Povestea succesului îmbrăcat în firele moi de cașmir. Cum a reușit Corina Blidar, fiica unuia dintre cei mai bogați români, să renunțe la o carieră în banca familiei, pentru a-și urma visul de a produce haine tricotate?

Corina Blidar este fondatoarea Never Oblivion un brand ce și-a propus să arate românilor și lumii întregi frumusețea tricotajelor.

Acum doi ani, Corina Blidar a închis ușa Băncii Feroviare, bancă în al cărei acționariat este tatăl ei, dorindu-și să se desprindă de viața ei de până atunci și să producă ceva drag sufletului ei, ceva cu care se poate mândri că este doar al ei. Astfel și-a amintit de hainele pe care le purta în copilărie, de zilele în care mergea cu mama sau bunica să aleagă firele cele mai frumoase, de decupajele modelelor din revista Burda și de plăcerea de a purta ceva de calitate, tricotat. Imediat a realizat că în România sunt foarte multe fabrici de confecții, dar aproape deloc tricotaje de foarte bună calitate, modele moderne obținute din fire nobile.

Deși a fost instruită să conducă afacerile familiei, deși tatăl este este miliardarul Valer Blidar, cel care a salvat de la faliment singura fabrică de vagoane din România, deși avea viitorul asigurat de o anumită postură și un salariu bun în banca familiei, Corina Blidar nu a mai privit nici o secundă în spate și a ales să meargă pe un drum doar al ei.

Corina Blidar este azi femeie de afaceri, sigură pe sine și extrem de determinată, o mamă ce-și crește singură cei doi copii și o femeie care știe să pună accent de frumos și feminitate.

Ce faci tu astăzi?

Acum doi ani de zile am părăsit domeniul bancar și m-am hotărât să deschid o afacere pe cont propriu. Deja aveam șapte ani de experiență, mi-am dat seama că sunt multe idei pe care nu le pot implementa pentru că regulile sunt foarte stricte și rigide în bancă. Am căutat mai multe domenii, unele care poate ar fi fost la modă, însă, până la urmă, m-am îndreptat către zona de producție. Ai mei au avut deschiderea către producție încă de când eram eu mică și chiar îmi plăcea ideea de a face eu ceva, de a avea produsul meu, făcut 100% în România, să ne mândrim cu ceva de calitate care să fie viabil și pe piața internă, dar și la export. Atunci, pentru că aproape jumătate din familia mea se pricepe la haine, la croitorie, iar cealaltă jumătate, cei din partea mamei se pricepeau la tricotat, m-am îndreptat spre această zonă. Când eram eu mică țin minte că nu prea se găseau haine frumoase, cel puțin pe vremea lui Ceaușescu, așa că de foarte multe ori alegeam împreună firele, alegeam modelele – în special din revista Burda – și mi se tricotau cele mai frumoase hăinuțe.

Cu aceste amintiri în cap, mi-am dat seama că aceasta este o nișă. Pe zona de confecții sunt foarte mulți, dar în zona de tricotaje sunt mulți producători, dar puțini designeri. Iar cei care sunt designeri preferă să aleagă fire ieftine pentru a fi prezenți pe piața noastră, adică fire care au în compoziție mult plastic. La atingere, aceste fire par foarte plăcute și nu trădează compoziția de proastă calitate, ba dimpotrivă, ai impresia că este vorba de cașmir. Însă, în timp, calitatea bună a firelor se vede cu ochiul liber.

Așa că am pus cap la cap toate aceste idei și am decis: zona de producție, zona de fire de bună calitate și un design care să iasă din clasicul obișnuit și care nu ar putea ajunge decât la o anumită categorie de vârstă.

Citește și:

Ramona Pasca și povestea unui boutique de succes la Paris. Cât de complicată este viața de antreprenor român în Franța?

Deci tu nu faci clasicele pulovere de mohair…

Corina Blidar: Nu. Eu am vrut să ating o plajă mai largă de clienți, inclusiv publicul tânăr. Am căutat producători, am apelat în blind la vreo doi și la alți doi m-am dus cu recomandare.

Producători înseamnă utilaje, nu?

Da, fabrici de tricotaje. Contează foarte mult mașinile pe care se fac. De exemplu, inițial am vrut să fac doar produse din cașmir pentru că este un fir pe care toată lumea îl cunoaște ca fiind de foarte bună calitate. Am vorbit cu mai mulți producători și am constatat că la cașmir sunt foarte multe probleme. Pe lângă faptul că din același stoc de lână, la spălat firul se comportă diferit, o mânecă îți intră mai mult la apă decât restul puloverului, iar o culoare poate prinde diferit pe alt stoc de lână. Dacă ai schimbat cumva firele se poate să te trezești cu mai multe culori pe același produs. Erau niște provocări pe care în România nu aveam cum să le controlez. Atunci am ales să fac cașmir în amestec cu alte fire de calitate. Așa că pentru iarnă am ales cașmir cu lână merinos, iar pentru vară cașmir cu bumbac și pentru o categorie mai ieftină am combinat cașmirul și vâscoza.

Asta se întâmpla acum doi ani?

Da, atunci am pus bazele. Prima producție a ieșit anul trecut. Am colaborat cu ceva designeri și am constatat că nu au cunoștințe de pe întreg fluxul, adică nu știau toate detaliile de la alegerea firului până la producție. Designerul îmi poate face un model absolut superb pe care producătorul nu-l poate obține la mașină și atunci e în zadar. Fiecare structură sau model este pusă în valoare de către fiecare componentă a fluxului de producție. Un anumit model se obține doar din anumite grosimi de fire, la fel cum anumite fire se pretează numai pe anumite mașini.

Unde găsim tricotajele tale?

Am lansat în primă fază un magazin online, iar ulterior, pentru a putea atinge materialele și pentru a le proba, am făcut un showroom la sediu. Participăm la târguri și expoziții și am avut până acum surprize foarte plăcute. De exemplu, am fost la Art Safari unde am avut standul nostru și pentru că produsele noastre sunt inspirate din artă, au fost primite foarte bine. Prima colecție a noastră, numită Love, a fost ceva de suflet ce a purtat motto-ul Love is the essence.

Câte colecții au fost până acum?

Am scos două colecții majore. Am hotărât să nu scot o colecție de toamnă-iarnă pentru că tricotajele se pot purta tot timpul anului. Dacă un anumit produs este inspirat de aceeași colecție, îl voi adăuga colecției căreia îi aparține, indiferent de momentul în care apare.
În plus, am hotărât ca în fiecare lună să venim cu noutăți. Tot timpul când intri pe site, vei găsi ceva nou.

Deocamdată nu e un business, nu? Nu poți trăi din asta.

Deocamdată nu. Deocamdată doar investim. În afară de partea de producție investim acum în promovare și ne dorim să mergem în zona fizică, să fim prezenți în magazine multi-brand și să deschidem propriul butique.

Spui că ai tăi aveau experiență în domeniul producției…

Corina Blidar: Ai mei au fost antreprenori. După Revoluție, tatăl meu a deschis prima firmă de producție ce avea codul 01 la Registrul Comerțului. Erau produse din lemn, mic mobilier și mobilier pe comandă din lemn masiv.

Ai fost născută în București?

Da. Culmea este că tata este din Baia Mare iar mama este din sud și s-au întâlnit la București.

Ce erau înainte de revoluție?

Tata era inginer geolog, iar mama era contabil și lucra la spital, în timp ce tata lucra în construcții. Eu s-au întâlnit avându-i prieteni comuni pe cei care le-au devenit și nași de cununie și așa am apărut eu.

Singură la părinți?

Da.

Mama ce a făcut după Revoluție?

Mama a mai lucrat câțiva ani la departamentul de contabilitate al spitalului, iar culmea este că avea vreo 50 de ani când le-au introdus calculatoarele. Avea mintea brici, s-a prins imediat cum merge treaba, chiar și-a luat și carnetul de conducere la 50 și ceva de ani și pentru că a fost în permanentă învățare și descoperire, a devenit cumva un motor al familiei.

Tu ce-ți doreai să te faci când erai mică?

Eu voiam să mă fac inventator. Era o revistă care venea la pachet cu niște kituri de construcție și îmi plăcea să construiesc, să combin piesele și să inovez. Spuneam eu că-mi place să inventez. Și acum îmi place să descopăr tot timpul lucruri noi și să le buchisesc.

Citește și:

A pornit în lume cu un vis, a fost singura care a crezut în el și a creat astfel un brand internațional

Cu toate astea ai ajuns în bancă…

Eu am făcut ASE-ul prima facultate și la final, m-am gândit că idealul de job este să ajungi într-o bancă. Era și statutul, era și salariul și mi se părea un job potrivit pentru o femeie, un job de unde aș fi putut să ies la pensie. Având firma, ai mei au spus: „Avem nevoie de ajutorul tău și dacă tot ai terminat management hai să înveți aici partea practică a teoriei pe care ai învățat-o tu în facultate”. Am intrat în firma alor mei unde eram de la șofer până la responsabil HR și financiar. Ulterior am intrat pe partea de contracte și de strategie, așa că am intrat în acea firmă și am aflat cu ce se mănâncă fiecare departament în parte. Mi-am dat seama că cel mai important este lucrul cu oamenii, iar asta m-a ajutat în orice domeniu am activat.

Tata mai are firma?

Tata mai are o firmă dar nu pe producție de lemn. El nu se vede vreodată pensionat.

Și cu ce se ocupă acum?

El conduce niște business-uri din arii destul de diferite. Anul trecut, de exemplu, a intrat în zona de vin și acum încearcă să marcheteze un brand de vin. S-a născut antreprenor. Și tatăl lui a fost în Armata Regală, iar după ce s-a întors acasă și-a deschis prăvălie în sat și făcea inclusiv mic mobilier din lemn. Cumva se păstrează tradiția în familie, fără să ne impunem asta.

Și din firma părinților te-ai dus în bancă?

Între timp au apărut copiii. Lucram în firma lor, am făcut și facultatea de Drept între timp și prin 2005 am stat mai mult acasă cu copiii că erau foarte mici. Apoi s-a ivit ocazia să intru în bancă. Era o bancă nouă, apărută în 2009, chiar după criză, și mi s-a părut că acesta era visul meu din studenție și că trebuia să-l urmez. Însă mi-am dat seama că nu era domeniul potrivit mie. Mie îmi plăcea să fac lucrurile altfel, să optimizez, să fiu mai aproape de client și de fiecare dată mi se dădeau foarte multe motive pentru care nu se puteau implementa ideile mele.

Care a fost momentul în care ai închis ușa băncii și te-ai dus pe drumul tău?

Începusem un MBA în Londra și acolo am descoperit foarte multe idei, era un MBA foarte aplicat. Simțeam că sunt lucruri pe care le pot aplica de a doua zi în orice domeniu, de la marketing, la resurse umane și până la finanțe. Însă în bancă nu reușeam să aplic nimic. Atunci mi-am dat seama că trebuie să fac ceva pe cont propriu. Mai avusesem o experiență, însă în momentul în care am intrat în bancă a trebuit să renunț, ceea ce a însemnat o oarecare cădere. În bancă aveam un statut, un salariu stabil, iar odată plecată de acolo a fost un mic șoc.

Pentru tine sau pentru ceilalți?

Pentru mine, dar cred că și pentru ceilalți pentru că mă sunau tot timpul să mă întorc. Mi-am propus să iau puțină distanță, să văd cine sunt eu în momentul respectiv, am început business-ul cu tricotaje, iar acum, dacă ar fi să mă mai întorc aș face-o foarte detașată și liniștită pentru că știu ce nu merge și cum pot îmbunătăți sau accepta.

Soțul tău cu ce se ocupă?

Nu mai sunt căsătorită de ceva vreme. Cert este că mă vedeam căsătorită pentru toată viața, iar când s-a întâmplat, am fost puțin șocată deoarece nu mă mai regăseam, însă ușor, ușor mi-am descoperit niște laturi de care nu mă credeam capabilă.

Cine te sprijină? Părinții?

Da, ei mă ajută cu copiii când sunt plecată și pentru că am făcut câteva investiții și în alte domenii, mă descurc singură din punct de vedere financiar. Am investit într-o firmă de catering, în materiale de construcții și acum mă gândesc și la zona IT. Îmi place să am o arie diversificată.

Când erai mică făceai haine pentru păpuși?

Da. Și îi tăiam rochiile mamei.

Dar de tricotat, tricotai? Că ne învățau la școală…

Da, dar îmi plăcea mai mult să merg cu băieții la atelier.

Dar azi tricotezi vreodată?

Nu tricotez, nu am răbdarea. Și mai este un lucru, iar acesta este și motivul pentru care am mers pe tricotatul industrial, și nu manual. Vreau ca lucrurile să fie perfecte, atât pe exterior, cât și pe interior, să nu fie nici un fir scos și să fie toate la fel. Cred că un astfel de sistem te ajută la construcția unui brand pe termen lung.

Dar cine din familie îți tricota hainele când erai mică?

Mama tricota, mătușa mea făcea broderii și îmi făcea pliseuri, iar bunica contribuia la crearea rochiilor.

Deci ai fost tot timpul îmbrăcată după Necherman…

Da (râde).