Nu a fost nici Nod în Gât, nici Nod în Papură, nici Capra Vecinului, a fost Fără Zahăr: „Suntem două jumătăţi greu delimitabile, un fel de devălmăşie”. Cum sărbătoresc aproape 30 de ani de activitate la festivalul Rocanotherworld

Cum era viața înainte de Fără Zahăr și cum arată o relație de prietenie și muzică după aproape 30 de ani? Înainte să-l cunoască pe Bobi, Bobo Burlăcianu era „plină de hormoni, de ceartă cu universul şi negare a autorităţii”. Înainte să-l cunoască pe Bobo, viața lui Bobi Dumitraș era „printre franjuri și frânturi, mai ies din ciorba vieţii bucate de-amintire din bucătăria noastră”.

Dar viața i-a adus împreună în liceu. Întâi au făcut parte din trupa de umor a liceului – Patrula 0. Apoi au plecat împreună la Iași, la facultate și acolo s-a născut Fără Zahăr care ar fi putut să se numească „Nod în Gât, Nod în Papură sau Capra Vecinului”. Asta se întâmpla în 1995. Și de atunci au rămas împreună, o perioadă despre care Bobi spune că „a rămas constantă pofta de râs a românului, fronda prin haz de necaz”. Dar cum arată viața lor astăzi? Ce înseamnă relația dintre ei? Și cum arată România lor? Aflăm din interviul de mai jos.

Și vă spun că îi puteți vedea pe băieții de la Fără Zahăr la Rocanotherworld, unde vor cânta, în perioada 20-23 iunie, la Iași, alături de Alternosfera, ARGATU, RoadkillSoda, Sarmalele Reci, La Chica, Frate Gheorghe și Paul Tihan & Andra Andriucă. În același timp, la scena de muzică electronică, vor mixa Emann, Eduard Draude și Andrei C., alături de artiștii deja confirmați, Rosario Internullo și GALA.

Rocanotherworld nu este doar un festival de muzică. Este o călătorie plină de descoperiri în lumea artei, muzicii și oamenilor. Inițiat în 2016 la Iași, acest eveniment este organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Festivalul aduce împreună oameni din diferite medii, oferind un mediu vibrant și divers, unde se (re)conectează la valori precum curiozitatea, individualitatea și grija față de ceilalți. Rocanotherworld 2024 este o combinație echilibrată între spectacole live și evenimente conexe, promovând valorile #becurious, #bedifferent și #beforothers. 

Dar până vom ajunge la Iași pentru a ne bucura de experiența Rocanotherworld, vă propunem să ne bucurăm de un interviu cu ironie, umor și sinceritate cu Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu de la Fără Zahăr:

Bobi și Bobo, voi pare că sunteți dintotdeauna împreună… vă mai amintiți viața voastră înainte să vă cunoașteți? 

Bobi: Vă salut şi mulţumesc pentru ocazia de a răscoli puţin prin amintirile din adolescenţă. Viaţa mea înainte de a-l cunoaşte pe Bobo era plină de hormoni, de ceartă cu universul şi negare a autorităţii. Practic, eram un adolescent normal, într-o societate care orbecăia prin tranziţia către o libertate sănătoasă.

Bobo: Sigur. Printre franjuri și frânturi, mai ies din ciorba vieţii bucate de-amintire din bucătăria noastră. Era o viaţă tihnită până la inconştienţă. Lucrurile erau mult mai clare. Timpul, activităţile, rutinele, toate se desfăşurau conform unui plan dinaite stabilit, ceea ce dădea un soi de siguranţă.

Cum v-ați cunoscut? Povestiți-ne puțin cum v-ați întâlnit?

Bobi: Întrucât întâlnirea mea cu Bobo s-a petrecut identic cu întâlnirea lui cu mine, îl las pe el să povestească.

Bobo: Eu intrasem în clasa a IX-a la liceu şi Bobi era într-a X-a. Şi într-o zi ne-am întâlnit pe holurile liceului şi mi-a propus să intru în trupa lui de umor. S-a numit Patrula 0 şi am făcut împreună câteva scheciuri în anii de liceu, prestând la balurile de boboci. Nu mai ştiu exact de ce a făcut asta. Cred că am recitat eu o poezie în Cenaclul Literar al liceului, m-a văzut acolo şi i-a plăcut. Eu mă jucam în timpul liber scriind parodioare, versuri comice, dar şi triste, şi asta m-a adus în Cenaclul Poesis, condus de profesoara mea de română. E posibil să ne fi cunoscut prin intermediul cenaclului.

Din 1995 până în 2024 au trecut ceva ani… care sunt lucrurile care au rămas constante în această perioadă?

Bobi: A rămas constantă pofta de râs a românului, fronda prin haz de necaz.

Bobo: Da. Bine zis. Subscriu. Plus nevoi. Alea sunt mereu constante.

Bobi Dumitraș (Fără Zahăr): „Existenţa mea era destul de sărăcăcioasă material, dar în acea perioadă nu exista o presiune a statusului social, niciun coleg nu se uita lung la adidaşii tăi scâlciaţi. Puteai deveni popular cu un săpun şi o chitară”

Cum arăta viața celor doi puști din Dorohoi? Își imaginau ei că o să ajungă să cânte moldovenește într-o trupă de muzică și umor?

Bobi: Existenţa mea era destul de sărăcăcioasă material, dar în acea perioadă nu exista o presiune a statusului social, niciun coleg nu se uita lung la adidaşii tăi scâlciaţi. Puteai deveni popular cu un săpun şi o chitară.

Bobo: Niciodată. Aveam orizonturi foarte mici la vremea aceea. Viaţa era simplă şi grea. Era sărăcăcioasă şi emoţional, nu doar material. La mine, umorul s-a născut ca mecanism de apărare, un mod de a-i face faţă. Nu era ceva la care să visez. Scopul meu era să trec neobservat mai degrabă. Cred că l-am ratat. Iar chitara a fost un refugiu. Un spaţiu personal. Nu eram convins că vreau să-l împărtăşesc, lăsam doar prieteni apropiaţi înăuntru, deci nu, nu îmi imaginam nimic despre nicio trupă.

Citește și: Viața unui artist care trăiește în strânsă legătură cu folclorul și cultura țărănească și călătoria sa muzicală de la Phoenix la cobzele țărănești. Sașa-Liviu Stoianovici: „Am întâlnit oameni care, după 15 ani de Spania, au revenit în satele lor, şi-au construit case moderne, dar s-au dedicat muzicii, dansului, tradiţiilor”

Cum a fost drumul de la Patrula Zero (4-0) la Fără Zahăr?

Bobi: Dacă e să fac un mult prea scurt rezumat, aş zice: un tren spre Iaşi, facultate, un vis artistic studenţesc pe care l-am dublat cu muncă şi un mail primit în 2003 din partea casei de producţie Zone Records.

Bobo: Cu nostalgie. Din frumosul vremurilor Patrulei, am vrut să le reînnoim. Să refacem condiţiile unei prietenii care ne adusese valoare personală, ajutându-ne să creştem unii pe alţii în liceu. Am dus prietenia mai departe, la facultate. Şi, implicit, colaborarea pe partea umoristică.

Mai țineți minte ce visau atunci puștii care scriau scheciuri umoristice cu ironii la adresa profesorilor?

Bobi: Am fost un puşti cu anturaj foarte bun, cu băieţi care deja ajunseseră studenţi şi care mi-au explicat cât de important este să evoluezi prin educaţie. Mă rog, nu foloseau chiar aceste cuvinte, mai degrabă mi-au zis Bobi, te aşteptăm la Iaşi să ne distrăm prin crâşmele studenţeşti. Eram o omiduţă nerăbdătoare să afle în ce fel de fluture se va transforma. 

Bobo: Visam iubire, cel mai des. Şi o visam cu teamă. Umorul era o formă de a o obţine, sub forma ei sucită de acceptare socială.

Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): „Arată mult mai bine România de astăzi. Anii ’90 au fost un fel de vest sălbatic, acum nu prea mai vorbim de cartiere rău famate şi furturi de casetofoane din maşini. Nivelul de trai e decent, viaţa e mai uşoară”

Acum ce vă inspiră? Către ce subiecte se îndreaptă cel mai adesea ironiile voastre?

Bobi: Poţi găsi inspiraţia în orice, important este să reuşim să distorsionăm realitatea sau să o abordăm de o manieră atât de voit greşită încât să se nască umor. Un şuierat de turbosuflantă astmatică, un deal, un câine reâncarnat în pisică sau un mascul mămos care nu ştie să-şi gestioneze emoţiile pot oricând deveni protagonişti ai unui act artistic.

Bobo: Viaţa ne inspiră. Viaţă există peste tot în jur. Există dinamică, se petrec lucruri, şi unele rezonează într-un fel aparte. Trezesc ceva în mine. O părere. Şi mă apuc să o formulez, să o exprim într-o formă de metacomunicare. Cum anume rezonează şi de ce, asta ţine de context. Contextul necesită prezenţă şi conştientizare. Să poţi reacţiona la lucrurile care se întâmplă în jur. Şi drive. Voinţa de a face. Auzi o vorbă pe stradă, citeşti o ştire pe net, orice poate deveni o sursă de inspiraţie pentru a crea ceva. Nu neapărat bun. Asta e partea a doua. Urmează procesul de selecţie a ideilor. Dar în primă fază, poţi să stai la coadă la market şi, de nervi sau din amuzament, să îţi vină să scrii nişte versuri despre statul la coadă, de pildă.

Cu satiră și umor, cum arată România voastră de astăzi? Și cât de diferită este de cea pe care o visau cei doi tineri care au plecat din Dorohoi la Iași?

Bobi: România actuală este cea mai bună Românie de până acum şi a promis că va deveni din ce în ce mai bună. Doar că are nevoie de ajutorul tuturor şi un dram de optimism. Uneori va râde, alteori va plânge, dar eu propun să o vedem ca pe un copil care îşi caută drumul, nu ca pe o mamă la care ne smiorcăim pentru bunăstare necondiţionată.

Bobi: Arată mult mai bine România de astăzi. Anii ’90 au fost un fel de vest sălbatic, acum nu prea mai vorbim de cartiere rău famate şi furturi de casetofoane din maşini. Nivelul de trai e decent, viaţa e mai uşoară. Tehnologia schimbă mult din dinamica existenţială şi o face în avalanşă din ce în ce mai apăsat. Lumea e foarte diferită acum şi în viitor presupun că va fi tot mai diferită. 

Bobi Dumitraș (Fără Zahăr): „Pentru mine Fără Zahăr este modul cel mai familiar şi mai confortabil de a mă exprima artistic. Ce nu pot eu, poate Bobo şi viceversa”

Pe lângă Fără Zahăr, mai aveți fiecare și alte activități și proiecte, ce v-a ținut împreună în toată această perioadă?

Bobi: Pentru mine Fără Zahăr este modul cel mai familiar şi mai confortabil de a mă exprima artistic. Ce nu pot eu, poate Bobo şi viceversa. Suntem două jumătăţi greu delimitabile, un fel de devălmăşie. Ne respectăm, ne ajutăm şi compensăm reciproc momentele de slăbiciune. Dacă cumva Bobo a spus altceva, să nu-l credeţi.

Bobo: Ne place mult ce facem. E o meserie vocaţională binecuvântată. Celelalte proiecte ne ajută să ne îmbogăţim nivelul personal, astfel încât să devenim din ce în ce mai buni.

Bobi, ce înseamnă pentru tine Bobo? Bobo, ce înseamnă pentru tine Bobi? 

Bobi: Bun prieten, confident, partener cu drept de veto, devorator de cioarbă de burtă şi clătite cu ciocolată, enervant de talentat, dedicat şi serios. Dacă eram bunica lui aş fi protestat la tatuaje, dar nu sunt.

Bobo: Bobi e prietenul meu cel mai bun. Pe lângă asta, e şi un partener de afaceri ideal.

Citește și: Analia Selis: „o femeie divorțată, singură, cu doi copii, într-un loc care îmi place, dar unde se pot întâmpla și cred că se vor întâmpla multe lucruri minunate”. Cum arată viața ei în țara care a primit-o, acum mai bine de 20 de ani, cu brațele deschise? Și cum a ajuns să treacă de la Maria Tănase sau Sofia Vicoveanca la tango românesc

V-ați gândit la început că o trupă de umor care cântă în moldovenește și combină hip-hop cu folk, latino, punk rock sau metal poate să aibă succesul și, mai ales, respectul pe care a reușit Fără Zahăr să-l câștige în toată această perioadă? Sincer, ați crezut de atunci că o să trăiți din asta?

Bobi: Ştiam că produsul nostru artistic este original şi consistent, dar totodată nişat. Norocul a fost că lansarea primului album şi apariţia pe sticlă ne-au arătat unei întregi ţări. Suntem nişte norocoşi. Respectul publicului a venit prin reciprocitate, perseverenţă, seriozitate şi muncă. 

Bobo: Nu. Niciodată. Eu visam să studiez animale în mijlocul naturii şi pentru asta m-am dus la facultatea de Biologie. Muzica şi umorul au fost hobby-uri, zone de evadare din neajunsurile vieţii. Viaţa nu era despre a face ce-ţi place, ci despre a suferi cu demnitate. Eu asta învăţasem până atunci.

La final de iunie, între 20-23, o să vă găsim la Rocanotherworld 2024. Povestiți-ne puțin despre ce pregătiți pentru oamenii care o să vină să vă vadă la Iași?

Bobi: Suntem bucuroşi şi onoraţi să participăm la Rocanotherworld. Vom livra energia noastră şi vom încerca să smulgem din public mici bucăţele de iubire. Există şi riscul să mă trezesc vorbind mult între cântece, fapt pentru care îmi cer scuze anticipat.

Bobo: Pregătim o combinaţie între oleacă de muzică, mult umor, presărate cu ceva actorie, peste care punem multă dăruire şi bucurie.

Ați plecat din orașul natal pentru a deveni studenți în Iași. A devenit acasă pentru voi? Cât de special este acest loc… și nu întreb doar pentru că proiectul a luat naștere la cenaclul de muzică folk al Casei de Cultură a Studenților din oraș.

Bobi: Pentru mine Iaşi este de multă vreme acasă. Mi-a oferit aer, aripi, prima scândură de scenă şi o fată minunată care nu a reuşit să mai scape de mine.

Bobo: Este acasă, da. E un oraş drag, primitor, cu încărcătură emoţională.

Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): „Nu cred că există ceva despre care să nu ştie nimeni. Cineva tot ştie. Google, Zuckerberg, Oculta Mondială… N-are cum. Iubita mea ştie cele mai multe lucruri. Dar să nu vă vină cumva ideea să-i luaţi şi ei vreun interviu”

Ce nu știe nimeni despre Fără Zahăr? Dar despre Bobi? Dar despre Bobo?

Bobi: Fără Zahăr ascunde nişte secrete foarte tenebroase, dar eu nu ştiu să le ţin. De exemplu, pe vremea când căutam să dăm un nume proiectului, am trecut prin variantele Nod în Gât, Nod în Papură sau Capra Vecinului. Primul nostru concert profesionist a avut loc în 2003, în cadrul Zilelor Culturale ale oraşului Siret, la invitaţia regretatului nostru prieten şi mare umorist Cornel Udrea. Bobi nu a mai fost la pescuit de doi ani, iar unul dintre tatuajele lui Bobo simbolizează momentul de deturnare emoţională aşa cum îl explică Paul Olteanu.

Bobo: Nu cred că există ceva despre care să nu ştie nimeni. Cineva tot ştie. Google, Zuckerberg, Oculta Mondială… N-are cum. Iubita mea ştie cele mai multe lucruri. Dar să nu vă vină cumva ideea să-i luaţi şi ei vreun interviu.

Și, la final, cum o să fie următorii 30 de ani pentru Fără Zahăr? Sau măcar… poate ceva referitor la următorul album?

Bobi: Nu se ştie niciodată ce planuri are Marele Şef. Însuşi festivalul Rocanotherworld, întâlnire a celor care nu vor să uite, este un mesaj despre bucuria prezentului şi acceptarea faptului că nu se ştie de câte ori va mai veni ziua de mâine. Sper că nu întristez pe nimeni cu acest răspuns, dar ieri m-a durut viaţa dintr-un genunchi şi am început să gândesc fatalist.

Bobo: Sperăm să fie din ce în ce mai buni, dar cu oarece rezerve. Fără Zahăr nu există independent de lumea înconjurătoare, ne învârtim pe aceeaşi planetă. Iar planeta stă pe marginea unor schimbări. Viaţa e din ce în ce mai dinamică şi mai imprevizibilă. Pandemia de covid a fost un exemplu bun. Acum vedem în jur războaie, dezvoltarea inteligenţei artificiale, ne pasc nişte schimbări în viitor pe care nu le putem prevedea. Bucuroşi le-om duce toate, că n-avem încotro. Până atunci, încercăm să trăim cât mai mult în prezent. Să ne bucurăm de ce avem. Album nu avem în plan deocamdată. Vom continua să scoatem câte o piesă single, în măsura în care ne permite timpul. Momentan, ţinem în stand by o piesă nouă înregistrată dinainte de Paşte pentru că nu găsim timp să filmăm câteva cadre pe post de videoclip, să o putem lansa. Programul concertelor e foarte solicitant şi nu ne lasă. Ar mai fi în plan un album cu muzica spectacolului Pisici 2. Şi că veni vorba despre asta, anul viitor vom relua, cel mai probabil, lucrul în teatre, la spectacole muzicale. Avem o promisiune de ţinut la Galaţi, şi încă o propunere de colaborare de la Arad. Între timp, s-a reluat la Teatrul Luceafărul un spectacol făcut de noi, Oraşul îi zice, ca să fac şi un pic de reclamă locală. Poate îl prindeţi.