Jazz, samba, tango argentinian sau folclorul românesc sunt zone muzicale pe care Irina Sârbu le abordează cu pasiune. Proiectele sale muzicale mizează pe confluenţa dintre genuri. Aşa s-a născut „World Symphony”, albumul lansat în 2007 alături de Marius Mihalache. Tot prin împletiri muzicale au fost lucrate piesele de pe albumul „Ethnotic Project – Şapte Scări”, care a primit de curând premiul „CD-ul anului 2015 – secţiunea etno”. Am vrut să aflăm cum se compune „chimia” din muzica sa şi unde îşi găseşte sursele de inspiraţie Irina Sârbu.
Astăzi folclorul este perceput ca un gen învechit sau desuet, de unde vine această pasiune a ta de a-i aduce valenţe noi împletindu-l cu jazz-ul?
Folclorul a lipsit cu desăvârşire din universul familial în care am crescut. L-am descoperit singură, destul de târziu şi bucuria a fost imensă. M-am îndrăgostit pe loc! De atunci nu ne-am mai despărţit şi încerc să presar câteva piese autentic româneşti în fiecare concert, fie el de jazz, samba, muzică franceză sau tango argentinian.
De unde a pornit ideea proiectului Ethnotic?
Iniţiatorul Ethnotic Project este percuţionistul Dragoş Mihu. Cântăm împreună de mulţi ani şi suntem prieteni buni. Amândoi suntem îndrăgostiţi de muzica populară românească şi de jazz. Avem în repertoriu piese autentice, din majoritatea zonelor ţării şi le cântăm cu foarte mare bucurie. Deşi sunt cotată drept o cântăreaţă de jazz, experienţa pe care am acumulat-o în anii în care am făcut parte din trupa lui Marius Mihalache mi-a îmbogăţit şi, mai ales, mi-a diversificat repertoriul. Dragoş a avut ideea să încercăm să îmbinăm jazz-ul american cu folclorul românesc şi astfel să creăm un univers sonor nou, pe placul românilor, dar interesant şi pentru străini.
Ethnotic Project reprezintă un demers gândit sa treacă graniţele ţării şi să integreze şi universul folcloric românesc pe orbita universală a genului etno.
Cum i-ai cunoscut pe ceilalţi muzicieni din proiect?
Cel care a alcătuit trupa a fost Dragoş. Eu sunt doar unul dintre cei şase muzicieni care au lucrat la Ethnotic Project. Dragoş a ales cu mare grijă. Componenţa unei trupe este esenţială pentru reuşita unui proiect. Toţi avem studii muzicale superioare, suntem instrumentişti (da, şi vocea e un instrument) cu solidă experienţă de scenă, fiecare în parte – un virtuoz.
Expansivi şi mereu cu zâmbetul pe buze, fraţii Cezar (flaut, fluier şi caval) şi Anatol Cazanoi (ţambal şi clape) vin de la Chişinău şi se află la cea de a patra generaţie de muzicieni din familia lor. Datorită talentului şi măiestriei lor au deja succes internaţional – să amintesc doar că Cezar a fost în turneu cu ansamblul André Rieu.
Muzician de mare calitate, Capriel Dedeian este fratele cunoscutului saxofonist de jazz Garbis Dedeian. Prin melodii, armonii, ritmuri şi chiar vizual, prin costum, aduce proiectului un delicat şi un colorat iz armean.
Laurenţiu Horjea este un basist virtuoz, care ţine cu plăcere în mână şi chitara clasică şi instrumentul electronic de jazz, pop, blues, rock, etno sau funk. Astfel, pe paşii lui armonici de bas profund, noi ceilalţi putem construi edificii sonore solide şi îndrăzneţe. Este o trupă minunată!
Din ce zonă etno-folclorică aţi cules melodiile care stau la baza albumului? Cum aţi făcut selecţia de cântece pe care urma să le lucraţi în stil propriu?
Nu ne-am restrâns voit la o zonă anume. Am venit cu toţii cu propuneri şi, în final, am ales melodiile cu potenţial de prelucrare prin jazz – un gen într-adevăr foarte liber, dar şi cu legi foarte stricte. Nu toate piesele – melodie, ritm specific, armonie – se pretează la improvizaţie de jazz.
Ethnotic este un album complet, care abordează un gen aparte în sine. Dacă ar fi să „desfaci” ca pe o formulă chimică această combinaţie de genuri, ce crezi că aduce folclorul în această ecuaţie? Ce rol îi revine jazz-ului?
Folclorul aduce profunzime, poveste, ritm, stricteţe şi sentimentul de apartenenţă, iar jazz-ul aduce improvizaţie, libertate, joacă, originalitate, momente unice şi irepetabile.
Care este melodia de pe acest album care te reprezintă cel mai mult ca şi căutare artistică?
Piesele fiind atât de diferite, mă reprezintă, fiecare, în totalitate: „Şapte scări” şi „Colajul Căluşarii + Ciocârlia” demonstrează plăcerea mea veche de a imita instrumente cântând piese folclorice româneşti instrumentale. „La cârciuma de la drum” confirmă admiraţia pe care o am pentru Romica Puceanu de la care am învăţat foarte mult ascultând-i piesele. „Unde e Târgoviştea” sunt eu, cea care iubeşte poveştile de viaţă care mă fac să plâng, să îmi amintesc şi să visez. „Inimioară, inimioară” este o declaraţie de dragoste pentru muzica braziliană şi ritmul de samba.
În „Piatră piatră” se regăseşte pasiunea mea pentru blues şi poveşti nu întotdeauna cu final fericit. „Maramureş plai cu flori” este partea din mine căreia îi place să danseze şi să readucă în atenţie ritmul specific românesc de Oaş, care mereu ridică lumea în picioare şi aduce zâmbete pe buze. „Pe deal pe la Cornăţel” reafirmă respectul faţă de marea cântăreaţă a românilor, inegalabila Maria Tănase.
Dacă ar fi să dai o definiţie proiectului, stilului muzical abordat pe acest album, care ar fi cuvintele care l-ar descrie?
Original, nou, îndrăzneţ! Cred că acestea sunt calităţile care au adus acestui album (editat de casa Soft Records) premiul „CD-ul anului 2015 – secţiunea etno”, acordat de către Fundaţia Muzza şi Institutul Cultural Român, în cadrul Galei Premiilor Jazz 2015 din luna martie.
Ce alte proiecte pregăteşti în următoarea perioadă? Vei avea din nou colaborări cu artişti din alte zone muzicale?
Deocamdată îmi doresc să îmbogăţesc repertoriul trupei mele – Irina Sârbu Band – formată din Puiu Pascu (pian), Ciprian Parghel (contrabas) şi Tudor Parghel (tobe). Cântăm împreună de 13 ani şi avem mereu „chef” de melodii noi.
