Laboratorul de șosete, business-ul născut din pasiunea pentru serialul „How It’s Made”. Și povestea lui Ilie Pană, tânărul care a stricat toate mașinile din dorința de a fabrica cele mai bune șosete

Cei care apreciază calitatea probabil au auzit de Laboratorul de șosete. Este singura fabrică din România care livrează produsul finit, de pe banda de producție, direct la consumator. Laboratorul de șosete s-a născut în urmă cu doi ani, când Ilie Pană s-a ambiționat să creeze ceva cu adevărat relevant. Și-a dorit o fabrică și și-a dorit să producă ceva ce avea să-i aducă recunoaștere mai târziu.

A pierdut o vară întreagă urmărind toată seria de documentare „How It’s Made”, iar la final a decis ce vrea să facă. A obținut, ca oricare alt antreprenor, niște fonduri europene, a ales mașinăriile, a găsit spațiul fabricii și s-a pus pe treabă. A durat mult până a început să vadă succesul, asta după ce luni de zile nu vedea nici o rezolvare și era convins că va eșua.

Cum sună povestea lui, dar mai ales cum a ajuns laboratorul de șosete un business de succes, află din cele de mai jos.

Când am aflat despre Laboratorul de șosete, informația esențială pe care am reținut-o este că șosetele voastre sunt singurele fără cusătură în vârf. Așa este?

Acum nu știu dacă sunt singurele, dar, într-adevăr, sunt fără cusătură în vârf, iar asta se întâlnește foarte rar pentru că este o tehnologie foarte nouă. Adică e un robot care face asta, iar acest robot este foarte scump. Mai sunt companii în România care dețin acest robot, însă nu vând șosetele în România, le trimit la export.

Și tu ai adus acest robot în țară?

Da. Am făcut această investiție ca parte din proiectul nostru de fonduri europene, iar atunci când am înființat fabrica am vrut să fie ultima și cea mai bună tehnologie posibilă din lume. Chiar dacă am avut o productivitate mai mică  – cu aceeași bani am fi putut să luăm opt roboți de tricotat în loc de șase care ar fi făcut șoseta clasică – am preferat așa pentru că nu am fi avut acest avantaj de a putea spune că nu are cusătură la vârf. Personal nu am văzut a fi asta o problemă pentru că pe mine nu m-a deranjat niciodată cusătura din vârf a șosetelor, în schimb, sunt foarte mulți care ne spun cât de frustrați și chinuiți au fost de acea cusătură. Am văzut reacțiile ulterior și am ajuns la concluzia că a fost o decizie foarte bună aceea de a alege această tehnologie.

Vorbești despre voi. Care voi?

Noi, echipa. Suntem opt oameni în echipă.

Dar cine este owner?

Eu. Însă consider că totul a fost posibil datorită muncii în echipă.

Când ai deschis acest business?

Am finalizat implementarea proiectului acum mai puțin de doi ani, în toamna anului 2018.

Și în acest timp s-a dovedit a fi un business de succes?

Acum da, însă mult timp nu părea că o să fie așa.

Cum te-ai gândit tu să faci șosete și nu caserole de mâncare?

Eu aveam o altă activitate pe care acum, din cauza pandemiei nu o mai pot face, organizam un târg de animale la Romexpo și cu asta m-am ocupat mai mult de zece ani. Era afacerea mea, însă nu era una cu încasări atât de mari încât să poată susține și alți oameni și astfel lucram singur.

Adică tu lucrai singur și te bucurai de banii aceea un an întreg?

Exact. Am învățat foarte multe lucruri în perioada aceea însă era o activitate ce nu-mi permitea să evoluez pentru că în fiecare an se întâmplau cam aceleași lucruri. Așa că am vrut neapărat să intru în ceva mai complex, din care să pot construi un business adevărat în decursul mai multor ani. M-am gândit că vreau să fac ceva real, palpabil, să adaug valoare în lume cumva. Să pot să vin să spun: „eu fac asta și pentru că eu fac asta merit să fiu răsplătit pentru că așa e natural”. Am visat să am o fabrică și să profit de fondurile europene.

De ce o fabrică? Pentru că mă uitam la seria „How It’s Made”, mă atrăgeau acei oameni de la începutul anilor 1900 care au creat anumite sectoare și anumite industrii, dar și pentru că o fabrică îți permite să servești cu munca ta întreg globul pământesc. Cu alte activități precum o sală de fitness sau un salon de înfrumusețare, ești limitat doar la tine în cartier sau cel mult, la tine în oraș.

Și cum ai ales șosetele?

Pur și simplu m-am uitat la toată seria „How It’s Made” și îi sfătuiesc și pe alții care vor să înceapă o activitate de producție să facă asta, am pierdut o vară întreagă observând toate felurile de producție posibilă din lumea asta și am ales vreo patru-cinci, printre care producția de înghețată, lentile de contact sau mâncare pentru animale. Unele erau foarte dificile, altele necesitau o investiție imensă, altele un knowhow imposibil de dobândit și tot așa… Asta cu șosetele mi-a plăcut pentru că am văzut că erau niște roboți care pur și simplu transformau un fir cu ajutorul unui program informatic într-o șosetă. În plus, m-a atras că în toată povestea asta e vorba mai mult de capital decât forță de lucru umană și am dedus că astfel pot să fiu competitiv și față de alte țări din lumea asta, spre deosebire de alte activități ce implică 90% lucru manual. Iar când am văzut că pot să fac foarte multe lucruri pe produs, ceea ce implică multă creativitate, am observat că sunt și mai multe variante de lucru, nu neapărat oportunități. Puteam să fac șosete atât pentru alte branduri, puteam să vând online, în magazine, direct la consumator… Când am văzut atât de multe variante mi-am spus că dacă mă dedic nu există posibilitatea să nu-mi iasă. Sunt oameni care au făcut istorie în lumea asta cu producțiile lor. Dacă mă gândesc la Wrigley’s, guma de mestecat, îmi imaginez că la început, când a venit cu această idee, lumea râdea de el.

De ce spui că la început părea că nu o să iasă?

Eu nu sunt o persoană care să aibă cunoștință de mecanică, eu nici nu știu cum funcționează mașina deși sunt bărbat. Așa că, la început, am cumpărat din fondurile europene acești roboți iar când i-am primit mi-am dat seama că nimic nu mai e ca în „How It’s Made”. Nu era un program informatic pe calculator pe care îl configurai tu cum voiai iar apoi îl copiai pe un stick, pe care ulterior îl introduceai în mașină și ieșea șoseta. Fiind vorba de mecanică fină, mașinile au foarte multe mecanisme, foarte mulți senzori și încă nu s-a ajuns la nivelul acela în care să meargă chiar așa, fără nici un fel de problemă. Inițial trebuie să înțelegi fiecare piesă din mașinăria respectivă, să știi cum se activează fiecare mecanism, dacă îți apare eroare de ce apare și așa mai departe. La început a trebuit să învăț singur toate acestea pentru că nu era ca și cum puteam să dau anunț: „Caut specialist în domeniul șosetelor”. În Italia mă întrebau dacă am un mecanic care să știe să lucreze pe mașina de tricotat șosete. „Da, sigur, e plin orașul. Trebuie doar să-mi aleg unul”. Așa că le-am spus că o să învăț eu, iar ei au zis că e imposibil. Dar cum ei nu erau astronauți și totuși știau să mânuiască mașinile, mi-am spus că voi reuși și eu.

Am făcut un curs de cinci zile la ei, am fost super atent, după care m-am întors în țară și am stricat toate mașinile. Am luat-o pe prima, am încercat să fac o șosetă și după 3 minute nu mai mergea. Deloc! Am trecut la a doua și tot așa până le-am stricat pe toate. După o criză de nervi am pornit prin țară să caut specialiști. O lună m-am chinuit singur să le învăț, să încerc să înțeleg de unde vin erorile și tot așa. Nu credeam vreodată că o să ajung să lucrez cu toate mașinile, părea ceva ce nu va funcționa niciodată.

L-am găsit pe Sergiu care a fost angajat pe linia de producție de la Ford și împreună am reușit să le dăm de cap.

Apoi a apărut altă problemă. Deși mă credeam bun pe partea de marketing, surpriza a fost că nu m-a băgat nimeni în seamă. Și nu înțelegeam de ce un magazin preferă să vândă șosete făcute în China din bumbac regenerat care face ca picioarele să miroasă și nu aleg calitatea noastră. Până la urmă am intrat în câteva supermarketuri mici unde ca să le pot vinde cu un preț bun, ajunsesem doar să rulez niște bani, să-i mut dintr-o în parte în alta și părea că numai la o producție imensă aș putea să rămân și eu cu ceva. Iar asta în condițiile în care am luat acele mașinării cu investiție europeană. Cum ar fi fost dacă le-aș fi cumpărat sau dacă aș fi vrut să mă extind? Nu vedeam nici o șansă de reușită. Am încercat să lucrez cu câteva companii ca să ne achităm cheltuielile, am făcut un magazin în mall, dar până la urmă toate au căzut în cap.

Toate acestea puse cap la cap nu păreau că vor duce undeva. Eu îmi doream foarte mult să am brandul meu de șosete, am băgat 1000 de euro în publicitate și am vândut de numai 200.

Când ai început să cunoști succesul?

Până la urmă, din întâmplare, am ajuns la metoda clasică de a vinde șosete direct la oameni acasă. Toată ideea a apărut dintr-o simplă întâmplare.

Adică voi acum vindeți doar prin comenzi online?

Da, asta e singura variantă.

Și deja e un business profitabil?

Da pentru că noi vindem produsele acelea cu prețul gândit pentru magazine de tip supermarket.

Azi nu știu dacă mai face cineva ce facem noi, adică, direct din fabrică să livreze produsele direct la consumator.

De unde ești tu?

Din Craiova.

Și fabrica e tot în Craiova?

Da.

Și locuiești tot în Craiova?

Jumătate din timp da, jumătate din timp la București, cu mențiunea că ultima jumătate de an am stat în Bruxelles.

De ce?

Logodnica mea a avut un stagiu la Comisia Europeană și ar fi trebuit să o vizitez o dată la două săptămâni. Din cauza virusului s-au blocat toate zborurile și am rămas acolo.

Tu pentru ce te-ai pregătit? Ce facultate ai terminat?

Am terminat Marketing, însă a fost o pierdere de timp pentru că nu am învățat nimic.

Și cum ai ales ASE-ul? Sau au ales părinții pentru tine?

Eu am ales deși spun acum că poate ar fi fost mai bine să aleagă ei pentru mine. De la 20 de ani m-am apucat să-mi fac o firmă, însă asta nu înseamnă că înțelegeam cum funcționează lucrurile în această lume.

Ai tăi ce profesie au?

De la tata m-am inspirat. El a fost inginer de aeronave și a lucrat la fabrica de avioane din Craiova, iar la Revoluție și-a urmat visul de a avea business-ul lui. Din inginer de aeronave s-a apucat să vândă covoare și tot felul de lucruri, iar apoi a reușit să facă un business foarte bun care a rămas etalon în oraș. A făcut două benzinării, însă viața lui s-a terminat când avea numai 43 de ani, când începuse să-și găsească drumul în viață. Dacă nu ar fi fost el nu cred că aș fi luat-o pe drumul acesta.

Și cu benzinăriile ce s-a întâmplat?

Mama cred că avea vârsta pe care o am eu acum, era cosmeticiană, nu avea nici o treabă cu business-ul și s-a trezit că trebuia să administreze o firmă cu 50 de salariați. Până la urmă a vândut afacerea.

Ce voiai să te faci când erai mic?

Când m-au întrebat la școală spuneam „patron” pentru că-l admiram pe tata.