Moșia Corbeanca sau cum se construiește un business din nostalgia copilăriei a doi prieteni și dorința de a aduna comunitatea într-un singur loc
Bogdan și Călin sunt cei doi tineri proprietari de la Moșia Corbeanca. Dacă nu ați fost acolo, să știți că este unul dintre cele mai cool locuri din afara Bucureștiului, unde puteți petrece o zi întreaga în aer liber, pe pajiște, cu prietenii, cu cățelul, cu pisica, cu mâncare gustoasă și băutură bună.
Acum vreo 4 ani, Bogdan și Călin – prieteni de vreo 13 ani – căutau să închirieze un teren pe care să-și parcheze cele două rulote. Își construiseră un food truck și transformaseră o rulotă de cai într-un bar mobil. Avea de gând să meargă cu ele la evenimente și „să rupă fâșul” cum spune Bogdan. Numai că, fără prea multă experiență, fiind tineri și aventuroși, și-au dat seama abia după ce le-au amenajat că au nevoie de un spațiu mai mare unde să se pregătească pentru evenimente. Au închiriat un mic restaurant în Corbeanca care venea la pachet cu un teren de 11 mii de metri pătrați ce ar fi trebuit să le servească pentru parcare. Doar că ei aveau doar două rulote și acolo ar fi încăput 20. Fără să stea prea mult pe gânduri, și-au chemat prietenii, și-au suflecat mânecile și au început să facă curățenie, să renoveze și să amenajeze și au deschis astfel Moșia Corbeanca. La început au adus scaune și mese de acasă, câte o pătură de picnic, o umbrelă de soare și ce a mai fost nevoie, ca apoi să ajungă să investească până azi undeva la 500 de mii de euro. Acum e o bijuterie de loc, oamenii se îngrămădesc să le treacă poarta și, mai nou, produsele cu care au devenit celebri, precum coastele de porc afumate, au ajuns și în magazine. O poveste extrem de interesantă, zugrăvită cu mult umor, pasiune și dorința de a reuși.
De câți ani aveți Moșia Corbeanca?
Bogdan: Din 2017.
Călin: am semnat pe 11 iulie 2017, fix de ziua mea.
Bogdan: Și am deschis-o pentru public pe 15 august 😀.
Călin, unul dintre cei care au construit Moșia Corbeanca: „Am făcut petrecere de adio, găsiserăm să vindem și pavilionul de lemn, totul era plănuit să dispară.”
Adică de patru ani. Dintre care ultimul….
Bogdan: Ultimul a fost așa… cu noduri.
Călin: În 2019, la finalul sezonului, nu ne-am mai înțeles cu proprietarul terenului și ne făcuserăm bagajele să plecăm. Am lansat două bistro cafenele în oraș, în București, ca să ne relocăm cumva activitatea. Două săptămâni mai târziu a venit pandemia, s-a închis toată activitatea, a trebuit să ieșim din business-urile respective pentru că nu am reușit să renegociem condițiile contractuale pentru a putea extinde plata și a micșora chiria și astfel a trebuit să renunțăm la acele business-uri. Partea bună e că între timp am reușit să renegociem cu noul proprietar de la Moșia Corbeanca, am semnat un contract pe 10 ani, ceea ce ne-a ajutat enorm când am luat decizia de a închide cafenelele și de a ne întoarce la noi în cartier, în Corbeanca.
Adică a fost la un pas de a se termina de tot povestea de la Moșia Corbeanca?
Călin: Da 😀
Bogdan: S-a terminat pentru șapte luni. Din octombrie până în martie, când am semnat contractul, a fost închisă total.
Călin: Am făcut petrecere de adio, găsiserăm să vindem și pavilionul de lemn, totul era plănuit să dispară. După aceea le-am adus frumos înapoi 😀
Dar cum de ați ales domeniul HORECA? Voi aveați experiență când v-ați băgat în așa ceva?
Bogdan: Eu mai avusesem niște tentative cu niște rulote. Am mai avut un business cu un smoker american, un truck de 8 metri lungime unde afumam lucruri, dar altfel, direct în HORECA nu. Eu organizez Burger Fest și tangențial eram în industrie, dar nu mai făcuserăm asta nici unul dintre noi.
Adică nu știați ce înseamnă bucătărie și toată hârțogăraia necesară deschiderii unui restaurant…
Călin: Zero. Partea mișto a fost că am făcut un business complet atipic față de cum ar porni cineva cu experiență în industrie. Ne-am chemat prietenii să ne ajute să renovăm spațiul, le-am spus: „Vă dăm bere și mâncare, haideți să ne ajutați să facem curat aici”. Spațiul are 11 mii de metri pătrați și arăta ca o junglă părăsită când l-am luat. Ne-am suflecat mânecile și ne-am apucat de vopsit, reparat, tuns iarba și ce mai era nevoie. O parte dintre ei au rămas la noi în echipă să ne ajute să dăm drumul, dar nici unul nu avea experiență: erau corporatiști, antreprenori, oameni cu mici business-uri, dar nici unul în domeniul HORECA. Ne-am luat și câțiva bucătari din industrie și încet, încet am dat drumul, însă acest mix neomogen de oameni a creat o atmosferă foarte diferită față de HORECA obișnuită. Am reușit să creăm o experiență diferită tocmai datorită lipsei noastre de experiență 😀
Bogdan: Nu am urmat nici un tipar. Am încercat pe cât posibil să nu ne uităm la alții și să ne facem noi tiparul nostru.
Voi de când sunteți prieteni?
Bogdan: De prin 2008, când am lucrat prima dată împreună. Călin lucra în corporație, eu eram director de evenimente într-o agenție de publicitate. Am început să facem niște conferințe de vânzări împreună, după care el s-a mutat în Corbeanca, am reluat prietenia și lucrurile au evoluat în direcția asta.
În 2016 Călin a avut ideea să facă un spațiu cultural urban din containere și a simțit nevoia să mă implice și pe mine, având în vedere experiența mea de evenimente și așa am început să dezvoltăm proiectul Maidan. Am avut câteva tentative să găsim spațiu în București să-l dezvoltăm, nu am avut succes și astfel am luat hotărârea să încercăm băutura și mâncarea din spațiul respectiv și așa ne-am luat o rulotă de mâncare și una de cai pe care am transformat-o în bar mobile. Cu astea două ne gândeam că mergem la evenimente și rupem fâșul 😀
După ce am luat rulotele ne-am dat seama că nu aveam unde să le parcăm și unde să facem pregătiri pentru evenimente. Eu știam spațiul acesta de ceva timp, pusesem ochii pe el și m-am gândit că putem să închiriem curtea și să parcăm rulotele aici. După ce am închiriat spațiul mi-am dat seama că are potențial de a fi dezvoltat ca un spațiu de evenimente în sine.
Călin: Acum așa arată, dar când am venit prima dată aici, i-am spus lui Bogdan ferm: „Băi, nu ne băgăm. E un spațiu enorm, mult prea mare față de ce avem noi nevoie”. El a tras de mine, m-a convins și de ajutor a mai fost faptul că era fix între noi, între casele noastre.
Bogdan: pe 15 august când am deschis, am luat hotărârea să facem un eveniment preplătit, oamenii plăteau mâncarea, băutura și-o cumpărau de la bar, ne gândeam să aducem 70-80 de persoane și am avut 150. Ne-am dus am cumpărat mese, umbrele că nu aveam nimic. Călin făcea drumuri la Hornbach să cumpere mese și umbrele că oamenii nu aveau unde să se așeze. Noi am plecat la drum cu un spațiu pentru o comunitate. Dacă erau două rezervări, îi așezam pe oameni la masă cu alți oameni și am avut ceva discuții pe tema asta, ceea ce a însemnat că am avut lecții de învățat din prima zi.
Călin: Principiul Maidanului pe care l-am conturat în brief, l-am dus la Moșia Corbeanca, am oferit aceeași notă de spațiu liber, nonconformist, fără presiune socială. Poți să stai aici o zi întreagă, cu prietenii, cu cățelul, cu cine vrei tu, nu vine nimeni să te întrebe: „Mai consumați ceva?”. Am încercat să creăm un spațiu în care ne-ar plăcea și nouă să mergem și am păstrat linia asta de-a lungul întregului business. Din acest motiv nu am reușit să facem mai deloc profit patru ani de zile 😀.
Citește și: Magicianul afacerilor pescuiește acum legume bio din „Grădina paradisului” de la Corbeanca
„Din păcate suntem și plini de idei și în fiecare sezon ne mai vine câte o idee, mai băgăm câte 100 de mii de euro în Moșia Corbeanca”
Stai să ne înțelegem: voi ați vrut o parcare și v-ați ales cu ditamai moșia?
Călin: Aveam nevoie și de o bucătărie operațională. Aveam nevoie de un spațiu mai mare pentru pregătiri, pentru frigidere, că în rulotă spațiul e destul de mic. Și cam asta avea. Exista un restaurant mititel cu o capacitate de vreo 40 de locuri și o bucătărie de 70-80 de metri pătrați, exact ce aveam nevoie. De ce nu aveam nevoie erau cei 11 mii de metri pătrați de pe lângă 😀
Bogdan: Și în jurul acestui mic restaurant am dezvoltat întreg conceptul.
Acum sunteți un restaurant de fițe?
Bogdan: Nu. Suntem un restaurant cu mâncare gustoasă. Nici meniul și nici construcția meniului nu se duce într-o zonă gurmet, suntem un restaurant cu confort food, înțelegi ce mănânci când vezi mâncarea, nu trebuie să stai să te gândești sau să consulți Google-ul 😀
Eu fiind pasionat de afumare, ne-am făcut și un smoker și facem coaste, pulpe, încercăm să afumăm cât mai multe lucruri, iar oamenii le gustă cu plăcere. Zona de burgeri e ceva care și funcționează, dar care ne și place foarte mult și cumva tot meniul se învârte în jurul lor. Iar în aproape fiecare weekend avem petreceri tematice: mâncare românească, Oktober Fest, weekenduri orientale. Când puteam să stăm în interior, iarna schimbat complet meniul și atunci mergeam într-o zonă mult mai gurmet, dar nu de fițe.
În momentul de față oamenii își cumpără singuri mâncarea, noi nu servim la mese, motiv pentru care folosim ambalaje de unică folosință, ceea ce nu-ți permite să faci un plating într-o farfurie de carton.
Călin, ai spus că nu ați făcut deloc profit…
Călin: Noi tot ce am câștigat am reinvestit pentru că e un animal foarte greu de controlat, e un spațiu extrem de mare ce necesită în permanență îngrijire. Gândește-te că e un spațiu pentru 1000 de locuri, iar noi am pornit cu 10 scaune. Am adus scaunele de plastic de acasă, fiecare ce a găsit prin curte 😀. În plus, atunci când am închiriat spațiul, era aproape complet neutilizabil. Gazul, apa, curentul electric, cu toate au fost probleme. Când l-am luat ni s-a părut foarte mișto, însă, pe măsură ce săpam ne dădeam seama de dimensiunea lucrului în care ne-am băgat.
Bogdan: Din păcate suntem și plini de idei și în fiecare sezon ne mai vine câte o idee, mai băgăm câte 100 de mii de euro și uite așa se duce profitul. Fiind spațiul mare, nu putem să facem nimic mic 😀. Orice chestie de dimensiuni mari, vine la pachet cu o investiție mare.
Călin: Am mai făcut greșeala să improvizăm la început: „hai să luăm ceva mai ieftin ca să ne rezolve problema punctual”. La un moment dat nu mai funcționa, trebuia să luăm altceva și tot așa până când ajungeam să investim mai mult. În momentul în care am semnat contractul pe 10 ani, am luat decizia să nu mai facem nici o improvizație, mai bine amânăm momentul execuției și facem un lucru durabil care să reziste cel puțin zece ani. A fost o schimbare de mindset. Având un contract de doi ani, nu ne venea să investim atât de mulți bani și nici nu ne permiteam.
Bogdan: Noi oricum am jucat la ruletă cu contractul pe doi ani pentru că în acel timp am investit vreo 200 de mii de euro, bani pe care nu aveam cum să-i recuperăm. După calculele noastre, dacă reușeam să vindem din lucruri, am fi recuperat vreo 80 de mii de euro, restul investițiilor fiind în pământ și nu am fi putut să le luăm. Așa că am fost all in în acei doi ani.
Și de unde ați avut bani?
Bogdan: La început a venit fiecare cu ce a avut acasă, am susținut eu din firma mea și Călin din resurse proprii. În plus, investițiile au fost făcute organic: mese de acasă, o pătură, vreo doi paleți de pe la prieteni…. 😀. Echipamente existau cât de cât în bucătăria asta, meniul era restrâns și, după ce am început să producem, toți banii noștri s-au dus efectiv în investiții. Acum cred că avem vreo 500 de mii de euro investiți, majoritatea fiind produși aici. Aportul nostru inițial a fost de până în 100 de mii de euro. Însă, nu trebuie să uităm nici de închiderea cafenelelor unde am pierdut vreo 100 de mii de euro.
Ca o concluzie: anul trecut era să rămâneți fără un business și ați închis alte două 😀
Călin: Exact! Acum când o spui așa… 😀
Cum ar suna asta dacă v-ați duce să cereți un credit? 😀
Călin: Surprinzător suntem extrem de creditabili. Banca Transilvania voia să ne dea credit 1 milion de euro să cumpărăm spațiul acesta, însă efectiv ne-ar fi sugrumat rata lunară. Am reușit să mai luăm o finanțare de la altă bancă, am mai aplicat pentru IMM Invest și am obținut și de acolo fonduri. Cifrele noastre arată foarte bine și noi suntem creditabili pentru că am crescut de la an la an cu aproape 40%, de când am deschis spațiul. Bine, nu socotim anul trecut, însă, până la finalul lui 2019 aveam o cifră de afaceri de 700 de mii de euro, ceea ce arăta o dinamică pozitivă și arăta că știm ce facem. Și băncile au sărit să ne dea bani. Noi i-am mâncat, dar ele nu știu.
Ce vârstă aveți voi?
Bogdan: Eu fac 40 și Călin are 36.
Sunteți bucureșteni amândoi?
Călin: Bogdan e din București. Eu sunt din Constanța. Am venit aici la facultate și am rămas. Ce au spus familiile voastre când v-ați băgat la parcarea asta de 11 mii de metri pătrați?
Bogdan: La mine nu prea au fost de acord. Eu mai avusesem o tentativă să închiriez spațiul acesta înainte să mă parteneriez cu Călin și am renunțat pentru familie. Apoi m-am băgat fără să mai întreb 😀
Călin: Da? Nu știam asta 😀
Bogdan: 😀 nu a dat tocmai bine, dar na, vine la pachet cu mine 😀
Și la tine, Călin?
Călin: La mine momentul a fost pseudo oportun pentru că eram la al treilea job în corporație, am avut poziții importante, mă ocupam de evenimente, creșteam produse, inovații, cercetare de piață și la un moment dat am intrat într-un accelerator pentru tineri manageri din companii. Atunci mi-am dat seama că acela era punctul în care trebuia să decid dacă rămân în zona de corporate sau îmi încerc visul pe care îl aveam de mic, chemarea de a face bani pe cont propriu. M-am sfătuit cu soția mea, eu fiind mai riscofil, ea mai riscofobă, am să-mi dau demisia și să încerc ceva pe cont propriu. Nu-ți imagina că am luat această decizie fără să am nimic în spate. Cochetam cu ideea de a dezvolta o aplicație, un fel de integrator social al comunităților, mi-am prins cumva urechile în dezvoltarea produsului, am avut niște probleme pe partea tehnică, am pierdut niște bani și după un an de zile eram deja într-un fail antreprenorial. Așa că am încercat să regândesc puțin lucrurile și am început să conturez pe hârtie Maidan. Maidan era gândit ca un spațiu părăsit din oraș, căruia noi urmam să-i redăm viața prin activarea lui printr-o zonă de food, spații de sport, o zonă culturală, toate urmând să lege comunitatea, prin, evident, nostalgia copilăriei.
Ulterior ne-am dat seama că această nostalgie a copilăriei ne-a și legat pe mine și pe Bogdan, nostalgie pe care am împrumutat-o și la Moșia Corbeanca.
Dar care dintre voi e implicat în Impact Hub?
Bogdan: Eu. Dar am ieșit din business anul trecut. Eu sunt cumva un antreprenor în serie, adică am făcut o grămadă de prostii 😀. Primul meu business antreprenorial a fost o agenție de evenimente și apoi m-am alăturat echipei de la Impact Hub, în 2013. Nu sunt membru fondator, dar sunt printre primii. Am preluat toată zona de evenimente. Am mai avut un business cu bijuterii și accesorii bărbătești cu motive dacice și tradiționale, sunt partener în Burger Fest, Bucharesst Craft Beer Festival și Whisky Festival. Am fost partener și în TEDex Eroilor vreo 2 ani…
Dar ai făcut multe până la 40 de ani 😀
Bogdan: Anul trecut am făcut Solidar Local, un festival online pentru Asociația Dăruiește Viața… Îmi caut provocări de genul acesta 😀
Călin: Și eu încerc să-l temperez 😀
Și acum Moșia Corbeanca vă ocupă tot timpul?
Bogdan: Moșia, Maidanul care în momentul de față este divizia de catering a Moșiei și acum mai nou, Fezandatele de moșie care au intrat în magazine.
Înainte să ajungem la „fezandate”, spune-mi te rog, se mai face Burger Fest?
Bogdan: Anul acesta nu o să-l facem, nu avem cum având în vedere condițiile. În plus, în conceptul nostru, trebuia să se întâmple până pe 20 mai, să fie cumva primul eveniment al anului pe iarbă. Am pierdut startul și pentru că nu ne permit condițiile să avem peste 4000 de oameni zilnic la eveniment, am decis să-l amânăm. Și nu ne permitem să facem ediții hibrid pentru că nu putem găsi nici sponsori și nici oamenii nu ar fi dispuși să plătească biletul. Ne vedem fiecare de treaba lui și sperăm ca la anul să-l implementăm.
Hai la „fezandate”. Sunt doar în Mega Image sau în mai multe magazine?
Bogdan: Momentan sunt doar în Mega, dar mai avem discuții și cu alte magazine și prăvălii și cât de curând vom intra în Carrefour Corbeanca, de test.
Ce duceți acolo?
Bogdan: Practic noi avem două tipuri de produse: produse din carne gătite la sous vide și produse afumate.
Tehnica de gătire sous vide este o tehnică prin care gătești produsul vidat într-o baie de apă, la o temperatură mică, pe o perioadă îndelungată, până ajunge la o temperatură ideală de gătire. Avem piept de pui, pulpă de pui, mușchiuleț și ceafă de porc.
Apoi avem coastele afumate la smoker – pe care le afumăm și apoi le vidăm – și o să băgăm și pulled porc, adică spată cu ceafă, gătită opt ore la afumare, cu sos barbeque.
Adică pot să iau produsele acestea din mega, le încălzesc și le mănânc?
Bogdan: Trebuie să le dai și crustă, dacă vrei să le mănânci ca steak. Iei puiul, îl pui câte 5 minute pe fiecare parte în tigaie, la cuptor sau la grătar și gata. Dacă vrei să-l pui în salată, doar îl feliezi, nimic altceva. Coastele se bagă doar la cuptor și se încălzesc, nu mai trebuie nimic altceva.
Aveți clienți ca înainte, de când s-au relaxat măsurile anti COVID?
Bogdan: Putem spune că oamenii sunt foarte dornici să iasă din casă. De la Paște au explodat telefoanele și mailurile pentru rezervări și în weekenduri suntem la capacitate maximă, din cauza restricțiilor.
„Ulterior ne-am dat seama că această nostalgie a copilăriei ne-a și legat pe mine și pe Bogdan, nostalgie pe care am împrumutat-o și la Moșia Corbeanca”
Aveți în familie negustori, cârciumari? Mă întreb dacă ați moștenit microbul acesta de undeva… 😀
Bogdan: Negustori nu. Tata a fost tot antreprenor în serie, a încercat toate prostiile, unele i-au ieșit, altele nu, dar a fost genul de vânzător înnăscut care, fără școală, a vândut orice.
Călin: Și la mine tata a avut un business. A lucrat la Centrul de calcul din Constanța și apoi a cumpărat biroul respectiv și și-a făcut un business de calculatoare, rețelistică, ceea ce m-a ajutat să iau contact cu calculatorul destul de devreme. Țin minte că, la un moment dat mi-a făcut cadou un CD writer pentru PC și pentru că aveam o colecție destul de mare de MP3-uri, mi-a venit ideea să indexez toată muzica, am printat-o în ordine alfabetică și cu colile respective m-am dus la școală și m-am oferit să scriu muzică pe CD-uri colegilor. Eram în clasa a VII-a. Acela a fost primul contact cu antreprenoriatul. Cu banii făcuți din CD-uri am cumpărat o stație și puneam muzică la majorate. Când am ajuns la facultate a fost mai greu cu antreprenoriatul pentru că îmi petreceam nopțile jucând poker și nu mai aveam timp de alte idei 😀. În anul III de facultate mi-am găsit un job de noapte, la o firmă de cercetare de piață, lucram pe fusul de America, dimineața mergeam la cursuri, seara la birou și noaptea în cluburi 😀.
Adică din clasa a VII-lea tu ți-ai făcut singur banii de blugi și de suc…
Călin: Mai mult sau mai puțin 😀. Dar, ca și acum, nu-i foloseam pentru așa ceva, îi reinvesteam 😀. Trebuie să învăț la un moment dat asta 😀
Adică nici acum nu ți-ai luat o mașină șmecheră?
Călin: Am făcut un leasing și apoi mi-a părut atât de rău…. Ce face omul când face bani? Își face leasing la mașină. Am luat un Mini Cooper pe care îl împărțim acum, când avem nevoie. Când ne mergea foarte bine am făcut leasingul și imediat după, ne-a mers foarte prost. Iată lecția clasică de „așa nu” în antreprenoriat. 😀. Acum suntem mult mai domoli.
Adică voi împărțiți până și mașina?
Bogdan: Da.
Călin: Nu. 😀 De fapt avem două mașini și când avem chef să ne dăm, luăm mașina asta. 😀
Unde vreți să ajungeți cu Moșia Corbeanca?
Călin: Cred că privim în direcții diferite.
Bogdan: Dar comun amândurora este că ne dorim să o stabilizăm și să o aducem la un nivel de maturitate încât să funcționeze singură pentru că acum merge după tiparul clasic: „când stăpânul e acasă, toate merg bine, când nu e, nu mai funcționează”. Și să găsim stabilitate și din punct de vedere financiar pentru că a fost o iarnă grea și nu știm ce va fi nici iarna viitoare.
Adică voi vreți să lucreze echipa eficient și voi să vă mutați în L.A?
Călin: Nu chiar 😀. De când am deschis, am lucrat cot la cort cu oamenii. Bogdan având experiență în bucătărie își punea șorțul și gătea, eu serveam la mese, la bar și tot așa. Așa am crescut echipa, așa ne-au cunoscut oamenii. Apoi ne-am dat seama că avem nevoie de timp pentru noi, ca să putem crește businesss-ul, să luăm decizii. Când am decis să ne detașăm și să ne ocupăm de partea managerială, a fost o mare cădere din punct de vedere al experienței oamenilor în spațiu.
Noi am avut retenție foarte mare la personal, un lucru atipic în industrie, dar asta s-a întâmplat deoarece am clădit acest mediu familial. Acum încercăm să echilibrăm lucrurile, să ne detașăm de partea operațională ca să putem dezvolta celelalte business-uri și să creăm o echipă managerială cât mai închegată.
Adică familie, familie, dar hai să facem și profit 😀
Bogdan: La un moment dat trebuie să facem și asta pentru că devine frustrat ca după patru ani în care dai la perete și nu pleci cu nimic acasă 😀
Călin: Știi cum sunt ospătarii: muncesc în weekend, de sărbători, oricând ceilalți se distrează și la un moment dat familia ta se frustrează și spune: „Mai stai și tu pe acasă”.
Bogdan: „Sau măcar adu bani!” 😀
Pe aceeași temă
Citește mai multe
