Pin&Trip: cuplu de digital nomazi care au „19 țări vizitate cu van-ul”
Sari la conținut

Cât de mult vă planificați traseele și cât de des luați decizii spontane în privința destinațiilor?

Pin&Trip: Sunt două aspecte importante când vine vorba de planificare.

Când călătorim în stil clasic, cu avionul, avem un program extrem de bine organizat, și asta pentru că în călătoriile cu avionul mergem de obicei în vacanță, iar zilele de concediu sunt limitate. Totul este planificat în detaliu: biletele de avion sunt cumpărate cu luni în avans, cazările rezervate imediat după ce avem transportul asigurat, iar intrările la obiective sau excursiile sunt achiziționate de asemenea din timp. Tot itinerariul este stabilit pe zile, știm în orice moment unde și cât stăm într-un loc anume. Plecând cu “temele făcute” de acasă și cu un plan bine pus la punct, putem evita surprizele neplăcute. Iar până acum această abordare a funcționat de minune și am avut doar vacanțe superbe! De altfel, asta îndemnăm și cititorii articolelor noastre de pe blogul pinandtrip.com să facă: să se organizeze din timp și cu siguranță vor avea parte de vacanțe frumoase!

Ei bine, când vine vorba de călătoriile cu van-ul, abordarea este cu totul diferită, aici ne permitem să fim flexibili. Avem în minte o destinație și un posibil traseu, știm perioada în care vom fi pe drumuri, când plecăm și când trebuie să ne întoarcem, dar nu avem nimic stabilit de dinainte: unde ne vom opri și vom campa, ce vom vizita sau cât timp vom rămâne într-un loc – decidem toate acestea pe moment.

Flexibilitatea este necesară, deoarece trebuie să ținem cont de mai multe aspecte. În primul rând, nu suntem în vacanță – lucrăm full-time, cu program obișnuit de 9-5, ceea ce ne limitează timpul și energia pentru explorare. În timpul săptămânii ne deplasăm mai puțin, iar weekend-urile sunt dedicate exclusiv vizitelor și excursiilor.

Apoi, un alt factor esențial este vremea. De exemplu, în Norvegia, ne doream neapărat să facem traseul Trolltunga, dar a trebuit să așteptăm aproape o săptămână pentru o zi cu soare.

Nu în ultimul rând, trebuie să ne adaptăm și la nevoile van-ului. Oricât de frumoasă ar fi o parcare sau un loc anume, dacă rămânem fără apă și provizii, trebuie să ne reorganizăm. La fiecare 2-3 zile, trebuie să ne ocupăm de treburile casnice, ceea ce consumă timp și influențează ritmul călătoriei noastre.

Pin&Trip
Pin&Trip

Cum e interacțiunea cu localnicii? Ați avut parte de momente în care ospitalitatea oamenilor v-a impresionat?

Pin&Trip: În experiența noastră de călătorii cu vanul, interacțiunile cu localnicii au fost, în general, bune. Peste tot ne-am simțit bine primiți și nu am avut probleme sau senzația că am fost tratați ostil.

Desigur, suntem întotdeauna atenți unde mergem, unde parcăm și unde campăm. Ne străduim să fim cât mai discreți, să nu deranjăm, să respectăm locurile pe care le vizităm și oamenii care ne găzduiesc la ei în țară, pentru că, până la urmă, suntem doar musafiri acolo.

Au fost însă câteva momente în care am fost foarte impresionați de felul în care localnicii au reacționat la nevoile noastre, atunci când am avut nevoie de ajutor. De exemplu, în Letonia, la Jurmala, aproape de capitala Riga, am făcut pană într-o vineri seara, exact când toate vulcanizările își închideau programul. Cătălin a sunat la primul service găsit pe Google, iar un tânăr foarte amabil, cu o engleză impecabilă, a venit imediat la noi cu o roată de rezervă și ne-a ajutat pe loc. În 30 de minute eram deja pe drum, iar costul total – roata + manopera – a fost doar 60 de euro.

O situație similară am avut în Varșovia, când ni s-a fisurat furtunul la antigel, o problemă serioasă, pentru că nu mai puteam porni mașina de pe loc. Doi mecanici de la un atelier din apropiere au venit cu mașina proprie și au rezolvat problema în 10 minute, fără nicio ezitare.

În afara călătoriilor cu van-ul, ne-am simțit foarte bine în Thailanda și Bali. Acolo oamenii sunt extrem de respectuoși, prietenoși și zâmbitori. Dar, într-adevăr, aceste două locații au o cultură a turismului extrem de bine dezvoltată, fiind și principala lor sursă de venit, și au învățat cum să își primească oaspeții.

Pe de altă parte, Egiptul a fost o dezamăgire din acest punct de vedere. Este singura țară în care nu ne dorim să revenim curând, iar acest lucru se datorează în mare parte modului în care localnicii (mai ales cei care interacționează direct cu turiștii) se comportă. Am plecat de acolo cu un gust amar, ceea ce, din păcate, a umbrit frumusețea locurilor.

digital nomad
Denisa și Cătă în vacanță

Care este cea mai mare lecție pe care v-au învățat-o călătoriile?

Pin&Trip: Pentru noi, călătoriile înseamnă experiențe unice, momente intense și ocazii de a evada din rutina zilnică. Ne ajută să ne descoperim, să evoluăm, să ne dezvoltăm personal și să adunăm amintiri frumoase. Este ca un viciu, un obicei care, odată ce l-ai experimentat, îți dorești să-l repeți iar și iar.

Călătoriile ne mențin sănătoși, atât mental, cât și fizic. Ne îmbogățesc viața, ne oferă un scop și ne provoacă să învățăm ceva nou cu fiecare experiență. Fiecare loc descoperit, fiecare interacțiune cu o cultură diferită ne deschide mintea și ne ajută să vedem lumea dintr-o perspectivă mai largă. Ne-au făcut mai empatici, mai deschiși și mai conștienți de diversitatea din jurul nostru.

În același timp, călătoriile ne-au învățat să apreciem mai mult ceea ce avem acasă. Deși auzim frecvent cât de multe probleme există în România – corupție, dificultăți economice, nemulțumiri sociale – am realizat că nu o ducem deloc rău. Țara noastră nu este perfectă, dar avem libertate, siguranță, oportunități și resurse pentru a ne construi o viață frumoasă. Și asta este ceva pentru care merită să fim recunoscători.

Cum a schimbat acest stil de viață relația voastră? V-a apropiat mai mult?

life.ro newsletter

Folosim Mailchimp pentru gestionarea newsletter-ului. află mai mult despre cum procesează Mailchimp datele.

Întreaga noastră viață s-a transformat, nu doar relația noastră. De fapt, acest nou stil de viață este posibil în mod special datorită compatibilității dintre noi și a faptului că amândoi ne doream această viață, de nomazi.

Iubim să călătorim, iar gândul că ar trebui să ne limităm la cele 25-30 de zile de concediu pe an, petrecând restul timpului în aceeași rutină, între patru pereți de bloc, ne îngrozea. Van-ul ne-a oferit șansa unei vieți pe care nici nu ne-am fi imaginat-o: libertate, flexibilitate și o aventură continuă, de care nu ne dorim să ne despărțim. Astăzi să te trezești într-un loc, mâine în altul, să explorezi un oraș nou, peste două zile să stai la plajă, iar peste o săptămână să urci pe un munte – suntem într-o permanentă mișcare.

Monotonia nu își are locul nici în viață, nici în relația noastră. Am realizat că formăm o echipă extraordinară, ne completăm perfect și, fiind singuri în această lume mare, suntem unul pentru celălalt cel mai important sprijin.

Cum gestionați momentele în care apar conflicte sau momente de tensiune într-un spațiu atât de mic?

Ca să fim sinceri – și poate puțin aroganți – spațiul nostru nu e chiar atât de mic 😊) Avem 9 metri pătrați, ceea ce e mai mult decât unele camere de hotel în care am stat până acum.

Noi nu prea știm să ne certăm. Cred că singurele momente în care apar tensiuni sunt cele în care ne este foame 😊) Atunci devenim irascibili și ne supărăm pe toată lumea – iar cum suntem doar noi doi, e clar cine ajunge la celălalt capăt al iritărilor.

În rest, relația noastră a fost întotdeauna solidă, fără probleme sau conflicte serioase. Petrecem mult timp împreună încă de dinainte de vanlife, lucrând amândoi de acasă, așa că ne-am obișnuit unul cu celălalt. Ne citim rapid stările, iar când unul dintre noi e stresat sau nervos, celălalt încearcă mereu să aducă echilibru și să vadă partea plină a paharului.

digital nomad
Denisa și Cătă în vacanță

Care sunt cele mai frumoase lucruri pe care le-ați descoperit unul despre celălalt de când trăiți în van?

Pin&Trip: Am învățat că suntem responsabili și descurcăreți. Călătoriile cu van-ul vin la pachet cu tot felul de situații neprevăzute, iar în astfel de momente ai două opțiuni: fie intri în panică, fie te mobilizezi și găsești rapid soluții. Noi am descoperit că facem parte din a doua categorie.

Și am avut suficiente ocazii să ne testăm calmul! De exemplu, ne-am echipat mașina cu atâtea sisteme de siguranță, încât s-a întâmplat și inevitabilul, să rămânem blocați pe dinafară și să nu mai putem intra în mașină. :)) Apoi, am făcut pană de două ori, ni s-a fisurat furtunul de antigel în mers, s-a stricat ambreiajul, am rămas fără curent, ni s-a defectat încălzitorul în toiul nopții, a trebuit să fugim din parcări dubioase sau am asistat în timp real, de la distanță, prin camerele de supraveghere instalate pe mașină, la cum cineva lovea cu pumnul în mașină. Acestea sunt câteva exemple, dar toate experiențele de acest fel ne-au întărit și ne-au făcut să ne simțim mult mai maturi față de acum un an.

Pe lângă asta, am descoperit și ce bucătar grozav e Cătă! Acasă găteam foarte rar, fiind obișnuiți să comandăm sau să mâncăm în oraș. Însă, în vanlife, e important să te descurci singur cu mâncarea, pentru că nu ai mereu acces la restaurante. Așa că și-a asumat Cătă rolul de bucătar-șef și se descurcă de minune!

Voi nu călătoriți doar cu vanul, nu?

Nu, cu vanul călătorim doar de aproximativ un an și jumătate, însă am fost întotdeauna pasionați de călătorii. Dorința de a explora mai mult, combinată cu posibilitatea de a lucra de la distanță, ne-a motivat să luăm decizia de a ne converti vanul, astfel încât să nu mai depindem constant de cazări sau de avioane.

Pentru noi, vacanțele sunt acelea cu avionul (sau chiar cu croazierele, pe care le-am descoperit recent), pentru că în acele perioade suntem cu adevărat în concediu, concentrându-ne doar pe călătorie. Restul timpului, călătorim cu vanul.

Anual, avem cel puțin 2-3 vacanțe mai lungi, în destinații mai îndepărtate, în afara Europei. De exemplu, în 2024, am fost plecați 9 luni, dintre care 6 luni am călătorit cu vanul, iar restul timpului l-am petrecut în destinații exotice: aproape 2 luni în Asia și, în perioada sărbătorilor de iarnă, am ajuns în Caraibe.

Pin&Trip: „Anual, avem cel puțin 2-3 vacanțe mai lungi, în destinații mai îndepărtate, în afara Europei”

Dacă ar fi să faceți un top 5 al locurilor pe care le-ați văzut… care ar fi acela și de ce ați alege fiecare loc?

Oh, ce întrebare dificilă! Sunt atât de multe locuri de care ne amintim cu mare plăcere, încât ne-ar fi greu să facem un top, dar încercăm:

  • Thailanda – A fost prima noastră vacanță exotică pe cont propriu și nu puteam alege o destinație mai potrivită. Thailanda le are pe toate: plaje spectaculoase, stațiuni animate, iar ca țară, este sigură și extrem de bine dezvoltată din punct de vedere turistic.
  • Norvegia – Norvegia nu are nevoie de multe cuvinte, este țara cu cele mai incredibile peisaje pe care le-am văzut până acum! Este, de asemenea, locul care ne-a inspirat să ne transformăm propriul van, așa că are un loc special în inimile noastre. Am petrecut aici 6 săptămâni, dar suntem siguri că vom reveni!
  • Caraibe – Caraibele sunt o destinație la care am visat din copilărie și care ni se părea inaccesibilă și imposibil de ajuns. Iar faptul că am reușit să ne organizăm și să ajungem aici ne face extrem de fericiți. Vom reveni și aici, cu siguranță, probabil tot cu o croazieră, pentru a explora și restul insulelor din Marea Caraibelor – de data aceasta am vizitat doar partea estică a acestora.
  • Singapore și Kuala Lumpur – Singapore și Kuala Lumpur, dar și Bangkok, sunt printre cele mai interesante orașe pe care le-am vizitat. Sunt adevărate metropole, spectaculoase, futuriste și extrem de dezvoltate. Aș adăuga și Dubaiul, pe care l-am vizitat acum câțiva ani, dar mai avem câteva orașe asemănătoare din Asia pe care abia așteptăm să le descoperim în următorii ani.
  • Gili Trawangan, Indonezia – Cel mai frumos loc din Bali ni s-a părut insula Gili T! Bine, insula nu aparține Bali, ci de Lombok, dar am ajuns acolo în vacanța noastră în Bali și am fost pur și simplu fascinați! Insula nu are mașini sau scutere, doar biciclete și căruțe trase de cai. Toată insulița este practic o stațiune mare, înconjurată de acea apă turcoaz specifică Asiei de Sud-Est. Ne-am închiriat biciclete, am stat la plajă și ne-am bucurat de atmosfera insulei… a fost superb!

Voi faceți și tips & tricks pentru vacanțe. Care ar fi cele mai importante 3 sfaturi pe care le-ați oferi celor care vor să călătorească mai mult?

Da, avem și o serie de articole pe blog în care oferim sfaturi de călătorie pentru cei care vor să învețe să călătorească pe cont propriu, cu un buget limitat și un plan bine pus la punct.

În primul rând, pentru a călători mai mult, ai nevoie de următoarele:

  • Timp suplimentar – Profită de orice zi liberă ai la dispoziție, cum ar fi zilele libere de la stat. De exemplu, în 2025 avem 13 zile libere în timpul săptămânii, iar dacă le gestionezi eficient, eventual legându-le de zilele de concediu, poți crea câteva vacanțe frumoase într-un singur an. Cum ar fi ziua de 1 mai, ce cade într-o joi – dacă îți poți lua și ziua de vineri liberă, ai o vacanță de 4 zile, perfect pentru o escapadă într-un oraș sau pe o insulă caldă din sudul Europei.
  • Bani mai mulți – Nu vom învăța pe nimeni cum să câștige mai mulți bani, în schimb avem câteva sfaturi pentru a călători mai ieftin și pentru a economisi pentru vacanțele următoare: rezervă-ți vacanțele din timp, călătorește în extrasezon, fii flexibil cu datele de plecare, evită cazările scumpe și, desigur, călătorește pe cont propriu!
digital nomad
Denisa și Cătă în vacanță

Pin&Trip: „În toamnă, avem în plan o excursie în Peru, iar iarna vrem să explorăm Australia și Noua Zeelandă cu van-ul, dar cu un van închiriat, de data aceasta”

Cum vă alegeți următoarea aventură?

Pin&Trip: Este destul de simplu, avem un bucket list cu destinații la care ne dorim să ajungem și le abordăm pe rând, în funcție de timpul disponibil. Astfel, următorii doi ani sunt deja planificați – știm ce destinații vrem să vizităm și când, iar acum mai lipsește doar să ne organizăm și să detaliem toate aspectele.

De exemplu, știam că vom fi acum în Spania și Portugalia, exact în această perioadă, încă din momentul în care lucram la conversia mașinii, acum doi ani. Cam așa de rapid ne planificăm următoarele destinații.

Însă lista noastră este destul de lungă, mai ales când vine vorba de planurile pe termen mediu și lung. În viitorul apropiat, ne dorim să ieșim din Europa cu van-ul, cu destinații precum Turcia sau Maroc, poate chiar și Georgia, după ce se mai liniștește situația politică. Pe termen lung, câteva dintre visurile noastre sunt să facem înconjurul lumii timp de câteva luni sau să parcurgem Panamericana cu van-ul nostru.

Citește și: De la discuții despre facilități fiscale, la o relație cu călătorii în toată lumea. Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România: să mergi cu un campervan „este ca și cum ți-ai închiria o cameră de hotel pe care să ți-o pui unde vrei tu”

Și, ultima întrebare, ce urmează pentru Pin&Trip, pe unde o să vă mai vedem?

Suntem extrem de entuziasmați pentru ce urmează! În prezent, ne aflăm în Portugalia cu van-ul și mai rămânem pe lângă coasta Mediteranei câteva săptămâni, după care vom pleca în State pentru o perioadă.

Apoi vom începe sezonul de vară cu van-ul prin Europa, iar dorința noastră este să ajungem până în Islanda.

În toamnă, avem în plan o excursie în Peru, iar iarna vrem să explorăm Australia și Noua Zeelandă cu van-ul, dar cu un van închiriat, de data aceasta.

Așa arată 2025 pentru noi și ne rugăm să fim sănătoși și actualul context social și politic să ne permită să ne îndeplinim toate planurile!

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora