Narcis Pintea, românul care a făcut școala de brânzari în Elveția pentru a aduce în satul lui meșteșugul preparării brânzeturilor fine. Sau cum un business de familie ardelenească ne pune pe masă cele mai alese delicatese - Pagina 3 din 5 - LIFE.ro
Sari la conținut

Ce s-a întâmplat cu mama de s-a prăpădit așa de tânără?

Avea 38 de ani. A făcut un infarct și a decedat. A fost bolnavă și la pat și pe urmă așa s-a întâmplat. Noi aveam vreo 10 ani când s-a întâmplat. Dumnezeu să o ierte! Chiar dacă o murit de tânără, sau nu am apucat noi să avem foarte mult parte de ea, ne-a crescut cu bunătate și ne-a învățat de mici să ne facem treburile cum se cuvine.

Ce facultate ai terminat?

Facultatea de Drept Dimitrie Cantemir.

Narcis Pintea
Narcis Pintea alături de mama lui și de frații săi

După facultate ai plecat din țară?

E așa de interesantă povestea mea! Am făcut liceul de actorie, am vrut să dau la Teatru, pe urmă m-am răzgândit, am făcut un an de economie, m-am răzgândit iar și am zis: „Vreau să mă duc la Drept!”. Iar m-am răzgândit și am zis că vreau să rămân la țară, să mă ocup de fermă. În momentul în care am terminat facultatea, în 2014, niște prieteni de-ai noștri din Elveția, ne-au invitat să mergem acolo, să vizităm o fermă alpină. Știind că noi avem animale, ne-au chemat să vedem și noi cum e rânduiala pe acolo, cum își prelucrează ăia laptele. Ne-am dus acolo în august, am vizitat ferma aia, apoi am fost pe la mai multe ferme și fabrici și chiar am rămas foarte plăcut impresionat. Iar după ce am gustat brânza raclette, am zis că trebuie să o facem și noi acasă, că e păcat. E o brânză specifică elvețiano-franceză, foarte bună, super interesantă.

Cât eram acolo, i-am întrebat pe cei de la fermă dacă nu au nevoie de cineva, un băiat la muncă. Eu am zis în glumă asta, dar nu au trecut două luni de zile după ce am venit acasă că m-au sunat prietenii mei și mi-au zis să trimit actele că vor oamenii ăia să mă ia la lucru.

Nu m-au luat să fac brânză, ci la un restaurant al lor, ca ajutor de bucătar. Pentru mine a fost un început și foarte mult mi-a plăcut pentru că eram la vârsta la care făceam cumva trecerea de la adolescență la maturitate și aveam nevoie să mă desprind puțin de ai mei, să fiu puțin singur și să încerc să învăț să fac ceva.

Narcis Pintea
O alianță minunată între români și elvețieni

Pentru bani nu cred că era cazul să pleci, că vorba aia, aveați fermă, tata preot… Să înveți meserie, iar nu era cazul, că nu te-au băgat la brânză… de ce te-ai dus?

Nu era cazul, dar simțeam că trebuie să fac ceva să mă maturizez mai tare puțin. Oamenii mi-au spus că nu mă iau de la început pentru brânză, dar după primul an mi-au promis că vor începe să mă bage și la brânză. Și așa s-a și întâmplat. După primul an, m-au înscris la Școala Agricolă din Elveția, unde am făcut și cursul de brânzar și pe urmă am început să lucrez cu brânza prin diferite ferme alpine. Lucram și la restaurant, lucram și la brânză, așa că am îmbinat cumva utilul cu plăcutul.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora