Noi doi și Morgan James: cum mi-am petrecut 30 de ore în Amsterdam, orașul fără perdele - LIFE.ro
Mergi la conținut

Noi doi și Morgan James: cum mi-am petrecut 30 de ore în Amsterdam, orașul fără perdele

Am plecat 30 de ore la Amsterdam pentru a participa la concertul artistei americane Morgan James. Am redescoperit acest oraș incredibil, populat cu 750.000 de localnici și împresurat de aproape 900.000 de biciclete, 150 de bordeluri (totalizând peste 400 de ,,ferestre roșii") și 200 de coffee shops, unde un joint costă cel puțin 5 euro.
Share this article

Am fost o zi la Amsterdam pentru a o vedea în concert pe cântăreața americană Morgan James, una dintre vocile foarte „pe val” de peste Ocean. Până de curând nu auzisem de ea, mi-a fost recomandată de bunii noștri prieteni Liviu și Daniela Sfrija, care au bătut calea după Morgan și în turneul european de anul trecut, participând la concertul artistei de la Viena. Am stat la Amsterdam puțin peste 30 de ore, dintre care două cu artista, restul timpului liber redescoperind acest oraș incredibil, mai ales partea desfrânată a lui.

Tonul călătoriei a fost dat de taxi-ul în care ne-am suit la aeroport, o Tesla Model X, mașina cu preț de catalog de peste 120.000 euro. Nu a fost o întâmplare, tot șirul de taxiuri care aștepta frumos în fața aeroportului era compus doar din Tesla. Municipalitatea Amsterdam este într-un amplu program de creștere a energiei regenerabile și a scăderii emisiilor de carbon, planul este ca până în 2025 transportul în comun (autobuze și taxiuri) să fie complet electric. Numărul stațiilor de încărcare electrică din Amsterdam a crescut la peste 4000, iar planul este ca locuitorilor care cumpără mașini electrice noi să le fie implementată o sursă de electricitate pentru încărcarea hybridului în fața casei. Mijlocul cel mai popular de transport în Amsterdam este bicicleta, numărul bicicletelor din Amsterdam fiind estimat la aproximativ 900.000. Adică mai mare decât cel al populației, care este de aproximativ 750.000 de locuitori.

Pentru foarte mulți vizitatori ai orașului Amsterdam, primul stop este în așa numitele coffee shops, magazine cu marijuana în toate formele posibile, de la jointuri cu diferite concentrații și surse de iarbă până la cookies și alte dulciuri având ca bază aceeași materie primă. Fumul de marijuana plutește pe toate străzile orașului, nu doar în preajma coffee shop-urilor, e o aromă cu care nările se acomodează ușor-ușor, iar după jumătate de zi devine absolut obișnuită. Prețul unui joint pleacă de la 4-5 euro, însă din ce am discutat cu câțiva chelneri, pentru a avea o experiență adevărată este foarte important să alegi doar prin recomandare coffee shop-ul de unde cumperi jointurile sau celelalte dulciuri, câtă vreme multe folosesc marijuana de proastă calitate sau în concentrație prea mică. Așadar reperul trebuie să fie recomandarea, nicidecum prețul. De menționat ar fi că fumatul jointului pe stradă este legal în Amsterdam, multe dintre hoteluri permit și în zona de smoking clasic, altele nu. Este ilegală părăsirea Olandei cu marijuana.

Coffee shop

Morgan James s-a născut în Idaho în anul 1981, într-o familie de artiști. Atât Morgan cât și fratele ei au îmbrațișat cariera artistică, având suportul părinților dar și al bunicii, care le-a cumpărat încă de când erau mici un sistem karaoke dar a și acoperit costul orelor de canto ale lui Morgan până la facultate. Deși inițial a fost respinsă la faimoasa Juilliard School, mai apoi a fost acceptată, acolo studiind și operă.

Morgan în concert

A devenit foarte cunoscută publicului prin rolurile pe care le-a avut în spectacole faimoase pe Broadway, în paralel cântând și solo în numeroase cluburi faimoase din New York. Primul album solo intitulat ,,Morgan James Live: a celebration of Nina Simone” l-a înregistrat în anul 2012. A urmat al doilea album, Hunter, în 2014 și doi ani mai târziu al treilea,  intitulat Bule. A colaborat și cu Postmodern Jukebox, cu care a fost în turneu.

Concertul la care am participat a avut loc în Clubul Bitterzoet din Amsterdam și a fost parte a turneului european 2018, care a inclus peste 50 de reprezentații pe trei continente. Noi am avut bilete Meet&Greet, adică am făcut parte dintr-un grup micuț care a întâlnit-o pe Morgan cu o oră înainte de concert pentru o scurtă conversație, o sedință foto și un autograf. Deși totul a durat maxim 20 de minute, artista a fost extrem de prietenoasă, curioasă care este povestea fanilor ei și a răspuns tuturor întrebărilor noastre. Concertul a durat aproape două ore și desfășurându-se practic într-un club, participanții au dansat și cântat cot la cot cu artista. O experiență extrem de energetică, am încheiat aplauzele bis-ului cu gândul că a meritat efortul venirii la Amsterdam pentru acest concert. Morgan James este o artistă completă, are o super voce, prezență scenică, în plus este frumoasă și foarte șarmantă.

Amsterdamul este fascinant, clădirile vechi de sute de ani păstrează fațada istorică, sunt perfect reconsolidate (chiar dacă uneori pare că sunt în picaj), geamurile sunt permanent cu perdelele trase în părți, descoperind intimitatea fiecărui interior. Coffee shops lipite de magazine de brânzeturi și încăperi cu dame de companie în geam. Acestea sunt mai ales distribuite în Red Light District, dar nu numai. Clădirile cu luminițe roșii apar la fiecare pas, fără avertizare și în geam stau fete de toate felurile: frumoase, ciudate, tinere, în vîrstă (am văzut dame care sigur depășeau 60 de ani), rubensiene, cu bustul revărându-se sau nu din corset. Atitudinea comună este nepăsarea, acel „je m’en fiche” care sigur e un cârlig.

Amsterdam red light district

Sunt aproape o mie de prostituate împrăștiate în camerele roșii ale orașului, o partidă de 15 minute pleacă de la 50 de euro, iar taxele plătite anual de bordelurile din Olanda depășesc 15 de milioane de euro.

Ne-am plimbat cu bărcuța pe canale, am văzut reședința Primarului, printre puținii favorizați ai sorții care locuiesc în casă cu vedere la canal în zona centrală, extrem de scumpă pentru rezidențial. Bărcuțele pentru turiști sunt una din problemele nerezolvate de „green city” ale Amsterdamului, nu a fost găsită o soluție să nu mai polueze.

Reședința primarului

Am mâncat excepțional la un restaurant italienesc get-beget, nu am încercat mâncare olandeză, deci nu pot face recomandări. Am petrecut noaptea la Ink Hotel McGallery by Sofitel, un hotel de patru stele amenajat în vechiul sediu al ziarului olandez De Tijd.Conceptul întregului hotel a păstrat vechea destinație, camerele având pereții tapetați cu hărți și scriituri, iar holul recepției păstrând elemente dintr-o redacție, precum mașina de dactilografiat. Costul unei camere pleacă de la 250 euro/noapte, iar micul dejun este excepțional, după cum l-au catalogat și prietenii noștri Liviu și Daniela, cărora le mulțumim pentru întreaga călătorie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora