Mia Scarlat, mamă pentru 170 de copii: povestea emoţionantă a femeii care a salvat copiii din canale

Să poţi presăra în drumul vieţii tale frumosul şi binele, ca să-ţi dea sens şi valoare. Să salvezi vieţi. Asta te face liber şi fericit…

Am plecat răvăşită din casa lor, dar cu un gust de plinătate a vieţii. Deoarece copiii subteranului, în toată trauma şi decăderea lor, ne pot ridica pe noi la lumină. Zilele şi nopţile trăite în canale, muşcaţi de şobolani şi atacaţi de gândaci, în frig şi fără hrană sunt parte integrantă din existenţa acestor copii. Pentru unii dintre ei, întoarcerea la viaţă a venit prin gestul salvator făcut de Mia Scarlat. Mia este îngerul lor păzitor de mai bine de 25 de ani. Cum vor reuşi aceşti copii să-şi vindece rănile unui trecut tragic?

Casa din canale

Se întâmpla la începutul anilor ‘90 când Mia Scarlat împreună cu soţul ei au intrat în subteranele Bucureştiului. Aflaseră că pe acolo trăiesc mulţi copii condamnaţi deja la mizerie, înfometare şi degradare.

Au coborât în infern, dar spiritul lor a urcat spre lumină. Iar povestea ei începe devreme, în copilărie.

Mia Scarlat este unul dintre copiii care s-a născut într-un context de viaţă nefericit, care a experimentat foamea, durerea, lipsa siguranţei şi a iubirii. Din cauza durerii, a trecut prin depresie şi dorinţă de sinucidere la 12 ani. „Eu nu am avut niciodată o păpuşă sau un brad de Crăciun”, îşi aminteşte cu nostalgie.

Te-ai gândit vreo clipă cum ar fi fost pentru tine dacă te-ai fi născut în sărăcie cruntă? Cum ai fi rezistat, ce alegeri ai fi făcut? Eu mi-am imaginat şi m-am cutremurat. Îi înţeleg suferinţa trecutului şi îi admir dăruirea, implicarea, iubirea şi toate eforturile puse în acest proiect: „Mia’s Children”. Şi nu e o Casă de copii oarecare, este una care transformă vieţi, este, de fapt, misiunea destinului ei.

Vă invit să ascultaţi mărturiile ei şi ale copiilor salvaţi în filmul care însoţeşte acest articol:

Stropul de azi poate deveni mai târziu o imensă binecuvântare pentru altcineva

Mia Scarlat a salvat peste 170 de suflete. Spune că ar fi dorit şi mai multe dacă ar fi putut. Şi-a pus locuinţa personală la dispoziţia copiilor recuperaţi de pe stradă, de prin clădiri abandonate, iar când spaţiul lor a devenit neîncăpător un binefăcător le-a donat un teren şi le-a construit o casă mare. Familia Smaranda este cea care a pus totul la dispoziţie. „Aceşti oameni minunaţi au înţeles că nu e totul să păstrezi bogăţia, prosperitatea doar pentru tine. Stropul de azi poate deveni mai târziu o imensă binecuvântare pentru altcineva. Să poţi presăra în drumul vieţii tale frumosul şi binele, ca să-ţi dea sens şi valoare. Să salvezi atâtea vieţi. Asta te face liber şi fericit”, spune cu bucurie Mia Scarlat.

Fiul doamnei s-a căsătorit cu o tânără salvată în copilărie de pe străzi. Sunt devotaţi acestui proiect şi lucrează împreună cu mama lor.

Tanti Mia, mamă pentru 37 de copii

Când am păşit în Casa „Mia’s Children” era linişte deplină, credeam că cei mici dorm. Nici vorbă, se uitau liniştiţi la desene animate. Erau relaxaţi şi zâmbitori. Nimic din această stare nu vorbeşte despre traumele prin care au trecut aceşti copii.

Unii au fost abandonaţi de mamă imediat după naştere, lăsaţi pe o bucată de carton în parc sau pe la vreo uşă. Alţii au fost scoşi din subsolul vieţii, scăpaţi de foame şi de sărăcia familiilor în care s-au născut.

Copiii mai mari îşi cunosc trecutul. Li s-a spus ce s-a întâmplat cu ei tocmai pentru a integra mai bine, pentru a vindeca. Cu toate că unii mai au coşmaruri noaptea chiar şi după 10 ani de la abuzurile prin care au trecut, procesul de integrare, de transformare este unul miraculos. Iar aceşti copii au învăţat să ierte şi să iubească. Pare greu, nu? Pentru noi, care de nenumărate ori ne plângem de nimicuri, este o puternică lecţie de viaţă.

„Copiii mei îi înţeleg pe cei care sunt îndureraţi la şcoală, ei îmi aduc acasă copiii nefericiţi, ei duc la şcoală rechizite sau mâncare pentru cei care nu au, ei doresc să dăm copiilor din spitale, din alte Case de copii din jucăriile noastre, ei vor să mergem în sate. Tot ce dai de fapt se întoarce către tine cu atât de multă bucurie. Devenind săracă, dând tot, am descoperit cât sunt de bogată şi cât de fericită pot să fiu”, îmi spune mama Mia.

A văzut lumina din exterior abia la vârsta de 5 ani

Unul dintre copii îşi aminteşte că a văzut pentru prima dată soarele abia la 5 ani. Până în acel moment a trăit doar în beznă, în subsolul unei case abandonate. Puştiul are un chip atât de frumos, de senin şi plin de bunătate că aproape îmi dau lacrimile. Are planuri mari de reuşită în viaţă, îi place să înveţe şi vrea să ajungă departe.

Mama Mia îmi povesteşte ce înseamnă să vezi puţin mai încolo de propria ta persoană, să te preocupe şi nevoile celorlalţi: „Aceşti tineri, smulşi din mediul acela şi ajutaţi să se descopere pe sine, înconjuraţi cu dragoste, cu standarde pe care ei să le poată înţelege, ajung oameni de mare valoare”.

Dacă Dumnezeu a făcut cu mine asta, vă daţi seama, aceşti copii cât de mult bine vor întoarce

Am petrecut mai multe ceasuri la „Mia’s Children”. Copiii îmi spun că se simt apăraţi, îngrijiţi şi mai ales iubiţi. Cât de mult am putea amplifica binele făcând cu toţii aceste lucruri!

Mama Mia este extrem de atentă la nevoile celor mici. Îi priveşte cu atenţie şi din privirea lor ştie dacă acolo este mai multă durere, ştie când sufletul lor se vindecă.

Mănâncă împreună, se roagă împreună, petrec tot timpul împreună. După şcoală, iau lecţii de pictură, teatru, dans, muzică. Mare parte din tablourile din casă şi pereţii din hol sunt pictaţi de copii. Totul are o poveste aici.

Unii oameni sunt mai egoişti, nu prea dăruiesc; dar dacă noi îi ajutăm ei se pot schimba

Pe Matei l-au găsit abandonat într-un parc la scurt timp după naştere, atacat de gândaci.

De 13 ani învaţă ce este bine şi rău. Mă introduce în istoricul picturilor de pe pereţii casei, de la parter până la ultimul etaj. O face cu dăruire şi cu talent, vrea să devină actor.

„Totul începe în subteran, acolo unde cei mai mulţi dintre noi ne-am născut. De acolo se urcă în natură, învăţăm ce este lumina zilei şi mediul înconjurător. La etajul următor noi descoperim copilăria şi ce este jocul, ne descoperim pe noi.”

Se întoarce la repetiţii, vrea să meargă cu un spectacol de teatru în mai multe locuri unde sunt copii defavorizaţi sau bolnavi. Vrea să-i ajute, să întoarcă binele primit, să dăruiască viaţă.

„Mă simt foarte fericită pentru că am descoperit arta desenului, picturii, dansului, muzicii”, zâmbeşte Petruţa. O frumuseţe exotică, o adolescentă foarte talentată la desen, plimbată de la vârsta de doar 7 luni prin multe Centre de Plasament. Ar vrea să devină arhitect sau pictor, se mai gândeşte pe parcurs.

O întreb pe Petruţa cum percepe lumea în care trăim acum? Răspunsul ei mă năuceşte. “O văd foarte frumoasă, chiar dacă se întâmplă multe lucruri rele. Şi ştiu că o putem schimba.” Cum anume? Aflaţi răspunsul ei complet în interviul din film.

Nicoleta s-a născut într-un subsol, a trăit în condiţii dificile. De la un Centru de Plasament a ajuns la „Mia’s Children” iar acum este studentă la Conservator. Dorinţa Nicoletei este să înfiinţeze un cor pentru copiii defavorizaţi.

Merge încrezătoare în viaţă. „Nu toţi oamenii sunt ca tanti Mia, dânsa e un înger pentru noi. Îmi doream de mică să ajung la o facultate de muzică, nu credeam că voi ajunge, dar cu ajutorul lui tanti Mia, visul mi s-a împlinit. Şi vreau să-i mulţumesc pentru tot ceea ce face pentru mine. Mulţumesc, de asemenea, Cameliei Mirea şi Laurei pentru suportul financiar şi îndrumare. Precum şi dirijorilor noştri Voicu Popescu, Răzvan Rădos şi doamnei Faur care ne ajută la pian.”

Monica a fost părăsită de tată pe când avea 3 ani. „Mama nu avea cum să ne crească pe mine şi pe fraţii mei, ne era extrem de greu. Astfel că toţi cei 5 fraţi am venit la tanti Mia.”

Pe mama ei o vede destul de des, nu a rupt legătura cu copiii ei şi vine să ajute la bucătărie. De tatăl lor nu mai ştie nimic. A dispărut total din viaţa acestor fiinţe minunate.

Se gândeşte să se facă medic sau învăţătoare. Motivul îl înţelegem noi.

Până nu-i vom înţelege pe cei din jurul nostru, nu vom putea să apreciem propria fericire

Mia Scarlat a învăţat să ierte. Dacă nu ar fi trecut prin durere nu ar fi avut puterea să înţeleagă atât de bine şi nici nu ar fi avut curajul să înfrunte obstacolele.

„Trăiesc într-o stare de fericire care nu este pământeană. Dar în acelaşi timp sunt conştientă şi preocupată de nevoile lor; să fac rost de pâine, de îmbrăcăminte, de medicamente etc. Până nu-i vom înţelege pe cei din jurul nostru, nu vom putea să apreciem propria fericire.”

Îmi spune cu mare seninătate că şi-a împlinit scopul vieţii.

„Am o familie minunată, prieteni extraordinari, ce altă onoare să mi se facă decât aceea de-a dărui celorlalţi din tot ceea ce am primit. Nu aş putea să am linişte şi pace dacă nu împart tot ceea ce am cu copiii mei. Asta este fericirea mea. Odată ce eşti atins de iubire, nu poţi decât să dăruieşti iubire.”