Noua ambasadoare Marc Jacobs Beauty este o feministă convinsă
Designerul american Marc Jacobs este cel care i-a oferit britanicei Adwoa Aboah, unul dintre cele mai apreciate supermodele ale momentului, primul show de modă la New York, şi cel care a susţinut-o pe tot parcursul carierei sale până în acest moment. Acum, Marc Jacobs duce la un alt nivel colaborarea cu Adwoa Aboah numind-o noua imagine a brandului său, Marc Jacobs Beauty.
”Este un vis devenit realitate”, mărturiseşte Aboah citată de Vogue, recunoscând că gustul pentru diversitate este unul din punctele lor comune: ”Diversitatea este ceva important pentru mine şi ceva ce o să descoperiţi întotdeauna în show-urile lui Marc„.
![Foto: Hepta](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33968/17364578/4-marc04.jpg)
Adwoa Aboah – care se alătură astfel celorlalte personalităţi ce au reprezentat brandul (Kaia Gerber, Winona Ryder sau Edie Campbell) – este cunoscută pentru apariţiile ei în cover-uri precum cel din Vogue America (unde a pozat alături de Liu Wen, Ashley Graham, Kendall Jenner, Gigi Hadid, Imaan Hammam, Vittoria Ceretti) dar şi pentru lupta ei de susţinere a drepturilor femeilor (ea este cea din spatele site-ului Gurls Talk, o comunitate online unde tinerle discută subiecte precum sănătatea mintală, sexul şi mediile sociale).
![Foto: Twitter](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33968/17364578/3-marc03.jpg)
În prima imagine creată pentru noua campanie, Adwoa Aboah poartă pe buze rujul Le Marc Liquid Lip Crayon.