Oana Tache, Your Digital Host! De la Abracadabra la MTV, de la Școala Vedetelor la cele mai mari festivaluri de muzică - LIFE.ro
Sari la conținut

O țineți minte pe Oana Tache de la Abracadabra? Dar de la Școala Vedetelor? Dacă nu sunteți la fel de bătrâni ca mine să vă amintiți de aceste emisiuni, o știți sigur de la MTV și de la festivaluri.

Ce face Oana acum? E VJ, om de marketing, digital content, digital host și alte câteva denumiri din astea pe care cu greu le înțelege un om de 40 de ani, dar la care vibrează orice puști 🙂

Azi i-am adresat Oanei câteva întrebări la care ea mi-a răspuns zâmbind, mai ales atunci când am depănat amintiri din vremea copilăriei noastre.

Citind pe net despre tine, aș putea spune că peste tot am găsit că ești de o viață în televiziune. Cum așa?

Cred ca sunt un prodigy. 🙂 Am crescut în media. Am început la 5 ani cu televiziunea și am trecut prin presa scrisă, radio, digital. Acum am casa mea de producție de content, fac consultanță și dezvolt proiecte axate exclusiv pe zona digital. Televiziunea m-a format și m-a învățat extrem de multe. 🙂

Cum ai ajuns tu la Abracadabra? Era greu să pătrunzi, să fii selectată, să faci față emisiunii?

Înainte de a fi produsul Abracadabra, ProTV, MTV etc, sunt produsul mamei mele. Mama e „vinovată” de tot. M-a dus la primul casting când aveam 3 ani. Atunci nu am înțeles mai nimic, eram prea mici și eu și fratele meu. 2 ani mai târziu am fost din nou și de atunci am rămas îndrăgostită de zona asta. Nu a fost nicio secundă greu și nu este nici în prezent, dacă ești un adevărat profesionist. Lumea te vede, știe cât muncești și te ține minte.

Cum ai ajuns la Școala vedetelor? Care a fost parcursul tău acolo?

Tot prin casting. Țin minte și acum că trebuia să plec la munte cu colegii de școală și am ținut toată gașca pe loc ca să merg eu la casting. A fost minunat să lucrez cu Titus Munteanu și am evoluat foarte mult atunci. Titus m-a ajutat să înțeleg despre mine că sunt bună ca prezentatoare, om de content și marketing. A fost cu adevărat o școală.

Ai prieteni din vremea Abracadabra și a Școlii vedetelor? Sunt oameni cu care te-ai împrietenit și de care ai rămas legată până acum?

Sigur că da! Sunt oameni de suflet cu care am rămas conectată, alături de care am crescut și care și-au pus amprenta în evoluția mea. O să râzi, dar în fiecare zi se întâmplă să vorbesc cu un astfel de prieten. De la colegii de platou, scenă, live până la cei de la producție, marketing, digital etc.

Cum ți se părea ție în copilărie faptul că erai la televizor? Te simțeai vedetă? Erai mai încrezută cu colegii, primeai mai multă atenție?

Nu m-am simțit niciodată vedetă. Eram populară și cu cât am crescut, am înțeles că a te „simți vedetă” nu te face vedetă. 🙂 E mai importantă munca.

Cum erau părinții tăi? Ce amintire dragă ți-a rămas din copilărie legată de ei?

Mama și tata sunt cei mai mișto și mai cool oameni pe care îi cunosc. Nu le-a fost niciodată frică să o ia de la început ori de câte ori a fost cazul și asta cred că e chestiunea cea mai importantă pe care mi-au transmis-o și mie. Am moștenit în egală măsură de la amândoi ambiția, spiritul de aventură, nevoia de adrenalină și multe skill-uri care m-au transformat în omul care sunt azi.

Povestește-mi acum despre traseul tău pe mai departe: MTV, Vocea României…

De la VJ MTV la Vocea României a fost doar un pas. Mi se pare însă foarte interesantă turnura pe care au luat-o lucrurile pentru mine în zona de marketing și apoi în online. 6 ani am fost Brand Manager MTV România după care am schimbat macazul în online și am dezvoltat zeci de proiecte pentru clienți premium și agenții renumite. Însă, pentru că tot vorbim despre televiziune – unul dintre cele mai îndrăznețe și inovatoare proiecte ale mele este cel de DIGITAL HOST de la ProTV. Am lucrat la proiect de la 0.  Ideea a fost a mea, am coordonat partea de producție și tot ce înseamnă content și implementare.

Care e cea mai mișto persoană cu care ai lucrat în televiziune?

Toți sunt mișto. Și toți reprezintă pentru mine a doua mea familie. De la vedete până la producători, cameramani, oameni de montaj și mașiniști, costumiere sau oameni de creație, toți au fost alături de mine și m-au văzut crescând. Dacă e să ne raportăm la vedetele internaționale – cel mai bine am lucrat cu echipa VIACOM.

Ce înseamnă VJ? Mai pe înțelesul tuturor, cu ce te ocupi? 🙂

VJ-ul este T-REX-ul vlogger-ilor de azi. 🙂 Dacă faci o paralelă între ce făceam noi acum 10 ani la MTV și ce fac azi puștii pe social media, o să vezi că sunt similitudini. 🙂 Ce mi se pare incredibil este că sunt vlogger-i și tineri oameni de media care vin la mine și îmi mulțumesc spunându-mi cât de mult au fost inspirați de mine pe vremea MTV și cred că asta e de fapt și de drept cea mai mare recompensă a muncii mele.

Care a fost vedeta preferata căreia i-ai luat interviu? Dar cea mai funny poveste de la interviu?

Mă pui să aleg dintre 400 de vedete internaționale din zona muzicală. 🙂 Nu pot să aleg! Dar pot să îți spun că sunt câțiva cu care țin legatura direct. 🙂

Care e festivalul tău de suflet?

Nunta mea! Am reușit să transformăm un eveniment clasic și pe alocuri rigid într-un adevărat festival, cu muzică rock, burgeri, piscina și libertatea de a te distra pe bune. A fost de departe cel mai tare eveniment al anului pentru mine și va rămâne festivalul meu preferat. 🙂 Mai ales că ne-am propus să dăm anual party aniversar de la nuntă. 🙂

Cât ai putea rezista fără telefon?

Nici nu vreau să încerc. 🙂 Sunt dependentă de tehnologie.

Cum îți caracterizezi dependența de social media?

Normală. Produc content exclusiv digital pentru brand-uri mari așa că e imposibil să stau departe de digital. Îmi place foarte mult cum au crescut blogul meu (www.oanatache.ro), vlogul meu #iVLOG, platforma www.suntmandra.ro si compania mea MEDIALIKE (www.medialike.ro) și abia aștept noile provocări.

Ai făcut o listă de dorințe pentru Moș Crăciun? Sunt convinsă că e lungă :). Care sunt primele 3?

Vacanță. Vacanță. Vacanță. A fost un an plin și frumos, cu multe colaborări și schimbări și îmi doresc ca 2019 să fie și mai și. Dar, înainte de toate, îmi doresc o vacanță. În Zanzibar, acasă la Freddy Mercury. 🙂

Crăciunul și revelionul în acest an? Unde, cu cine, cum, când, etc? 🙂 (tot, adică)

Crăciunul cu familiile, însă Revelionul se face în mod tradițional deja – cu soțul, la ski. Avem locul nostru, avem povestea noastră frumoasă legată de Bansko și abia aștept să ne relaxăm și să începem anul împreună pe snowboard.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora