Noemi Meilman: „Poate că într-o zi Coaliţia pentru Familie va dori epurare etnică sau va hotărî să interzică mersul la cinema. Pe mine mă sperie această instigare la ură, în nişte vremuri în care oamenii ar trebui să fie prieteni”
Noemi Meilman pare să promoveze libertatea (de orice gen) prin tot ceea ce face. Iar pentru acest interviu are propriile hashtag-uri: #sustinlgbt #drepturiegale #dreptullaiubire. Am vorbit cu Noemi despre mult aclamatul „tradiţional” versus ideea de „netradiţional”, despre Bucharest Pride şi ce înseamnă prietenia cu membri ai comunităţii LGBT din România. Despre cum să îţi creşti copilul în spiritul toleranţei. „Tradiţional” este cozonacul, tradiţionale sunt sarmalele, tradiţionale sunt momentele petrecute alături de cei dragi”, spune Noemi. „Tradiţional este să fii bun, să nu faci rău, să ajuţi, şi din nou, să te pui de fiecare dată în situaţia celui blamat”, adaugă ea.
Om de PR şi comunicare, blogger, Noemi connecting people, mamă, „activist”… Mai întâi şi mai întâi, spune-mi, te rog, cine e Noemi Meilman?
Noemi Meilman este un poster umblător pentru brandurile care îi plac, e zgomotoasă, veselă, se entuziasmează uşor, e puţin naivă (dar păstrează proporţiile cu realitatea, mai ales de vreo 10 ani încoace, deşi nu ai crede, dacă nu o cunoşti prea bine). Lui Noemi îi place să descopere tineri designeri şi artişti, şi adoră colaborările creative cu aceştia. Lui Noemi îi plac mult animalele şi are doi căţei adorabili, Clint & Shlomo. Lui Noemi îi plac muzeele şi oraşele cu mare şi palmieri şi îi place să fie înconjurată de prieteni. Şi Noemi are nişte prieteni minunaţi şi are norocul să trăiască într-o seră luxuriantă populată cu oameni paşnici. Vorbesc ca George din „Seinfeld”, după cum vezi 🙂
Şi pentru că în interviul de azi încercăm să dezbatem între tradiţional şi netradiţional, tu din ce fel de familie provii, cum erau ai tăi?
Ah, tema asta cu „familia tradiţională”, cu rasa pur sânge, mi se pare tristă, încrâncenată, desuetă. Familia nu înseamnă doar mama, tata şi copilul şi bunica şi bunicul. Familie sunt şi prietenii foarte buni, sunt cei cu care împărtăşeşti încrederea şi dragostea, şi momente bune, şi mai puţin vesele. Provin dintr-o familie modernă, am avut acest noroc. La noi în familie nu există „rasa pură”, pentru că e greu, genealogic, să stabilesc cine era familia mea acum 2-3 secole. Nu ştiu cine a violat-o pe stră-străbunica maternă în timpul vreunui pogrom rusesc din secolul 18. Ştiu că îmi curge sânge evreiesc polonez în vene (din partea mamei), şi sârbesc şi ceva grec (din partea tatălui meu). Am spus asta şi în alte interviuri, la noi în familie s-a pus preţ pe calitatea omului, nu pe pedigree. Să fii om, să ajuţi, să nu faci rău altcuiva, sună foarte „preoţesc” ce scriu aici, în ciuda faptului că familia mea nu a fost religioasă şi nici eu nu sunt.
Cum arată propria ta familie? Cum ai defini-o?
„Modern family” with a twist of „Familia mea şi alte animale” şi o picătură de „Addams Family” 🙂
Cum a apărut Avi în viaţa ta şi ce valori despre familie ţi-ar plăcea să însuşească?
Avi a apărut în viaţa mea când el avea 3 ani şi 4 luni. Acum are aproape 8 ani şi până acum se descurcă bine la capitolul „family lessons”.
Tema familiei tradiţionale a apărut la noi de ceva vreme, tu cum priveşti această idee propagată (destul de asiduu) în ultima vreme?
Am citit interviul vostru cu Robert Raţiu, care întâmplător este cel mai bun male friend al meu şi tot ce a scris el acolo este tot ce voiam să scriu eu aici. Cred că totul porneşte de la educaţie, pentru că nu pot numi „valori” ceea ce propovăduiesc cei din Coaliţia pentru Familie. Aş mai adăuga ceva ce are legătură cumva cu viaţa mea profesională: Mi-ar plăcea să văd mai multe branduri care să comunice clar şi bold (cum a făcut IBM la Pride-ul de anul trecut, cum a făcut Absolut Vodka, de curând, după scandalul de la MŢR cu proiecţia filmului „120 de Bătăi Pe Minut”; când agenţia lor de PR, Graffiti, a propus o vizionare de film pentru prietenii comunităţii LGBT din România), să aibă programe şi campanii pentru familiile „netradiţionale”: mă refer la companii de asigurări, bănci, agenţii de travel, branduri FMCG. Toţi aceştia ştiu foarte bine că au mulţi clienţi din familii „netradiţionale”, dar probabil că le este teamă să facă acest pas. Curaj, dragilor, nu o să daţi faliment dintr-un act de curaj, din contră, veţi fi ţinuţi minte şi daţi ca exemplu.
Familia tradiţională vs. familia netradiţională, este cu adevărat o temă de discuţie? Cum priveşti tu evoluţia acestui discurs în spaţiu public?
Dacă Israelul a făcut pasul şi sunt acceptate căsătoriile gay şi familiile mono-parentale au multe avantaje, şi cuplurile care aleg să nu se căsătorească şi să trăiască într-un frumos acord, atunci poate şi România să facă acest pas. Suntem în anul 2018. Basta cu această ură şi îndârjire care nu duce nicăieri.
Dar, există un dar: mă bucură să văd mai mulţi oameni în jurul meu care au înţeles că homosexualitatea nu este un virus, ea nu se ia prin sărut sau strănut şi nici nu este un trend. Raportându-mă la Bucharest Pride 2006 (primul meu Pride), când se arunca cu ouă şi bolovani în mulţime, acum Marşul Diversităţii a început să semene cu marşurile din alte ţări, cu steagul curcubeului fluturat în vânt şi un număr mult mai mare de participanţi.
Ştiu că eşti prietenă cu mulţi membri ai comunităţii LGBT? Cum s-au legat aceste prietenii?
Cu unii dintre prietenii mei din comunitatea LGBT am fost colegă, cu alţii, vecină. Ne-am împrietenit pentru că avem aceleaşi gusturi şi principii de viaţă şi repere culturale şi morale.
Ce aţi învăţat unii de la alţii?
Pentru asta îmi trebuie un interviu separat, să scriu tot ce am învăţat eu de la toţi prietenii mei gay. Dar în primul rând am învăţat să nu ne dăm bătuţi, chiar dacă, de multe ori, ne supără şi ne întristează toată această înverşunare care nu are nicio miză.
Cum priveşte Avi aceste prietenii?
Avi are vederea bună iar vocea lui interioară spune: „Gay OK” :-). Le priveşte normal. Pentru că nu e nimic ieşit din comun să vezi un cuplu de fete sau de băieţi care îţi trec pragul.
Şi sunt liniştită că şi copiii lui Avi vor gândi la fel ca tatăl lor. Vor purta steagul prieteniei rainbow mai departe, sper eu, într-o lume mai tolerantă.
Ce înseamnă pentru tine iubirea?
În primul rând, pentru mine iubirea înseamnă respect. Ştiu multe familii hetero în care respectul nu există. Ştiu familii hetero în care ea şi el nu îşi vorbesc deloc şi locuiesc împreună doar pentru copii sau pentru că unul dintre soţi este comod şi preferă să trăiască în nefericire. Ştiu multe familii LGBT în care respectul este pe primul loc şi Love is in the air, în fiecare zi.
Se poate amesteca cineva în dreptul nostru la iubire?
Nimeni nu se poate amesteca în dreptul nostru la iubire. Ştii ce mă deranjează cel mai tare? LGBT people din România îşi respectă drepturile, îşi plătesc taxele, cumpără branduri, şi li se refuză dreptul la iubire. Poate că într-o zi Coaliţia pentru Familie sau altă entitate similară va dori epurare etnică sau va hotărî să interzică mersul la cinema. Pe mine asta mă sperie: această instigare la ură, în nişte vremuri în care oamenii ar trebui să fie prieteni.
Mergi la Bucharest Pride? De ce? Ce i-ai spus lui Avi despre aceste marşuri?
I-am spus de ce mergem la Pride, iar Bucharest Pride 2018 va fi al 4-lea, pentru el. Am amintiri frumoase de la fiecare Pride, multe frumoase şi ploioase, în care a ieşit şi curcubeul, de parcă fusese programat să se întâmple aşa. Îmi voi aminti cu mare plăcere Pride-ul de la Budapesta, din 2000, când mii de oameni au mărşăluit paşnic şi în ritmuri de dans pe arterele principale ale oraşului, cu pornire din faţa Operei. Era atâta emoţie acolo şi bucurie. La fel îmi amintesc de o vară (acum vreo 10 ani), în Israel. Am luat trenul de la aeroport spre casă şi la fiecare oprire se urcau, cu steaguri şi fluiere şi şepci Rainbow, participanţii de la Pride. Când am ajuns în Tel Aviv, tot trenul era un mare curcubeu. La Pride-ul de anul trecut, m-am bucurat să o văd pe Andreea Bălan, care este alături de comunitatea LGBT.
Cum ţi se pare ideea unui referendum pe această temă?
Eu vreau să vină ziua în care vom avea spitale utilate, cu personal care să se poarte decent cu pacienţii; personal medical care să se poarte frumos şi cu delicateţe cu bolnavii de HIV. Vreau şcoli de secol 21, cu profesori şi învăţători cărora le pasă de copii şi sunt conştienţi de importanţa rolului lor în viaţa acestor copii. Vreau educaţie sexuală în şcoli, vreau să nu mai existe copii bulizaţi de colegi şi profesori pentru că sunt gay sau pentru că sunt romi sau pentru că sunt graşi sau poartă ochelari. Dacă ai ghinionul să ai nişte părinţi homofobi şi mai ai şi nenorocul să ai un profesor la fel de homofob, atunci tu, copilule, vei deveni la fel ca cei care te-au crescut şi educat. Da, cu tot optimismul meu, am ajuns să cred că, aşa tehnologizaţi si cu telefoane de ultimă generaţie cum suntem, nu am evoluat ca specie. Educaţia, empatia, rezilienţa, astea ne mai pot salva, şi acestea se învaţă, nu ne naştem cu ele. Cel mai şi cel mai important: Drepturile omului nu pot fi votate. Dreptul la iubire este unul dintre acestea şi nu poate fi luat de nimeni.
Crezi că societatea românească este pregătită să îmbrăţişeze până la capăt valorile democratice, drepturile omului, până la urmă?
Acum? Este parţial pregătită, şi revin la cele de mai sus: prin educaţie, cu ajutorul articolelor voastre, încet-încet, va fi educată şi societatea românească. Încă aud comentarii homofobe, de la manageri de top, glumiţe răsuflate cu tentă homofobă şi, în afara reacţiilor mele paşnice, merg înainte şi mai sper în ziua în care drepturile omului vor fi respectate şi în România.
În opinia ta, cât din ideea de „tradiţional” are, de fapt, în spate teama de necunoscut? Sau despre ce vorbim, de fapt, în cazul acestor puseuri tradiţionaliste?
Am prietene care nu şi-au întemeiat o familie şi nu au de gând să o facă prea curând. Am prieteni hetero care nu au trecut pe la starea civilă şi biserică şi se iubesc ca în prima zi. Ştiu, reiau aceste exemple, dar ce vreau să zic este că „tradiţional” este cozonacul, tradiţionale sunt sarmalele, tradiţionale sunt momentele petrecute alături de cei dragi. Tradiţional este să fii bun, să nu faci rău, să ajuţi, şi din nou, să te pui de fiecare dată în situaţia celui blamat.
Cum arată societatea ideală în viziunea lui Noe?
Societatea ideală este cea în care oamenii sunt fericiţi, în care nu există ură şi războaie şi frustraţi. Am la mine 3 exemple de „se poate”. Primul: „Lysistrata” lui Aristophan, jucată în Atena anului 411 înaintea erei noastre; o comedie feministă în care femeile războinicilor se aliază şi, pentru a pune capăt Războiului peloponezian şi a-şi forţa bărbaţii să facă pace, refuză să mai facă sex cu aceştia.
Al doilea exemplu, inspirat dintr-un caz real, este filmul „Joyeux Noël” (1995), despre noaptea de Crăciun din anul 1914, când soldaţii francezi, scoţieni şi germani au ieşit din tranşee şi au petrecut împreună, iar a doua zi şi-au arătat poze de familie şi scrisorile primite şi au jucat fotbal. Apoi au venit comandanţii peste ei şi le-au ordonat să reia lupta. Curajul a evoluat de atunci şi asta a dovedit-o puterea maselor din anii ce au venit mai apoi.
Al treilea exemplu şi în ton cu acest material este tot un film inspirat dintr-un caz real, „Pride” (2014), şi este modelul perfect de „se poate”: membrii asociaţiei LGBT din Londra vin în ajutorul minerilor şi îi ajută să reziste (cu bani şi alimente pentru ei şi familiile acestora) în timpul grevei din 1984. Un an mai târziu, la Pride-ul din 1985, minerii vin la Londra şi mărşăluiesc alături de prietenii lor gay & prietenii acestora. Campania „Lesbians and Gays Suport the Miners” este un exemplu că poţi lecui un fanatic, vorba scriitorului Amos Oz.
În încheiere, vă recomand un cont de Facebook ţinut cu mult umor, recomandat de prietenul meu Lucian Broscăţean, designer şi profesor la UAD Cluj şi contul de instagram @unicat.co, al Elvirei Flora Lupşa.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
