„M-am născut într-o familie privilegiată și vreau să „plătesc” pentru asta”. Cine este Flavia Matei, tânăra care a cunoscut activismul odată cu discriminările austriecilor
Pe timișoreanca Flavia Matei o găsim la Viena, foarte implicată în viața organizației „DREPT pentru îngrijire” a lucrătoarelor românce din branșa îngrijirii la domiciliu 24 de ore din 24. Se zbate pentru cauza migranților în general și a femeilor care îngrijesc bătrâni, în special. Le numește colege, deși profesional, nu are nicio legătură, fiindcă Flavia este arhitect.
A urmat trei ani de arhitectură la Timișoara și după cum spune, la un moment dat, a simțit că vrea să se îndrepte spre o altă direcție, că acest domeniu nu i se potrivește și de aceea trebuie să caute alternative profesionale. A luat în calcul să se lase de școală sau să-și ia lumea în cap, adică să ia un an de pauză și să plece la Viena, într-o țară a cărei limbă nu o cunoștea deloc. Anul pregătitor și obținerea atestatului lingvistic i-au dat aripi, determinând-o să continue, totuși, arhitectura, dar, la alte standarde.
Privind în urmă, spune că studiul în capitala Austriei nu a fost foarte dificil prin prisma faptului că nu a avut de plătit taxe de școlarizare, dar cu toate acestea a existat stresul legat de cheltuielile de fiecare zi. Acestea au fost acoperite cu sprijinul părinților care au dus greul în toți anii ce au urmat. Văzându-se cu diploma în mână a căutat un job pe măsură, dar făcând parte din categoria migranților est europeni a simțit pe propria-i piele acest dezavantaj. Proiecția din mentalul colectiv românesc către Occidentul unde curg râuri de lapte și miere, pentru Flavia, s-a risipit în două zile.
La Viena, arhitecta timișoreancă Flavia Matei, trăiește intens viața profesională, e o voce în rândul activistelor din domeniul social și de șase luni, fericita mămică a unei fetițe. Spune că nu corespunde profilului de mamă clasică și încă învață să jongleze cu toate pentru a face față cu brio provocărilor. Simte că s-a născut cu o doză foarte mare de noroc, într-o familie care are securitate financiară, securitatea unei locuințe, că nu a avut lipsuri de niciun fel și i-a fost oferit un standard de viață ridicat.
Flavia Matei, cum te-a primit Viena? Cum te-ai simțit ca migrant est european?
Realitatea e cu totul alta aici, unde trebuie să te zbați pentru orice, așa că eu foarte repede mi-am învățat locul în societatea austriacă. Ca tânăr absolvent nu știi nimic, nici ce drepturi ai, nici cum să negociezi, ce înseamnă plată decentă, iar când am obținut primul job mi s-a părut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior! Că e oportunitatea vieții mele fiindcă trimisesem peste 100 de CV-uri și am fost bucuroasă că am ajuns într-un birou de arhitectură.
Care au fost greutățile de care te-ai lovit?
Ca arhitect debutant m-am lovit din prima de inegalități, precum munca „aproape” la negru și greutatea obținerii unui contract de muncă just, ore suplimentare neplătite, program non stop sau în weekenduri în caz de predare a unei lucrări. Pas cu pas, odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama de nedreptățile care mă deranjau și am început să prind glas. Am învățat să îmi impun reguli în ceea ce privește abuzul la locul de muncă, refuzul unor condiții neconforme, plăți incorecte.
Și acum ce faci în Austria?
După perioada de tranziție în care am lucrat într-un birou de arhitectură, proiectare de construcții civile, locuințe și alte edificii cu funcțiuni publice, cu materiale sustenabile și energie recuperabilă, am ajuns cadru didactic la Universitatea din Linz. Mi-am dat seama că sunt atrasă de catedră, îmi place să predau, să fiu permanent în mijlocul tinerilor. Predau proiectare la master (internațional) la Institutul BASEhabitat, Facultatea de Arhitectură a Universității de arte și design din Linz, focusat pe sustenabilitate socială și de mediu. Lucrez cu materiale de construcții sustenabile, în contexte sociale pentru comunități vulnerabile.
Cursurile sunt predate online de la debutul pandemiei dar, perioade îndelungate de timp, semestrial, de două sau trei ori pe săptămână, făceam naveta cu trenul.
De ce cu trenul?
Sunt o ecologistă convinsă și nu folosesc mașina decât dacă e neapărat necesar! Cu trenul mi se pare varianta cea mai practică – o oră dus și întors, e un timp al meu în care pot lucra, îmi verific mesaje, răspund la e-mailuri, mai completez subiecte pentru curs.
Cum ai ajuns la de la arhitectură la activism?
Activismul mi se trage din perioada studenției când am fost impresionată de militantismul colegilor mei germani alături de care împărțeam apartamentul și care m-au inspirat.
Am abandonat ideile neo-liberale pe care le aveam de acasă, devenind o înfocată susținătoare a solidarității sociale. Împreună cu tinerii germani am participat la diferite proteste pe teme ale drepturilor omului, am susținut cauza Roșia Montană de la Viena. Tot ce am învățat despre activism a fost departe de țară. De altfel, acest lucru îl împart cu soțul meu. El o face, însă, într-un mod mai profesionist pentru că lucrează la GreenPeace acolo unde coordonează proiecte de mediu.
În ce campanii te-ai mai implicat?
Am mai fost implicată în campania „Sezonieri”, pornită de sindicatul agricol din Austria. Am mers în câmp unde lucrau diverși sezonieri, între care și români, pentru dialog și distribuirea de materiale informative, căutând eventuale cazuri de abuz și exploatare. Din postura de imigrant, m-am lovit de foarte multe ori de discriminare în diferie forme, dar, sigur că asta depinde și de clasa socială sau poziția ocupată.
De ce te implici în aceste campanii?
Sunt conștientă că acesta este un privilegiu în lumea în care trăim și că foarte mulți oameni nu se bucură de așa ceva și atunci dacă eu am privilegiul ăsta, mi se pare că e de datoria mea să ajut alți oameni care nu-l au. Mi se pare că e chiar o obligație pe care toți oamenii din poziția asta trebuie să și-o asume și să „plătească” pentru ea în sensul de implicare activă pentru mai multă dreptate în societatea noastră.
Acest interviu este semnat de Adriana Baghiu, un om frumos care face parte din comunitatea LIFE.ro. Atunci când Adriana ne-a scris că are o poveste pe care vrea să o împartă cu noi am răspuns imediat cu bucurie. Iar povestea Ramonei Sav este una inspirațională, un copil care a avut curaj să-și urmeze visul. Mulțumim Adriana Baghiu că ne-ai făcut cunoștință cu ea. Și ne bucurăm că ești alături de noi.
Dacă ai și tu o poveste inspirațională care crezi că merită publicată dă-ne de veste.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
