şi sunt în discuţii cu domnul Melinescu şi cu domnul Roşianu! Şi îmi asum orice cârcoteală socio-politică! Pe mine Cornel Roşianu m-a învăţat şi cum să stau pe scaun când prezint ştirile! Să stau pe haină, ca să nu facă cute şi să arate impecabil. Oamenii trebuie să înveţe că atunci când te afli în preajma unei camere de filmat, nu ai voie nici să spui cuvinte nelalocul lor, nici să te scobeşti în nas!

Dacă te plăteşte statul, eşti datoare lui…

Să ştii că pretenţiile au fost ca eu să fiu corectă şi să fac lucrurile ca un profesionist aşa cum s-a auzit că sunt… Sincer, nu am crezut că numai asta îmi cer… Dar am beneficiat de libertatea promisă, dând înapoi atâta echilibru cât am putut şi cât s-a putut! Pentru că încă nu se poate echilibrul total, că nu se poate! Atâta timp cât angajaţii TVR au fost aduşi pe criterii politice – vorbesc de majoritatea oamenilor cheie… Venea o conducere politică, se angajau 10 dinspre PNL, venea altă conducere politică, se angajau alţi 10 dinspre PSD. Treaba mea este acum să văd care e isteric şi care poate deveni un ziarist adevărat!

Legea nu-ţi permite criterii de evaluare?

Legea mă şi obligă să am criterii de evaluare, dar aici s-a mers pe lucruri superficiale, subiective şi pe formalism… Au existat şi reacţii de genul „cine mă poate evalua pe mine, că eu fac muncă de creaţie”… Vezi? Pe câte paliere de discuţie mă conduci tu, dăm de un dead corner…

Exact!

Deci e nevoie de un pickhammer care să spargă zidul, altfel nu se poate. Vrem să schimbăm organigrama, toate fişele de post, îţi dai seama ce muncă este la câteva sute de oameni, ca să nu spun peste 2000! Fiecare va trebui să aibă în fişa de post nişte atribuţii pe baza cărora să se poate face o evaluare… Drumul este foarte lung!

Dar îţi trebuie mai multe mandate ca să faci toate astea!

Aici nimeni nu şi-a terminat mandatul în afară de domnul Hagiculea. Deci…  Mi s-a spus că oricum, ca să termin ce am început ar trebui ca măcar jumătate din echipă să gândească ca mine. Şi în cărţi scrie că dacă nu e „o masă critică” care să gândească exact ca liderul, atunci este imposibilă schimbarea.

Televiziunea Română are nevoie de 2.000 de oameni?

Televiziunea Română are nevoie de exact atâţia oameni câţi necesită canalele prevăzute în lege. Acesta este răspunsul foarte corect la întrebarea ta, răspuns care ţine cont de legalitate. Dacă Televiziunea Română s-a repezit să facă foarte multe lucruri şi a intrat în ce a intrat, asta e, trebuie să schimbăm! Ne va obliga situaţia economică să schimbăm!

Eşti prima femeie în această funcţie. Ce simţi, ca femeie, având această responsabilitate?

Nu simt altceva decât ar simţi un bărbat, doar că eu am nevoie de mai mult timp… Am grijă şi de copii, mai merg şi la un coafor (râde). Am o fişă a postului care se completează cu cea de acasă. Nu pot fi modestă, dar nici nu cred că e nevoie, când spun că am muncit mai mult decât toţi bărbaţii preşedinţi de televiziune la un loc.

Care este influenţa feminină pe care o aduci în management?

Nu ştiu dacă există una tipic feminină, dar ştiu că aş fi înjurat rău de tot în anumite momente dacă aş fi fost bărbat…

Cum vrei să conduci?

Convingându-mi colegii că aşa este mai bine. Convingându-i cu argumente, nu prin impunere.

Ai spus vreodată că ai greşit?

Da, sigur că da. Şi nu mi se pare o slăbiciune.