Mai bine luptăm astăzi, decât să ajungem să suferim toată viaţa. Ines: „Nu există familie tradiţională, familie este acolo unde te simţi acasă”

Ştiu că nu e uşor. Trăim într-o ţară tradiţionalo-patriarhală cu o mare comunitate de oameni profund religioşi. Încă ne luptăm pentru ca religia să nu mai fie impusă. Şi pentru ca sexul să nu mai fie tabu.

În acest context, nu pare de mirare că a apărut această iniţiativă a unor oameni care, susţin ei, sprijină familia tradiţională (ironic concept, aş spune). Coaliţia pentru Familie a stârnit această discuţie, iar Partidul Social Democrat pare că şi-ar dori să o continue (să sperăm că nu).

Şi cu toate acestea, mie, încă, nu îmi vine să cred. Chiar ne dorim să ne îndepărtăm şi mai mult de ţările civilizate? Nu putem învăţa nimic din faptul că 25 de ţări au legalizat deja căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Şi nu par să ne fi convins absolut deloc campaniile făcute peste ocean.

Mai mult decât atât, ajungem să ne judecăm la CEDO pentru a ne fi recunoscute căsătoriile pe care le facem în afara ţării, în contextul în care ţări precum Armenia sau Israel le acceptă deja.

Mai avem foarte mult pentru a ajunge să fim la fel de deschişi, de înţelegători şi de umani ca ei. Până la urmă noi ne luptam să ieşim de sub regimul lui Ceauşescu în timp ce ei, danezii, legitimau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Însă, parcă ar trebui să începem acest drum lung pe care îl avem în faţă, nu să închidem uşa, ferecând-o cu mii şi mii de zăvoare.

Astăzi îmi pare că noi ne zbatem cu acest referendumul, în timp ce alţii se încurajează şi se sprijină reciproc. Aşa că, eu, îţi spun, ţie, celui care citeşti acest articol şi te regăseşti în aceste trăiri: nu eşti singur. 

Ce am învăţat eu din acest video (făcut într-o altă lume decât moderna America)? Că ar trebui să fim mai curajoşi. Şi să vorbim mai mult despre aceste lucruri. 

Aşa că, după această introducere puţin înverşunată (să îmi fie cu iertare, dar e un subiect sensibil pentru care aş prefera să lupt azi, decât să sufăr toată viaţa), aş vrea să vă prezint o poveste care ne arată că se poate. Şi care ne transmite, la rândul ei, că „dragostea e dragoste”.

Ines şi Alexandra au plecat acum acum cinci ani în Germania. La doar un an de când îşi începuseră relaţia. Se cunoscuseră, aşa cum o facem cei mai mulţi dintre noi, datorită cercului de prieteni – stăteau în aceeaşi localitate, iar Ines o cunoştea deja pe sora mai mare a Alexandrei. Au luat drumul Germaniei atunci când mama lui Ines, stabilită deja acolo, a divorţat şi avea nevoie de ajutor. Aşa că, şi-au făcut bagajele şi au plecat împreună.

Ines are un copil dintr-o altă relaţie.

Atunci când a realizat relaţia în care era mama lui a întrebat. Şi a primit explicaţiile de care a avut nevoie pentru a înţelege că „dragostea e dragoste, nu contează sexul, iubeşti persoana în sine”, aşa cum spune Ines. Lucas are o relaţie foarte faină cu Alexandra, mai ales acum că este mai mare (face 12 ani în curând), „o ascultă şi a înţeles că dacă eu nu sunt acasă, ea este părintele”. Învaţă la o şcoală publică şi acum vrea să devină pompier (visurile lui de viitor se schimbă foarte des, aşa că, nu pare o decizie foarte serioasă acum).

La început, nu au crezut că o să ajungă să rămână atât de mult în Germania – „am zis că stăm patru ani, până intră cel mic în clasa a cincea, dar apoi, ne-am hotărât să rămânem aici … ca să nu o mai luăm din nou de la zero într-o altă ţară”. Iar copilul „s-a adaptat cel mai repede, le-a luat ca atare … avea doar 5 ani când am venit aici”.

Muncesc mult, dar sunt împăcate că trăiesc într-o ţară liniştită, nebirocratică, curată. Au luat-o de jos şi au ajuns să fie respectate. La început, Ines lucra într-un restaurant, iar Alexandra într-un hotel. Între timp au avansat – Alexandra, administrator al hotelului, iar Ines a ajuns de la un simplu angajat care nu vorbea mai deloc germană, să fie restaurant manager la trei filiale. În timp, pentru că avea nevoie de ajutor, a rugat-o pe Alexandra să o ajute şi acum lucrează în acelaşi loc. Cu toate astea, Ines este sinceră „uşor nu este, totuşi suntem într-o ţară străină, dar te adaptezi”. Aşa că, acum au ajuns să spună – „pentru noi, acasă este aici”.

Am contactat-o pe Ines atunci când ne-am hotărât să facem această campanie. Am reuşit să vorbim pe Facebook şi asta pentru că munceşte foarte mult. Şi am fost curioasă cum este şi cum le este acolo – într-o ţară civilizată, occidentală în care nouă, de aici, ni se pare că există #respect.

La noi relaţiile între persoanele de acelaşi sex şi, mai ales, familii cu copil/copii  nu sunt atât de deschise. Sunt curioasă cum este în Germania – mai ales acum că a devenit legală căsătoria între persoane de acelaşi sex?

Ines: Este un subiect foarte deschis. Poţi să vorbeşti la şcoală sau oriunde. Nu trebuie să te ascunzi cu nimic.

Mai ales că acum este legal şi, având in vedere ca sunteţi de atât de mult timp împreuna, în buna tradiţie românescă, v-aţi gândit şi la căsătorie?

Planuri au fost, dar am ajuns la concluzia că un act în plus sau în minus, nu contează. Dacă eşti om, poţi să trăieşti cu cineva şi fără acel act. Iar dacă te desparţi, poţi să împarţi cele cinci lucruri şi fără acel act. În schimb, am vrea să mai facem un copil şi dacă ajungem acolo, atunci o să încercam sa facem ceva înainte ca să poarte numele amândurora.

Cum v-aţi gândit să faceţi asta?

Aici există clinici foarte ok, poţi să alegi cine să îţi fie donator – ce ochi să aibă, ce talente. Şi tot tu eşti cea care decide care vrei ca donatorul să aibă apoi vreo relaţie cu copilul tău, evident dacă şi el ar vrea asta.

Şi pentru că le-am cunoscut acum, în prag de referendum, evident că a trebuit să le întreb câte ceva şi despre asta.

Ines, ce părere ai despre referendum?

Eu sper să se schimbe şi în România ceva, să ajungem să schimbăm şi noi legea (în sensul în care a schimbat-o Germania), deşi sunt foarte mulţi încuiaţila cap.

Dar ce părere ai despre acest concept: familie tradiţională?

Nu există familie tradiţională, familie este acolo unde te simţi acasă. Indiferent cine te aşteaptă acasă – femeie sau bărbat.

Te duci la referendum?

Nu