fbpx

Căutare

Share this article
Campanie realizată împreună cu

Loredana Kaschovits este antreprenoare și creează de aproape 11 ani săpunurile Luthelo. Este căsătorită, are doi copii și, când nu toarnă cosmetice sofisticate, ajută victimele violenței domestice să iasă din relații abuzive.

Intervenția ei, prin Asociația Luthelo, își propune să fie echilibrată, sănătoasă și responsabilă cu ce își doresc beneficiarele ei. Pe scurt, Loredana aplică toate strategiile de supraviețuire pe care și-ar fi dorit și ea să le primească când avea puțin peste 20 de ani, se mutase într-un sat din România, împreună cu bărbatul vieții ei, iar ceea ce trebuia să fie viața lor de cuplu de îndrăgostiți s-a transformat într-un coșmar cu aproape toate formele de violență în el: fizică, psihologică, sexuală sau financiară.

După mai multe încercări eșuate de a ieși din relație și cu doi copii mici, Loredana a avut nevoie de un plan bine ticluit și de multă furie care să-i dea energia de a nu se opri indiferent care ar fi fost obstacolul.

Cum ai decis să începi să ajuți și spune-mi mai multe despre strategiile voastre?

Loredana Kaschovits: Asociația noastră se numește Luthelo și a apărut după ce am sprijinit și Asociația A.L.E.G., după ce am fost ambasadoarea proiectului „Și eu reușesc”, cumva sunt și eu co-fondatoarea grupului de sprijin „Rețeaua învingătoarelor”, un grup secret pe Facebook. Pe scurt, am încercat să mă implic și să sprijin eforturile celorlalte asociații ce interveneau în situații de violență în familie. Dincolo de asta însă am vrut să continuu după o viziune a mea.

De ce?

Loredana Kaschovits: Asociația A.L.E.G. are servicii de calitate pe advocacy și educație, dar am simțit nevoia să mergem și pe proiecte prin care să acoperim nevoile femeilor atunci când ies din relație.

Am încercat să vin complementar altor servicii pe care alte asociații le asigură deja și o fac foarte bine.

Asociația Luthelo, o opțiune de ajutor pentru femeile ce vor să iasă dintr-o relație abuzivă

Eu, de pildă, am avut mai multe încercări să ies din relația mea abuzivă și m-am simțit învinsă de fiecare dată când am revenit în ea, dar astfel am înțeles de ce ar avea nevoie o femeie pentru a reuși. Bazându-mă pe experiența mea de la ultima ieșire am încercat să construiesc același puzzle pentru femei și să respect pașii, ritmul lor.

Eu mi-am spus așa: o femeie, când decide să iasă dintr-o relație, are nevoie de un loc unde poate rămâne și unde se poate simți în siguranță. Unele îl au, altele nu. Alte femei poate au nevoie de un job, pe care, dacă nu-l găsesc, nu pot susține, chiria, întreținerea și, poate, afterschool-ul copilului. Iar dacă cel mic nu rămâne la program prelungit, femeia nu poate lucra full-time.

Apoi, femeile au nevoie de sprijin juridic, care, de regulă, necesită mulți bani. Nimeni nu se așteaptă ca un avocat care ajută o asociație să facă muncă voluntară pentru toate beneficiarele. Nici măcar nu este etic. Așadar, noi încercăm să facem fundraising și să le sprijinim pe femei în tot acest proces, fiindcă, dacă nu-și aranjează bine lucrurile la nivel juridic, se vor pune în pericol și pe ele, și pe copii.

Care sunt cele mai complicate etape ale acestui proces de ieșire?

Loredana Kaschovits: Pentru a ieși din relație, o femeie are nevoie de ordin de protecție, de finalizarea procesului de divorț, de stabilirea programului copiilor care se face prin ordonanță președințială, iar toate vin cu niște costuri care pot fi mai mici sau mai mari, în funcție de cât de gravă este situația ei.

Dacă programul de vizite nu este stabilit, iar domiciliul copiilor nu este la mamă, agresorul poate veni să ia copilul și să nu-l mai aducă înapoi. Iar asistența socială ori poliția, pentru că judecătorul nu a dat o rezoluție în acest sens, nu are ce să facă.

Pentru a fi în regulă din punct de vedere juridic, femeia are nevoie de peste 4.000 de lei.

Dacă mama nu are unde să locuiască și nu are venituri din care să acopere chiria, cum poate să plece, unde să stea cu copiii? Sub un pod?

Atunci planul nostru, ca asociație, merge în această direcție: cum poate găsi o chirie, de cât timp are nevoie pentru a deveni echilibrată financiar iar noi o putem ajuta cu o garanție financiară la început, apoi parțial până când ea reușește să se pună pe picioare.

Terapia este esențială pentru femeia care iese dintr-o relație abuzivă, dar este un proces în care ea trebuie să se simtă pregătită să intre. Dacă noi o împingem de la spate să facă terapie fiindcă noi credem că îi face bine, banii pot fi irosiți. Dar din momentul în care ea este pregătită și-și dorește terapie, noi acoperim parțial costurile ședințelor adulților și integral pentru cele ale copiilor.

Care au fost pentru tine cele mai complicate etape ale acestui proces? Mi-a atras atenția acel detaliu, că ai încercat de mai multe ori să ieși din relație dar nu ai reușit.

Loredana Kaschovits: În primul rând, stima de sine la mine, după repetate încercări, era extrem de redusă, iar la asta a contribuit foarte mult, prin abuzuri repetate, partenerul meu.

Eu am identificat mai multe forme de abuz prin care trecusem în această relație, după ce a venit cineva și mi-a vorbit despre ele.

Loredana, cu două luni înainte de a ieși din relația abuzivă, împreună cu cei doi copii ai ei

Când eram încă în relație, credeam că există doar violența fizică și, vag, cea psihologică, pe care aveam impresia că o pot gestiona. Nu-mi imaginam că există și alte feluri de abuz. Când am citit despre manifestările abuzului sexual, financiar și social imediat le-am identificat în relația mea.

Au fost situații în care partenerul meu se supăra dacă cineva voia să mă viziteze sau dacă voiam eu să merg în vizită la părinții mei; vorbea urât despre prietenii mei, astfel încât eram stânjenită să-i invit de teama ca el să nu facă vreo scenă. Cumva m-am izolat fără să-mi dau seama și am rămas doar cu el, cu certitudinea că doar pe el îl mai aveam. Acesta era abuzul social.

Partenerul meu îmi spunea: „Am eu grijă de tine, nu e nevoie să mergi la muncă! Cu cine rămân copiii dacă tu pleci la serviciu? Dacă faci un calcul, nici nu câștigi așa de mulți bani!” sau „Nu cred că e ok ca tu să pleci și să rămân eu cu copiii!”. Dar după o vreme eram nevoită să-i cer bani și să justific ultimul leuț pe care-l primeam de la el. Uneori eram jenată pentru că îi ceream bani pentru lucruri intime, cum erau absorbantele, iar el îmi arunca banii pe jos, ceea ce devenea stânjenitor pentru mine.

Apoi remarcam că începuse să facă remarci nepotrivite la modul în care mă îmbrăcam sau să mă eticheteze: „Curvă! Unde te duci îmbrăcată așa? Se uită lumea după tine!” Sau apăreau insistențe sub motivul că el este partenerul, soțul meu, iar eu trebuia să accept orice partidă de sex pentru că așa se cădea, iar dacă nu acceptam el avea să se îndrepte către altă femeie. Nu e nevoie să existe violență fizică în refuzul de a intra în pat cu partenerul, dar când el insistă foarte, foarte mult, nu mai este consimțământ, ci mai degrabă cedare.

Foarte multe femei cu care am vorbit ulterior și care nu știau neapărat despre asta au identificat comportamentul, această presiune care venea din partea partenerilor.

Ce m-a descurajat să plec și să nu mai revin vreodată a fost multitudinea mesajelor pe care le primeam din jurul meu: „cine te mai ia pe tine cu doi copii?, „rămân copiii fără tată”, „trebuie să rămâi, până la urmă nu e așa de grav, nu te bate, nu bea, e om bun, mai mult țipi tu, decât el!” Dar nimeni nu știa că ajungeam să țip pentru că eram tensionată și frustrată. Doar pe mine mă auzeau, iar asta mai adăuga un sentiment: e vina mea, cum să plec?

Loredana Kaschovits, antreprenoare si coordonatoarea Asociației Luthelo

De-atâtea ori am auzit „nu ai cum să reușești singură!” încât am ajuns să cred.

Iar temerea asta, că nu vor reuși, am întâlnit-o de multe ori după aceea, la beneficiarele asociației noastre, deși femeile reușesc uneori mai bine singure decât o făceau înainte.


Când viața bate filmul, este timpul să ceri ajutor: descarcă aplicația Bright Sky RO și află ce poți face atunci când tu sau cineva apropiat ție vă confruntați cu violența domestică.


Ce ai iubit la el atunci când ați început relația? Ce fel de om era?

Loredana Kaschovits: Eram tânără și nu aveam niciun reper despre cum ar trebui să fie partenerul meu, ce să aștept de la el și-mi amintesc foarte clar că, pentru mine, un criteriu important era felul în care arată. Acum 18 ani, când aveam 20 de ani, acesta era un criteriu esențial: să fie frumos, când mă uit la el să simt bucurie.

În plus, simțeam că are grijă de mine, iar eu aveam nevoie să fiu văzută, apreciată. Acest lucru însă nu s-a întâmplat foarte mult timp și mai mult intră în discuție aici dorința mea de a ajuta. El ieșise dintr-o a doua căsnicie, mama lui pierise și era foarte supărat. Cumva, simțeam că pot să-l înțeleg, că pot să-l salvez din suferință.

„Eu am să fiu acolo, am să te salvez, eu te voi iubi cum nu te-a iubit nimeni!”, am gândit eu. S-a activat sindromul salvatorului, aveam să aflu mai târziu.

Ce e rău în acest sentiment, Loredana?

Loredana Kaschovits: Cred că e important să ne iubim și să ne apreciem pe noi. E important ca un adult să-și gestioneze singur situația, nu să aștepte rezolvări din exterior. Cred că, întâi de toate, trebuie să vedem de noi, să ne facem o listă cu ce avem nevoie, să ne iubim și atunci vom stabili limite și nu vom accepta abuzuri din exterior.

Loredana Kaschovits, antreprenoare si coordonatoarea Asociației Luthelo

Nu e treaba noastră să rezolvăm problemele altor adulți, ci doar putem fi alături de ei.

Ai spus: îmi plăcea pentru că mă proteja. De ce ai zis asta?

Loredana Kaschovits: Au fost situații în care eu mă simțeam nedreptățită, iar el intervenea și-mi lua apărarea. Aveam nevoie să simt că cineva intervine pentru mine și mă protejează.

Cum s-a transformat acest om care-ți lua apărarea în bărbatul care-ți arunca banii în față să-ți cumperi ceva?

Loredana Kaschovits: Până la nașterea fiicei noastre, copil pe care ni l-am dorit foarte mult, toată atenția mea mergea către el și către casă. Era curat lună în jur, el găsea mereu mâncarea caldă, aveam grijă de tot, îl ajutam chiar și pe el în afacerea pe care o avea. În plus, lucram. Eram asistentă medicală și aveam un salariu.

După ce am născut, deși îmi închipuisem că viața va fi ca-n filmele americane, unde copilul suge și doarme, nu s-a întâmplat așa. Copilul meu plângea foarte mult, nu dormea, iar în casă nu mai era curățenie, soțul meu nu mai era pe primul loc, eu eram mereu obosită, flămândă, copilul era la sânul meu și eu muream de foame, fiindcă nu avea cine să mă ajute. Tot ce fusese până atunci în relația noastră, confortul, totul dispăruse.

De-aici au apărut motivele lui de nemulțumire, iar câteodată am simțit că era gelos pe copil. Încet-încet, relația noastră a început să se degradeze.

Loredana, împreună cu cei doi copii, Thea și Lucas

Cum?

Loredana Kaschovits: În timp, fiindcă nu m-a lovit de la bun început. Mai întâi a început să se plângă că el aduce toți banii în casă, că numai el ține gospodăria, că eu nu fac nimic toată ziua, că nu stau decât cu copilul și-l plimb pe drum, dacă venea cineva la mine, cât să pot face și eu un duș, se supăra. Așa că nu am mai chemat pe nimeni, am ajuns să mă izolez, banii din indemnizația mea nu erau de ajuns așa că am început să depind de el cu cheltuielile, locuiam într-un sat, unde ajunsesem pentru un an și am rămas cinci, mă simțeam singură și încet-încet au început ciclurile de violență, ca la carte.

Ne certam, ne supăram, apoi urma faza de împăcare, când el își cerea iertare, se mai întâmpla să plec la mama dar mă întorceam fiindcă nu mă simțeam în regulă acolo, ea era deranjată de prezența mea.

Mă întorceam la el cu aceste gânduri: „părinții nu mă pot susține, copilul este mic, eu nu am bani, deci nu mă pot descurca singură.” Mă simțeam descurajată, aveam și vocile în jurul meu, oameni care-mi repetau că nu am să mă descurc.

Care era modelul tău de cuplu?

Loredana Kaschovits: Modelul meu de cuplu era de fapt mama care muncea enorm să țină casa. În familie am văzut o mamă obosită mereu, copleșită de muncă și un tată care se mai juca din când în când cu mine, dar era foarte social și-și bea toți banii cu prietenii.

El cum vorbea despre femeile din viața lui?

Loredana Kaschovits: Foarte urât despre fiecare dintre ele, niciuna dintre ele nu fusese în regulă. El făcuse ce putuse, dar ele erau greșite. Iar părerile erau confirmate și de sora lui, care se plângea de fiecare parteneră a lui.

Eu l-am crezut.

După ce am ieșit din relația cu el am simțit-o pe următoarea lui parteneră, a patra soție, că era cam rezervată cu mine. Eu am văzut în ea o femeie extraordinară, nu am avut ce să-i reproșez, dar am simțit reacția ei și am înțeles de unde venea, din faptul că-l credea pe el și era normal. Ea-l iubea, deci îl credea pe el. Așa încât nu am putut să fiu supărată.

Mai târziu ea și-a dat seama cum sunt eu fiindcă am apucat să ne cunoaștem.

Loredana Kaschovits, mama curajoasă care a reușit să iasă dintr-o relație abuzivă și care a creat o asociație prin care să ajute și alte femei în situații similare

Cu ea a fost violent?

Loredana Kaschovits: Cu ea nu a fost agresiv. Am discutat și mi-a spus că fuseseră momente în care încercase să fie violent, dar ea nu i-a permis. Era o femeie matură, cu un copil de 18 ani, și știa foarte bine care-i sunt limitele, ce poate și ce nu poate accepta.

Când a fost prima ta încercare de a ieși din relație și de ce nu s-a materializat?

Loredana Kaschovits: Mi-e greu să-mi amintesc despre asta în detaliu, dar ce-ți pot spune sigur este că am încercat să ies din relație și înainte de a ne căsători și a avea copii. Ne-am despărțit pentru trei luni de zile, timp în care a încercat să mă împace, să fim din nou împreună, dar eu am refuzat în tot acest timp, după care a început însă să mi se facă dor de el.

E greu de explicat, dar este un comportament pe care am reușit să-l identific și la beneficiarele noastre. Sunt momente când ne spun: „mi-e dor!”. „De ce anume ți-e dor?”, le întrebăm noi. ”Am avut și momente bune!”, vin răspunsurile lor și le înțelegem. Nu ai cum să anulezi acele momente bune, dar, cu mintea de acum, îmi spun că ar fi trebuit să pun în balanță momentele bune și pe cele rele și să nu mă întorc. Totuși m-am întors.

În punctul de împăcare din ciclul violenței se fac promisiuni, apare o oază de liniște în care chiar se întâmplă lucruri bune. Nu e ca și cum cineva se poartă în permanență urât cu tine. L-ai iubit pe acel om, ai copii cu el, aveți o poveste împreună, nu e deloc ușoară desprinderea completă. E un mare conflict interior pentru ele, nu doar neputința de a ieși din motivul că ar putea crede că nu se descurcă.

M-am întors în relație. Până să se nască copilul cel mare ne-am și căsătorit (în octombrie m-am întors eu, în noiembrie ne-am căsătorit, totul pe repede înainte, pe 4 ianuarie am aflat că sunt însărcinată), iar aceea a fost cea mai minunată perioadă.

Când ai luat decizia de a pleca totuși și ce anume te-a făcut să te ții de ea?

Loredana Kaschovits: Au fost mai multe elemente, iar unul este momentul în care am primit lista cu toate tipurile de abuz. Și acum sunt de părere că ea trebuie să ajungă la cât mai multe femei, care au nevoie să conștientizeze că violența nu este doar despre o palmă.

De ce zici asta? Ție ți s-a părut, până atunci, că nu ești în acel film?

Loredana Kaschovits: Da. Au fost momente în care mă uitam la știri, vedeam cazuri foarte grave, cu femei lovite cu picioarele în abdomen, mă comparam cu ele și mă consideram norocoasă că eu nu treceam prin așa ceva. Acum îmi dau seama cât de mult. Acum știu că dacă ele, femeile de acasă, care se uită la știri și la campanii în care văd doar un tip, cumplit, e drept, de violență fizică, cu ochi vineți și picioare în burtă, dacă ar identifica și celelalte tipuri de abuz ar spune nu și ar ieși mult mai repede, iar procesul de recuperare ar fi mult mai rapid și, poate, ar lăsa loc și de „bună ziua” în relația lor.

Când am citit despre tipurile de violență, mi-am dat seama că am trăit toate tipurile de abuz, mai puțin cel spiritual. Am fost furioasă atunci și am realizat ulterior că femeile au nevoie de asta, de furie, ca să se poată rupe.

Au mai fost câteva situații în care m-a și lovit, iar ultima dată s-a întâmplat destul de rău. Am să-ți povestesc.

S-a întâmplat într-o zi când eram acasă, cu băiețelul în brațe, trebăluind ceva. Ne-am luat la ceartă iar partenerul meu, după ce că mă descurcam destul de greu cu toate, a găsit de cuviință să-mi ia un braț de haine pe care abia le strânsesem de pe sârmă și să le arunce pe jos. Când le-am văzut întinse pe o podea murdară, după ce știam cât de greu mi-a fost, cu copilul în brațe, să le iau, să le strâng, să le așez, o furie strașnică mi-a întunecat mințile: „adică, tu îți bați joc de munca mea?”

O dată cu aceste gânduri am reacționat și l-am împins. Da, eu am făcut asta! L-am împins, iar el s-a întors și m-a lovit atât de tare încât am zburat în aer un metru și ceva în spate, încât îmi puteam vedea picioarele cum plutesc în fața mea, din inerție.

M-am lovit cu spatele de un colț de perete și am căzut.  Fetița a ieșit de la baie, s-a așezat peste mine să mă protejeze și a urlat la el: „nu te atinge de mama!”

Eu eram șocată, el era șocat, iar în clipa aceea am zis: „Gata! Până aici!” Ce a urmat după aceea și care este secretul faptului că de data asta am reușit să ies este faptul că îmi făcusem între timp un plan. Un avocat m-a învățat să nu fug cu ce am pe mine, să scot actele din casă, un certificat de căsătorie, un certificat de naștere a copiilor, să-mi iau bunurile de valoare, chiar dacă eu nu aveam așa ceva, pe scurt să fac toți pașii de care am nevoie să pot ieși din relație.

Loredana, împreună cu actulul ei soț și cei doi copii

Mi-am făcut acest plan, am chemat poliția să asiste la întreg episodul, fiindcă știam dintr-un episod trecut, când am încercat să plec cu copiii, el m-a oprit la poartă, mi-a smuls un copil din brațe, m-a împins afară, mai ales că partenerul meu știa că nu voi pleca fără copii. De fapt, la fiecare ieșire, am învățat să fac lucrurile mai bine.

Cum de nu te-a convins să te întorci? A mai încercat?

Loredana Kaschovits: Absolut. Cred că la doi ani după ce am plecat el încă spera și transmitea mesaje de împăcare. Dar nu a mai reușit să mă convingă fiindcă înțelesesem și eu că i-am dat atâtea ocazii să se schimbe, dar le-a irosit. De fiecare dată când m-am întors la el am făcut-o cu speranța că va fi mai bine, iar promisiunile pe care le-a făcut, chiar dacă pe unele a încercat să le țină, de cele mai multe ori s-au pierdut pe drum.

Am înțeles că el nu avea să se schimbe și, mai ales, că nu de mine depindea schimbarea lui. Acela a fost momentul esențial de conștientizare, că nu era treaba mea să-l schimb.

Mai ales că eu am trăit toate ciclurile violenței, de la palmă la pumn, exact așa cum spun bătrânii.

Acum, eu vorbesc cu femeile și le povestesc despre aceste cicluri și evoluții; nu pentru că sunt Nostradamus, ci pentru că așa arată profilul agresorului. Iar beneficiarele, când văd că se întâmplă ce le spunem, încep să aibă încredere în noi și realizează că nu există mijloc ca lucrurile să devină mai bune. Uneori le spunem și asta: „dacă ai nevoie să te întorci în relația ta, să te convingi că el se schimbă sau nu, atunci du-te!” Le dăm, le redăm puterea de a alege. Până la urmă, e viața lor  la mijloc și procesul lor de transformare, iar acesta trebuie să decurgă așa cum ele simt.

Cum i-a afectat pe copii? Sau pe mama ta, fiindcă impactul acestor evenimente este trans-generațional?

Loredana Kaschovits: După ce am ieșit din relație, m-am angajat, m-am pus pe picioare, a fost nevoie să o ajut pe mama să facă același lucru și să iasă din relația cu tata. Îl iubesc pe tata, fără îndoială, chiar foarte mult, dar alcoolul îl adusese într-o stare de degradare teribilă și deja ajunsese să-i pună viața mamei în pericol.

I-am dat un avertisment lui tata, i-am spus că voi face tot ce e posibil pentru a o scoate pe mama din relația cu el, dacă va fi nevoie, mai ales că făceam deja asta cu alte beneficiare. Tata părea că înțelege, dar nu a fost așa, iar la următorul eveniment mama avea bagajul făcut, a venit la mine, a locuit cu noi aproape 2 ani, am ajutat-o să-și găsească un job și să devină independentă.

Nu am vrut niciodată să caut vină. Știu că și el, și ea au părțile lor de responsabilitate și nu la mine trebuie să se facă judecata. Ce pot eu să fac este să-l sprijin pe acela care vrea să rupă cercul violenței.

Acum tata are o relație cu o femeie, cu care se înțelege bine, care poate să-l țină în frâu și cu care e fericit. Iar mama este și ea liniștită. Or, doar asta contează.

Copiii și-au dorit tot timpul ca noi să ne împăcăm. Am fost foarte fermă cu acest mesaj, ceea ce am învățat în terapie: „orice ați face voi, eu nu mă voi împăca cu tatăl vostru!”. A fost nevoie să le repet până când au înțeles că eu sunt împăcată cu decizia mea, iar această hotărâre aparține adulților și nu-i privește nicicum pe ei. Le-am explicat că ei sunt liberi să meargă la tatăl lor și au făcut acest lucru, fără nicio legătură cu relația mea cu el. Am mai întâmpinat o dificultate când copilul cel mic ajunsese să fie obraznic, să se poarte foarte urât cu actuala soție a tatălui lor, o femeie extraordinară, moment în care am intervenit și l-am pus la punct pe fiul meu. I-am interzis să se poarte urât cu ea și să admită faptul că avea grijă de ei și că se purta minunat cu ei.

Cum te-ai asigurat că următoarea relație nu va fi una abuzivă, că semnalele tale vor fi cele corecte, că vei păstra niște limite de neîncălcat?

Loredana Kaschovits: Am făcut un exercițiu care s-a dovedit foarte util: să-mi pun pe hârtie ce fel de partener îmi doresc, cum vreau să fiu tratată de bărbatul de lângă mine și cum aveam să îl tratez eu. Am știut că atunci când va veni îl voi recunoaște, fiindcă știam ce așteptam de la el. În plus, eram foarte hotărâtă ca imediat ce voi identifica semnale de abuz să discut cu el, iar dacă principiile noastre nu se mai aliniau să iau în calcul și o separare.

Am înțeles că nu ajută să fii disperat, fiindcă atunci când ți-e teamă atragi agresori și m-am concentrat pe ce aveam de făcut ca să reușesc. Nici nu mi-am permis să mă uit la toată durerea prin care treceam ca să ajung acolo unde îmi doream.

De data asta nu-mi mai era teamă și mi-am spus: dacă am reușit să plec cu un ghiozdan în mână și cu doi copii după mine și acum sunt într-o situație mult mai bună, adică am o afacere pe care o gestionez, niște venituri constante, pot reuși. Am fost și în situația în care beam apă să treacă foamea, știu cum e acolo și, dacă era cazul, puteam să mă întorc și să rezist. Dar important pentru mine era să fiu bine, să fiu apreciată, respectată.

Există asociații care au programe asumate pentru victimele violenței domestice, există proiecte de lege, niște politicieni care au grijă să ducă la bun sfârșit proiectul, partenerul nostru din acest proiect, Fundația Vodafone România, a lansat o aplicație care să vină în sprijinul victimelor violenței domestice, Melania Medeleanu, Zi de Bine și partenerii ei pun la punct ideea de a oferi femeilor care au obținut un ordin de protecție un dispozitiv de alarmă deghizat într-un obiect banal, alte asociații au lansat cuvântul, parola pe care victima o poate rosti în anumite medii, iar acesta este codul că are nevoie de ajutor imediat.

Iată o multitudine de opțiuni. Dar când ești acolo, captiv în propriile spaime și neputințe, unde te orientezi să ceri ajutor, ce faci, ce anume îți dă curaj să ceri sprijin?

Loredana Kaschovits: Nu de multă vreme ne-a căutat cineva din departamentul de HR al unei firme cu un caz ce i se părea suspect. Deci există oameni cheie care pot sesiza ceva, pot să ia deoparte victima, pot pune întrebările potrivite astfel încât să descopere și să o ghideze către cineva care le poate fi de ajutor.

În cazul de mai devreme, expertul de la HR a primit o cerere de la o angajată prin care aceasta solicita să rămână în concediu, cu 75% din salariu, pentru a avea grijă de copii.

Expertul a cerut documente doveditoare. Când a primit actele, a găsit și o decizie de divorț din care reieșea că cei mici se aflau în grija tatălui, iar mama era evacuată din casă. În aceste condiții, cererea ei se dovedea neîntemeiată.

Desen semnat de o fetiță de 12 ani, fiica uneia dintre beneficiarele Asociației Luthelo

Expertul a cerut mai multe detalii, a vorbit la telefon cu angajata, iar din vorbă în vorbă a aflat toată povestea și a luat legătura cu noi. În aceeași zi am stabilit o întâlnire, pentru că doamna își dorea să se vadă cu noi, agresorul nu era acasă, deci nu era un pericol pentru ea, am mers mai departe de casă, fiindcă vecinii aveau camere de supraveghere, iar în secunda doi agresorul ar fi aflat că am ajuns la partenera lui, am luat toate documentele de care aveam nevoie, am semnat un contract și acum stabilim o strategie. Vrem să discutăm cu avocații despre riscuri, despre ce se poate întâmpla dacă pleacă cu copiii, dacă lasă copiii acolo și pleacă fără ei, deci trebuie să vedem care este cea mai bună variantă pentru ea și să o discutăm, fără nicio presiune asupra ei, fiindcă dacă punem presiune pe ea nu facem decât să ne transformăm în agresori.

Până atunci ne asigurăm că au alimente, că au hainele de care au nevoie copiii, că fetița cea mare, foarte talentată la desen și care exprimă în lucrările ei povestea pe care o trăiește, primește de la noi toate instrumentele de desen de care are nevoie pentru a continua să deseneze și am facilitat terapie remote pentru mamă și pentru ea.

Am început să facem lucruri pentru ea chiar dacă nu este încă ieșită din relație. În plus, am asigurat-o că dacă va fi evacuată, conform ordinului prevăzut în hotărârea de divorț, ea va avea un loc unde să meargă, să fie în siguranță. Dacă va ieși din relație noi va trebui să îi găsim o chirie, un job în localitate fiindcă i-ar fi imposibil să facă naveta până în localitatea unde lucrează acum, va trebui să găsim școală pentru copii, unde să fie înscriși și să vedem ce se mai poate face prin proces: stabilirea domiciliului copiilor la mamă. Putem face multe, dar le luăm pe rând.

Desen semnat de o fetiță de 12 ani, fiica uneia dintre beneficiarele Asociației Luthelo

Cred că suntem datori să încercăm și să ne așteptăm că putem cere ajutor dintr-o direcție iar de acolo să nu obținem altceva decât un nu, dar asta nu înseamnă că ușile sunt închise definitiv. Dimpotrivă, există oameni de încredere, asociații care ne pot sprijini și este foarte important să vorbim despre ce ni se întâmplă.

Foarte multe femei nu vorbesc pentru că se tem să nu fie judecate, să nu fie arătate cu degetul sau să piardă orice sprijin. Și preferă să tacă.

Dar în momentul în care prind curaj și vorbesc, ușile încep să se deschidă.


Când viața bate filmul, este timpul să ceri ajutor.

Descarcă aplicația Bright Sky RO și află ce poți face atunci când tu sau cineva apropiat ție vă confruntați cu violența domestică.

Bright Sky RO este o aplicație mobilă gratuită, lansată de Fundația Vodafone România , în parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociatia Code for Romania,  cu scopul de a oferi asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice, sau celor îngrijorați de siguranța cuiva cunoscut sau a unui membru al familiei.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO