Narcis Pintea, românul care a făcut școala de brânzari în Elveția pentru a aduce în satul lui meșteșugul preparării brânzeturilor fine. Sau cum un business de familie ardelenească ne pune pe masă cele mai alese delicatese - Pagina 2 din 5 - LIFE.ro
Sari la conținut

Ai tăi asta au făcut toată viața? Au crescut animale?

Da. Bunicii din partea mamei mele erau comercianți, vindeau haine, șosete de lână și pulovere pe care le făceau acasă, iar bunicul din partea tatălui meu avea animale acasă și era comerciant de animale. Avea bivolițe și cai pentru că, pe vremuri, la noi aici nu prea existau vaci, cine avea vaci era săracul satului 😊. Și acum, cel puțin în zona noastră, marea majoritate a oamenilor care ține animale, are bivolițe.

Narcis Pintea
Familia lui Narcis Pintea

Zona voastră este?

Sat Cornești, comuna Gârbău, județul Cluj. Suntem undeva la limita cu județul Sălaj, doar treci dealul și putem spune că am ajuns în Sălaj.

Și părinții tăi cu asta s-au ocupat, au preluat meseria de la bunicul tău?

Maică-mea era asistentă medicală, iar taică-meu a făcut un an la Drept, după care a făcut Facultatea de Teologie și asta profesează și azi, e preot la noi în localitate, care e și satul lui natal.

Câți frați sunteți?

Suntem patru, trei băieți și o soră. Sora este cea mai mare și noi toți am crescut la țară. În weekenduri eram la țară, în cursul săptămânii eram la școală, la Cluj, iar în vacanțe din nou la țară. Noi băieții lucram mai din greu, făceam toată munca, iar sora noastră se ocupa de noi, să ne facă mâncare, mămica noastră decedând când noi eram mici. Și noi, băieții lucram la câmp, la animale, cosit, adunat fân, cărat acasă, toate astea împreună cu tata până ce am crescut, am ajuns fiecare la facultate. Momentan am rămas doar cu fratele mai mare, el având mare parte din fermă.

Narcis Pintea
Imagine de familie în sat

Când ți-a venit ideea unui atelier de prelucrare a laptelui?

Țin minte că aveam 12 ani și pe vremea aia nu se prea plătea laptele și tot timpul le spuneam la ai mei: „Ce frumos ar fi să avem și noi o făbricuță, să ne putem face produsele noastre”. Anii au trecut, lucram cu utilajele prin fermă la arat, la semănat, la cosit, am făcut facultatea, dar nu m-a atras profesia aceea și tot la visul meu m-am întors.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora