Psiholog Miruna Stănculescu despre pericolele din online dating: „Pe locul întâi se află minciuna. Femeile tind să mintă în legătură cu vârsta sau greutatea, în timp ce bărbaţii în legătură cu statutul lor profesional sau financiar”

Online datin-ul capătă o plajă din ce în ce mai mare în zilele noastre. De ce? Păi unde altundeva să ne găsim pereche dacă stăm toată ziua cu nasul în ecrane, spune psiholog Miruna Stănculescu.

Dacă ar fi să ne uităm în jurul nostru, probabil, cele mai multe relaţii se leagă la birou şi în mediul online.

Acum câţiva ani credeam că pe site-urile de dating se află doar cei foarte timizi, care au suferit decepţii serioase în dragoste sau cei care sunt deja implicaţi într-o relaţie şi nu vor decât sex. Poate nu era departe de adevăr, însă azi, lucrurile s-au schimbat puţin pentru că societatea este în continuă schimbare. Suntem extreme de ocupaţi, iar timpul liber foarte puţin, avem tendinţa să ni-l petrecem în social media sau cumva cu ochii în ecrane. Iar când ne aflăm deja în agitaţia aceasta cotidiană, este greu să mai ieşim „la agăţat”. Aşadar, site-urile de dating pot fi la mare căutare. Chiar am făcut în redacţie un experiment pe Tinder şi în numai 24 de ore, pentru un profil fals şi o poză falsă, am primit 100 swipe, 68 matches, 7 superlikes. Acest lucru confirm că există viaţă, şi încă multă, în online dating.

Însă, în spatele profilurilor, există şi anumite pericole la care ar trebui să fim atenţi. Despre pericolele la care ne expunem, despre profilul consumatorului de online dating şi despre dragostea de pe internet, am povestit mai jos cu Miruna Stănculescu.

De ce crezi că oamenii apelează la online dating?

Propun un experiment. Luaţi azi metroul şi nu staţi cu nasul în telefon. Priviţi atenţi în jurul vostru. Câţi oameni nu stau cu nasul în telefon?  Acum vreo şase luni când l-am făcut eu, într-un vagon de metrou doar eu şi o mamaie cu paporniţe ne treceam vremea uitându-ne de jur împrejur. Deci, de ce apelăm la on-line dating? Pentru că suntem mult prea ocupaţi pentru a ne mai uita de jur împrejur. Şi deja mult prea obişnuiţi să interacţionăm în spatele unui ecran. E mult mai uşor de suportat să ţi se “dea cu seen” pe FB (că până la urmă nu te vede nimeni) sau să fii  “swiped left” pe Tinder decât să ţi se spună “nu mă interesezi” drept în faţă. O aplicaţie de dating oferă (cel puţin la prima vedere) mult mai multe opţiuni (aparent selectate), într-un timp scurt. Plus siguranţa intenţiei declarate de căutare a unei persoane semnificative.

Crezi că există un profil anume al celor care îşi caută dragostea pe internet? (sunt mai timizi, au avut mai multe decepţii sau sunt foarte ocupaţi ca să umble la agăţat?)

Ok. Să presupunem că îţi cauţi o pereche. Unde te duci? La Biblioteca Naţională citesc toţi. La dans vin să danseze şi doar alea urâte sunt singure. La sală ăia serioşi nu se uită, ăia plini de sterioizi nu mă interesează. La terase sunt toţi cu cineva. Şi oricum, cum să fac să nu par disperat(ă)? Ei bine, toate acestea sunt replici primite în cabinet de la oameni care erau în căutarea unei perechi. Aşa că da, există un profil. Cel al omului care îşi caută o pereche şi nu generează suficiente posibilităţi pentru a găsi ce i se potriveşte. Iar asta nu presupune că e în mod necesar cumva, respectiv timid, decepţionat, obsedat sau altcumva neadaptat.

Femeile sau bărbaţii sunt mai predispuşi la online dating?

Sincer, nu ştiu ce să spun. Unele studii susţin că bărbaţii tind să fie mai numeroşi, altele că nu există diferenţe. În cultura noastră, on-line dating-ul tinde încă să fie asociat cu o mare mare disponibilitate pentru sex. Aşa că aş crede (logic vorbind) că sunt mai mulţi bărbaţi. Dar nu pot pune mâna în foc.

La ce pericole ar trebui să se aştepte o persoană care intră pe site-uri de dating (cred că diferă în funcţie de sex)?

Studiile arată că, indiferent de sex, facem aceleaşi “lucruri rele”. Pe locul întâi se află minciuna. La care avem procente similare, numai temele diferă. Femeile tind să mintă în legătură cu vârsta sau greutatea, în timp ce bărbaţii în legătură cu statutul lor profesional sau financiar. Pe locul doi se află asocierea conflictuală dintre sex şi dragoste. Unde facem aceeaşi greşeală, fiecare sex în felul lui. Bărbaţii tind să creadă (în mod automat) că femeile care sunt prezente on-line sunt mai dispuse la sex fără obligaţii, iar femeile tind să creadă (tot în mod automat) că toţi bărbaţii asta caută. Statistic vorbind, distribuţia comportamentelor sexuale trebuie să fie aceeaşi şi pe stradă şi în on-line. Şi pe stradă sunt bărbaţi care te ciupesc de fund în tramvai şi din cei care îţi iau un trandafir roşu. Cel mai probabil, ambii ar vrea să facă sex. Doar că educaţia îşi pune amprenta pe exprimarea intenţiei. E nevoie de timp să cunoşti omul şi implicit intenţiile lui, indiferent dacă îl cunoşti on-line sau la o bere. Dacă prin online mai circulă şi specimene care nu se sfiesc să facă propuneri pe şleau, asta nu înseamnă că toţi bărbaţii sunt aşa.

Crezi că poate exista dragoste adevărată pe internet?

Nu ştiu ce este aceea dragoste adevărată. Dar hai să o definim (vorba filozofului) drept ce rămâne după ce ai terminat să te îndrăgosteşti. Adică respect, compatibilitate, intimitate, apartenenţă, etc… Caz în care nu ştiu de ce contează dacă pe uşa intrării în relaţie scria Tinder sau Cupidon. Cred că viaţa în general şi dragostea în particular pot exista în cele mai surprinzătoare medii. Important, mi se pare mie, este să ştii exact ce vrei de la tine şi de la viaţă şi să ai răbdare şi determinare să afli dacă omul din faţa ta se potriveşte. Ştiu relaţii care au început pe Tinder sau Facebook în care partenerii se declară mulţumiţi şi fericiţi. Şi unele care au început la biserică şi au sfârşit cu cântec la tribunal. Omul sfinţeşte locul, zice o vorbă. Deci şi site-ul de dating.