O incursiune în istoria uneia dintre primele agenții de turism din România. Cum a deschis Alin Burcea Paralela 45, cum arătau primele circuite cu autocarul la Istanbul și cum arată azi vacanțele românilor?

Anul acesta Alin Burcea sărbătorește 30 de ani de la înființarea agenției de turism Paralela 45. Sunt 30 de ani de vacanțe pentru românii ținuți cu porțile închise până înainte de 1990, fără a cunoaște ce e dincolo de granițe.

Alin Burcea avea 20 și ceva de ani la Revoluție și pentru că terminase facultatea de Turism, pentru că fusese actor și pentru că prin vene îi curgea sânge de antreprenor, în aprilie 1990 a pus pe picioare una dintre primele agenții de turism de la noi. Până atunci românii știau că dacă vor să meargă în vacanță trebuie să stea la coadă la OJT, să dea o șpagă pentru a primi un bilet bun și să se pună la drum. Pentru prima dată au avut în față opțiunea de a sta la masă cu un agent de turism, de a primi un pahar cu apă și de a-i fi trecută șpaga pe chitanță, sub formă de comision. În condițiile acestea la ușa agenției s-a făcut coadă încă din prima zi.

M-am văzut cu Alin Burcea la o cafea și l-am provocat să depene cât mai multe amintiri din anii ’90. Așa am aflat cum primul lui job în libertate a fost de „băiat bun la toate” pentru niște ziariști japonezi, cum se făceau afaceri după Revoluție sau cum au descoperit românii Istanbulul și comerțul cu produse din Turcia și China.

Urmează o discuție savuroasă cu Alin Burcea, la care recunosc că am avut momente în care am râs cu lacrimi.

Cum arată Paralela 45 după 30 de ani?

Alin Burcea: Avem o cifră de afaceri destul de mare. Am ajuns la un rulaj de vreo 70 de milioane de euro, dar nu prevăd creșteri anul acesta din cauza crizei economice ce pare să se extindă la nivel mondial, mai ales cu acest Coronavirus.

Dar aveți puși bani la ciorap pentru un an greu?

Da, sigur.

Cu ce vă lăudați după anul acesta?

Cu un brand bun, în primul rând. Suntem în primele două locuri când vine vorba de agențiile de turism românești, iar aici am ajuns că nu am mințit. Noi nu am dat vacanțe de 1 euro, am mers tot timpul pe o linie constantă în care nu am păcălit oamenii, lucru ce ne-a adus o reputație. Oamenii care au vrut seriozitate, au venit mereu la noi.

Câți angajați aveți?

Avem vreo 250 de angajați în birourile noastre din toată țara. La noi contează foarte mult omul, motiv pentru care eu tratez toți agenții de turism la fel, indiferent dacă sunt angajații mei sau ai vreunui antreprenor local cu care am contract.

Eu fac toate angajările în firmă pentru că simt că pot să văd acolo unde este o bună calitate umană, ca să pot construi ceva cu omul respectiv. Eu nu angajez golani sau derbedei.

Vă pleacă oamenii?

Nu, din fericire, de la noi noi nu pleacă nimeni.

Care e cel mai vechi angajat al dumneavoastră?

Sunt două colege care anul acesta împlinesc 24 de ani de când sunt în firmă. La noi 90% dintre angajați sunt femei și ele trebuie să fie tratate cu respect. Sunt studii: bărbații merg după bani că ei reprezintă capul familiei – de parcă nu știm cine e capul familiei în realitate. Știi bancul ăla? Stăteau doi de vorbă și unul dintre ei spune: „M-am dus și i-am spus soției țipând la ea: „Eu nu duc gunoiul când vrei tu, duc gunoiul când vreau eu și anume acum” 😀

Să revenim, iar femeile pun pe primul loc atmosfera de la birou, abia apoi salariul.

Ce le-ați luat de 1 martie?

De vreo 17 ani, eu scriu de mână felicitări la toată lumea. La fiecare femeie scriu un text „according to the person” în stilul meu, cu umorul meu – că doar am făcut teatru. Anul acesta vor merge la un spectacol de 8 martie. Acum 10 ani, am fost la băieții ăia în fundul gol, la stripperi. Am colege de la agențiile de prin țară care păstrează felicitările de la mine și mi le arată când merg pe acolo.

Țineți minte toate angajatele?

Alin Burcea: Cum să nu? Le știu și pe ale mele, le știu și pe cele de la franciză, așa că în total sunt peste 400 de femei.

Dumneavoastră ce ați primit cadou de la angajați de ziua dumneavoastră?

Știu că au complotat cu soția și cu fiica mea și mi-au luat niște haine.

Chefuri mai faceți?

Da. Ultimul a fost un chef de aproape 400 de persoane cu ocazia Târgului de turism. Urmează petrecerea de 25 mai. Avem un fost coleg care are 87 de ani și căruia i-am zis: „Bre, cât trăiești, noi îți facem ziua pe 25 mai”. E un pretext pentru a scoate lumea la încă o distracție. Munca în agenția de turism e grea și oamenii au nevoie de astfel de lucruri să se destindă.

Eu am avut trei oameni în vârstă. Unul dintre ei, a fost o doamnă care a murit luna trecută, la 82 de ani, după ce a fost prima mea angajată. În plus mai am doi bărbați, un domn de 78 de ani și domnul acesta de 87 de ani, o persoană fabuloasă.

Adică nu vă uitați angajații nici după ce ies la pensie?

Alin Burcea: Păi sper să nu mă uite nici ei pe mine după ce oi muri.

Așa, în toamnă mergem în Antalya și facem asta de 3 ani de zile ca să facem analiza anului care a trecut. Oamenii trebuie tot timpul scoși.

Cum v-a venit ideea ca după revoluție să deschideți o agenție de turism? Toată lumea știa atunci de ONT și OJT….

Eu am făcut facultatea de turism și cred că sunt în cei 2-3% care lucrăm în domeniul pentru care ne-am pregătit.

Când ați terminat?

Alin Burcea: În 1986. Dar mișto a fost că în primul an am făcut practică ca ajutor de ospătar, la Scoica în Jupiter. Am învățat atunci tot ce se putea învăța de la ospătarii bătrâni care mi-au spus toate trucurile lor.

În anul doi am făcut practică în recepție, ajutor de recepționer. Fiind poliglot, doamna Nuți de la hotel Cometa m-a băgat în prima linie. Făceam niște ciubucuri de nu-mi venea să cred. Venea neamțul și îmi spunea: „Nu-mi place camera!”. Eu spuneam: „Vai! O schimbăm, cum să nu” și i-o dădeam pe cea de alături care era mult mai bună, adică la fel.

În anul trei am făcut practică la ghizi turistici. Am lucrat pe engleză, pe spaniolă.

În momentul în care am terminat facultatea aveam o grămadă de idei legate de ce se întâmplă în meseria noastră și cum pot fi abordate problemele.

În 1987 m-am lipit de o gașcă de băieți (mai mari ca mine) care lucrau pe intern cu grupuri de români. Printre ei era Ion Antonescu de la Marshal care era șeful meu (azi nașul meu), angajat la ITHL București. Atunci l-am cunoscut pe Adrian Grigorescu, tot cam de aceeași vârstă cu ei, din gașca lor, care ulterior a devenit asociatul meu.

În 1989, prin relațiile lui taică-meu, deși aveam repartiție la Sibiu, mi-a pus pile și am venit la București la Centrocoop. Era o organizație națională, cu birouri în fiecare județ, cu restaurante, carmangerii, patiserii.

Și ce făceați acolo?

Eu eram specializat în meniuri. Ne duceam, de exemplu, în control într-un sat. Oamenii de la restaurantul respectiv nu puteau să-și facă singuri meniurile, pentru că dacă voiau să schimbe pătrunjelul cu leușteanul, trebuia să aibă acordul nostru. Ei, eu mă duceam și le făceam meniurile și am făcut la meniuri de mi-a venit rău. Până la urmă m-am pricopsit și m-am însurat cu o sibiancă. Și azi, eu cred că știu județul Sibiu pe de rost după cât am umblat în anii aceia de stagiu, ea nu-l știe că e prințesă. 😀

Venind în București, am început să scot țăranii de la Cooperație în excursie, în trei ani am făcut cinci excursii.

Unde erați la Revoluție?

Alin Burcea: Pe străzi. Centrocoop-ul era pe strada Ion Brezoianu. Îmi amintesc că aveam un coleg mai în vârstă care nu m-a lăsat să ies ca să nu mă omoare teroriștii. Am sărit pe geam și m-am dus la CC. La un moment dat, ca să vezi cum e viața, mă abordează un japonez. Mă întreabă ăsta dacă vorbesc engleză și norocul a făcut să am în buzunar și ecusonul de ghid. Atunci japonezul: „Do you want to work for us?”. Patru luni am lucrat pentru el. 😀

Ați lucrat ce?

Trebuia să fiu omul bun la toate, în primul rând traducător și însoțitor (făceam rost de mașini, făceam rezervări la hoteluri pentru ei, făceam de toate).

Dar ei ce erau?

Ziariști. Ei veniseră să transmită revoluția din România. Unul venea de la Londra, altul de la Paris și aveau o cutie mare ca un sicriu, cu care transmiteau pozele.

Mă sună într-o seară să-mi spună că a căzut un avion la aeroport. Le-am zis că eu nu merg la aeroport, că poate ne omoară careva. Japonezul îmi zice că îmi dă 500 de dolari dacă merg, iar eu îi răspund că ajung la el în 30 de minute. 😀

Stai că am fost și după unguri, atunci pe 15 martie când s-au bătut ăștia cu românii. Pe 16 martie, îmi zice japonezul: „Alin, we must go there!”. La care eu: „Băi, acolo problem”. L-am luat pe viitorul meu asociat, pe Adrian, să meargă cu mine ca să câștigăm niște bani. Aproape de Târgu Mureș ne-am oprit într-un sat unguresc, unde a vrut japonezul să intre. Eu îi spusesem pe drum că noi conviețuim de atâția ani împreună dar acum nu e cea mai bună ocazie să mergem că tocmai ce se bătuseră ungurii cu românii, primii fiind provocați. Japonezul nu a vrut să asculte, așa că ne-am dus la preot. Eu știu puțină maghiară, am zâmbit frumos, așa că ungurii s-au pus cu mâncarea pe noi, cu slănină, cu palincă, cu de toate. De unde le spusesem eu că ne omoară ăștia, ei ne omorau cu bunătăți. Japonezul nu mai înțelegea nimic.

Cum ați ajuns să deschideți propria agenție de turism?

Alin Burcea: Am strâns niște bani, câteva mii de dolari pentru că mă plăteau bine. Pe toate deplasările cu japonezii am lucrat cu Adrian și astfel ne-a încolțit ideea de a face agenția de turism.

Era decretul 50 de întreprindere mică și am avut numărul 384 pe țară, din 5 aprilie 1990. Stai să-ți spun și aici o fază. Eu nu sunt foarte negustor, dar am avut mereu un spirit întreprinzător. Adrian era echilibrat și rămânea șocat de câte ori făceam eu vreo trăsnaie. Când ne-am dus să depunem actele la Comitetul Central, trebuia să cumpărăm cu 9 lei o broșurică din care am fi învățat ce să facem. Când ne-am dus noi, nu mai erau broșurici, așa că am cumpărat una pe sub mână cu 20 de lei. Văzând asta, îi zic lui Adrian: „Ia hai mă să facem și noi niște broșurici!”. Am plecat și ne-am dus noi și am tras la un fel de rotativă improvizată 50 de bucăți. Am venit a doua zi și le-am vândut cu 20 de lei bucata în 8 minute. Nu spun că în 2 zile am ajuns să le vindem cu 100 de lei 😀Cred că am strâns vreo 20 de mii de lei în zilele acelea, capitalul nostru comun.

Pentru că Adrian lucrase la Horticola 1 Mai, nu știu cum s-a descurcat el că l-a convins pe directorul de acolo să cedeze spațiul în favoarea noastră, spațiu pe care ulterior l-am cumpărat. Am fost barosani pentru că am deschis pe 6 martie agenția într-un spațiu care era doar al nostru.

Prima vacanță vândută?

Alin Burcea: Am avut 3 angajați, domnul Mihai Stăniloiu, doamna Petroiu (care a murit luna trecută) și încă o fostă colegă de facultate de-ale mele și cu noi doi asociații, am vândut în prima lună numai turism intern.

Vacanțe la mare?

Și la munte și la balneo. Eu stăteam cu părinții în Cotroceni și nea Mihai venea și mă lua de acasă și la 7.20 dimineața claxona pe stradă. Eu îi spuneam: „Bre, nu mai claxona că ies eu. Dar de ce vii așa devreme că noi deschidem la ora 9?”. Iar el îmi răspundea că nu poate să lase lumea la coadă. Noi din prima zi aveam coadă.

Cum așa?

La stat, la toate agențiile de stat se dădea ciubuc. Noi am pus șpaga pe chitanță, comisionul. În plus, omul nu mai stătea la tejghea, stătea la masă, pe scaun și primea și un pahar de apă.

A durat vreo lună.

Tatăl meu fiind arhitect în execuție, lucrase mai multe hoteluri pentru Ministerul Turismului așa că m-a trimis la unul și la altul. Eu pentru că făcusem practică la mare, știam și pe acolo niște oameni. Ne-am cumpărat o Dacie albă, la mâna a doua, pe care o chema Georgeta și mergeam cu Georgeta prin țară și „luam marfă”, adică contracte.

Cum ați încheiat anul?

Pe plus, dar nu mai țin minte cifre. Pe vremea aceea nu ne cerea nimeni avans pentru că nu se punea problema de țepe. Contractam, plăteam și ne opream comisionul.

Am făcut un capital.

Când ați ieșit pe piața internațională?

În vara aceea am plecat cu primul grup la Istanbul.

Vorbiserăți la telefon, luaserăți locuri la hotel la Istanbul? Cum ați plecat?

Era telex pe vremea aceea, nu cred că știi tu. Era o cabină de dactilografiat ce trimitea mesaje. La un moment dat vine asociatul meu, Adrian și găsește un telex la noi în birou. Noi aveam o cameră la -1 unde se țineau florile la rece. Pe vremea aceea telexurile erau înregistrate la poliție, nu puteai să ai așa ceva acasă. Așa că începe Adrian să mă certe: „De unde ai telexul ăsta? De unde l-ai furat?”. Eu: „Nu l-am furat, l-am cumpărat”. „Cu chitanță?” mă întreabă el. Normal că fără chitanță. 😀 Îl luasem de la unul de la Ministerul de Interne care îl făcuse ciubuc. Adrian a tăcut ce a tăcut vreo săptămână, după care s-a îndrăgostit de telex. Ideea de a putea vorbi în lumea mare, era ceva de nemaivăzut.

Păi și turcii au avut încredere să vă primească cu un mesaj prin telex?

Alin Burcea: Era cu banii jos, turcii sunt super negustori.

Totul era nou, pentru noi Istanbulul era un fel de Frankfurt. În vremea aceea se stătea o zi la vama cu Turcia, însă eu dădeam șpagă și treceam după 2-3 ore. Mie și azi îmi place Istanbulul.

Dar oamenii mergeau în vacanță sau pentru negustorie?

Vacanță, bineînțeles, dar se făcea și negustorie. Cred că în anul acela am avut vreo 40 de grupuri la Istanbul, iar printre ei erau și negustori care aduceau marfă. În ianuarie 1991 m-am dus și eu cu două gagici și am luat 1,2 kilograme de aur, cu 5 dolari gramul, l-am adus în țară, l-am băgat în consignație unde se vindea la preț triplu. Erau piese mici de Mărțișor: inimioare, trifoi cu patru foi, potcoave, din astea. Asociatul meu, finanțistul, a murit în 1994 în urma unui atac de cord și după moartea lui, în seiful lui încă mai erau medalioane și lănțișoare de aur de atunci. El se uita strâmb la mine când am plecat după aur: „Unde te duci mă? Cum să aduci mă aur?”. El era mai cu frica lui Dumnezeu. 😀

Dar nu se controla la vamă?

Nu. Am avut și marea șansă că un coleg de facultate cu care am făcut și armata împreună, era vameș. În armată se leagă prieteniile. Și când ajungeam în vamă, ieșea el și striga după autocar: „Paralela 45 veniți aici!”.

În Grecia când ați ieșit?

În toamna lui 1990. Și Grecia o facem și azi. Am avut sute de grupuri cu autocarul în Grecia.

În 1991 am început să mergem în China. China nu cerea vize, era țară comunistă și chinezii erau prietenii noștri. Bineînțeles că după vreo lună s-a transformat într-un mare business.

Nu se închidea cala avionului de bagaje, la întoarcere. Au fost situații când comandantul de aeronavă a spus: „Mai dați jos din marfă sau din oameni!”. Au fost situații când au coborât oamenii și au luat alt avion. Se aduceau celebrele geci cu puf de gâscă pe care le luam cu 10 dolari și pe care le vindeam aici cu 20-25 de dolari.

Dar pe lângă bișniță, oamenii mergeau și în vacanță?

Alin Burcea: Toți. După scurt timp se șmecheriseră toți. Venea chinezoiul la hotel și românul îi spunea: „Vreau 300 de geci, 200 de fâșuri, etc. Cât face?”. 5000 de dolari, răspundea chinezul. Îi dădea 2500 ca să-i aducă marfa la hotel, iar la final îi plătea restul. Ajunseseră de aduceau marfa direct la aeroport, nu o mai căra românul de la hotel la avion. În cele 7 zile de vacanță, oamenii se plimbau, își făceau vacanță. 😀 Era unul care în 1991 a făcut China de 30 de ori. Îl întrebam: „Nu te-ai plictisit?”. „Nu, mă duc mă plimb, văd marele zid, mă duc prin restaurante”, răspundea el. Așa că ani de zile se aducea marfă din China pentru că era ieftină, bună cât de cât, iar noi eram săraci, aveam venituri mici.

Păi, ca să-ți dai seama, tatălui meu care fusese șef la Carpați, lucrase pe un salariu mare ca arhitect la Casa Poporului, când i-am făcut socoteala la paritatea dolarului la negru, rămânea cu 180 de dolari în mână.

Cum a ajuns Paralela 45 în primele 3 agenții din România? Cum a ajuns compania care este azi?

În timp. Am fost constanți. Eu sunt un tip echilibrat și constant, chiar dacă lumea știe că sunt cu gura mare, dar nu sunt nebun. Una e apariția mea și spectacolul pe care îl fac și alta e un business. Eu nu vreau rulaj de dragul de a rula, eu nu fac chartere care ies pe minus.

În 1998 am început să deschidem în țară și în 1996 a fost primul charter în Antalya. Nu vrei să știi ce emoții avea. Sună frumos, dar să umpli în fiecare săptămână un avion cu 180 de locuri nu e deloc ușor. Noi vindem prin rețeaua proprie, dar aurul pentru noi sunt agențiile mici și de aceea le respect foarte mult.

Știu că ați fost și prin politică…

Între 2000 și 2002 m-am dus secretar de stat la Minister că m-a mâncat în „bip”. Soția nu a vorbit cu mine șase luni: „te-ai căsătorit ca să luăm decizii în doi, nu singur”. Eu eram membru al Partidului Democrat, consilier al partidului pe sectorul 5, unde era primar Vanghelie. Am fost singurul de la PD care a fost președinte de comisie, de mă întreba Traian Băsescu: „Cum ai făcut mă de te-a pus pe tine, când el are 15 consilieri și voi sunteți doar 3 de la PD”. „Am vorbit cu omul”, zic eu. „Cu cine mă?”, întreabă el. „Cu Marian. A zis că are încredere în mine”. După ce am terminat mandatul, mi-a dat apoi trei comisii.

Într-o zi mă sună prietenul meu, Dan Matei Agaton să mă cheme la el, la sediul lui de campanie: „Am vorbit, gata, s-a aranjat!”. Eu nu înțelegeam nimic. El mă lămurește: „Vii cu mine la minister, secretar de stat”. Cum să merg eu cu el, eu fiind la PD, el la PSD? „E o provocare, eu te iau cu mine că ești cel mai bun tehnician pe care îl știu, cum să spui nu?”. Și am zis da. 😀

Ați regretat?

Alin Burcea: Nu, că am învățat mult. Interesant a fost cum i-am spus lui Traian Băsescu. M-am dus întâi la Liviu Negoiță care credeam că mă scuipă, însă el mi-a zis: „Bravo, mă! Hai să vorbim cu domnul președinte!”. Băsescu era primar general. Intrăm la el și Negoiță îi spune: „Domnul președinte, pe Alin vor să-l pună ăștia secretar de stat la Ministerul Turismului”. Mă gândeam că din trădător nu o să mă scoată. Traian Băsescu: „Bravo bă! Felicitări! Eu am zis mereu că tu ești bun. Du-te ca să avem și noi un om în guvern!”.

Mi-am dat seama că lucrurile pot să meargă și așa pentru că guvernul de atunci a avut sclipirea să ia cei mai buni oameni de peste tot, toți secretarii de stat erau proprietari de firmă. Am învățat foarte multe și am rămas și sunt în continuare un fan al lui Adrian Năstase. Dacă ne uităm la ce prim miniștri am avut în ultimii zece ani, ne umflă râsul. Dar și Băsescu a recunoscut că a fost cel mai bun șef de guvern.

Mai sunteți în politică?

Alin Burcea: Nu. M-a reactivat Năstase acum vreo 10 ani când a dat drumul la departamente, un fel de ministere în exil, am fost vreo doi ani șeful departamentului de turism până ce el a plecat în cantonamentul acela nenorocit. În anii aceia am făcut o mulțime de propuneri pentru guvern pe care le-au folosit sau nu.

După toată experiența asta, eu când mă uit azi la Ludovic Orban sau la oricare, eu înțeleg ce vrea să spună, nu ce spune. De aceea, încă de anul trecut, când l-am văzut pe Orlando că dă cu banii de-azvârlitelea, era clar că trebuie să începem să ne pregătim pentru o mică recesiune, de o perioadă de strâns cureaua.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Paralela 45 azi?

E copilul meu, nu?