„M-am întors pentru a demonstra că se poate reuși și se poate duce o viață frumoasă chiar și într-un sătuc uitat de lume”. Cum a luat naștere Casa Bunicilor 

Iulian Petruț s-a întors după facultate în satul natal. A găsit o casă a unor oameni simpli, harnici și buni care își doreau ca povestea vieții lor să fie dusă mai departe. A luat aceea casă și a transformat-o în Casa Bunicilor. Și-a găsit locul într-un sătuc uitat de lume, din inima Apusenilor.

Cel mai mult a fost departe de casă cinci luni, atunci când a trăit visul american. Spune că în acea perioadă i-a fost dor de familie, de casă, de toate locurile în care a crescut, de văcuțe, îi era dor să cosească. Atunci a ajuns să înțeleagă că „îl cheamă pământul”. Și de când s-a întors în satul natal a redescoperit bucuria simplă, pură, adevărată.

Iulian, care este povestea pe care încerci să o spui cu Casa Bunicilor?

Casa Bunicilor a fost casa unor bunici în adevăratul sens al cuvântului, bunici care își doreau ca povestea vieții lor să fie dusă mai departe. Am continuat, deci, visul acestor oameni simpli, harnici și buni și, în același timp, mi-am îndeplinit visul meu.

De asemenea, Casa Bunicilor înseamnă și o revenire la rădăcini, o redescoperire a lucrurilor simple de la sat. De aceea, am păstrat stilul străvechi al casei de la sat și am ținut cont, pe cât s-a putut, de exemplu, ca mobilierul și obiectele casei să fie vechi și autentice.

Acum când toată lumea se grăbește să plece din țară sau să se mute în agitația de la oraș, tu ai decis să te întorci acasă. De ce?

M-am întors cu obiectivul de a face un loc mai bun, de a promova zona, de a demonstra că se poate reuși și se poate duce o viață frumoasă chiar și într-un sătuc uitat de lume.

Ai plecat din satul natal pentru a face facultatea la Cluj, cum te-ai acomodat vieții de la oraș?

Cred că viața studenției nu necesită acomodare, trebuie doar trăită din plin (zâmbește).

Citește și:

Povestea corporatistului din Cluj care și-a vândut apartamentul și s-a întors acasă, în Grădina lu’ Ion din Vișeul de Sus, pentru a se bucura de liniște, natură și tradițiile maramureșene

De ce îți era cel mai dor de acasă?

Perioada cea mai lungă petrecută departe de casă a fost de cinci luni, momente în care am trăit visul american. Îmi era dor de familie, de casă, de toate locurile în care am crescut, de văcuțe, îmi era dor să cosesc. Nu cred că aș fi rezistat nicio zi mai mult departe de casă. Am ajuns să înțeleg că „mă cheamă pământul”.

Când ai ales să te întorci în satul natal?

Am ales să mă întorc imediat după terminarea studiilor pentru a-mi dezvolta cât mai repede posibil propria activitate.

Din ce trăiești acum? Cu ce îți ocupi ziua?

În momentul de față, deși am deschis de curând Casa Bunicilor, pot spune că această căsuță îmi aduce un venit decent, dar pe lângă această activitate sunt și fermier activ.

Timpul trece mai repede la sat, așa-i?

Într-adevăr, timpul trece mai repede la sat. Aici oamenii sunt prinși mereu cu câte ceva de făcut (zâmbește).

Cum te înțelegi cu vecinii din sat… ce spun despre tânărul care s-a întors acasă de la oraș?

Sunt în relații bune cu toți localnicii, totuși mi-am dat seama că sunt mai apreciat de oaspeți, decât de oamenii locului, deși sunt cel care a dat viață satului, ajutând pe toată lumea să câștige din mica mea afacere. O mare parte din oaspeții mei cumpără produse de la localnici și au fost cazuri în care turiștii i-au ajutat pe bătrâni să-și facă claia de fan.

Ai construit singur Casa Bunicilor, de unde această pasiune și pricepere?

Multe dintre lucrurile pe care le-am făcut la Casa Bunicilor nu le mai făcusem până atunci, însă dacă îți dorești ceva cu adevărat, te implici, muncești, Dumnezeu te ajută și lucrurile îți ies, poate chiar, mai bine decât ți-ai propus.

Cât de greu ți-a fost? Și cât de mare bucuria de la final?

A fost destul de greu să duc la bun sfârșit un astfel de proiect într-o perioadă atât de scurtă, dar la final mi-am dat seama că toate sacrificiile au meritat.

Prezintă-ne puțin zona…

Zona în care este situată casa este nedescoperită, neexploatată din toate punctele de vedere din cauza infrastructurii care nu a permis acest lucru. Satul se confruntă cu o depopulare masivă. Cred că peste 80% din populația localității are peste 50 de ani și la majoritatea familiilor nu mai există continuitate.

În momentul de față este un proiect în derulare, „Transalpina de Apuseni”, care presupune modernizarea traseului cu termen de finalizare aprilie 2023. După finalizarea acestui proiect, zona va cunoaște o dezvoltare accelerată din punct de vedere turistic.

Acesta este și unul din motivele pentru care am grăbit lucrările la Casa Bunicilor pentru ca în momentul în care va fi deschiderea oficială a traseului „Transalpina de Apuseni” să am pregătită o ofertă cât mai variată pentru turiștii care aleg să cunoască mai bine munții Apuseni.

Pot spune că e o zonă pitorească, autentică datorită arhitecturii vechi pe care o mai păstrează casele și șurile în care oamenii își adăposteau animalele, acoperite cu paie care încă mai rezistă în urma trecerii timpului. Sunt chiar pe cale de dispariție, unele fiind afectate de trecerea anilor.

Tare mult mi-aș dori ca această zonă să rămână autentică, în primul rând că ar atrage mult mai mulți turiști, dar din păcate odată cu demararea proiectului „Transalpina de Apuseni”, oamenii care nu sunt de prin locurile acestea au început să cumpere terenuri și să construiască cabane standard, nimic tradițional.

Pe de altă parte, în zonă sunt Cheile Râmețului, Cheile Geoagelui, Vânătorile Ponorului, Biserica de Lemn din Geogel, cele două mănăstiri din muntele Ponorului, precum și numeroasele culmi îți oferă priveliști uimitoare. Locuri care trebuie văzute, descoperite.

Cât de ușor se ajunge la tine? Și ce pot face turiștii aici?

În momentul de față singura opțiune pe care o recomand pentru a ajunge la căsuță este Aiud-Ponor, un traseu de aproximativ o oră, puțin circulat. Mergi pe crestele unor munți blânzi care îți dezvăluie priveliști uimitoare cu case și șuri împrăștiate.

Drumețiile în natură, cunoașterea artei călăritului, explorarea satului risipit de munte, relaxarea deplină în ciubărul cu apă caldă și observarea răsăritului și a apusului de nedescris sunt modalități de petrecere a timpului la Casa Bunicilor.

Cine sunt oamenii care aleg să vină la Casa Bunicilor, în inima Apusenilor?

Persoanele care aleg să vină la Casa Bunicilor sunt din marile orașe ale țării, iubitori de natură, dornici de o deconectare de mediul în care trăiesc.

Ai reușit să legi prietenii cu oaspeții care ți-au trecut pragul?

Mulți dintre oaspeți care aleg Casa Bunicilor spun că mi-au salvat numărul de telefon și că ne vom revedea cu siguranță. Pot spune că sunt persoane cu care mai păstrez legătura, sunt persoane cu care colaborez în prezent și sunt oaspeți care mi-au dat multe sfaturi.

În final, de ce ar trebui să aleagă să-și petreacă vacanța la Casa Bunicilor?

Vreau ca la Casa Bunicilor să vină doar persoanele care sunt iubitoare de natură, care vor o reconectare cu natura, care vor să se reîntoarcă puțin în timp și care vor să constate că „veșnicia s-a născut la sat”, cum spunea Blaga. Nu îmi doresc ca oaspeții de la Casa Bunicilor să plece nemulțumiți.

Ești mândru de locul pe care ai reușit să-l ridici aici, în inima Apusenilor?

Abia pe măsură ce tot mai multe persoane apreciază ceea ce am făcut la Casa Bunicilor, cu sprijinul familiei, reușesc să conștientizez ce am făcut. Și îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru asta.

Și ce planuri ai cu Casa Bunicilor în viitor?

În cel mai scurt timp, în aceeași locație vreau să construiesc o căsuța autentică cu acoperiș de paie, exact cum o făceau strămoșii noștri pentru că odată cu începerea sezonului sunt convins că spațiile de cazare nu vor fi suficiente. De asemenea, vreau să cumpăr câteva ATV-uri și biciclete care vor fi puse la dispoziția oaspeților.

Odată îndeplinite aceste obiective, voi trece la următoarele. Dar, la final de interviu aș vrea să îți spun că nu eu am făcut aceste lucruri, ci Dumnezeu lucrează prin oameni.