Căutare

Share this article

Are 31 de ani, 84 de kilograme și promovează un concept, pe care, cu îndrăzneală, l-a îmbrățișat: senzualitatea femeilor cu forme. 

Lorelei s-a născut în orașul de unde vine muștarul, este unica fiică a unei familii de intelectuali din Tecuci și a creat la București o agenție de PR, We Are Heroes.

Ce mai face fata cu nume romantic? Crește o pisică, pe care a salvat-o din curtea casei unde are biroul, îi place să mănânce și să meargă la sală.

Ce îți dorești tu să se întâmple odată cu această campanie dedicată femeilor cu forme?

Pentru mine nu e o campanie, e o misiune dacă vrei. Nu vreau să fiu doar această grasă care se îmbracă drăguț, îmi doresc realmente să schimb ceva în percepția femeilor cu forme din țara asta. Aș vrea ca toate să se simtă mândre de corpul lor. Și să conștientizeze că nu trebuie să respecți vreun standard sau să te încadrezi într-un șablon impus de societate. Viața e prea scurtă să ne pierdem vremea cu insecurități și complexe.

Cred ca româncele au nevoie de o imagine reală și autentică, în care să se regăsească. Să înțeleagă că celulita există și că vergeturile apar pe unde nici cu gândul nu gândești. Că multe femei se confruntă cu asta și e normal să fie și așa.

Cu cât suntem mai expuși la o diversitate de corpuri și fizionomii cu atât suntem mai dispuși să tolerăm, să acceptam și da, chiar să preferăm diferite tipuri de corp. Doamne, cât timp prețios aș fi câștigat dacă cineva mi-ar fi spus asta când eram mai tânără.

Încerc să fiu vocea femeilor ca mine care se luptă să găsească un model cu care să rezoneze; pentru toate acelea care nu reușesc să se uite în oglindă și să-și spună: îmi iubesc corpul; pentru toate femeile care duc războaie cu trupul lor, nu se simt confortabil cu ele și încearcă să-și recapete încrederea în ele însele.    

Uite, eu cred foarte tare că o femeie poate fi atrăgătoare, chiar dacă are câteva kilograme în plus, dar această reprezentare este foarte rară. În filme, de pildă, femeile grase sunt aceste personaje simpatice care ne fac să râdem, dar nu sunt niciodată sexi. Și tot filmele, dar de altă factură, exploatează imaginea femeii cu forme ca obiect sexual. Însă un discurs vizual asumat, decent, frumos nu prea există.  

Ce vreau eu sa arăt este ca poți să fii sexi și senzuală, iar asta nu are nicio legătură cu măsura pe care o porți la haine. Totul depinde de atitudine și de cum te simți în pielea ta.  

Oamenii folosesc tot felul de etichete pentru femeile plinuțe. Cum gestionezi tu ce auzi sau citești?

Ajung și la mine aceste etichete și mă amuză că sunt complet lipsite de orice creativitate: grasă, balenă și așa mai departe. Mă gândesc la faptul că sunt epitete legate de greutatea mea, care vin de la persoane ce nu m-au văzut și nu au interacționat niciodată cu mine. Prin urmare, de ce aș lăsa cuvintele lor să mă atingă în vreun fel?  

Oare să fii grasă e chiar cel mai grav lucru care ți se poate întâmpla să fii pe lumea asta? În percepția oamenilor, să fii grasă înseamnă atât de multe lucruri: că ești urâtă, ne-sănătoasă, leneșă, proastă.

Să fii grasă înseamnă eșec. Gras înseamnă dizgrațios. Dar cine spune că nu poți să fii grasă și frumoasă, grasă și de succes, grasă și sexi, grasă și inteligentă, grasă și sănătoasă, grasă și fericită?

Să fii grasă înseamnă pur și simplu că ești grasă și atât. Numărul de celule grase pe care corpul tău le are, nu te definește pe tine că persoană și nici nu-ți dictează valorile, ori frumusețea. Gras nu e un cuvânt rău, e doar o formă de a descrie corpul cuiva.

Cum ai ajuns la această constatare? A fost o transformare, o revelație sau ai fost dintotdeauna așa?

Nu am fost dintotdeauna așa, dar nici nu am trăit vreo traumă legată de greutatea mea, să mă îmbrac în saci sau să-mi acopăr excesiv corpul. Dar, ca orice femeie, mi-am petrecut vreo jumătate din viață încercând să slăbesc, de pe la 18 ani, până acum vreo 2-3 ani.

Ce-am făcut? Am lua-o metodic, ca tot omul. M-am dus la sală, după ce mi-am descărcat de pe net toate dietele care mi se păreau utile, cu varză, cu salată, cu cârnați, cu ouă. Da, o vreme am mâncat doar ouă dimineața, la prânz, și seara.  Apoi am mers la nutriționiști, în țară și în străinătate, adică exact ce face orice femeie care își dorește să slăbească.

Trebuie să îți spun că toate aceste diete și sfaturi funcționează. Dar funcționează doar cât timp le ții. Atunci când te oprești, pentru că nu poți să mănânci toată viața doar ouă, de pildă, lucrurile se întorc la normal.

Și la un moment după tot caruselul acesta mi-am dat seama că nu o să mă încadrez niciodată în standardele impuse de industria de fashion, că nu o să arăt niciodată că fetele din revistă, că am un trup diferit și nu există nici un motiv pentru care ar trebui să-mi fie rușine că sunt așa. Pentru că nu există un corp perfect. Nu o să fiu niciodată perfectă într-o lume care definește perfecțiunea doar prin ce se vede la exterior.  

Am înțeles că avem cu toții corpuri diferite. Că e perfect normal și natural să fie așa și doar pentru că nu am măsurile clasice de 90-60-90 nu înseamnă că sunt cu nimic mai prejos sau că nu sunt frumoasă.

Dar nutriționistul nu ți-a echilibrat dieta?

Cred că, atunci când iți propui să slăbești, trebuie să dai atenție și dezechilibrelor tale emoționale și să înțelegi de unde vine relația defectuoasă cu mâncarea. Or, nutriționiștii pe care i-am întâlnit eu, (poate sunt alții cu mult mai pricepuți decât cei pe care i-am văzut eu), se referau strict la mâncare.

Iar când treci rapid de la ouă și carne la salate, apoi ajungi să demonizezi mâncarea și să condamni pe oricine de lângă tine pentru că mănâncă pizza sau cartofi prăjiți, atunci înseamnă că lucrurile au scăpat de sub control. Și în scurt timp, așa cum faci și cu oamenii, vei împărți mâncarea în bună și rea. Or, eu nu cred că există așa ceva.

Dacă mă întrebi ce trebuie să faci să slăbești, nu știu ce să răspund, pentru că nu sunt cel mai bun exemplu, am renunțat de mult timp la asta.

Dacă mă întrebi cum să faci să-ți fie bine, spun că trebuie să ai o relație corectă cu mâncarea. Apoi, să îți dezvolți niște obiceiuri pe care să le poți susține pe termen lung. Pentru că niciuna dintre diete nu funcționează pentru toată viața.

La mine nu a fost o revelație, ca în filme, când te trezești dimineața, te uiți în oglindă și ai acel dialog interior în care îți spui cât de superbă și minunată ești. Mi-a trebuit ceva timp să îmi dau seama că toate dietele sunt foarte bune, dar eu nu voi fi niciodată slabă.

Ce s-a întâmplat miraculos atunci? M-am oprit din a amâna toate lucrurile bune pe care le așteptam să se întâmple.

Eram și eu, ca toate femeile în plin proces de slăbire, în mirajul că o altă greutate îmi va aduce toate lucrurile pe care nu le aveam: o să fiu mai iubită, o să pot merge la plajă, o să pot purta fuste scurte. Îmi imaginam că atunci când voi fi slabă mi se vor întâmpla toate minunile de pe lume.

Acum am înțeles că este mai dăunător să iți pui toată viața în așteptare. Dacă nu slăbești, nu mai pleci la mare?

 Există această interpretare că grăsimea este nesănătoasă și am văzut că și la tine apar oameni care te certă pentru că promovezi un stil de viață nesănătos. Ce le spui, ce îmi explici?

 Mi se pare minimalist să vezi lucrurile așa: dacă ești gras ești bolnav, dacă ești slab ești sănătos.

Eu sunt un om sănătos. Am analizele la zi, sunt exact în standarde. În plus, pot să fac lucruri pe care le face și un om de 50-60 de kilograme: merg la sală, plec pe munte, dansez, merg în parcuri de distracție, fac orice face un om slab. Dar aș insista aici asupra altui lucru. Dacă ești gras, ești bolnav. Și dacă ești bolnav, nu te mai iubești?

Cred că mesajele de acest gen vin de la oameni care fac mai degrabă bullying. Nu i-aș bănui de empatie față de sănătatea cetățenilor din jurul lor.

Nu promovez obezitatea și nici nu spun că toată lumea ar trebui să arate ca mine. Tot ce vreau să spun este că, indiferent că ai 40 sau 80 de kilograme, trebuie să-ți placă de tine și să trăiești viața din plin, nu să amâni totul pentru atunci când vei arăta așa cum spune lumea. Daca vrei să slăbești, foarte bine, dar fă-o pornind de la niște considerente corecte, din iubire pentru tine, nu pentru că urăști ce vezi în oglindă.

Merg la sală de 3-4 ori pe săptămâna, încerc să mănânc cât pot de sănătos și în același timp să nu-mi refuz nimic din ce-mi doresc, am grijă de corpul meu, doar am renunțat să-l mai supun la tot felul de tratamente chinuitoare.

Cred că sa fii slab nu ar trebui sa fie visul oricărui om, cred că există lucruri mai importante: să citești, să călătorești, să te bucuri, să povestești, sa faci bine.

Mesajul meu e ca trebuie să te accepți și să te iubești indiferent de forma corpului tău.

 Adolescența este vârsta prin excelență a bullying-ului pe acest subiect. Ție ți s-a întâmplat vreun episod de acest gen?

 Mi s-a întâmplat și mie in adolescență să-mi spună colegii că sunt grasă. Dar în școală am fost tot timpul foarte populară, nu am fost niciodată marginalizată, iar vorbele și etichetele le luam mai degrabă ca pe niște glumițe.

Copiii găsesc tot felul de etichete colegilor lor, dacă nu ești grasă, sigur ești prea slabă, ai picioare strâmbe, ai ochelari sau pistrui. Așa încât, dacă îmi spunea cineva că sunt grasă, nu-mi prea păsa.

Nu m-am dus niciodată la mama, în lacrimi, că mi-a spus cineva că sunt grasă. Pe de altă parte, cred că și părinții mei au fost niște oameni cu mințile acasă, care nu mi-au luat farfuria din față și nu m-au făcut vreodată să mă simt diferită. M-au susținut în tot ce eram și făceam.

Mama mi-a zis tot timpul că sunt cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă și acest lucru mi-a rămas întipărit în minte până astăzi. (râde).

Este o problemă reală să găsești haine xxxl de calitate pe piața românească. De unde te îmbraci?

Știu foarte bine ce înseamnă să nu te potrivești într-un tipar, știu foarte bine ce înseamnă să te simți urâtă, să bați magazinele în lung și în lat doar pentru a-ți găsi o pereche de jeanși și cum e să întâlnești la tot pasul vânzătoare “simpatice” care îți spun siderate că nu au mărimea ta.

Legat de modă, sunt și aici câteva tabuuri, care îți spun că dacă ești grasă ar trebui să te acoperi cât mai mult, că n-ai voie să porți haine mulate, n-ai voie să porți culoarea alb și doamne ferește să îndrăznești să porți vreo fustă scurtă. În România încă este o adevărată aventură să găsești haine mișto în măsuri mari, dar cred ca dacă ai ceva răbdare și îți cunoști foarte bine corpul și stilul, poți să fii bine îmbrăcat și dacă nu ai un corp de model. Cel mai adesea îmi iau haine de la Marina Rinaldi, H&M, Lo Spaccio, Marks&Spencer.

Și cred cu tărie că stilul nu ține cont de ce număr porți la haine!

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO