Povestea de viaţă a lui Raed Arafat, unul dintre oamenii care conduc sistemul medical din România - LIFE.ro
Mergi la conținut

Povestea de viaţă a lui Raed Arafat, unul dintre oamenii care conduc sistemul medical din România

După multe discuţii în contradictoriu a acceptat să îl trimită la studii în străinătate, dar avea o condiţie: Raed Arafat trebuia să studieze Politehnica, nicidecum Medicina.
Share this article

Iubit de mulţi români, detestat de alţii, Raed Arafat a fost ani de zile văzut drept un salvator. El este omul care a revoluţionat sistemul de intervenţie de urgenţă în România şi care a pus bazele SMURD, plecând de la pasiunea din copilărie pentru acordarea primului ajutor. Ultimii ani l-au adus însă şi în centrul multor scandaluri şi acuzaţii de tot felul, iar lucrul de care Raed Arafat ţine mereu cu dinţii este păstrarea şi dezvoltarea serviciului pe care l-a crescut de la 0.

Raed Arafat, pasionat de medicina de urgenţă încă din copilărie

Născut pe 24 mai 1964, la Damasc, capitala Siriei, Raed Arafat şi-a petrecut copilăria în Nablus, al doilea oraş ca mărime din Cisiordania. S-a vorbit mult despre o presupusă legătură de rudenie între familia sa şi Yasser Arafat, fostul preşedinte al Palestinei, însă nu era decât o coincidenţă de nume.

Provenea însă dintr-o familie educată şi ambiţioasă. Tatăl, inginer electronist, a construit o avere impresionantă de la 0, ajungând unul dintre cei mai bogaţi oameni din oraş. A început cu afaceri cu haine, a continuat cu vânzare de electronice, apoi cu fabricarea de săpun din ulei de măsline. Mama, fiica unor farmacişti din Damasc, era absolventă de Limbi Străine şi chiar dacă nu a profesat niciodată, a pus mare preţ pe educaţia celor 3 copii.

Raed Arafat era cel mai mare dintre ei, aşa că şi aşteptările cele mai mari s-au îndreptat tot către el. Tatăl plănuise să-i predea afacerea familiei, dar adolescentul de atunci avea un cu totul alt vis, să facă medicină. Înfiinţase şi coordonase împreună cu colegii de clasă un echipaj de prim-ajutor în Nablus şi era fascinat de tot ceea ce însemna medicina de urgenţă. Şi-a petrecut vacanţele ca voluntar în spitalele din zonă, încercând să înveţe cât mai mult.

Deşi lucrase şi el în tinereţe pe Ambulanţă, Dawoud Arafat nu a agreat dorinţa fiului. După multe discuţii în contradictoriu a acceptat să îl trimită la studii în străinătate, dar avea o condiţie: Raed Arafat trebuia să studieze Politehnica, nicidecum Medicina. La 16 ani acesta a părăsit Palestina pentru România, ţara care i-a dat cel mai rapid răspuns în ceea ce priveşte dorinţa lui de a studia în afara Palestinei.

Când mi-a venit acceptul am mers la Ambasada României şi am întrebat: „Când ajung acolo pot să schimb pe Medicină? Da.” Şi tata ştia că vin la Politehnică. Când am ajuns aici, în mai puţin de 24 de ore am schimbat şi l-am sunat. Şi iar scandal. – Raed Arafat pentru Hotnews

Foto: Facebook Raed Arafat

Întâmplările care l-au făcut să rămână în România

A stat mai întâi în Piteşti, unde a început să înveţe limba română, apoi a fost admis la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. În anul 3 a venit însă un moment extrem de dureros şi care avea să-i schimbe firul întregii vieţi: tatăl său murise în urma unui infarct. Bulversat, n-a reuşit să ia ultimul examen şi a fost nevoit să repete anul.

Dacă nu repetam atunci anul aş fi terminat în 1988 şi sigur nu aş mai fi rămas în România. – Raed Arafat pentru Hotnews

A terminat facultatea în toamna lui 1989 şi a depus cerere pentru un rezidenţiat în Franţa. Până să-i fie aprobată viza de studiu a început însă Revoluţia, iar el s-a oferit voluntar la Ambulanţa din Cluj. Atunci a cunoscut un medic german specializat în medicina de urgenţă, iar cu ajutorul acestuia a schimbat vechea maşină cu o alta, mai mare, pe care a dotat-o cu un defibrililator şi alte echipamente necesare intervenţiilor de urgenţă, i-a pus girofar şi a început să o folosească unde era nevoie.

Nu calculasem nimic când am mers să iau maşina. Era o chestie de nebunie, fără niciun plan. Doream să fac o chestie care-mi place, care era o pasiune şi cu care să fac ce trebuie. – Raed Arafat pentru Hotnews

Între timp, viza de studiu a întârziat atât de mult încât a pierdut locul de rezident din Franţa. S-a înscris atunci ca rezident la ATI, tot în Cluj-Napoca. Pe vremea când ambulanţele erau folosite pentru transportul pacienţilor el visa să meargă să ajute pacienţii pe loc şi abia apoi să-i ducă la spital. Aşa a fost trimis ca rezident la Târgu Mureş, pe mâna medicului Mircea Chiorean, responsabil cu medicina de urgenţă la spitalul de acolo. Nu s-a dus cu mâna goală, ci cu maşina care avea să devină în scurt timp o emblemă în tot judeţul.

Foto: Facebook Raed Arafat

Drumul de la maşina proprie transformată în ambulanţă la SMURD

Cum suna telefonul la Ambulanţa pentru un accident, Raed Arafat şi ceilalţi voluntari care i se alăturaseră plecau să ajute victimele. Era ceva ce nu se mai văzuse pe nicăieri în ţară, aşa că presa se abonase să prezinte misiunile desprinse parcă din filme.

În 2006 a pus bazele Fundaţiei pentru SMURD, un ONG ce avea ca scop crearea şi susţinerea unităţilor mobile de urgenţă şi prim-ajutor. Banii obţinuţi prin direcţionarea de către populaţie a 2% din venit şi din sponsorizări mergeau la achiziţia de echipamente şi formarea personalului.

Noul sistem, popularitatea în creştere a lui Raed Arafat şi disperarea altora după banii adunaţi au dus la multe conflicte, beţe-n roate şi chiar zvonuri despre activitatea de spionaj pe care ar fi dus-o acesta. Asta, dar şi lipsa unui cadru legal de funcţionare, l-a îndreptat pe medic către ideea de a încadra structura în rândul pompierilor. Aşa s-a ajuns ca în 1991 să fie inaugurat primul SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare şi Descarcerare), în cadrul ISU Târgu Mureş, iar un an mai târziu acesta primea statului de Centru Pilot Naţional, recunoscut de Ministerul Sănătăţii. A mai fost nevoie de încă 4 ani pentru ca asistenţa de urgenţă să devină, prin lege, atribuţie a pompierilor militari.

Ca să poată continua ce începuse însă Raed Arafat nu şi-a putut susţine examenul de specialist după finalizarea rezidenţiatului. Conform legii, dacă îşi încheia studiile trebuia să părăsească România. Vreme de 5 ani a lucrat la Spitalul din Târgu Mureş ca voluntar, trăind din banii primiţi moştenire după moartea tatălui. Între timp şi-a luat cetăţenia română, dar şi examenul amânat ani de zile.

Foto: Facebook Raed Arafat

În vara lui 2007 Raed Arafat a fost numit subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, continuând însă, în acelaşi timp, să revină la Târgu-Mureş pentru gărzi la SMURD. Nemulţumit de proiectul de lege a sănătăţii promovat de Guvernul Boc, aflat în dezbatere publică, Arafat a criticat în termeni duri propunerile, iar la începutul lui 2012 s-a văzut nevoit să îşi dea demisia din minister. Au fost declanşate proteste în mare parte din ţară pentru susţinerea lui Raed Arafat şi împotriva proiectului de lege, proteste ce au dus la repunerea în funcţie a acestuia o săptămână mai târziu.

În acelaşi an, pe 1 octombrie, a fost numit ministru interimar al Sănătăţii, însă a doua zi renunţa la funcţie. A acceptat până la urmă să preia ministerul pe 7 noiembrie, de la Victor Ponta, cel care asigurase interimatul până atunci, însă a pierdut funcţia odată cu căderea Guvernului Ponta, în luna decembrie a aceluiaşi an.

Pe 1 ianuarie 2014 a fost numit şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul Ministerului de Interne, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

A ales cariera în detrimentul familiei

Deşi este în atenţia publică de mai bine de 20 de ani Raed Arafat a încercat să fie cât mai discret când vine vorba de viaţa personală. A mărturisit însă recent, într-un interviu pentru emisiunea La cină, difuzată de Digi 24, că nu s-a căsătorit niciodată şi nici nu are copii pentru că nu s-ar fi putut dedica şi vieţii profesionale şi celei familiale în egală măsură.

Era imposibil să combin lucrul pe care l-am făcut ani de zile cu o viaţă personală care să fie dedicată unei familii. Nu poţi să ai familie şi să ai, în acelaşi timp, o muncă în care eşti implicat 24 din 24, la maxim. (…) Eu am mers după pasiune, după muncă şi după dedicare totală la această activitate. Un concediu adevărat am avut ultima dată în 2004.

Nici rudele rămase în ţara natală nu reuşeşte să le viziteze prea des, dar spune că acesta este drumul pe care l-a ales şi nu are niciun regret.

Citeşte şi: Teodor Ciont, paramedicul ce salvează vieți, purtând mereu durerea neputinței în fața crimei părintelui său. Și încercarea de a-l cunoaște pe Dumnezeu după ce propriul tată i-a omorât mama – LIFE.ro

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora